Azi

Râdeam cu tine

Totul era bine

Râdeam amândoi

Nu mai suntem noi

Știam prea bine

Ma gandeam la tine

Stiam și noi

Vino inapoi...

M-ai ținut strâns în palma ta

Și ai învățat totul despre mine

Ți-ai dat seama de ceva

Ce putea duce doar la bine

Nu mi-ai spus altceva

Doar că afara ninge

Era frig, apa-ngheța

Voiam a te atinge

Nu o sa te pot uita

Focul se aprinde

I-ami inima

Și simte,

Simte.

Simt că te pierd printre turiști

Și că vei pleca departe

Nu știu cum să te descriu

Dar am simțit că ești aparte

Nu vreau să mă părăsești 

Dacă poți rămâi aproape

Să fii aici când am nevoie 

Să mă opresti de la păcate 

Albastru pătat

Iarba creste

Cerul a uitat

Verdele pălește

Florile se-nchid

Vântul nu bate

Culorile se sting

Pământul se zbate

Foșnetul e mut

Sămânța nu cade

Zumzet pierdut

Adio, decade

Adio, decade

Adio, minut

Este a ta chemare

Sfârșitul a început

Iubirea ta este elixirul vieții mele

Imi curge din artere în arteriole și vene

Se scurge în atriu, trece de o valvă

Îmi bate inima ta în palmă.

Lucrurile merg pe dos...

Tu m-ai iubit cu toata ființa și m-ai strigat

Iar eu orb și surd nu am surprins chemarea

Ai insistat, mi-ai desenat, mi-ai scris...

Eu nu mi-am deschis ochii să vad fericirea

Te-ai suparat și eu nu stiam de ce

Ne-am îndepartat, nimic nu era lafel

Viața și-a facut treaba și ai pe cineva

Iar eu speram să pot reveni la ce eram...

Iar când mă gândeam cel mai mult la tine

Ne-am întalnit în lumina nopții pe o trecere de pietoni

Tu aveai un suflet pereche, eu doar la tine ma gândeam

Și în lumina nopții ți-am răpit o clipă

Ce s-a simțit ca mulți ani de liceu pierduți

Mă uitam în ochii tăi ce straluceau pe fond întunecat

Dar am trecut fără a mă opri

Un simplu "salut" nu e îndeajuns

Vreau să știu tot ce ai mai făcut

Nu conteaza că iubesti pe altul

Tot esti acea fată perfectă din inima mea

.....hhh h 

Odyseu legat de catargu-i țipă din adâncul inimii învolburate,                                                                                                           

Să îi fie luate legăturile ce-l răstigneau în neputință,                                                                                                         

Amintirea lui din clipe ce nu sunt îndepărtate,                                                                                                                             

-Să fie legat de corabie-, se risipea în a ispitei voință.

Căci blânde erau hainele chipuri ce-l pândeau dintre valuri,                                                                                                   

Cântecul lor -polen dulce demn de nemuritorii din Olimp-,                                                                                                         

Zdrobea orice blocadă a rațiunii, șoptind îndemnul ca lângă maluri,                                                                                                 

Să se arunce, delectându-se cu îmbrățișări un îndelungat timp.

 Dar în adâncul încătușat al minții sale cunoștea pedeapsa aspră.                                                                                               

Moartea printre buze și plete lucește sub raze de soare.                                                                                                                   

În adâncurile mării unde tăcerea domnește peste împărăția-i vastă,                                                                                       

Sirenele suave din carnea lui își vor găsi o sublimă delectare.

 Marinarii, nu îi aud îndureratele strigăte, căci înțeleptul căpitan,                                                                                                     

Ordin le dăduse să-și astupe urechile cu ceară să nu audă melodia,                                                                                               

Ce atrăgătoarele vestitoare a sfârșitului o îngânau profan.                                                                                                 

Neputând să se elibereze, Odyseu se scufundă în adâncul său cu nebunia.

Când soarele înconjoară pământul
Îmi este sufletul răvășit de vânt
Te strig, te  caut  de mult și nu te - ajung
Iar tu,  din tine m-alungi c-un singur  cuvânt.
Hai vino !Doar noi cu noi să ne plimbăm
Printre coloane de lumină și mister
Mă găsești pe drumul cu cioburi și  trădări
Lâng-o albă caleașcă   părăsită
Și  murgul obosit să fie prizonier,
Din  potcoave  scăpărănd lumină
Își scutură liber coama  eșarfă
Pe umărul meu când privesc amurgul.
Deși tu mă desprinzi , din tine mă desprinzi
Strigându-te îmbrățișez dorințe
Picurate-n suflet prin umbra vremii
Din  cerul cu nori și multe  stele stinse.
Soarele  iar înconjoară pământul
Doar noi ,pentru noi, fredonăm cuvântul:
Adio!

Din antiteza logicii genezei

izolez posibilitățile psihogenezei;

sătul de mersul orb către zei,

înfășor mărgelele peste claviculă.

Vârât și vânat în aceeași bulă,

lasă-mi vocea să urle în noapte,

prin setea ce aduce răutate,

tratând tăcerea cu finețea securii.

Curbura coloanei, capsată prin funii,

aduce închiderea dramatică a gurii;

zvârcolit de starea ambiguă, nesătulă,

sunt lăsat de bunăvoie în căderea nopții.

Ținut țintă lângă țărușul sorții,

înțepat, prins în țipăt, să-mi omor volții,

nu vreau să mă vezi clipind —

închizând ochii, pot să te surprind.

Timpul ticăie,nu tace,

Doru-n poale toarce;

Anii picură în stoluri,

Mistuindu-se in goluri.

Stă oglinda pitulată,

Clipocind sub prelată,

Că nu voia bătrânul chip,

Să răsară din nisip.

Căci tinerețea bântuia.

În sufletul ce vremuia,

Moțăind din cicatrici 

Sub scântei de licurici.

Iar trupul veștejit 

De neputință copleșit,

Lâncezea in alinare

Cu durerea -n mădulare.

Valul spumegă suflarea,

Risipindu-i pulberea,

Căci cursului efemer 

E tot omul prizonier...

Tălpile-ţi goale strivesc

Nisipul de aur

Al timpurilor străvechi,

Iar trupul de carne-aburindă

Dansează, vehement,

În lumina perfidă a lunii.

Şi marea se ridică

Peste sinele-ţi încins

Şi te scufundă

În adâncurile de nepătruns

Ale vieţii din tine.

Refluxul se-ntoarce

Cu raze de cuarţ

Ce-ţi scaldă trupul

Surghiunit de secetă.

Eşti adormit, iar fantezia nopţii trecute

E doar un mit în tine...