1  

Țăranii

 

Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,

Le este sângele arat cu plugul,

Pe câmpuri plânge al lor umblet,

Doar patul, seara, le știe beteșugul.

 

Le este asuprirea stil de viață,

Iar palmele muncite strigă către cer,

Și roada li-i batjocorită-n piață,

De hoți samsari și prețul lor mizer.

 

Le este calul numai os și piele,

Iar vaca muge din lipsă de imaș,

Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,

Că pentru azi nimic n-a mai rămas.

 

De sărbători se odihnesc și ei puțin,

Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,

Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,

Și numai moartea le poate aduce învierea.

 

Ne batem joc de ei și legea strămoșească,

Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,

Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,

Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Țăranii

Data postării: 11 decembrie 2023

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1013

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Destin

 

Piroane mă mângâie-n palme,

Îmi simt răstignirea un dar,

Cad zilnic asupra-mi sudalme,

Și le simt ca pe-un drog necesar.

 

Iubesc vremea rea de oriunde,

La poluri, cu câinii la sănii mă-nham,

Iubirea de mine parcă se-ascunde,

Din tot ce am strâns nimica nu am.

 

Aduc în povară un cântec de frunză,

Șoptit de furtuni în cascade de vânt,

Cresc umbre în mine ce mă refuză,

Cu întregul abis fac pe veci legământ.

 

Mă-nchin unor zori ce nu vor să răsară,

Un cer surdo-mut îmi e altar fără zei,

Și-n tainica-mi noapte se naște-o povară,

Ca o lume de gheață prin ochii mei.

 

Sub pași se deschid răni de lut înghețate,

Mă leagă pământul de-un drum fără scop,

Iar viața-mi, o toamnă, cu ploi răsfirate,

Mă cheamă să urc, să cobor, să mă-ngrop.

 

Din cioburi de gheață mi se-adapă tăcerea,

Sufletu-mi  arde într-o palmă de scrum,

Cu lanțuri mă strâng, îmi întunec vederea,

Și cu crucea în spate plec iarăși la drum.

 

Mai mult...

Lumina unui vis

 

Ce noapte grea mi s-a lăsat,

Pe suflet ca un sloi,

Și parcă cerul răsturnat,

Se frânge peste noi.

 

Ce vânt pustiu îmi bate-n piept

Ca-n trunchiul unui fag,

Când brațul cald eu mi-l îndrept ,

Să-ți prindă trupul drag.

 

Ce iarnă albă-mi curge-n sânge,

Cărând troieni de patimi,

Iar ochiul trist adesea plânge,

Numai ninsori de lacrimi.

 

Și, valuri vii din alte mări,

Mă cheamă cu-al lor glas,

Să scap de acele încercări,

Ce-n inimă-au rămas.

 

O, stele, stingeți rând pe rând,

Lumina unui vis,

Să nu mai sper, să nu mai plâng,

În sufletu-mi închis.

 

 

 

Mai mult...

Nebuna mea din nebunia noastră

 

Nebuna mea din nebunia noastră,

Desculți lipim afișe pe perete,

Și desenăm crini albi în glastră,

Ca două suprarealistice portrete.

 

Halate albe dănțuie pe coridor,

Ca umbre de stafii de prin castele,

Iar eu mă simt ca ultimul locuitor,

Sub cerul tău lipsit de stele.

 

Cămăși de forță avem în garderobă,

Pe care le îmbrăcăm doar de Crăciun,

Iisus din iesle, chicotind, ne-aprobă,

Și bem cu toții smirnă din ceaun.

 

Ne aplaudă în treacăt câte-un om normal,

Bufnim în râs și fluierăm la Lună,

Apoi executăm un salt mortal,

Cu medicul de gardă împreună.

 

Cântăm în izolare Odă bucuriei,

Lui Beethoven subit auzul îi revine,

Un paznic cade pradă poeziei,

Și începe să recite Poemele luminii.

 

Nebuna mea din nebunia noastră,

Ce ne iubim aicea în ospiciu,

Suntem nebuni de inimă albastră,

Și a fi așa nebuni... e un deliciu.

Mai mult...

Sunt singur...

 

Sunt singur iar în goala casă,

Iar liniștea se-ascunde sub podea,

Și noaptea pleoapa mi-o apasă,

Dar ochiul treaz privește înspre ea.

 

Și îmi atârn de grindă ștreangul,

Călău fiindu-mi chiar absența sa,

O ploaie rece îmi susține hangul,

Iar ușa scârțâie plângând pe cineva.

 

Exact ca urșii nu-mi văd umbra,

Și simt că sufletul mi-e mort demult,

Iar demonii se dau de-a tumba,

Și-n urma lor doar vaiete se-aud.

 

Ți-am scris scrisori cu multe pagini,

Dar mesagerii îmi pare că-s ologi,

Și trist mai caut pierdutele imagini,

Cu lungi lunete ca vechii astrologi.

 

Dar asta a fost dorința cea mai mare,

Ca pasul tău să-l simt în urma mea,

Cât mersul meu trăi-va sub picioare,

Și pasul tău să calce veșnic dâra sa.

 

Dar singur merg și urma-n spate-i goală,

Și nu mai am nici cale, nici destin,

Pășesc agonic cu pasul plin de boală,

Și nu mai știu dacă mă duc ori dacă vin.

 

Absența ta-mi întunecă treptat privirea,

Nici nu mai știu de-i ziuă sau e noapte,

Și pipăi zorii și amurgul să-ți simt firea,

Și simt mirosu-ți crud de mere coapte.

 

Nici nu mai știu de-s tânăr ori bătrân,

La câtă așteptare mi s-a scurs prin vene,

Sub ștreang un gând mă paște să amân,

Iar viața-mi plânge-n hohote sub gene.

 

Sunt singur iar în goala casă,

Iar liniștea se-ascunde sub podea,

Și noaptea pleoapa mi-o apasă,

Iar ochiu-mi doarme liniștit sub ea.

Mai mult...

Dintre ruini de biserici

 

Dintre ruini de biserici,

Acatiste adun,

Calc peste feţe de clerici,

Preparând aghiazmă-n ceaun.

 

Ascult gălăgia din cimitir,

Morţii se revoltă în groapă,

Căci li s-a pus pe sălaşuri bir,

Şi peste ei o alta se sapă.

 

E o absenţă de simţuri în lume,

Demonii iubire îţi oferă,

Popii în tradiţionale costume,

Blesteme peste tine proferă.

 

Cad cete de îngeri din cer,

Scântei erup din morminte,

Am devenit al lumii gropnicer,

Şi cânt liturghii fără cuvinte.

 

Nemângâiaţi se sting atei,

Pe braţele mele întinse,

Boltesc credinţă pentru ei,

Sub lumânări în post aprinse.

 

Plâng sfinţii arhangheli în taină,

Pustnici în grote se închină,

Să porţi creştine acea haină,

Care te-mbracă în lumina divină.

 

Mai mult...

Epigrame XXIX

 

Evoluția științei

 

Omul nu e de bonton,

Se poartă ca un bufon,

E un pic și cam afon,

Și-i condus de un IPhone.

 

CFR-ului cu întârzierile imense

 

Peste o săptămână am o întâlnire,

La Constanța cu doi camarazi,

Ca să nu întârzii, fără șovăire,

Am să plec cu trenul, chiar de azi.

 

Presa azi

 

Ziarul nu mai are asistență,

Și dispariția o să-l lovească,

Iar ca măsură de urgență,

Plătesc pe cititori să îl citească.

 

Presa azi

 

La cât de falsă este știrea,

Iar adevărul e ținut mascat,

Ziarul și-a găsit menirea,

E bun numai de împachetat.

 

Soției

 

Nu mi-a fost deloc ușor,

Ca să te compar c-un nor,

Că mereu în viața-mi sumbră,

Când lucesc, tu îmi faci umbră.

 

Vecinului - care se uită mereu la mine în curte

 

Precum o știi dragă vecine,

Am o pisică albă și-un ogar,

Apoi, ce nu îmi aparține,

E după gard, un biet măgar.

 

Unui poet

 

Aici doarme un poet,

Ce-a scris odă și sonet,

Viața lui a luat sfârșit,

Când criticii l-au recitit.

 

Unui scriitor - cu scris indescifrabil

 

Ai trimis un manuscris,

Acum un an la stenograf,

Viața i-ai făcut-o praf,

Că de-atuncea stă închis.

 

Epitaf - lui Iolanda Balaș

 

Cu trupu' ai fost la înălțime,

Când vechi recorduri doborai,

Dar ai țintit în profunzime,

Şi astăzi ai sărit direct în rai.

 

Artă

 

S-a dus portretul să îşi facă,

El, un necioplit vădit,

Iar pictorul i-a spus îndată,

Cunosc un sculptor renumit.

 

Uneia - mergea cu telefonul în mână

             fără să se uite la drum

 

Își căuta în zodiac sorocul,

Dar nu cerceta terenul,

Scria c-o va lovi norocul,

Dar a lovit-o trenul...

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Sarutul

O flacără vie ce arde-n tăcere,

Când buzele tale le întâlnesc pe ale mele,

E setea nebună, e dulce durere,

Ce naște scântei ce aprind mii de stele.

 

Ne pierdem în noapte, în febra curată,

Se prăbușește o lume și cerul se-nclină,

O clipă de foc ce ne lasă fără suflare

Și transformă suspinul în pură lumină.

Mai mult...

O lume-n așteptare

Suspin adânc, adânc suspin,

Specific vremilor ce vin,

Cârd de cocori, ce strigã-n cor

Durerea noastr-a tuturor;

Poem al anilor târzii,

Cântat cu glasul celor vii!

 

Oftat, de pace rãpitor,

Venindu-ne din viitor,

Prelungã zicere din nai

Şi crainic, care strigã: "Vai!",

Jãratic, flacãrã de foc,

Neaşteptat sfârşit de joc...

 

Pe culmi de munţi şi jos, în grind,

Sunt luminiţe ce se-aprind

Sclipind, ca-n palmã, doi bãnuţi,

Nãdejde, celor ce-s pierduţi,

Prãdaţi de haitele de lupi,

Precum o hainã, când o rupi.

 

Un nor trecu înspre apus.

Mã uit mai bine: alţii nu-s

Sau, cel puţin, nu fac scântei,

Sã cadã flãcãri lungi, din ei,

S-aprindã pulberea de jos,

C-un bubuit gãlãgios!...

 

O, ţara mea! Ah, Neamul meu!

Speranţa ta, e Dumnezeu!

Fãrã de El, scãpare nu-i!

El, sprijin este orişicui

Care Îl cheamã-n ajutor:

Îl face prinţ moştenitor!

 

Ajungã rãul, cât a fost,

Dar nici sã plângem, n-are rost!

Ci sã-ndreptãm privirea-n sus,

Sã-L aşteptãm, cum ni s-a spus,

Pe Mirele neprihãnit,

Cu suflet bun şi liniştit.

Mai mult...

Fantomele țipă noaptea

Afară e liniște mortală.

E noapte și e ploaie.

Eu merg pe drum.

Și tot tac în liniștea mea.

Îmi aud pasurile mele.

Încet și totodată grăbite.

Iată și am ajuns acasă.

În apartamentul meu.

Unde trăiesc singură,

Cam vreo doi ani.

Și mi-e frică anume noaptea.

Simt parcă cineva mă privește.

Plec să fac baie.

Și apoi eu ies de acolo.

Cu o frică mare.

Aud în camera mea.

cum țipă fantomele.

Și nu știu unde să mă ascund,

Îmi spun în gândul meu:

Dar dacă mă găsește?

Dacă mă va prinde fantoma? 

Prin umerii mei trece un frig.

Când privesc oglinda.

Si aud cum fantoma țipă.

Nu mă mai pot trezi.

Din coșmarul de noapte.

Iarăși din oglindă mă privește fantoma.

Deja e zi și nu mi-e frică.

Fantomele nu mai țipă.

Țipă numai atunci.

Când noaptea vine,

Și e ora 00:00.

Mai mult...

Emoții 3

 

Dacă aș ști că mâinile mele

au atins aerul unde tocmai ai respirat,

mi le-aș lega la spate,

să nu-ți tulbur tăcerea.

 

Dacă aș ști că într-o zi

ai rostit numele meu în gând,

ți l-aș șterge de pe buze,

să nu-l mai poți rosti cu sunet,

să fiu numai pentru tine,

în mintea ta.

 

Nu vreau să te am.

Vreau să mă aștepți.

Ca o rană care nu sângerează

decât când iubește cu adevărat.

 

Mai mult...

Unde?

 

unde toată lumea râde,

unde mă pot deplasa

de pe o insulă pe alta,

unde mă pot legăna

într-un hamac stilat,

bronzat de soare,

unde timpul nu mai fuge,

iar toamna se apropie pe neașteptate,

făcând furori…cu ale sale frunze..uscate

unde toată lumea cântă

și mă așteaptă..

să îi îmbrățișez…

să le spun ,, poftiți pe această tavă este iubire ‘’

să împart iubire și ceai dulce,

unde mă simt complet,

iubit și împlinit,

unde apusul are să vină,

găsindu-mă în elementul meu,

unde toată lumea…

în locul unde toată lumea

mă cunoaște! și iubește—

Mai mult...

Qui aime bien châtie bien

Детский стон, эхом по дому,

Не плачь и не крик, молчаливое эхо.

Они и не знали что может быть по другому,

и к счастью дорога закрыта железною вехой.

 

и мать и отец, молчали вздымая руки,

Уничтожая детские годы.

Причиняя детишкам, адские муки,

Лишая их детства, любви и свободы.

 

Они уже давно не теряют слёзы,

и уже давно не просят пощады.

их поглотили детские грёзы,

Скоро погаснут их боли лампады.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍