Simte

Frunte-mi-ași spăla-o însumi
De povara unui dar
Unui dar ce-mi luminează
Sumbra-mi viață ca un far

Inima el mi-o învie
Oasele mi le-nspăimântă
Fără strop de mârșăvie
Toată viața mi-o-nveșmântă

Dar el doar în plină taină
Când mi-e drag și cel mai bine
Căile mi le îmbină
Cu miros de gelozie

Din extaz el mă coboară
Ca un venin mă torturează
Cu durere mă-nconjoară
Și-n final mă-ngenunchează

E neant, e adăpost
E și ură, e slăbire
E întregul nostru rost
Acest dar, numit, iubire

Liniștea îmi dă pace

Cât mă feresc de durere

Pierd din vedere că mă protejez și de iubire

E trist, e adevărat 

Că în continuarea mea sunt multe suflete care ascund o întreagă artă

Iar eu țin ochii închiși 

Pentru că de la atâtea mere stricate

Nu îndrăznesc să gust un măr bun

Nu dau vina pe picătura care a umplut paharul

Pentru că îmi asum că am pierdut vremea cât am așteptat să se umple. 

Pe-o potecă printre flori,

Fata mergea, vis de zori.

Părul negru, lung, lucios,

Ochii calzi, zâmbet frumos.

Vântul lin o mângâia,

Soarele se bucura.

El venea din drumul lui,

Cu inima-n pas de cui.

Când privirea i-a zărit,

Tot în jur a înflorit.

„Ce frumoasă ești,” i-a spus,

Cu glas moale, puțin dus.

Ea a râs și-a spus încet:

„E primăvară — e perfect!”

Au pornit ușor, încet,

Fără teamă, fără gând, fără regret.

Și de-atunci, sub pomii plini,

Se întâlnesc zi de zi,

Fără planuri, fără grabă —

Doar iubire și o plimbare dragă.

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Kauniimpi

Olet kaukana ja sinulla on minut

Valtava voima

Herään hymyillen joka päivä

Mikä mahdollisuus tavata sinut

En uskonut rakkauteen pitkään aikaan.

Haluan pysyä rakastavassa maailmassasi

En ole koskaan ennen ollut näin rakastunut

Onni, jonka saan

Haluan vain elää sen kanssasi

Sinun kanssasi opin rakastamaan.

Näet minut

Kauniimpi kuin tiedän

saat minut tuntemaan

Että olen maailman keskipiste

Ja sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua

Suloin sanoin

Sydämeni ei halua valehdella hänelle

Hän ei halua sinun unohtavan sitä.

Haluan pysyä rakastavassa maailmassasi

Heräämään hymyillen joka päivä

Onni, jonka saan

Haluan vain elää sen kanssasi

Sinun kanssasi opin rakastamaan.

Näet minut

Kauniimpi kuin tiedän

saat minut tuntemaan

Että olen maailman keskipiste

Ja sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua

Suloin sanoin

Sydämeni ei halua valehdella hänelle

Hän ei halua sinun unohtavan sitä.

Joskus ilman sinua

Tie on kova

Haluaisin sinun olevan kanssani,

Aina kanssani.

Onni, jonka saan

Haluan vain elää sen kanssasi.

Näet minut

Kauniimpi kuin tiedän

saat minut tuntemaan

Että olen maailman keskipiste

Ja sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua

Suloin sanoin

Sydämeni ei halua valehdella hänelle

Hän ei halua sinun unohtavan sitä.

Sub o boltă răsucită, între flori și frunze dese,

Se arată-n strai de aur o copilă de mirese,

Ochi de noapte, față albă, glas domol și tremurat,

Ce s-arată-n umbra serii ca un înger întrupat.

„Cine-i cel ce-n ceasul nopții mă așteaptă-n vechiul turn,

Printre vise destrămate și sub stelele ce apun?

Cine-și pierde al său suflet într-un cântec de-al meu dor,

Cine cheamă vântul nopții să-i vorbească despr-amor?”

Pe terasă-n strălucire, rezemat de marmur- albă,

Un tânăr cu ochii negri stă visând sub luna-naltă,

Fruntea-i rece e de gânduri, mâna-i tremură pe liră,

Căci durerea lui adoarme într-o rază ce respiră.

„Tu, al nopților lumină, stea pierdută-n depărtări,

Vino-n visul meu de gheață, lumină blândă pe cărări!

Mi-e privirea o oglindă în adâncul cărei mor

Raze stinse de speranță și petale de amor.

Nu te-ndepărta, rămâne-mi… e atât de lungă noaptea,

Că și timpul doarme-n umbre, legănând pe cer cetatea.”

Dar copila râde dulce și coboară lin pe scară,

Vântul îi sărută haina, valul lunii o-nconjoară.

Și pășește către dânsul, îi întinde o cunună,

„Iată, stelele pe ape ne așteaptă să ne spună

Că iubirea nu-i un vis, ci un cântec nesfârșit,

Că-ntr-un suflet ars de doruri, înflorește infinit.

De mă crezi, te du cu mine pe cărări ce nu s-au scris,

Unde lacrimile lumii nu se sting în paradis.

Dacă vrei să știi ce-i viața, să cunoști ce-nseamnă visul,

Ia-mi doar mâna… și ascultă, cum îți tremură abisul.”

Cât de blând e dorul serii, cât de cald e-al nopții glas,

Însă zorii vin grăbiți, stând la margine de ceas.

Se ridică vântul zilei, norii-ncearcă să alunge

Luna albă și tăcută ce cu raze ea străpunge.

Iar copila, lin ca visul, într-o rază se destramă,

Flori de tei cad peste ape, vântu-ncepe să dispară,

Iar băiatul, dus pe gânduri, ridicându-se încet,

Vede-n luntre doar o floare ce se pierde în regret.

Toată noaptea a fost vrajă, doar un cântec, doar un vis…

Unde e frumoasa albă? Unde-i luntrea din abis?”

Am să te duc în viitor, să vezi cum plînge 

și cum rîde, ai noștri fiică și fecior

Am să-ți desenez, cum frînge o lacrimă de înger

și cum zboară, prezentul către viitor

Am să-ți arăt, cum se bate femeia 

Cu îmbrățișări și cu regrete

Voi face rocada, durerea cu plăcerea

Voi șterge c-un burete, rănile de pe perete

Am să te plimb, pe la mine prin gînd 

Să vezi ce grădină mare de flori am sădit 

Am să te-arunc, ca să te prind

și-apoi să te mănînc, ca pi-un biscuit

Am să arunc, cu stele la picioare

Să-ți lumineze drumul vieții

Am să-ți scriu scrisoare, de la închisoare

Pe roua dimineții

Iubirea ta este elixirul vieții mele

Imi curge din artere în arteriole și vene

Se scurge în atriu, trece de o valvă

Îmi bate inima ta în palmă.

Singur călăuzit de vise.

Plimbări pe străzi cu becuri stinse.

Gânduri grele, la acasă...

Eu n-aș vrea, dar iar mă lasă.

Merg, alerg, fac tot ce pot.

Ce se-ntamplă nu socot.

Ce va fi, ceva să fie...

Timpul, dedicat doar mie.

Dar singur nu-s, ci-nconjurat.

Visul e acum uitat.

Lumina unei lămpi rămâne...

Acasă sunt, și chiar si mâine.

N-am sa plec, dar am sa plâng.

Timpul trece, la toți prin gând.

Din cerul gri de toamnă târzie

Ai apărut tu și ai stat lângă mine

Te-ai pus pe creanga mea din toate

Și ai început să îmi descânți multe păcate

Eu auzeam ce spui, dar nu înțelegeam

Eram pierdut în gânduri și te citeam

Până într-un moment când tu te-ai oprit

Ți-ai luat zborul și creanga s-a zguduit

Te-am privit cum prin aer te miști și planezi

Nu știam atunci că doar pe mine mă vezi

Te priveam cum dispari înconjurată de nori

Nu voiam să te pierd, mă gândeam la noi

Atunci am zis să îmi iau și eu zborul

M-am luat după tine, ocoleam norul

Erai acolo și parcă mă așteptai

Să zburăm împreuna, asta voiai

Așa am facut până spre țările calde

Am călătorit amândoi foarte departe

Acolo am ajuns să te cunosc mai bine

Pe zi ce trece mă gândeam mai mult la tine

Erai compania din ochii mei singuri

Erai bucuria din sufletul meu gol

Erai speranța din mintea mea pesimistă

Erai acolo pentru mine, mulțumesc pentru tot

Atunci cand a venit vremea să ma întorc

Ți-am spus să nu vii cu mine și ai avut un șoc

Am plecat liniștit, nu m-am uitat înapoi

Am trecut prin zăpezi, furtună si ploi

Acasă vremea era perfectă, luminoasă

Creanga mea verde și parcă mai frumoasă

M-am așezat la locul meu preferat

Și am rămas acolo mai îngândurat

Dar nu eram bine, nu eram sigur pe mine

Am început să mă întreb de ce nu mai vi

Stiam răspunsul dar cerul era tot gri

Voiam sa știu ce faci, cum esti

Îmi era dor de tine, să mă iubești

Atunci am realizat cât de mult țin la tine

De atunci mă tot gândesc, și poate și mâine

Dacă te voi mai vedea vreodata pe creangă, lânga mine.

Atunci cand ma gandesc la tine

Simt ca plutesc in zero gravitatie

Nimic pe lume nu e mai usor

Decat sa iti spun cat de mult tin la tine

Nu pot sa cred ca am ajuns intr-un punct

Si lucrurile au continuat de la sine

Vreau sa stii ca ma pot schimba

Si iarasi ma gandesc la tine

Râdeam cu tine

Totul era bine

Râdeam amândoi

Nu mai suntem noi

Știam prea bine

Ma gandeam la tine

Stiam și noi

Vino inapoi...

Nu se simte fericită

Ci doar recunoscătoare

Mi se pare foarte trist

Pentru o așa floare

Merită să simtă totul

Fiecare strop te ploaie

Adierile vântului

Razele de soare

Fulgii de nea

Cruda uitare

Ofilirea mea

Mare mirare