Стихи из этой категории
Muza care nu știa
Dacă nu era ea, pierdută-ntr-un abis,
Nici eu n-aș fi știut că-n mine stă un vis.
Tristețea pentru ea, ca un foc ascuns,
A pus pe hârtie un dor neajuns.
Ea, muza care n-a știut vreodată
Că-i port în suflet o flacără curată,
Mi-a arătat, fără să vrea, o cale,
Un drum pe care cuvintele sunt tale.
Nu era chipul, nici glasul, nici fapta,
Ci tăcerea ei ce-n mine aștepta
Să fie rostită, să fie cântată,
Durerea ei mi-a fost însemnată.
Din umbra ei s-a născut o lumină,
Cuvinte ce curg dintr-o rană divină.
Fără să știe, ea m-a aprins,
Pasiunea mea din lacrimi s-a întins.
O fi fost reală, un vis sau un fum?
O iluzie pierdută-n al vieții drum?
Nici nu contează, căci eu am simțit,
Și-n scrisul meu, ea n-a murit.
Muza mea tăcută, stinsă sau pierdută,
O parte din tine în mine e cusută.
Tu m-ai făcut să scriu, fără să știi,
O viață-n cuvinte, o lume-n poezii.
Visul!
Simt cât de grea îmi este inima,
De când ai plecat de lângă mine,
Iar ochiul nu-mi reține lacrima,
Și din plâns nu pot a mă abține
Găndul îmi zboară în neștire,
Iar amintirile mă răscolesc,
Ceața s-a pus pe-a mea privire,
Biletul nu reușesc să îl citesc
Încerc să-mi găsesc liniștea,
Să reflectez la ce s-antâmplat,
Să-mi oblojesc puțin durerea,
Și să-mi explic de ce-ai plecat
Discuții între noi au existat,
Dar niciodată n-a fost ceartă,
Unul pe altul ne-am iertat,
Nimic nu arăta să ne despartă
Într-un târziu am citit scrisul,
Prin care sec m-a anunțat,
Că vrea să-și împlinească visul,
Și-n mănăstire, la Domnul...
a intrat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Draga mea
Culoarea ochilor tăi este un abis etern
Acel zâmbet al tău m-a aruncat in infern.
Nu înțeleg cine ți-a permis
Să ai acea gropiță parcă scoasă din vis.
De boala și crimă am dat in război,
În închisoare m-am dus cu gândul înapoi,
Dar tu, înger cu aripi măiestre
Ai alungat oamenii cu pietre
Și ai construit ziduri uriașe
Unde nu erau nici măcar orașe.
Ești un ghiocel printre nimicuri
Ce-a răsărit într-o zi de miercuri.
Ești un vin fermecător
Invidiat si de un răufăcător.
Ești o ființă strălucitoare
Cu o personalitate atrăgătoare.
Dragostea pierduta
în zori de zi apare un soare
Ma uit la el e, e foarte mare
Dar mă trece un fior,
Știind că trebuia sa fim aici, amândoi.
Mă uit singura la soare
Și observ cum mă doare,
Știind că trebuia să fi aici
Iarăși simt că mă despic
Și aș vrea să ne împăcăm,
Dar sufletul meu ar refuza,
Ar refuza durerea mare
Care se furișează in mintea mea.
As putea scrie o carte,
Despre iubire și împăcare,
Dar nu as fi in stare,
Sa las un sentiment așa profund, într-o carte.
Chiar daca doare, tot as vrea sa scriu,
Un poem despre iubirea noastră,
Dar știu că nici acela nu las putea duce până la capăt,
Pentru că iubirea noastră e prea mare,
Și mă despica in doua
Durerea aceasta tare.
Dragoste!
Azi m-am așezat la coadă,
Vreau să cumpăr niște flori,
Sunt pentru ființa dragă,
Dar nu-s hotărât la culori
Sunt atent la cei din față,
Și la ce fel de flori se opresc,
Eu le duc la a mea soață,
Și n-aș vrea ca să greșesc
Dar degeaba m-am uitat,
Că nimic n-am înțeles,
Fiecare-a cumpărat,
Buchetul ce l-a ales
Când rândul mie mi-a venit,
Domnița a-nțeles de ce ezit,
Mi-a prezentat un buchet aranjat,
Ce mi-a plăcut și n-am mai așteptat
Cu gândul la a mea soție,
Eu am rugat-o ca să scrie,
..pe panglica de hârtie..
..printre aceste minunate
flori, am presărat multă
dragoste și sentimente
alese, care imi doresc
să fie duse de valul de
iubire și să-ți inunde
inima-Marce! Eu Cezar!
Muza care nu știa
Dacă nu era ea, pierdută-ntr-un abis,
Nici eu n-aș fi știut că-n mine stă un vis.
Tristețea pentru ea, ca un foc ascuns,
A pus pe hârtie un dor neajuns.
Ea, muza care n-a știut vreodată
Că-i port în suflet o flacără curată,
Mi-a arătat, fără să vrea, o cale,
Un drum pe care cuvintele sunt tale.
Nu era chipul, nici glasul, nici fapta,
Ci tăcerea ei ce-n mine aștepta
Să fie rostită, să fie cântată,
Durerea ei mi-a fost însemnată.
Din umbra ei s-a născut o lumină,
Cuvinte ce curg dintr-o rană divină.
Fără să știe, ea m-a aprins,
Pasiunea mea din lacrimi s-a întins.
O fi fost reală, un vis sau un fum?
O iluzie pierdută-n al vieții drum?
Nici nu contează, căci eu am simțit,
Și-n scrisul meu, ea n-a murit.
Muza mea tăcută, stinsă sau pierdută,
O parte din tine în mine e cusută.
Tu m-ai făcut să scriu, fără să știi,
O viață-n cuvinte, o lume-n poezii.
Visul!
Simt cât de grea îmi este inima,
De când ai plecat de lângă mine,
Iar ochiul nu-mi reține lacrima,
Și din plâns nu pot a mă abține
Găndul îmi zboară în neștire,
Iar amintirile mă răscolesc,
Ceața s-a pus pe-a mea privire,
Biletul nu reușesc să îl citesc
Încerc să-mi găsesc liniștea,
Să reflectez la ce s-antâmplat,
Să-mi oblojesc puțin durerea,
Și să-mi explic de ce-ai plecat
Discuții între noi au existat,
Dar niciodată n-a fost ceartă,
Unul pe altul ne-am iertat,
Nimic nu arăta să ne despartă
Într-un târziu am citit scrisul,
Prin care sec m-a anunțat,
Că vrea să-și împlinească visul,
Și-n mănăstire, la Domnul...
a intrat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Draga mea
Culoarea ochilor tăi este un abis etern
Acel zâmbet al tău m-a aruncat in infern.
Nu înțeleg cine ți-a permis
Să ai acea gropiță parcă scoasă din vis.
De boala și crimă am dat in război,
În închisoare m-am dus cu gândul înapoi,
Dar tu, înger cu aripi măiestre
Ai alungat oamenii cu pietre
Și ai construit ziduri uriașe
Unde nu erau nici măcar orașe.
Ești un ghiocel printre nimicuri
Ce-a răsărit într-o zi de miercuri.
Ești un vin fermecător
Invidiat si de un răufăcător.
Ești o ființă strălucitoare
Cu o personalitate atrăgătoare.
Dragostea pierduta
în zori de zi apare un soare
Ma uit la el e, e foarte mare
Dar mă trece un fior,
Știind că trebuia sa fim aici, amândoi.
Mă uit singura la soare
Și observ cum mă doare,
Știind că trebuia să fi aici
Iarăși simt că mă despic
Și aș vrea să ne împăcăm,
Dar sufletul meu ar refuza,
Ar refuza durerea mare
Care se furișează in mintea mea.
As putea scrie o carte,
Despre iubire și împăcare,
Dar nu as fi in stare,
Sa las un sentiment așa profund, într-o carte.
Chiar daca doare, tot as vrea sa scriu,
Un poem despre iubirea noastră,
Dar știu că nici acela nu las putea duce până la capăt,
Pentru că iubirea noastră e prea mare,
Și mă despica in doua
Durerea aceasta tare.
Dragoste!
Azi m-am așezat la coadă,
Vreau să cumpăr niște flori,
Sunt pentru ființa dragă,
Dar nu-s hotărât la culori
Sunt atent la cei din față,
Și la ce fel de flori se opresc,
Eu le duc la a mea soață,
Și n-aș vrea ca să greșesc
Dar degeaba m-am uitat,
Că nimic n-am înțeles,
Fiecare-a cumpărat,
Buchetul ce l-a ales
Când rândul mie mi-a venit,
Domnița a-nțeles de ce ezit,
Mi-a prezentat un buchet aranjat,
Ce mi-a plăcut și n-am mai așteptat
Cu gândul la a mea soție,
Eu am rugat-o ca să scrie,
..pe panglica de hârtie..
..printre aceste minunate
flori, am presărat multă
dragoste și sentimente
alese, care imi doresc
să fie duse de valul de
iubire și să-ți inunde
inima-Marce! Eu Cezar!
Другие стихотворения автора
DIALOG CU FIUL MEU - continuare-
-Nici mie nu-um place ce se întâmplă azi în cluburi. Am apucat și eu perioada când se
mergea în discoteci , la baluri ,unde tineretul se distra , de obicei sâmbăta seara .Astea a ră-
mas doar amintiri.Tehnologia a făcut salturi uriașe , parcă iadul și-a deschis porțile și toate re-
lele au zburat în lume.Poate că pământul nu era pregătit să suporte atâta omenire ?...
Se fac războaie ,se pierd vieți,se moare de foame pe glob,dar numărul locuitorilor explo-
dează .Poate de aceia mai apare câte un COVIT -19.Oare cum va arăta lumea peste o 100 de
ani ?...Dar peste o 1000?...
-Eu sunt mulțumită cu epoca în care am trăit, spune mama.Evenimentele importante petre-
cute în lume nu mi-a afectat viața.Am prins o perioadă de liniște și pace, țara s-a dezvoltat,iar con-
dițile de viață s-au îmbnătățit mult pentru oamenii amărâți .Dezvoltarea indrustiei a făcut ca țăranul
să devină muncitor la oraș.S-au ridicat cartiere de locuințe ca ciupercile,iar ,școlile cu internat gra-
tuit au pregătit cadrele necesare pentru indrustia ce înflorea.Salariații nu mai locuiau în case cu
chirii insalubre; aveau apartamente noi,cu bucătării,băi și apă caldă cum nu mai văzuse niciodată.
Găseai înțelegere și rezolvarea tuturor problemelor ce se iviau. Dreptatea era literă de lege.
-Sună bine,dar nu era greu?...
-A fost o perioadă grea de refacere a țării,care rămăsese cu răni adânci după război.Se muncea
cu entuziasm și dăruire ,mai ales tineretul pleca pe șantiere făcând muncă voluntară a fi muncitor aclo
era o mândrie .Muncind pe șantiere au învățat o meserie ,o calificare care i-a folosit apoi în viață.
Se uitase de cuvinte ca:slugă, argat, sclav, rob, cerșetor, excroc , hoț și altele.Cum atunci s a putut și
acum ,românii noștri, mai ales tineretul ,sunt sclavi în țări străine.....Au rămas satele goale,copii au rămas
ai nimănui iar toate relele ,sunt luate de bune
-Ce vrei să spui ,mama?
-Sunt multe de spus,dar n-ai cui!...Tinerii de azi nu au nici un viitor.Le plâng de milă....se pierd mulți
pe drum...Sunt atâtea tentații nesănătoase,locuri de muncă prost plătite,condiții de muncă neadecvate
Pleacă și ei peste hotare,fac cele mai grele munci și capătă vicii noi,dintre care cea mai distrugătoare este
consumul de droguri ,pentru care nu este tratament.Fetele tinere trăiesc cea mai întunecată perioadă din
viața lor: pornografia și prostituția aduc venituri imense celor ce patronează astfel de afaceri.
PASTEL DE IARNĂ !
Vlăguită ,amețită
Zi de iarnă prelungită
Mohorâtă și geroasă ,
Ne-a ținut destul în casă .
De prin hornuri fumul suie
Depărtarea-i străvezie
Iar pe crengile golașe
Numai ciorile-și fac case.
Gheața tropotu-și aude
Unda apei se ascunde
Soare blând de ce nu-ți pasă
De așa vreme ,nemiloasă?
NATURA SE RĂZBUNĂ ?
Ce se întâmplă cu nartua?
Că a deslănțuit urgia
Apele au evadat din vaduri
Valuri uriașe cutreeră uscatul
Cutremurile ne deschid morminte
Poate am uitat de cele sfinte?
Omenirea e înspăimântată
Duhuri rele ne dau roată !
Cine poartă toată vina ?
Vinovată-i doar natura ?
Sau oamenii au complotat
Și au găsit un vinovat?
NEAMUL MEU
Neamul meu de unde vine?
Din lumină și iubire,
înfrățit cu alte nații
Cctitorând cetăți și sate
Păstorind turme de oi
Și răbdători la nevoi.
DIALOG CU FIUL MEU - continuare-
-Nici mie nu-um place ce se întâmplă azi în cluburi. Am apucat și eu perioada când se
mergea în discoteci , la baluri ,unde tineretul se distra , de obicei sâmbăta seara .Astea a ră-
mas doar amintiri.Tehnologia a făcut salturi uriașe , parcă iadul și-a deschis porțile și toate re-
lele au zburat în lume.Poate că pământul nu era pregătit să suporte atâta omenire ?...
Se fac războaie ,se pierd vieți,se moare de foame pe glob,dar numărul locuitorilor explo-
dează .Poate de aceia mai apare câte un COVIT -19.Oare cum va arăta lumea peste o 100 de
ani ?...Dar peste o 1000?...
-Eu sunt mulțumită cu epoca în care am trăit, spune mama.Evenimentele importante petre-
cute în lume nu mi-a afectat viața.Am prins o perioadă de liniște și pace, țara s-a dezvoltat,iar con-
dițile de viață s-au îmbnătățit mult pentru oamenii amărâți .Dezvoltarea indrustiei a făcut ca țăranul
să devină muncitor la oraș.S-au ridicat cartiere de locuințe ca ciupercile,iar ,școlile cu internat gra-
tuit au pregătit cadrele necesare pentru indrustia ce înflorea.Salariații nu mai locuiau în case cu
chirii insalubre; aveau apartamente noi,cu bucătării,băi și apă caldă cum nu mai văzuse niciodată.
Găseai înțelegere și rezolvarea tuturor problemelor ce se iviau. Dreptatea era literă de lege.
-Sună bine,dar nu era greu?...
-A fost o perioadă grea de refacere a țării,care rămăsese cu răni adânci după război.Se muncea
cu entuziasm și dăruire ,mai ales tineretul pleca pe șantiere făcând muncă voluntară a fi muncitor aclo
era o mândrie .Muncind pe șantiere au învățat o meserie ,o calificare care i-a folosit apoi în viață.
Se uitase de cuvinte ca:slugă, argat, sclav, rob, cerșetor, excroc , hoț și altele.Cum atunci s a putut și
acum ,românii noștri, mai ales tineretul ,sunt sclavi în țări străine.....Au rămas satele goale,copii au rămas
ai nimănui iar toate relele ,sunt luate de bune
-Ce vrei să spui ,mama?
-Sunt multe de spus,dar n-ai cui!...Tinerii de azi nu au nici un viitor.Le plâng de milă....se pierd mulți
pe drum...Sunt atâtea tentații nesănătoase,locuri de muncă prost plătite,condiții de muncă neadecvate
Pleacă și ei peste hotare,fac cele mai grele munci și capătă vicii noi,dintre care cea mai distrugătoare este
consumul de droguri ,pentru care nu este tratament.Fetele tinere trăiesc cea mai întunecată perioadă din
viața lor: pornografia și prostituția aduc venituri imense celor ce patronează astfel de afaceri.
PASTEL DE IARNĂ !
Vlăguită ,amețită
Zi de iarnă prelungită
Mohorâtă și geroasă ,
Ne-a ținut destul în casă .
De prin hornuri fumul suie
Depărtarea-i străvezie
Iar pe crengile golașe
Numai ciorile-și fac case.
Gheața tropotu-și aude
Unda apei se ascunde
Soare blând de ce nu-ți pasă
De așa vreme ,nemiloasă?
NATURA SE RĂZBUNĂ ?
Ce se întâmplă cu nartua?
Că a deslănțuit urgia
Apele au evadat din vaduri
Valuri uriașe cutreeră uscatul
Cutremurile ne deschid morminte
Poate am uitat de cele sfinte?
Omenirea e înspăimântată
Duhuri rele ne dau roată !
Cine poartă toată vina ?
Vinovată-i doar natura ?
Sau oamenii au complotat
Și au găsit un vinovat?
NEAMUL MEU
Neamul meu de unde vine?
Din lumină și iubire,
înfrățit cu alte nații
Cctitorând cetăți și sate
Păstorind turme de oi
Și răbdători la nevoi.