Noi, ăștia...

Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte 

Dă-ne nouă pâinea 

Cea de toate zilele.

Ajută-ne Doamne să ne îndreptăm 

De la fapte rele

Ca să scăpăm.

Nu ne lăsa Doamne 

Cel rău să ne ia;

Să ne ducem crucea 

Sub povara Ta.

Tu, iunie al lor 

Plângi că nu-i mai ai 

Sau plângi că ai să-i pierzi

Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi

Învață să te bucuri, cu ei,de ei

Nu irosi vreo clipă, tu sa le fii copil

Părinți-s fericiți, căci tu exiști 

Că râzi,te bucuri,te joci sau plângi,ii strigi

Sau ei te chem 

Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi

De-i uiți pe ei, părinții tăi 

Nici tu nu mai existi 

Și zambetu-ti dispare,nici lacrimi nu-ți mai curg

Ochii-ti devin uscați,întunecați și triști 

Nici gând, nici suflet n-ai mai fi

Părinți-s dumnezei,ce te privesc din rai

Sau cazul fericit, când încă îi mai ai 

Se bucura nespus, că ești copilul lor

Părinți-s dumnezei,din ei ne naștem toți

Copile sa nu-i uiți

Ești iunie al lor 

Florin Ristea

1 iunie 2024

21:55

Roz culoarea fericirii,
Este clar si a iubirii,

Cu totii o privim mereu,
este ca si un fel de zeu,

Rozu' este expresiv,

Ca si cum ai fii in vis.

Libertate, pasãre ce zboarã

Peste munţi înalţi şi vãi adânci:

Drum deschis având odinioarã,

Dar, acum, lovindu-se de stânci...

Libertate - a pãcii scrisoare -

Scump şi sfânt cadou dumnezeiesc,

Pe care-l strivesc, cu nepãsare,

Cei care rãzboiul şi-l doresc!

Libertate scumpã! Râu de raze,

Strãlucind pe-al apelor întins:

Cel râvnind ale iubirii oaze,

Nu e, niciodatã, un învins!

《"LIBERTATE", nu înseamnã sã faci ceea ce vrei, ci ceea ce trebuie.》 (Cristi Dobrei)

29.03.2022, pe Marea Adriatică 

Aripa de înger însângerată de păcate,lupta pentru mine,

Fii cea care mă duce în zbor spre cerul sufletului,

Ajuta-mă sa cunosc trăiri divine,

Sa închid infinitul in mine și să pășesc spre eternitate 

Precum lumina unei stele-n noapte..

Când ajungi să-ți numeri anii

Tare-ai vrea să oprești roata,

Sau măcar timpul s-o strice

S-o repari și să-ți vezi soarta

Când ești tânăr habar n-ai

Cât de ușor trece vremea,

Gându-ți este doar s-aduni

Și să îți sporești averea

Când îți faci un rost în viață

Uiți spre cer să mai privești,

Și gândești că tot ți se cuvine

N-ai de ce cuiva, să mulțumești

Când apar dureri, nevoi în casă

Atunci grabnic pe pământ cobori,

Și-ntelegi că ești un simplu călător

Cu bilet plătit sau nu și, ai să zbori

Când ești sănătos și ai de toate

Nu uita ca mâine vei fi un bătrân,

Viața nu ți-o irosi că vorba spune

Apa trece, pietrele și faptele rămân!

E atâta freamăt,

Și atât suspin,

Umbrele ne cheamă,

Ca să ne unim.

E atâta umblet,

Fără nici o urmă,

Pasul înspre tine,

Soarta des mi-l curmă.

Și atâta dor,

Inimile leagă,

Dar nu e ușor,

Lumea să-nțeleagă.

E atâta zbucium,

Și atâta sânge,

Glasul ca un bucium,

Te cheamă și plânge.

E multă învrăjbire,

Și nesiguranță,

Dar avem iubire,

Și avem speranță.

E atâta zbor,

Fără cuib și ram,

Și atâta dor,

Ne plânge la geam.

E atâta umblet,

E atâta freamăt...

Sclipirea apei te-a străpuns, 

Şi a erupt apoi prin vene, 

Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns, 

Să asfințească sub ale tale gene. 

Mici bulgări de lumină te-nconjoară

Mimând un ritual nepământean, 

Iar luna de pe ceruri se coboară, 

S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan. 

Aduci un farmec mai aparte lumii, 

Când dănțui grațios pe stele, 

De acolo parcă-ți sunt străbunii, 

Căci porți o constelație sub piele. 

Big-bangul pare ar fi al tău surâs, 

Când universul se rezumă la o cifră, 

Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns, 

Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.

Aș vrea să fiu tremurul ierbii sub pas,

Secunda ce-i leagănă glezna-n tăcere,

Un foșnet stingher ce-n urmă a rămas,

Umbra ei caldă cu miros de plăcere.

Să-i fiu amurgul topit în privire,

Cenușa fierbinte a zilei ce moare,

Să ard în lumina priviri-i subțire,

Precum o plăpândă  rază de soare.

Aș vrea să mă frâng, să-i dărui lumină,

Să-mbrac haina nopții, s-o legăn în vis,

Să fiu mângâierea ce părintesc o alină,

Ursitoarea nebună ce un prinț i-a promis.

Să-i fiu rădăcina adâncă din sânge,

Să-i cresc printre gânduri ca ram înverzit,

Să-i port primăvara în floarea ce plânge,

Și toamna-n oftatul de vânt răvășit.

Și dacă destinul va vrea să m-alunge,

Să fiu doar lumina ce-n vis i-a rămas,

Un ultim sărut ce pe buze se frânge,

Tremurul ierbii sub molcomu-i pas.

Hai cântă mutule că-s surd,

Să-mi crească păpădia în ureche,

Afară-i soare, eu sunt ud,

Și beau cu mine în pereche.

Păzea că vine viața acasă,

Și moartea mi-i metresă,

Ascunde târfa pe sub masă,

Ori plimbă îngerul în lesă.

Hai cântă mutule întruna,

Pe moarte bag-o în vioară,

Ciupește corzile ca-ntodeauna,

Ca ea să geamă iar viața să mă doară.

Am suferit călduri și frig, demult,

Când mă iubeam cu stelele și luna,

Acum, când glasul nopții îl ascult,

Privesc spre cer, și-mi e totuna.

Mai dau câteodată, în albe nopți,

Cu pleoapa de la ochi în raza lunii,

Și-aud suspine sus pe bolți,

Și-mi spun că-i plâns de stele, unii.

De multe ori am stat cu mâna-ntinsă,

Ca luna să-mi ofere tot pustiul ei,

Și să-l arunc subit în inima încinsă,

S-o fac să se gândească la femei.

Dar mă-mbrăcau în aurori celeste,

Iar trupu-n infinite raze l-am simțit,

Și pătrundeam în noapte prin ferestre,

De aceea-am fost de ele îndrăgostit.

De mi-ați pune un catarg,

Și un pic de vânt în vene,

M-aș aventura în larg,

Să vânez nebun sirene.

Să le jupuiesc de solzi,

Până dau de altă rasă,

Să îmi cânte cu rapsozi,

Să-mi danseze sus pe masă.

Solzi de pește între buze,

Sânii de sirenă-n palmă,

Poseidon să mă acuze,

Că de-o lună, marea-i calmă.

Haide, cântă-mi pe sub val,

Să te îneci în mine toată,

Să te scot apoi pe mal,

Cu privirea învolburată.

Să te duc în lumea mea,

Și să-ți fac din lut statuie,

Să mă rog umil de-o stea,

Sus în ceruri să ne suie,

Iar de nu, să-mi pui catarg,

Și un pic de solzi pe venă,

Ca să mă scufund în larg,

Să mă-ntruchipez sirenă.