SEMNUL MIRĂRII
Îmi doresc să stea
În loc de lumină
Vorba dulce românească,
Ce-o vorbeau străbunii
Dulce grai moldovinesc
Oltenesc,ardelenesc
Stă retras deoparte
Vorbe noi împrumutate
Și-n cartea de bucate.
Așa limba românească
Îmbracă haină nouă
Șade scoasă la mezat
Ca și-un cenzurat.
Am ales semnul mirării
Vrednic ajutor, concret
În noianul de reclame
Sunt analfabet...
Cum pot eu azi concura
Eu cu româneasca mea
Cu engleza ,cu franceza?
Sau poate m-am rătăcit
Nu-s acasă ,sunt o haimana?
Oare asta-i țara mea?
Стихи из этой категории
Reîntâlnire
Prea multe clipe fără tine,
Aduc tristețea ca o vreme rea,
E timpul să-ți sărut iar glezna,
Să-mi dăruiești îmbrățișarea ta!
Iubito,fară tine nu există existența,
Exiști doar tu în lumea mea,
Tu ești iubirea definită,
Iar dragostea n-are nici timp și nici valoare,
Dacă n-aud vorbirea ta!
Ce rost își are marea cu valurile toate,
Sau norii ce-s artistic risipiți pe cer,
Și nici semeții munți nu-mi spun prea multe,
Când eu am gândul doar la tine,
Și-s prins doar de al tău mister?!
(22 mai 2024 Vasilica dragostea mea)
Urmele tălpilor tale
Din ai inimii trişti trandafiri,
Ţi-am ţesut aşternut de petale,
Dar pe suflet, în loc de iubiri,
Erau urmele tălpilor tale.
Iar din noapte covor ţi-am făcut
Şi, timid, ţi-aşterneam stele-n cale,
Dar pe suflet, în loc de sărut,
Erau urmele tălpilor tale.
Ale ochilor lacrimi le-am strâns,
Le-am schimbat pentru tine-n cristale,
Ţi le-am dat, dar pe sufletul plâns,
Erau urmele tălpilor tale.
Te-am iubit, însă tu te-ai jucat,
Eu credeam, tu-mi spuneai vorbe goale,
Şi pe suflet adânc mi-ai lăsat
Răni cu urmele tălpilor tale...
Pierduta...
ma pierd în "ce ar fi fos..dacă.."
în ceea ce a fost...odată ca niciodată,
în ceea ce ar fi putut sa fie
in vorbe deșarte, promisiuni uitate.
ma pierd în "noi" demult apusi,
în vise ce prematur s-au risipit
în tot ce-am fost și tot ce-am devenit
azi doi straini...cândva îmbrățişați
as fi dorit sa ne mai fim puțin,
timpul sa nu rupă foaia pentru vesnicie
cum bobul în vie așteaptă sả devină vin
aștept și eu privirea-ti calda sa-mi adie..
Vulnerabil
Controlează-ți respirația atunci când
Bătăile inimii ating pereții pieptului
Eliberând un curent prin tot toracele.
Se sparge,
Globul ce îți comunică formele
Otrăvind gustul amar al dorinței
Ce hrănește setea creației.
Vulnerabil, mâinile tremură
Picioarele caută drumul corect
Lumina e rece, o pierzi
Poate mâine, în același loc.
O-ntâmplare fericită
Te-am visat aseară-ntr-un vis
Ce părea a nu se mai termina niciodată,
Ne plimbam printr-o pădure de vis
Ce părea a fi cea mai minunată vreodată.
M-ai cuprins uşor de mână,
Fără a-mi da seama la-nceput,
Am simțit trecând pe lângă mine-o lună,
Fără a mă gândi că a fost doar un moment scurt.
Şi uite-aşa, o iubire nemaisimțită s-a născut
În sufletele noastre arzătoare
Şi uite-aşa, inima ta dăruită mi-e scut
În viața asta neiertătoare.
Gaură-ntre lumi
De când lumea și pământu'
Există un fel de om
Cu care-n viață vreau să dorm
Și-n moarte să-mpart mormântu'.
Există mai mulți de fapt,
Da' numa' unu-i pentru mine
Când totu-i rău și nu știu bine
Ce mi se-ntâmplă exact.
Ceva îmi spune că-ntr-o zi
Când soarele n-o să apună
Și n-o să fie-n noapte lună
Ea lângă mine tot va fi...
Dar dacă acel ceva mă minte
C-o îndârjire amăgitoare
Fără motiv, din intamplare
Doar ca să aflu cum se simte?
Atunci aș ști că-n disperare
Cu forța nu se face zi
Și-oricât aș vrea tot nu va fi
Cum mi-am dorit așa de tare.
Ziua-ntr-un vis, noaptea-n coșmar
Îmi transformă* absența-i gândul...
Mi-aștept cu nerăbdare rândul
S-o mai privesc din mers măcar...
(*transformă - perfect simplu, adică accent pe "ă" )
Другие стихотворения автора
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
O POVESTE PENTRU TINE
Ledy și Attos - continuare-
Dar și la voi , ca și la voi oameni ,fericirea nu ține o veșnicie .
Într-o zi nefastă nu pot s-o numesc altfel, un hoț de câini de rasă
a smuls lesa din mâna stăpânului meu Andy și m-a aruncat
într-o dubiță . Nici nu mă desmeticisem bine că și pornie în mare
viteză spre marginea orașului..Am ajuns într-o curte mare plină de
buruieni înalte, care avea o casă părăsită în mijlocul ei , m-a legat
de un gard și...a uitat să-mi dea de mâncare câteva zile, sau să-mi
lase o găleată cu apă.V ă dați seama ,dragi copii cân de nenorocit
am fost în zilele acelea.Îmi era dor de stăpânul meu și de zilele cele
frumoase.Eram sigur că ocolo am să mor de foame și de sete.
Eram disperat încât am început să urlu de răsunau împrejurimile .
Sau strâns un grup de copii ,care nu știau de ce urlu ,că mi-e foame
și mi-e sete si au început să arunce cu pietre și bețe peste gard,
cu care m-au lovit .A m încercat să rup lanțul,chiar aș fi fost în stare
sâ-i și mușc deși asta nu am făcut-o niciodată.
Vine ziua când se apropie hoțul cu un cumpărător se înțeleg
și mă dă în primire De la început am înțeles că noul stăpân nu mă iube-
ște dar avea nevoie că era paznic asta era serviciul lui. Adesea uita
că și eu trebuie să mânânc și să beau apă,iar de dormit ,dormeam pe
unde apucam.Când era cald ,pe jos ,iar când era frig tare ,tânjeam după
cușca mea cu blană de oaie.Flămând și jegărit m-am îmbolnăvit .
Nu mai doream nimic ,eram trist ,duceam o viață de câine.!...
Într-o seară ,când mă aflam într-o sală de Bingo ,s-a apropiat de
mine o fată ,care m-a mângâiat fără teamă și l-a întrebat pe paznic cum mă
cheamă?
-Atos ,i-a răspuns paznicul ,l-am cumpărat pentru aspectul lui fioros
dar nu-i bun de nimic ...e blând ca o pisică. ți-l dăruiesc dacă vrei .
-Îl vreau ,a spus fata ,continuând să mă mângâie.Îl vreau!...Și uite
așa ,am ajuns în casa Claudiei . Când m-a prezentat familiei într-un apartament
toți s-au ascuns pe unde au putut ,pănă ce Claudia i-a lămurit de ce sunt în stare....
Atunci m- am zis că este și un Dumnezeu al câinilor....am nimerit-o cum nici nu am
visat!...Toți mă iubeau , mă luau la plimbare ,mă îngrijau mă gândeam că merită
să-mi dau și viața pentru ei.Dar familia a ajuns la concluzia că nu sunt căina de
apartament,și că tare am să fiu fericit la casa de la țară unde am loc unde să mă
joc .Acolo am fost cel mai fericit cățel și încă cevva :acolo am găsit pe cea mai bună
prietăna a mea pe cățelușa Ledy o pechineză simpatică care făcea cele mai nostime
năzdrăvănii. Și câte nu făcea Ledy?La capătul din vale a curții unde aveam o portiță
,în zilele toride de vară făceam baie în lacul Pochina ,primeam pește proaspăt de la
pescarii locului .Toți pescarii mă iubeau,dar și eu pe ei.
Hoinăream împreună cu Ledy prin livezile și grădinile din jur și ne întorceam
acasă obosiți și plini de curnuți ...ce pățea biata Ledy până scpa de ei ,nu vreau să
vă spun....
Politica doare
Ce-a ajuns țara acum ?
Ajungi să spui,tot e minciună,
Minciună-i vorba ce-o arunci
Spunând că viața-i mai bună.
Mai bună viața pentru cine?
Ce-a fost sătac ,sărac rămâne
Căci leafa ta doi bani nu face,
Te mustră soața apoi tace.
Și vezi vitrinele încărcate
Găsești în ele tot ce vrei
Dar prețurile nu-s de noi
Copii flămânzi ,flămânzi și goi.
Sunt mulți ca mine,vai de ei
Muncim din greu ,dar nu avem lei
Leii noștri n-au valoare
S-au dus schimbați peste hotare.
Voi,ce azi cârmuiți țara
Pe unde vă petreceți vara?
De unde atâtea milioane?
Le-ați primit comisioane?
FLOARE DE COLȚ
Floare de colț
Scăldată in soare
Floare de colț
Îubire ce doare
Floare de colț
Ideal de iubire
Trdită de drum
Spre seară apune.
Destin de parfum.
TAINA SORȚII !
SINGUR , SIGUR AM SĂ PLEC
UNDEVA DEPARTE
TAINA SORȚII S-O ÎNȚELEG
PE-O FILĂ DE CARTE .
NEMURIREA DE-AȘI AFLA
ÎNTR-UN COLȚ DE LUME ,
STAU SĂ AȘTEPT STEAUA MEA
CA SĂ-I DAU UN NUME !...
NATURĂ TE IUBESC!Iubesc
Iubesc natura bogată ,
Cu minunății încărcată,
Covoare cu flori,parfumul din zori,
Păduti,lanuri,livezi,bălțate cirezi,
Mă leagă iubirea de toate...
Mirosul tămâiei din brazi,
Ochii luceafărului calzi
Șoapta izvorului în vale,
Drum asfaltat către mare
Glas desmierdat de cornute
Lac dătător de lumină
Bacii și oierii din stână,
Aroma vișinii coapte.
Grijile noastre mărunte,
Omul acestor meleaguri
Mierea albinii din faguri.
Iubirea de neam și de glie
Acestei mame trădate,
Jurați-i credință ,pănă la moarte!