Azi
Cu draperiile trase stau și suspin
Ce soare e afara și ce frumos senin
Geamul de sticlă, portal se arată
Dincolo de el un zbucium și-o artă
Acuarelă din materie vie colorata
Nu uită pe nimeni, niciodata
Și fiecare are locul lui în scenariu
Ca la un film mut, la un planetariu
Toata lumea își exprimă rolul
Publicul larg decide viitorul.
Tot în intunericul blocat de draperii
Stau în pat și ma gandesc la bazaconii.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Andrei Zoicas
Data postării: 18 februarie
Vizualizări: 153
Poezii din aceiaşi categorie
Din făgașul inimii
Rută prea anevoioasă
Spre zarea de acasă,
Printre visele scăldate
De ape ,-nvolburate.
Drum bătrân și ostenit
De iluzii bântuit,
Unde dorul mă strigă
Și cerul stă să curgă..
Cărări întortocheate
De lacrimi irigate,
Din ochii ce se sting
Și -n urmă se preling...
Destine -nșelătoare
În exil sub soare,
În frământari se frâng
Și sub gene plâng...
După amar de vreme,
Calea care geme,
Pe al inimii Făgăs
Mă cuprinse pătimaș..
Gânduri !
Lăcomia este așa de mare ,
Lupta pentru putere ,fără de hotare
Încă nu s-a gândit nimeni
Să pună dări pe aer și pe soare?
MĂ IERT
Mă iert pe mine în pragul ființei mele
Îmi cer iertare acum, cât mai exist un pic.
Mă iert pentru acele clipe grele
Când doar am plâns... făr` fruntea s-o ridic!
Îmi iert și nopțile fără de somn
Și vorbele ce mi le-ai dat,
Fără ca lumea s-o răstorn
Și fruntea ... tot n-am ridicat!
Acum mă iert pentru o mare de tăcere
În care nici cuvintele nu mai încap...
Pentru încuvințări pline de durere
Și pentru zile în care ai fost... satrap!
Mă iert și pentru zilele cu stele,
Și pentru zilele cu lună plină,
Când n-am ajuns acolo, în lumină,
Căci am avut prea multe mantinele...
Mă iert profund, fantastic,
Mă iert cu tot ce sunt și am!
Îmi iert greșelile-ntr-un mod ecleziastic,
Și mă așez cuminte... iar... în geam...
Îmi bate la orice
Îmi bate inima ca o bicicletă,
Că toate m au văzut cochetă,
Chiar și soarele se uită,
Și spre mine chiar se mută.
Inima nu se oprește,
Când prietena sosește,
Și pe mine mă silește,
Cu întrebări prietenoase.
Autor Nicoleta postovan
Filozofia vieții
Dacă ziua ar fi o noapte,
Totul s-ar spune în șoapte.
Dar prin zorii ce apar
Orice șoapte în van dispar.
Doar destinul îți croiește
Calea aleasă, și nu greșește.
Pe cereasca hartă a sorții
Creionează un însemn al vieții.
Acesta îți marchează soarta
Și nu știi când se-ntoarce roata,
Căci ești sortit ca s-o urmezi
Și îți rămâne doar ca să visezi.
Un an, o zi, un ceas,
Și ai reușit încă un pas
Să poți iubi și realiza
La orice vârstă ai avea.
Melancolie
Suflete,melancolia ta mă tulbură..
Oare de ce s-a născut?
Poate pentru că e toamna,
Poate pentru că oamenii ce pleaca
Îmi ravasesc gândurile
Facandu-ma sa vad umbrele apusului,
Sau poate pentru că iubiri netraite se sting..
Poate pentru că lacrima e mai puternică decât zâmbetul,
Că rătăcesc cu bărcuță vieții pe ape ce nu duc la nici un țărm,
Că soarele ce va răsări in fiecare mâine e doar o amăgire,
Că ultima filă din cartea vieții e tristă
Precum vântul ce șuieră in noaptea adâncă,
Sau poate doar pentru că sunt eu..
Din făgașul inimii
Rută prea anevoioasă
Spre zarea de acasă,
Printre visele scăldate
De ape ,-nvolburate.
Drum bătrân și ostenit
De iluzii bântuit,
Unde dorul mă strigă
Și cerul stă să curgă..
Cărări întortocheate
De lacrimi irigate,
Din ochii ce se sting
Și -n urmă se preling...
Destine -nșelătoare
În exil sub soare,
În frământari se frâng
Și sub gene plâng...
După amar de vreme,
Calea care geme,
Pe al inimii Făgăs
Mă cuprinse pătimaș..
Gânduri !
Lăcomia este așa de mare ,
Lupta pentru putere ,fără de hotare
Încă nu s-a gândit nimeni
Să pună dări pe aer și pe soare?
MĂ IERT
Mă iert pe mine în pragul ființei mele
Îmi cer iertare acum, cât mai exist un pic.
Mă iert pentru acele clipe grele
Când doar am plâns... făr` fruntea s-o ridic!
Îmi iert și nopțile fără de somn
Și vorbele ce mi le-ai dat,
Fără ca lumea s-o răstorn
Și fruntea ... tot n-am ridicat!
Acum mă iert pentru o mare de tăcere
În care nici cuvintele nu mai încap...
Pentru încuvințări pline de durere
Și pentru zile în care ai fost... satrap!
Mă iert și pentru zilele cu stele,
Și pentru zilele cu lună plină,
Când n-am ajuns acolo, în lumină,
Căci am avut prea multe mantinele...
Mă iert profund, fantastic,
Mă iert cu tot ce sunt și am!
Îmi iert greșelile-ntr-un mod ecleziastic,
Și mă așez cuminte... iar... în geam...
Îmi bate la orice
Îmi bate inima ca o bicicletă,
Că toate m au văzut cochetă,
Chiar și soarele se uită,
Și spre mine chiar se mută.
Inima nu se oprește,
Când prietena sosește,
Și pe mine mă silește,
Cu întrebări prietenoase.
Autor Nicoleta postovan
Filozofia vieții
Dacă ziua ar fi o noapte,
Totul s-ar spune în șoapte.
Dar prin zorii ce apar
Orice șoapte în van dispar.
Doar destinul îți croiește
Calea aleasă, și nu greșește.
Pe cereasca hartă a sorții
Creionează un însemn al vieții.
Acesta îți marchează soarta
Și nu știi când se-ntoarce roata,
Căci ești sortit ca s-o urmezi
Și îți rămâne doar ca să visezi.
Un an, o zi, un ceas,
Și ai reușit încă un pas
Să poți iubi și realiza
La orice vârstă ai avea.
Melancolie
Suflete,melancolia ta mă tulbură..
Oare de ce s-a născut?
Poate pentru că e toamna,
Poate pentru că oamenii ce pleaca
Îmi ravasesc gândurile
Facandu-ma sa vad umbrele apusului,
Sau poate pentru că iubiri netraite se sting..
Poate pentru că lacrima e mai puternică decât zâmbetul,
Că rătăcesc cu bărcuță vieții pe ape ce nu duc la nici un țărm,
Că soarele ce va răsări in fiecare mâine e doar o amăgire,
Că ultima filă din cartea vieții e tristă
Precum vântul ce șuieră in noaptea adâncă,
Sau poate doar pentru că sunt eu..
Alte poezii ale autorului
Iubirea ta mă ține în viață
Iubirea ta este elixirul vieții mele
Imi curge din artere în arteriole și vene
Se scurge în atriu, trece de o valvă
Îmi bate inima ta în palmă.
Pe dos
Lucrurile merg pe dos...
Tu m-ai iubit cu toata ființa și m-ai strigat
Iar eu orb și surd nu am surprins chemarea
Ai insistat, mi-ai desenat, mi-ai scris...
Eu nu mi-am deschis ochii să vad fericirea
Te-ai suparat și eu nu stiam de ce
Ne-am îndepartat, nimic nu era lafel
Viața și-a facut treaba și ai pe cineva
Iar eu speram să pot reveni la ce eram...
Iar când mă gândeam cel mai mult la tine
Ne-am întalnit în lumina nopții pe o trecere de pietoni
Tu aveai un suflet pereche, eu doar la tine ma gândeam
Și în lumina nopții ți-am răpit o clipă
Ce s-a simțit ca mulți ani de liceu pierduți
Mă uitam în ochii tăi ce straluceau pe fond întunecat
Dar am trecut fără a mă opri
Un simplu "salut" nu e îndeajuns
Vreau să știu tot ce ai mai făcut
Nu conteaza că iubesti pe altul
Tot esti acea fată perfectă din inima mea
Eram
Râdeam cu tine
Totul era bine
Râdeam amândoi
Nu mai suntem noi
Știam prea bine
Ma gandeam la tine
Stiam și noi
Vino inapoi...
Sunt
Sunt sângele ce-ți ajunge la plămâni
Lipsit de esența vieții
Sunt lacrimile din ochii tai
Plin de regrete și emoții
Sunt briza mării când te gandești la mine
Rece și îmi arăt colții
Sunt luna de pe cer când stai în lumină
Aștept să inunde zorii
Sunt copacul la care stai la umbră
Îmi pierd nuanța culorii
Sunt sângele ce îți curge prin vine
Sunt multe și nespuse, nu spune la nimeni.
Viață
Mi-era frică de necunoscut,
O gaură neagră, fară final sau început...
Știam doar că așa e viața,
Orișicand se poate rupe ața.
Nu am trecut prin toata, cum e ea
Am sa aflu pe parcurs, dar spun așa:
Acum, necunoscutul mi se pare-un fleac,
Pe langa faptul că ceea ce am cunoscut,
Va fi uitat.
Fluturi
O adiere prin părul tău înmiresmat,
Un gând pe la urechile tale,
Cerceii tremură cu vibrație de-argint,
Ascultă-mi temerile-n ploaie.
Fâlfâie aripi mici de mătase,
Duc cu ele greutatea unei vieți,
Cele mai multe fapte nespuse,
Particule de praf între patru pereți.
Pe mâna ta stă și privește
Prin sufletul tău și caută o poveste,
S-o ducă departe pe adierea de vânt,
Să treacă prin curcubeu, să-i dea sens și atat.
Deschide iar geamul, ploaia s-a oprit,
Eliberează adierea și făptura de-argint,
Cercerii în formă de fluturi îi porți,
La mine te uiți, povestea s-o coși.
Iubirea ta mă ține în viață
Iubirea ta este elixirul vieții mele
Imi curge din artere în arteriole și vene
Se scurge în atriu, trece de o valvă
Îmi bate inima ta în palmă.
Pe dos
Lucrurile merg pe dos...
Tu m-ai iubit cu toata ființa și m-ai strigat
Iar eu orb și surd nu am surprins chemarea
Ai insistat, mi-ai desenat, mi-ai scris...
Eu nu mi-am deschis ochii să vad fericirea
Te-ai suparat și eu nu stiam de ce
Ne-am îndepartat, nimic nu era lafel
Viața și-a facut treaba și ai pe cineva
Iar eu speram să pot reveni la ce eram...
Iar când mă gândeam cel mai mult la tine
Ne-am întalnit în lumina nopții pe o trecere de pietoni
Tu aveai un suflet pereche, eu doar la tine ma gândeam
Și în lumina nopții ți-am răpit o clipă
Ce s-a simțit ca mulți ani de liceu pierduți
Mă uitam în ochii tăi ce straluceau pe fond întunecat
Dar am trecut fără a mă opri
Un simplu "salut" nu e îndeajuns
Vreau să știu tot ce ai mai făcut
Nu conteaza că iubesti pe altul
Tot esti acea fată perfectă din inima mea
Eram
Râdeam cu tine
Totul era bine
Râdeam amândoi
Nu mai suntem noi
Știam prea bine
Ma gandeam la tine
Stiam și noi
Vino inapoi...
Sunt
Sunt sângele ce-ți ajunge la plămâni
Lipsit de esența vieții
Sunt lacrimile din ochii tai
Plin de regrete și emoții
Sunt briza mării când te gandești la mine
Rece și îmi arăt colții
Sunt luna de pe cer când stai în lumină
Aștept să inunde zorii
Sunt copacul la care stai la umbră
Îmi pierd nuanța culorii
Sunt sângele ce îți curge prin vine
Sunt multe și nespuse, nu spune la nimeni.
Viață
Mi-era frică de necunoscut,
O gaură neagră, fară final sau început...
Știam doar că așa e viața,
Orișicand se poate rupe ața.
Nu am trecut prin toata, cum e ea
Am sa aflu pe parcurs, dar spun așa:
Acum, necunoscutul mi se pare-un fleac,
Pe langa faptul că ceea ce am cunoscut,
Va fi uitat.
Fluturi
O adiere prin părul tău înmiresmat,
Un gând pe la urechile tale,
Cerceii tremură cu vibrație de-argint,
Ascultă-mi temerile-n ploaie.
Fâlfâie aripi mici de mătase,
Duc cu ele greutatea unei vieți,
Cele mai multe fapte nespuse,
Particule de praf între patru pereți.
Pe mâna ta stă și privește
Prin sufletul tău și caută o poveste,
S-o ducă departe pe adierea de vânt,
Să treacă prin curcubeu, să-i dea sens și atat.
Deschide iar geamul, ploaia s-a oprit,
Eliberează adierea și făptura de-argint,
Cercerii în formă de fluturi îi porți,
La mine te uiți, povestea s-o coși.