Dragostea pierduta

Și azi o rază a soarelui vioaie

La fereastra odăii apare.

De parcă ar ști cât am nevoie

Să-i simpt lumina ce nu dispare.

Strălucirea razei sufletul mi-atinge,

Dând inimii imboldul vieții.

Și-ți spui din nou, cine va-nvinge

În lupta cu anii bătrâneții.

Simți în nări parfumul regăsirii,

Culoare palidă a regretului în privire,

Și te mângâi cu razele amintirii

Ce se mențin nestinse din iubire.

Dar soarele dispare între nori,

Și o umbră a tristeții te apasă.

Speranța zboară cu șirul de cocori

Și aștepți o nouă primăvară-n casă.

Și zilnic mă gândesc numai la tine,

Zdrobesc pământ sub pașii mei mărunți,

Pe noapte am culcat-o lângă mine,

Apoi am evadat cu luna sus în munți.

Sub geam îți curge un râu de lacrimi,

Ce-a izvorât demult din inimă și dor,

Deschide larg fereastra mea de patimi,

Și-ncearcă suferința, măcar cu un picior.

Singurătatea am s-o-nvelesc într-o batistă,

Și am să vin ca să ți-o las la ușă,

De-ai s-o desfaci să știi că-n ea există,

Un urlet lung, și-o mână de cenușă.

mă-nec în delta buzelor
cu-aroma de cafea
în care-ascunzi apusul
roș ca pe-o stafie
atingeri curg cascadă
pe-un gând de catifea  
străluminând culoarea
ochilor – câmpie


năuc mă pierd în corul
bătăilor de inimi
mici galaxii pereche
cu foame le înfrupt
aștept ca-n ambuscadă
înflăcărând privirea-mi
fiorii dulci să-mbrace
tot sufletul cu trup

N-ai vrea tu, din întâmplare,

Să-mi fi steaua ce răsare?

Să cobori din cer tăcut,

Să-mi alini un dor pierdut?

N-ai vrea tu, în miez de noapte,

Să-mi șoptești cu ale tale șoapte,

Să-mi fi steaua care cade,

Printre vise, să mă prade?

Fii lumina mea curată,

Rază blândă, niciodată

Să nu pierzi strălucitor,

Stea din cerul meu de dor.

N-ai vrea tu, din întâmplare,

Să-mi fi sprijin, alinare?

Să mă-nveți că, pe pământ,

Stelele trăiesc în gând?

Purtată de valurile mării ești,

Dar și plutind în zbor deasupra lor,

Precum e jocul pescarușilor ce-s liberi când sfidează cerul,

Tu gingașă făptură a iubirii

Adusă de ecoul îngerilor ce ne privesc de pe catapeteasmă, strălucești!

Ai apărut bronzată să-mi vestești iubirea,

Căci eu de nu veneai degrabă,

Aș fi murit de dorul tău!

(11 august-24 noiembrie 2023 H.S-Vasilica dragostea mea)

Sunt tristă din vina ta,

Ar fi trebuit să te urăsc că nu m-ai căutat, deși nu pot,

Poate ești fericit cu altcineva iar eu tânjesc după tine,

Poate am să încerc să te uit, deși nu reușesc, sigur tu m-ai uitat.

Degeaba mai sper reîntâlnirea noastră,

Mă întreb oare am fi fericiți amândoi Dacă nu s-ar fi băgat nimeni între noi?

Ce viitor ne așteaptă de acum înainte?

Sau mai bine lasă nu vreau să știu.

Timpul vindecă rănile, oare așa o fi?

Dacă nu suferi tu, sufăr eu pentru noi,

Că nu am apucat să ne cunoaștem mai bine,

Și nu am îndrăznit să îți spun ce simt pentru tine.

Tu ești important pentru mine și îmi doresc să îți fie bine chiar dacă nu ești cu mine,

Sufăr in tăcere și prefer să mă izolez,

Decât să rănesc persoane dragi mie.

Printr-o mie de fețe cunoscute,

Imi apari tu,facandu-mi gândurile tăcute,

Prin prezenta ta, plina de iubire,

Nu mi pot reda,dureroasa desparțire.

Aș fi vrut să ne iubim prin șoapte,

Să mi citești a viitorului carte,

Să ți cant din ale mele poezii,

Fiind scrise din ale noastre amintiri.

Aș fi vrut să avem inelul promisiunii,

Să impărtășim sărutul rațiunii,

Să mi dai părul intr o parte,

Să ne iubim,în miez de noapte.

Te vreau în orice mod posibil,

Te vreau,chiar daca unii considera-penibil,

Iți vreau inima,din nebunie,

Să mi potolesc dorul te tine.

Dar a venit timpul sa pleci,

-ne  despart chipurile cerești,

Și inainte sa ne despărțim,

Ai mai vrea să ne mai iubim?

Să ne iubim cum se cuvine,

Într o lume fără de lumină,

Doar noi doi ,la malul unui lac

Unde ne scufundam in al emoțiilor plac.

Te vreau in a nopții tăcere,

Te vreau in a soarelui mângâiere,

Să ți ofer iubirea ce mi o țin,

Și să mor, în al iubirii destin.

de Motelica Luiza

Iarna va fii mereu

Dar eu inca astept

Primavara sa vorbim

Vara sa ne iubim

toamna sa ne departim

Si din nou.

Mi te-aș povesti tuturor

Fie că îi știu sau nu

Îmi doresc să vorbesc despre tine

Ești la începutul fiecărei mele fraze

Cu tine închei orice conversație…

Nu mai contează nimic

Important e doar preaplinul meu de tine

Care debordează.

Aproape că nu te mai pot ține în propria-mi ființă…

Mă înflorești pe dinăuntru 

Simt cum ieși cu înflorirea mea cu tot din mine

Și îmi doresc să o faci.

Însă când simt cum ieși

Te vreau înapoi închis în mine

Devin taciturnă, te cuprind cu florile mele cu tot înapoia sufletului meu

Te forțez să mă viețuiești.

Nu vreau să te împărtășesc…

Eu nu-mi sunt carapacea,

Nu-mi sunt cuvertura

Care poartă uzura,

Care nu-mi dă pacea

De a avea liniște.

De a-mi lăsa gândurile să se miște.

Sunt mai mult decât aspectul

Care nu și are efectul,

Decât defectul

Care nu-mi aduce respectul,

Decât imperfectul

Față de care-i invizibil intelectul.

Apar ca fiind un obiect,

Niciodată perfect,

Mereu un poem incomplet

Scris de un defect poet.

Aș vrea să mi se cunoască inteligența,

Să-mi fie vizibilă divergența.

de Beatrice Lotreanu

Mesajele au incetat 

Interesul sa oprit

Si viata mea a luat sfarsit.

O să mă uiti ....O să mă uiti

Cum spui că ai uitat pe mulți

Dar nu mă supăr

Că și uitarea-i scrisă de legile omenești

Sau poate ochii tăi o să-și urmeze o cale

Topindu-se ca un ecou în zare

Și poate o să-ți cadă două-trei lacrimi reci de călătoare

Deci nu-ți cer jurăminte , soptite printre sărutări

Nu cer să-mi spui nimic din ce ai spus și la alții

Nu-ți cer iubire pătimașă

Jurată noaptea cu lacrimi stivite pe cămașă

Nu vreau un pat pătat de margarete sau esență grea de brad

Dar care mai incă poartă mirosul unui alt bărbat

Eu vreau să imi spui , ce altora nu ai spus nicicând 

Mai vreau in gând si-n suflet sa-mpletești

Din vorbe și-amăgiri și din greșeli 

Șirul iubirilor ce poate nu pier

Să-mi scrii în suflet

Iubirea ta la care încă sper.