S-AU STINS SPERANȚE
Deschide fereastra și ușa și cerul ,
În casă e frig , e și gheață și plânge
Fccul în vatră .
S-au stins și speranțe și drepturi ,
Sărăcia-i stăpână pe cămări și pe beciuri ,
Lumina-i puțină și pâlpâie stins ,
Suspină gândul cu ochii afară ,
De-i zi cu soare sau crivățul zboară ,
Căldura-i afară în casă e gerul .
Plâng ochii pe geamuri ,
E multă tăcere , e boală , e frig și pâine nu este ,
E multă , mai multă tristețe și , ca-n poveste ,
Căldura chibritului nu ostroieste
Durerea din oase .
De vrei , nu vrei , privesti înapoi ,
Când om te credeai printre oameni
Și-ai vrea să-ți dai ziua de azi pe ziua de ieri,
Să nu mai stai cu mâna întinsă ,
Cu mâna întinsă și gură stăină să ceri .
T.A.D.
Poems in the same category
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.
Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !
Ziua poetului
Eminescu să nu scrie,
Că voi faceți alergie!
Azi veniți cu flori la bustul rece
Si rânjiți c-așa l-ați apucat,
Dar vă spun și am precis, dreptate,
Că strămoșii voștri l-au trădat !
Recitați din foaie poezia,
S- arătați, precum ca, la- ți citit,
Dar vă bâlbâiți ca cimpanzeii,
Ca și-ai voștri tați ce l-au hulit !
Vreți să arătați la lumea toată,
Că -nțelegeți tot din ce a scris;
Nu mi-ar fi s-aud, nici o mirare,
Că strămoșii voștri l-au ucis !
Timişoara - 16 Decembrie 1989
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”
O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în olandeză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Lichtrode wijn is goed
Lichtrode wijn is goed,
Geoogst in de late herfst,
Meer over de vorst, meer over de man,
Ik drink veel meer en ik word niet dronken.
Ik heb gezworen dat ik nooit meer zou drinken
Maar ik kan mezelf niet inhouden
Goede wijn, goed, ik vind het leuk,
Ik weet niet wat ze met hem gaan doen.
Zeldzame appelwijn
Hij klimt in zijn hoofd zonder ladder,
Vinesor van groene draaistellen
Maak de man onzichtbaar.
De wijn is goed en smakelijk,
Als je het drinkt met een knappe man.
Maar als je het drinkt met een lelijke man,
De wijn stopt in de keel.
La steaua (II)
Dormi adânc bătrâne neam
Dormi adânc bătrâne neam
Fie-ți somnul cel mai calm
Perna stâlp la poarta minții
Căci în strajă's toți corupții
Te-nvățară vechii regi
Taine multe-n care fugi
Fie și în somnul tău
Te ivești de alte cruci
Ai să vezi când te trezești
Minciuni frumoase în povești
Armate întregi de izgoniți
Și tot mai rar cei nou veniți
Iar eu țip că-s pui de-al tău
Șireteniei pe nume
Nu uita când te trezești
Să te miri de ori și care
Nu sunt aici destui aiceia
Ce de copii nu au nici nume
Ori părinți făr de copii?
Preoți cei din alt cuvânt
Și iubirea-i cu de-a sila
Nu găsești pe drum nici mila
Niciun drum nu-i cel promis
Multe sunt în lume care
Din ce au zis nu s-a mai scris
Other poems by the author
LUI MOȘ CRĂCIUN
Moș Crăciun ,de pe la noi
Sigur știi ,că avem nevoi
Dar eu știu că ești bun și milos
Mai ales cu cei de jos.
Dar eu sunt un bătrinel
Și-ți trimit un bilețel
Nu vreau dulciuri, jucării
Astea-s dorinții de copii
Eu te rog ,dacă ai putea
Să vezi ,care-i dorința mea;
Moș Crăciun nu cer prea mult...
Apa ,Gazul și Curentul
Să fie la un preț mai mic
Apoi ,zău, nu mai cer nimic.
O NOAPTE ROMANTICĂ
continuare
Între noi am descoperit sacoșa cu nuci. Erau mari și colțuroase.Mi -am închipuit că sunt greu de spart.
Spre surprinderea mea,am scos miezul întreg pe care l-am oferit lui Robert.Cu o privire jucăușă îmi
zâmbește și îmi mai cere câteva.Am continuat să sparg până ce grămăjoara de coji a crescut binișor.
Drumul continuă,mașina străbate pamblica șoselii.De o parte și de alta a drumului,imagini diferite
scăldate de lumina lunii.Natura era darnică, multă verdeață,tufe de arbuști, lăștăriș de un verde crud.
Noaptea pusese stăpânire peste tot.Din cer ,luna ne binecuvânta cu o lumină cald și strălucitoare.
Era prima oară când aveam prilejul să văd farmecul nopții în plină natură. La un moment dat ,simt nevoia
sâ beau ceva.Îmi amintesc de sticla de vin.Nu era frumos să beau din sticlă.Îmi vine o idee și îl rog pe
Robert să oprească .Lumina lunii ascundea mistere.Semi -lumina îmi sugerează nopțile polare pe care
n-o să le pot vedea niciodată,dar mi le pot imagina.
va continua
capota mașinii,eu mă abat spre un crâng , ceva mai departe să caut ce îmi trebuie.Descopăr o plantă
cu frunze mari și lucioase,tocmai ce-mi trebuia. asemânătoare celor de nufăr.Mă declar mulțumită și mă întorc l
la mașină.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
TE AȘTEPT ÎN VIS
Toate mi se întâmplă în vis
Așa ne-a fost nouă scris.
Până la tine-i cale lungă
Gândul poate să ajungă
Atât ne este permis
Ne privim înduioșați
Și cu ochi înlăcrimați
Noaptea asta-i generoasă
Ești iarăși oaspete în casă
Mai trăim încă o dară
Povestea cea minunată
Sufletul dorul și-a stins
Cănd în brațe m-ai cuprins
Toată noaptea am colindat
Aveam aripi, și am zburat
Peste creste, pe sub mări
Când visul se destramă în zori
DIALOG
Dacă tot ne spui povești
Bunicule ,bun și drag
Spune-mi cum era odată
Când te îndrăgosteai de o fată?
-Nepoțelul meu cel drag
Nu știu când ai crescut ,
Mai ieri te purtam pe gât
Și tu spuneai : SUNT MARE!
-De atunci vremea a trecut .
Acum ,vezi cât am crescut!.
-Care e întrebarea ,spune
Nu te mai jena?
-Bunicule ,vreau să-mi spui :
Cum e când iubești întăi?
-E o întrebare curioasă!.
Fata, e cu tine în clasă?
-Dragul meu pe vremea mea
-Lucrurile stăteau altcumva :
Eram matur ,mă liberasem din armată ,
Și da ,m-am îndrăgostit de o fată
Cu ea mi-am trăit ,viața toată !...
E frig și e trist în odaie
E frig și e pustiu în odaie ..
E atât de pustiu , că și gândul tace ,
Ies umbre din colțuri și mă împresoară
Și-n mrejele lor vor să mă îmbrace .
E frig și e pustiu în odaie
Și sufletul e bolnav de tăcere .
E teama din mine ce plânge
Sau poate nu-i decât o părere.?...
E frig și e pustiu în odaie
Doar candela pâlpâie stins
Umbra luminii mă arde ,
Aud ceasul ce-și bate secunda ...
E frig și e pustiu în odaie
Lumina ce intră pe geam e difuză
Draperia ,barieră în calea luminii
Face tăcerea mai grea , mai confuză !...
E frig și e pustiu în odaie ...
Tablourile privesc mute...
Și o undă de șoc mă cuprinde :
Vin amintirile ,dau năvală, sunt multe...
E frig și e pustiu în odaie
Mă dor ochii așteptând o schimbare ;
Să schimb pustiul din casă
Cu lumina zilei ce mâine va răsare.