Dacă soarta m-ar lăsa...

Cuvinte scriu pe o hârtie

Și care vreau să fie vers,

Dar ele oare au vreun rost?

Când tu adresa mea ai șters?

M-așez pe banca de sub tei

Unde cândva râdeai cu mine,

Eram studenți și nu știiam

Ce ne rezervă ziua de mâine

Și cum să-ți pui vreo întrebare

Când tânăr ești, intens trăiești,

Și simți că lumea-ți aparține

Având cu tine fata ce-o iubești

Mă uit în stânga și locu-i gol

Și nici în depărtare tu nu ești,

Acum aș vrea să-mi fii alături

Dar din păcate tu-mi lipsești

Cu grijă pielea mi-o ciupesc

Să simt că-s treaz, nu levitez,

Stiloul pe hârtie mi-l îndrept

Și sfatul muzei mele îl urmez

Încep să scriu a mea poveste

Și despre vremi de mult uitate,

De tot ce-a fost și nu mai este

Și adevăruri pe jumătate spuse

Termin ce am avut de scris

Dar n-am cui plicul să trimit,

Că am uitat în timp adresa ei

Și înțeleg târziu...că totul s-a sfârșit!

Aprob existența ta la ce se află în mine

Îmi mut privirea minții dintr-un sertar în altul

Ajung la treapta în care arta scoate la suprafață cele mai frumoase clipe

Amintirile sapă cu unghiile în pământul dintre flori

Era doar o zi de iarnă, friguroasă, cu gust de scorțișoară

Era ca oricare alta, din trecut

Căci o alta nu știu dacă va să fie, mâine.

 - Iubito, câte "bunuri" ai!

Tu, ești ca o căsuță-n rai:

Sunt ochii tăi, fermecători,

Ferestre spre ai zilei zori;

Îmi pare pieptul tău, cel plin,

Ca un balcon cu flori de crin.

 - Iubitule, ești vrăjitor.

Ia las-o mai încetișor!

Te faci c-admiri ce am frumos,

Dar tu, privești ceva mai jos

Și, ca bețivul ordinar,

Ai mintea lângă "vinuri" doar.

Hai,zi, pe față-acuma deci

C-ai vrea să dai un tur prin beci...

Vorbești în decor

Cu glasul tău divin

Căci cuvintele tale-mi sunt dragi

Doar la suflet mă ating.

Dau năvală-n capu' meu

Stau singur și le simt ,

Căci iubirea e secretul 

Să nu te mai scot din capu' meu.

Nu pleca din mâna mea

Draga mea iubită , 

Căci durerea-mi socotită 

După sărutul apăsat , greu.

Vino, dragă-n codrul verde

Să ne-ascundem de-ale lumii,

Și sub creanga răsfirată

Să cântăm o odă lunii.

În câmpia cea întinsă

S-alergăm ca doi copii,

Iar sub scutul cel de lună

Codrii să răsune vii.

Să răsune un cer negru

Peste-al nostru creștet alb,

Mii de stele să lucească

Cu veșmântul lor cel dalb.

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

kaç tane geçici an

asla onların yoluna çıkma

durmadılar

güvenli ve hızlı yürüyüş

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

sadece sessiz gözler

defalarca söylediler

istedikleri her şey

ışıklarıyla karşılaştıklarında...

Kazara bile değil

tek kelime etmedim

Pek çok toplantıda,

bu dik dik bakma oyunu

ikimizi de eğlendirdi.

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

ama her zaman bir zevktir

saklanacak hafıza

ve gözden geçir

bir ömür boyu tanıdığın gözler

sabah buluşalım

ve kar yağdığında ve yağmur yağdığında

arabada 179.

Biz birbirimizi gözlerden tanıyoruz...

Ve bu yüzden!

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

kaç tane geçici an

onların yolunda hiç durmadık

güvenli ve hızlı yürüyüş

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

sadece sessiz gözler

defalarca söylediler

istedikleri her şey

ışıklarıyla karşılaştıklarında...

Kazara bile değil

tek kelime etmedim

Pek çok toplantıda,

bu dik dik bakma oyunu

ikimizi de eğlendirdi.

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

ama her zaman bir zevktir

saklanacak hafıza

ve gözden geçir

bir ömür boyu tanıdığın gözler

sabah buluşalım

ve kar yağdığında ve yağmur yağdığında

arabada 179.

Biz birbirimizi gözlerden tanıyoruz...

Ve bu yüzden!

Miroase a viață prăbușirea mea,

Și zborul frânt a mângâiere,

Și n-am crezut nicicând că voi avea,

În râsul meu un hohot de durere.

O viață-ntreagă am explorat abisuri,

Și-n grote m-am hrănit cu patimi,

Și mi-am găsit în tainicele visuri,

Exil pe-un umăr ud de lacrimi.

Miroase a vechi coșciugul pregătit,

De funeralii încontinuu-i este dor,

Și zilnic sunt de toți hulit,

Că-n tinerețe am refuzat să mor.

De atunci cu moartea stau la masă,

Și bem fierbinte dimineața câte-o zi,

Iar anii duși mi-i returnează rușinoasă,

Și cred c-o veșnicie voi trăi...

Astronom

Telescop şi-a cumpărat,

Însă nu să cate-n stele,

Ci să vadă de sub pat,

De-a plecat a sa muiere.

Unui astronom

Sus pe cerul înstelat,

Cată întruna cu luneta,

Însă alăturea-i în pat,

Găuri negre îl atrag.

Unui astronom

Astronom vrând să se facă,

Şi-a luat ochean de clasă,

Dar l-a lepădat de îndată,

Văzând gaura de-acasă.

Examen de angajare secretară

Proba scrisă stă să-nceapă,

Dar o blondă din fundal:

- Voi sări această etapă,

Mă pricep doar la oral...

Corona virusul

M-a atins cu degetul, m-a pipăit,

Şi-am zis că iau Corona negreşit,

Dar până boala o să - mi vină,

Eu, m-am mutat la e în carantină.

Atac de poantă

M-a-mpuns la inimă şi-am zis că-s mort,

Chiar am făcut o mare dramă,

Dar nu a fost atac de cord,

Ci, un atac de poantă, dat de-o epigramă.

Atac

M-a insultat c-o vorbă dură,

Şi mă ataca mereu în plen,

Dar i-am pus lacătul la gură,

Când i-am răspuns cu un catren.

Apocalipsa

Toţi se plâng că-i bate Domnul,

Că-i omoară cu “Corona” …

Dar din zori, până-i ia somnul,

Ei petrec doar cu Mamona.

Genetică – epidemia de Corona virus în Italia

Cei mai bravi au fost romanii,

Au creat chiar mari imperii,

Azi s-ascund ca şobolanii,

Le e frică de bacterii.

La terasă în pandemie

O Corona a comandat,

Şi-a aştepta cu gâtu-uscat,

Vine băiatu’… a strigat,

Şi înspre el a strănutat.

Când eram nebun de tânăr,

Șuieram la Lună să apară,

Bezna o puneam pe umăr,

Și plecam grăbit afară.

Când aveam o zi mai fastă,

Îmi puneam și-o stea în frunte,

Și urcam voios pe creastă,

Ca să luminez un munte.

Lângă Sfinx stăteam întins

Cu-a mea beznă să-l îmbrac,

Steaua i-o puneam, convins,

Că sunt un strămoș de dac.

Și zvârleam grăbit în vale,

Stânci din cele mai pribege,

Să astup orice cărare,

Să fiu singur cu-al meu rege.

Iar din lună și din stea,

Ca-ntr-un ritual străvechi,

Flori de colț pe noi ningea,

În mănunchiuri și-n perechi.

Apoi, când plecam spre casă,

Mânam zori de zi în turmă,

Aveam față luminoasă,

Ca un dac de pe Columnă.

Trist am ajuns acum înspre amurg,

Să mă ascund la mine-n casă,

Odaia sumbră kilometric s-o parcurg,

Iar glasul să mi-l sting din fașă.

De câțiva ani nu mă cunoaște poarta,

Iar barba-mi mătură podeaua,

O scurtă linie mi-i astăzi toată harta,

Iar ceru-mi este nefiresc perdeaua.

Dar nici așa nu pot să fiu de tot uitat,

Că-mi croncăne la geam un corb anost,

Și-apoi cu ochiul negru și corpul dezpănat,

Îmi cere ca să-și facă pervazul adăpost.

Se mai aude vag la gard câte-un vecin,

Ce-i curios să știe unde-mi țin cadavrul,

Îl las s-aștepte căci timp mai am puțin,

Și-apoi o să-i donez și trupul și năravul.

Dar azi îmi vine ca să petrec cu ciudă,

Să sparg ca un bețiv tavanul și podeaua,

Să râd de voi, ascuns sub iarba crudă,

Și învelit de rouă să-mi savurez cafeaua,

Iar hohotul de râs doar moartea să-l audă,

Să vină furibund să-mi prăbușească steaua.

De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,

Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,

Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,

Cu foamete, război şi închisoare?

De ce o mamă e părinte unu?

De ce un tată e părinte doi,

Iar sclavul e acum stăpânul,

Ce ne subjugă pe amândoi?

De ce-mi schimbaţi profund gândirea,

Şi obiceiurile din strămoşi?

Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,

Supuşi şi mai puţin evlavioşi.

Copiii ni-i luaţi de lângă noi,

Să-i educaţi întru doctrina voastră,

Îi masacraţi despotic pe eroi,

Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.

Un lucru important însă aţi uitat,

Şi sfânt la neamul românesc,

Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,

Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.

Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,

Aprind făcliile în vatra ţării,

Iar voi şi-acela care-i călăuză,

Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.

În Grădina Ghetsimani,

Brusc a izbucnit mânia,

Căci Sinedriu și romanii,

Vin să prindă pe Mesia…

Vândut de Iuda spre apus,

Târât ca un tâlhar de rând,

El nu avea nimic de spus,

Doar cerul se vedea plângând.

Mânat cu sulița din spate,

Cu Iuda printre ei ascuns,

Și întrebat de multe și de toate,

El nu avea nimic de spus.

Ajuns spășit la judecată,

În fața lui Caiafa dus,

Cu gândul îndreptat spre Tată,

El nu avea nimic de spus.

Cu martori falși și fără lege,

Cu farisei ce îl hulea,

Îl întrebau dacă e rege,

Dar El, îngândurat, tăcea…

-Ești Fiu al Domnului din cer ?

Caiafa întruna întreba,

Privind la chipul lui sever,

El îi răspunse : - Da !

Smintit de cele auzite,

Neîndrăznind a repeta cuvântul,

Cu ochii afară din orbite,

Își rupse de pe el veșmântul.

Cu toții îl condamnau la moarte,

Și îl scuipau, și îl băteau,

Dar El tăcea cu crucea-n spate,

În timp ce îngerii plângeau.

Sub ochii Săi se rupse cerul,

Întreg pământul se cutremura,

Și-au înțeles cu toți misterul,

De ce Iisus, mereu tăcea...