S-AU STINS SPERANȚE

Ești mizul de pâine curat ,

Ești  izvorul cu apă zglobie

Ești  argila din care olarul 

Urzește ulciorul ciudat. 

Ești sufletul pe are

 În brazdă adâncă însămânțat

Strămoșul meu mândru DAC.

Fratilor, romani de pretutindeni,

Cat va dainui lumea sa nu uitati,

de-ale patriei locuri cinstite,

Fie ca e Marea Neagra, ori Carpati.

Nu uitati nici de parintii vostri,

Ce se sting incet de-al vostru dor,

De copiii rataciti pe strada,

Cautand pe mama sau pe tatal lor.

E ciudat strainul, iar munca e grea,

Far’ de rautate: vino-n tara ta!

Chiar de-i neagra painea si e traiul greu,

Cu dragostea familiei,te hranesti mereu.

Mult iubita tara, a fost cotropita,

De-a ei fii misei,care i-a crescut,

Intorca-se roata,aducand acasa,

Pe copiii nostri,inrobiti cum sunt.

Uniti in credinta si in rugaciune,

Muncind cu blandete si seninatate,

Birui-vom raul, birui-vom moartea.

Bucurosi ‘om trece, in viata prin toate.

Au înflorit salcâmii pe la noi;

Se-aud în toate curţile, poveşti,

Lãtrat de câini şi behãit de oi,

Pe tot întinsul Ţãrii Româneşti!

E linişte acum. Şi pace e,

Mãcar cã nu demult a fost rãzboi,

Ce ne-a împins în grea mizerie

Şi n-a luat şi pielea, mai apoi.

Vântul pustiu şi ploile, s-au dus,

Şi nu mai e nimic din tot ce-a fost!

Doar firul bolii, adunat pe fus,

Doar el a mai rãmas singurul gost.

Şi cine ştie-n anii care vin,

Poate cã se va mai schimba ceva...

Eu, pentru ţara mea, mã rog. Amin!

Sã aibã Dumnezeu grijã de ea!

29.05.2022, Zgorzelec, PL

Împamantat prin timp ca si

o dovada a regalității,

Cuceritorul impunător domnea

veșnic si etern!

Pe chipul sau zaream semne

ale imortalității,

Statuia capturând-i sufletul intern.

Glorios si încălecat pe sălbatică bestie,

Coroana din frunze ruginii,neclintită.

Cu sabia-i rece,inamicii ii mistuie!

De diavolii întunericului parea a fi otrăvită.

Inconjurat de soldați loiali,

dădeau dovada de cruzime!

Varsare de sânge ce in istorie nu se uita!

Cucerirea teritoriilor justificau

aceste crime,

Iesind învingători după fiecare lupta!

Pazind secrete sculptate-n

piatra si vitralii,

O biserica asemenea unui castel

era al lor lăcaș.

Noaptea dezvăluie cunoștințe

ascunse din ierarhii,

Instiintand din timp pe oricine

avea sa-i fie urmaș.

Moderni pe vremea lor,

ei priveau de sus pământul!

Istorie scrisă cu sânge dulce acrișor.

Numai imaginația poate tine

in frâu masacrul!

Domnitorul Transilvaniei era cu

adevărat un visător.

Facandu-si planuri pentru viața

de după moarte,

Taramul celor adormiți e cu

adevărat un labirint.

Printul intunericului a prevestit

a morții soarte,

Mituri si legende îl tin legat cu juramant!

Dand dovada de putere e si

un romantic incurabil!

El așteaptă veacuri după cea

care i-a fost scrisă.

Amor e morte poate fi ceva real,palpabil!

Nu poți da înapoi după ce dragostea

a fost aprinsa!

Şi în ziua de Crăciun,
cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine,
ei au vrut să se răzbune.

Şi atunci ei s-au gîndit,
că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă
şi să-i execute în beznă.

Iliescu ca o fiară,
a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi
şi urgent executaţi.

Completul de judecată,
ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte,
Nistor vice preşedinte.

Ceauşescu acuzat,
de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare
şi că populaţia moare.

Ceauşescu disperat,
să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă,
completu aştepta la pîndă.

Erau într-o garnizoană,
la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară,
că haos mare e în ţară,

Procesu în grabă a început,
dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat
şi sentinţa li s-a dat.

Sentinţa lor a fost dură,
le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi
şi la moarte executaţi.

Ei nu au crezut nici odată,
că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi,
de Crăciun executaţi.

Aşteptau să îl execute,
fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea,
pentru a se apăra.

După ce sentinţa au dat,
completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi
şi la zid executaţi.

Lîngă corpul cel de gardă,
cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi,
de pluton executaţi.

Nu cumva să fi scăpat,
multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini,
Ucişi de oameni haini.

Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?! 
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?! 
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?! 

Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați 
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește, 
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?! 

Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?! 
Cât o să mai țineți călușul la gură 
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului? 

Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății 
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea! 

Urâți ați ajuns la chipuri și suflet, 
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc, 
Duhnește a cadavru societatea 
Cauza? Sunteți voi! 
Încetați! Încetați nedreptatea! 
Dați-ne pacea și țara-napoi!

Cum ai distrus fără să știi...

Un rost al anilor târzii

Și cum jelesc pe căi pustii

Și jalea îmi e de înțeles

Când din atâtea ,te-am ales?

Norocul meu biet călător ,

S-a dus  de atunci ca blestemat

Și plâng pe drumul ce-ai plecat

Privesc în jur mă simt pierdut

Plecarea ta cât m-a durut .

Te chem copacii din grădină

Cu rod-n pârg ,și fiecare ram

Se întinde spre ușa casei  ferecate

În curtea în care altădată

Fremăta de voie bună

Acum când tot ce-a fost s-a dus

Și pe cărări a rămas doar umbra

Mai sper cu sufletul rănit

Să pot să-ți spun ,cât te-am iubit .

Adio să nu-mi spui de pleci

Îți caut umbra pe poteci !...

Speranța , este o vorbă ce zboară,

Se înalță spre cerul senin

Speranța -i visul ce doare

Când viata-i amară,un chin.

Speranța-i iluzie dragă

În negura zilelor grele

E ramura de măslin ce aleargă

Lumea de păcate să spele.

Speranța-i fata morgană

Șireată precum o nălucă

Uitându-ți viața sărmană

Te mângăi cu singura-i clipă.

Această frumoasă cu ochii de stele

Se pierde în vânturi rebele.

Viața își pierde culoarea

Și plânge în noi disperarea.

Bob de rouă vă dau vouă ,

Suflet blând hrănit cu cânt,

Glas duios și-un trai frumos

Vouă dragii mei copii ...

Voi îmi aduceți bucurii!

Te cântă poeții ,natură ,

În versuri frumoase, pe strună,

Îți cântă pădurea și marea ,

Îți cântă munții ,dealul și valea ,

Îți cântă văzduhul albastru

Și-n cântec îmi cântă visarea!

Continuare

Spre seară,l-am găsit pe Robert în parcare,lângă mașina lui, un Opel de culoare cărămizie.

De cum am urcat,am observat pe bancă o sacosă. Curioasă, am descoperit în ea o sticlă de

vin și niște nuci,uitate de cineva.Aproape se ănsera când am plecat la drum.Traseul nostru

era  prin partea deluroasă a Moldovei.Eram încântată să călătorim noaptea, nu mai făcusem

asta niciodată.Ne am urcat în mașină și ne-am făcut comozi..Se scufundase în asfințit.

O boare răcoroasă ne scălda fața și ne învăluia părul.Mă odihneam în gândurile mele.Din când  în

când ,priveam spre Robert.Ceva din  atitudinea lui mă mira.Părea și el prins de gânduri,dar simțind

privirea mea , mă  surprprinde cu mirarea din ochi și îmi zâmbește nevinovat.

Eram la vârsra când îmi puteam  permite orice,să fiu zvăpăiată,spontană, cu tendințe de alint.

Îmi plăcea  să vorbesc . Vorbele mele curgeau limpede,fluide,învolburate ca apa unui izvor de munte.

Deodată începem o conversație doar din priviri.Privirea lui Robert era profundă,greu de descifrat.

Cred  însă că el m-a citit,fiindcă  mă lăsam  descifrată ca o carte deschisă.

Simțeam  o detașare și o stare de bine  în compania lui

  Tot  mai vreau să spun ,că pot

Timpul  să-l opresc în loc  ,

Poate  face un popas

Undeva  pe alt  făgaș .

Cred ,că și el e stresat

De atât de mult  umblat .

Timpul  fuge se strecoară ,

De  l-ași  prinde ,l-asi  lega

M-ași  certa mereu  cu el :

Pleacă timp  din calea mea !

Tu ai veșniciia !...