zboruri deasupra zidurilor circulare/3
frica de moarte
e un factor generator de cercuri concentrice-
o piatră aruncată-n
apele unui fluviu ce coboară-n
hăul cascadei.
primul cerc e conturat de ploconeală și tăcere-n
fața minciunii.
din el purcede un altul mai viguros,
hrănit cu sofismele ignoranței,
definind astfel șantajul.
sămânța lașității a-ncolțit-
un fel de reflex condiționat,
ce năpădește totul.
" dacă vrei să fii liber, trebuie să nu-ți fie frică de moarte!"
a conchis Nicolae Steinhardt.
Стихи из этой категории
Quod erat demonstrandum
fie x egal cu necunoscuta zilei de mâine
în care azi = x - 365
(365 reprezentând numărul de zile dintr-un an)
prin urmare mâine = azi - restul de zile
care nu sunt congruente cu azi
nici cu mâine
putând fi denumite generic timp
cu toate troienele de zăpadă care se vor aduna
până în zori
când va trebui să determin neapărat viteza inițială a vântului
la un moment dat
altitudinea de cădere a fulgului
densitatea aerului
timpul parcurs de acesta
accelerația gravitațională terestră
impactul cu genele curbate și dese ale iubitei
ea îsăși o ecuație de gradul doi
în care timpul și banii reprezintă
condiția necesară și suficientă
de unde descoperim că femeia = timp + bani
știm însă că timpul înseamnă bani
și aflăm că banii sunt fața nevăzută a mulțimilor de iluzii
iraționale
rămâne doar să extragem rădăcina pătrată
din relația femeie = bani la puterea x²
descoperind în final că femeia este cauza tuturor dezastrelor
sentimentale
iar banii efectul...
Cotidian
sunt lucruri pe care n-am vrut să le dezgrop din mine
muriseră demult
la scurt timp după naștere
nici nu avuseră timp să tragă o gură de aer în piept
să scoată un țipăt
și-n locul lor s-a așezat liniștea
confortul cotidian
amiba Naegleria fowleri
care devorează nevăzută de nimeni
ca pe o bucată de brânză
creierul
.
e zvârcolirea dramatică a gândului
.
lepădarea apostoliror de Christos
.
neîncrederea
.
lipsa de orizont al culegătorului de smaralde
oportunismul alergătorului de cursă cu obstacole
și egoismul femeilor sterpe
nu arunci cu piatra în eroul căzut
s-ar putea ca alții să vadă călăul din tine
întotdeauna gunoiul plutește deasupra apelor limpezi
mirosul cadavrelor vii e mai cumplit decât cel al cadavrelor moarte
(paradoxal!)
.
definiția cărnii
face trimitere la partea cea mai dezagreabilă a materiei
în care colcăie toate mizeriile lumii
omul
de departe
ilustrează perfect mizeria infinită a speciei
viața
boala incurabilă a umanității
purtând la vedere stigmatul tragic al morții
.
prezentul
un rânjet…
Spaime
navighez pe același fluviu învolburat al timpului
în bărcuța mea denumită viață
valurile mă poartă în toate părțile
se prăbușesc peste mine
abia mai reușesc să scot apa sărată din barcă
albatroșii desenează cu cretă pe cer rute de zbor imposibile
pe care nu le vor urma niciodată
imensitatea aceasta albstră din jurul meu și a iubitei mele
Maria
îmbrățișează senzual aproape tot infinitul de dinaintea ochilor noștri
îl sufocă
nu mai poți arunca un ac dincolo de linia orizontului
cineva a împins un zid de sticlă opalescent între spațiu și timp
nu vom ajunge niciodată la țărm îmi zice Maria
la noapte vom face dragoste la lumina stelelor și a aurorelor boreale
vom procrea dint-un instinct ancestral
într-o lume sinistră a lui Poisedon
fără țărmuri
era glciară a început
peste o mie de ani cineva ne va elibera din strânsoarea de gheață a sărutului lui Brâncuși
și ne vor reda pietrei
Bucurii și lacrimi
paharul de șampanie cu urme de ruj pe margini
e-al tău
n-am îndrăznit să-l mut din colțul vitrinei
dintr-un sentiment mistic
încercând să nu șterg urmele trecerii tale
senzația că ești încă aici
întărită de foșnetul misterios al unei rochii negre
de seară
de apăsarea pașilor pe covor
de zbaterea cerceilor cu pietre turcoaz din urechi
ajunse acolo prin complicitatea minții
îmi crează percepții cu reverberații sonore
ca atunci când arunci o piatră în baltă
și-o auzi ricoșând deasupra apei
plescăind
apoi izbindu-se într-un perete de liniște
tresar ori de câte ori sună poștașul
care-mi amplifică sentimentul acesta fantastic
încremenit în lucruri
fiindcă altcineva n-are cine să sune
tu și poștașul ați mai rămas în raza speranței
unul care îmi aduce întotdeauna dragoste
celălat facturi
nici nu mai are importanță care din voi sună la ușă
eu vă iubesc la fel și în lipsă
calendarul cu miss America
e plin de x-uri
a trecut aproape un secol de atunci
paharul de șampanie cu picior subțire de gazelă africană
în care supravețuise un deget de Goût de Diamants
miroase a acru
cineva spunea că dragostea e ca vinul
nu
nu aceasta este aroma inconfundabilă a dragostei…
Adevărul ești Tu
După cum se știe sau ar trebui,
Voi nu ați venit dintr-o prostie,
ci un Creator aveți care va zidit.
El cu o iubire infinită va primit
Și va va primi mereu în prezența Lui.
Fericiți să fiți cu El,
Dacă veți accepta sacrificiul Lui.
E atât de simplu,
Dar voi îl faceți complicat.
De ce nu ai vrea să ai de partea ta
Un prieten, un tată sau ce vrei tu
Care să fie lângă tine mereu?
De ce nu ai vrea
să vezi cat de mult te va schimba iubirea Tatălui?
De ce nu ai vrea
Să renunți la tine pentru El?
Când El a făcut-o, cu lacrimi în ochii, doar ca tu să poți fi cu El?
Spune mi tu cine ar lăsa
O viață perfectă, o viață în rai?
Știind ca nu toți Îl vor accepta
A venit în carne omenească/ a venit întruchipat în om firesc
Să sufere batjocurile toate
Dacă asta nu e iubire, spune tu atunci ce este?
Nu vei găsi răspunsul în lume , ci răspunsul este El.
El nu e de aici, a fost, dar a plecat
Și acum te aștepta pe tine ca să stai la masă Lui, lângă El tu să domnești.
El, Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut, tu, suflete rătăcitor.
Trăiți această lume, dar cu ce folos?
Avere, bogăție?
Le are și El sus în ceruri și ni le dă pe gratis
Cum biblia ne spune: străzi de aur și mare de cristal.
Doar spune I “DA” și vei vedea fericirea adevărată.
Pentru ca El va veni, dar oare vei fi tu pregătit?
Dacă nu, du-te acum și pregătește-te
Curat și frumos tu să fi
Să I semnezi în chip si duh
Și El îți va purta de grijă
Nu e simplu, nici ușor
Dar la sfârșit vei vedea ca s-a meritat.
Doar îndrăznește!
Quod erat demonstrandum
fie x egal cu necunoscuta zilei de mâine
în care azi = x - 365
(365 reprezentând numărul de zile dintr-un an)
prin urmare mâine = azi - restul de zile
care nu sunt congruente cu azi
nici cu mâine
putând fi denumite generic timp
cu toate troienele de zăpadă care se vor aduna
până în zori
când va trebui să determin neapărat viteza inițială a vântului
la un moment dat
altitudinea de cădere a fulgului
densitatea aerului
timpul parcurs de acesta
accelerația gravitațională terestră
impactul cu genele curbate și dese ale iubitei
ea îsăși o ecuație de gradul doi
în care timpul și banii reprezintă
condiția necesară și suficientă
de unde descoperim că femeia = timp + bani
știm însă că timpul înseamnă bani
și aflăm că banii sunt fața nevăzută a mulțimilor de iluzii
iraționale
rămâne doar să extragem rădăcina pătrată
din relația femeie = bani la puterea x²
descoperind în final că femeia este cauza tuturor dezastrelor
sentimentale
iar banii efectul...
Cotidian
sunt lucruri pe care n-am vrut să le dezgrop din mine
muriseră demult
la scurt timp după naștere
nici nu avuseră timp să tragă o gură de aer în piept
să scoată un țipăt
și-n locul lor s-a așezat liniștea
confortul cotidian
amiba Naegleria fowleri
care devorează nevăzută de nimeni
ca pe o bucată de brânză
creierul
.
e zvârcolirea dramatică a gândului
.
lepădarea apostoliror de Christos
.
neîncrederea
.
lipsa de orizont al culegătorului de smaralde
oportunismul alergătorului de cursă cu obstacole
și egoismul femeilor sterpe
nu arunci cu piatra în eroul căzut
s-ar putea ca alții să vadă călăul din tine
întotdeauna gunoiul plutește deasupra apelor limpezi
mirosul cadavrelor vii e mai cumplit decât cel al cadavrelor moarte
(paradoxal!)
.
definiția cărnii
face trimitere la partea cea mai dezagreabilă a materiei
în care colcăie toate mizeriile lumii
omul
de departe
ilustrează perfect mizeria infinită a speciei
viața
boala incurabilă a umanității
purtând la vedere stigmatul tragic al morții
.
prezentul
un rânjet…
Spaime
navighez pe același fluviu învolburat al timpului
în bărcuța mea denumită viață
valurile mă poartă în toate părțile
se prăbușesc peste mine
abia mai reușesc să scot apa sărată din barcă
albatroșii desenează cu cretă pe cer rute de zbor imposibile
pe care nu le vor urma niciodată
imensitatea aceasta albstră din jurul meu și a iubitei mele
Maria
îmbrățișează senzual aproape tot infinitul de dinaintea ochilor noștri
îl sufocă
nu mai poți arunca un ac dincolo de linia orizontului
cineva a împins un zid de sticlă opalescent între spațiu și timp
nu vom ajunge niciodată la țărm îmi zice Maria
la noapte vom face dragoste la lumina stelelor și a aurorelor boreale
vom procrea dint-un instinct ancestral
într-o lume sinistră a lui Poisedon
fără țărmuri
era glciară a început
peste o mie de ani cineva ne va elibera din strânsoarea de gheață a sărutului lui Brâncuși
și ne vor reda pietrei
Bucurii și lacrimi
paharul de șampanie cu urme de ruj pe margini
e-al tău
n-am îndrăznit să-l mut din colțul vitrinei
dintr-un sentiment mistic
încercând să nu șterg urmele trecerii tale
senzația că ești încă aici
întărită de foșnetul misterios al unei rochii negre
de seară
de apăsarea pașilor pe covor
de zbaterea cerceilor cu pietre turcoaz din urechi
ajunse acolo prin complicitatea minții
îmi crează percepții cu reverberații sonore
ca atunci când arunci o piatră în baltă
și-o auzi ricoșând deasupra apei
plescăind
apoi izbindu-se într-un perete de liniște
tresar ori de câte ori sună poștașul
care-mi amplifică sentimentul acesta fantastic
încremenit în lucruri
fiindcă altcineva n-are cine să sune
tu și poștașul ați mai rămas în raza speranței
unul care îmi aduce întotdeauna dragoste
celălat facturi
nici nu mai are importanță care din voi sună la ușă
eu vă iubesc la fel și în lipsă
calendarul cu miss America
e plin de x-uri
a trecut aproape un secol de atunci
paharul de șampanie cu picior subțire de gazelă africană
în care supravețuise un deget de Goût de Diamants
miroase a acru
cineva spunea că dragostea e ca vinul
nu
nu aceasta este aroma inconfundabilă a dragostei…
Adevărul ești Tu
După cum se știe sau ar trebui,
Voi nu ați venit dintr-o prostie,
ci un Creator aveți care va zidit.
El cu o iubire infinită va primit
Și va va primi mereu în prezența Lui.
Fericiți să fiți cu El,
Dacă veți accepta sacrificiul Lui.
E atât de simplu,
Dar voi îl faceți complicat.
De ce nu ai vrea să ai de partea ta
Un prieten, un tată sau ce vrei tu
Care să fie lângă tine mereu?
De ce nu ai vrea
să vezi cat de mult te va schimba iubirea Tatălui?
De ce nu ai vrea
Să renunți la tine pentru El?
Când El a făcut-o, cu lacrimi în ochii, doar ca tu să poți fi cu El?
Spune mi tu cine ar lăsa
O viață perfectă, o viață în rai?
Știind ca nu toți Îl vor accepta
A venit în carne omenească/ a venit întruchipat în om firesc
Să sufere batjocurile toate
Dacă asta nu e iubire, spune tu atunci ce este?
Nu vei găsi răspunsul în lume , ci răspunsul este El.
El nu e de aici, a fost, dar a plecat
Și acum te aștepta pe tine ca să stai la masă Lui, lângă El tu să domnești.
El, Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut, tu, suflete rătăcitor.
Trăiți această lume, dar cu ce folos?
Avere, bogăție?
Le are și El sus în ceruri și ni le dă pe gratis
Cum biblia ne spune: străzi de aur și mare de cristal.
Doar spune I “DA” și vei vedea fericirea adevărată.
Pentru ca El va veni, dar oare vei fi tu pregătit?
Dacă nu, du-te acum și pregătește-te
Curat și frumos tu să fi
Să I semnezi în chip si duh
Și El îți va purta de grijă
Nu e simplu, nici ușor
Dar la sfârșit vei vedea ca s-a meritat.
Doar îndrăznește!
Другие стихотворения автора
metamorfozele unui gând/11
pași spre nicăieri,
cetatea adormită
nu simte cum iedera-ntunericului
urcă pe ziduri.
aripi fără zbor,
zbor fără elan,
elan fără un țel determinat.
roșu-i ucigător,
albastru-i apatic,
albul orbește.
suflare de noiembrie
prin cuibul de cuci,
nimeni aproape.
fulguiri//8
orașul e viu când
locuitorii lui
simt zborul păsărilor
peste talgerile fântânilor;
când inima copiilor lui
vibrează la atingerea bunătății.
casa noastră e vie
cand sufletele-s
luminoase.
transfigurare 1/2
cu cât ne depărtăm-
spre stânga,
de centrul creației divine,
valorile umane-și schimbă structura,
modificând genomul,
inversând sensul
forțelor de progres spiritual.
un copil.
mi-a spus că numerele negative
nu-s simpatice.
transfigurare 1/8
disproporționate amurguri
aduc-
prin arhetipurile așteptării,
semințele osificate-ale eroilor...
plantându-le,
într-un iureș de tobe,
pe aleea principală
devastatâ de umbre.
Note de Mai/6
trecând cu viteză
pe lângă câmpurile de rapiță-nflorită...
parcă te-ai scufunda în
licoarea acrișoară
a lămâilor.
cerul,
tot mai aproape de verdele grâului...//
ascuțișul vinețiu al privirilor
e domolit
de
polizorul luminii.
flux de poeme naani /57
amurgul cade
ca o cortină
peste neliniști febrile-
în hamac doar amintiri
metamorfozele unui gând/11
pași spre nicăieri,
cetatea adormită
nu simte cum iedera-ntunericului
urcă pe ziduri.
aripi fără zbor,
zbor fără elan,
elan fără un țel determinat.
roșu-i ucigător,
albastru-i apatic,
albul orbește.
suflare de noiembrie
prin cuibul de cuci,
nimeni aproape.
fulguiri//8
orașul e viu când
locuitorii lui
simt zborul păsărilor
peste talgerile fântânilor;
când inima copiilor lui
vibrează la atingerea bunătății.
casa noastră e vie
cand sufletele-s
luminoase.
transfigurare 1/2
cu cât ne depărtăm-
spre stânga,
de centrul creației divine,
valorile umane-și schimbă structura,
modificând genomul,
inversând sensul
forțelor de progres spiritual.
un copil.
mi-a spus că numerele negative
nu-s simpatice.
transfigurare 1/8
disproporționate amurguri
aduc-
prin arhetipurile așteptării,
semințele osificate-ale eroilor...
plantându-le,
într-un iureș de tobe,
pe aleea principală
devastatâ de umbre.
Note de Mai/6
trecând cu viteză
pe lângă câmpurile de rapiță-nflorită...
parcă te-ai scufunda în
licoarea acrișoară
a lămâilor.
cerul,
tot mai aproape de verdele grâului...//
ascuțișul vinețiu al privirilor
e domolit
de
polizorul luminii.
flux de poeme naani /57
amurgul cade
ca o cortină
peste neliniști febrile-
în hamac doar amintiri