De vorbă cu frica
În neagra oglindă,
O privesc pe frica mea.
Încet încep să-i vorbesc,
Dar ea se îndepărtează de mine,
Eu tac și nu zic nimic,
Mă supăr și eu ca răspuns.
Nu-mi place să privesc în ochi,
Pe frica mea ce o am în suflet.
Mă gândesc des,foarte rar
Dar nu pot să fac nimic,
Obser doar ceia ce simt de fiecare dată,
Și frica din spatele meu o aud.
Încet, încet când uit de ea,
Iarăși ea vine la mine
În ospeție.
Autor Alina Zamurca 🎀
Am compus poezia pe 16.10.2024.
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Alina Zamurca
Data postării: 16 octombrie 2024
Adăugat la favorite: 2
Vizualizări: 290
Poezii din aceiaşi categorie
Atașament Veșnic
Am vrut să uit, dar rămâi în colțul minții,
un ecou tăcut ce nu se stinge niciodată.
Te-am iertat, dar nu te-am eliberat,
rădăcinile tale sunt adânci,
în pământul sufletului meu.
Te simt în fiecare bătaie a inimii,
în fiecare respirație ce se oprește înainte de a ajunge la un nou vis.
Nu te-am uitat, dar nu te mai caut.
Ai devenit un dor adânc,
o rană ce refuză să se vindece.
Cu fiecare pas spre libertate,
mă întorc din nou la tine.
Cum se poate rupe un fir invizibil
ce leagă două suflete,
când ele încă au nevoie una de cealaltă?
Furtuna...
A-nceput din nou furtuna blestemată,
Tot ce-a fost frumos se pierde-n ceață,
Peisaje de primăvară se îneacă-n gheață,
Nici sub pământ nu scap de viscolul de la suprafață..........
Este din ce în ce mai rece la mine-n suflet,
De pe chip mi s-a șters orice urmă de zâmbet,
E rece, e rece și simt că mor,
Mor încet de al tău apăsător dor,
Fără tine n-am speranță la viitor,
Fără tine sunt un simplu muritor.......
N-am cum să scap din această furtună,
Nu se oprește dacă nu suntem împreună,
Nu se oprește dacă nu mă iei de mână,
Nu se oprește dacă nu-mi șoptești la ureche noapte bună....
Te las.
N-am nevoie de un glob de cristal
Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar
Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final
Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar
La început credeam că poate o să fie diferit
La început credeam că însfârșit voi fi iubit
Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit
Deci nare sens să mai încerc și să mă agit
Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă
Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față
Se vede de la distanță că nu ești fată de casă
Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață
Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia
Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția
Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate
N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate
Mărul lui Adam
Sper că ți-a ajuns acum!
Meritai, ce pot să spun!
Suferi’ai mult și des
Și eu să mă mai calmez.
Sper cu mărul să te-neci
Vina Evei nu e’n veci.
Nici a șarpelui turbat,
Tu cu gura ai mușcat.
Cred c-ai realizat acum,
Otrava nu-i drumul cel bun.
Nici iubirea cea din joaca,
Cum făceai și tu odată!
Umbra Întrupată
În nopțile ce-mi plâng pe față tăcerea,
Mă simt un cuvânt pierdut într-o tăcere grea,
Cum luna mă privește cu ochi ce nu cunosc durerea,
Eu, îngropată-n umbre, simt cum se sting chemările mele.
Mă pierd în tăcerea mea, între gânduri răvășite,
Ca un parfum uitat într-un colț de rai pustiit,
Dorințele mele se scurg, o lacrimă prea adâncă,
Iar inima îmi strigă fără ecou, un glas înghețat, pierdut, tăcut.
Când tu mă privești, doar o siluetă se naște,
O umbră ce se furișează în ochii tăi, prea grăbiți,
Nu știi că dorul meu vibrează în fiecare adiere,
Ca o frunză bătută de vânt, căzută dintr-o poveste nerostită.
Aș vrea să fiu mai mult decât o umbră fugară,
Un chip scufundat în doruri, dar în zadar mă frâng,
Căci tu, în goana ta nebună, nici măcar nu mă vezi,
Și mă pierd în gânduri grele, ce în sufletul meu stau rănite.
Iubirea mea este un vânt ce trece neobservat,
Un abis unde marea își rupe valurile în zadar,
Și în loc să fiu o lumină caldă, mângâind o lumină de aur,
Mă fac praful ce se scutură într-o lume fără ecou.
În loc de gânduri roșii, fierbinți ca un cuvânt de dor,
Scriu în colțuri de hârtie, poezii amare și pustii,
Despre o iubire ce nu există decât în fantomele unei nopți,
Și mă frâng, dintr-un vis neîmplinit, în lumina unei luni ce m-a uitat.
Trairi
In prisma gandurilor mele, ce duc la disperare
Gandesc si tremur cand privesc, caldura mainilor tale
Arunca-mi rogu-te un fir de crez, sa sper sau sa ma pierd?
Alunga-mi gandul cel nocturn si da-mi lumina-n piept.
Ma uit si vad cum totu-i sur si trist in jurul fiintei tale
Cum aura ce te cuprindea candva, dispare din a ta cale
Cat crezi ca oare mai dureaza, pana se-nsenineaza?
Cu ura si cu mult dispret privesc spre rasarit
Nu vreau sa cred c-am fost, un simplu adapost
In care Tu, ne-ai ocrotit si acum ne dai de-oparte
Nimic n-a insemnat de fapt, si totul a fost imaginat
O, Doamne, da-ne tu putere si cea dintai credinta
Astept curand un semn maret si-o ultima cainta
Trairea inimii e grea si vrea ca sa ma lase
Nu pot trai-n nesiguranta, o trista mea poveste!
Atașament Veșnic
Am vrut să uit, dar rămâi în colțul minții,
un ecou tăcut ce nu se stinge niciodată.
Te-am iertat, dar nu te-am eliberat,
rădăcinile tale sunt adânci,
în pământul sufletului meu.
Te simt în fiecare bătaie a inimii,
în fiecare respirație ce se oprește înainte de a ajunge la un nou vis.
Nu te-am uitat, dar nu te mai caut.
Ai devenit un dor adânc,
o rană ce refuză să se vindece.
Cu fiecare pas spre libertate,
mă întorc din nou la tine.
Cum se poate rupe un fir invizibil
ce leagă două suflete,
când ele încă au nevoie una de cealaltă?
Furtuna...
A-nceput din nou furtuna blestemată,
Tot ce-a fost frumos se pierde-n ceață,
Peisaje de primăvară se îneacă-n gheață,
Nici sub pământ nu scap de viscolul de la suprafață..........
Este din ce în ce mai rece la mine-n suflet,
De pe chip mi s-a șters orice urmă de zâmbet,
E rece, e rece și simt că mor,
Mor încet de al tău apăsător dor,
Fără tine n-am speranță la viitor,
Fără tine sunt un simplu muritor.......
N-am cum să scap din această furtună,
Nu se oprește dacă nu suntem împreună,
Nu se oprește dacă nu mă iei de mână,
Nu se oprește dacă nu-mi șoptești la ureche noapte bună....
Te las.
N-am nevoie de un glob de cristal
Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar
Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final
Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar
La început credeam că poate o să fie diferit
La început credeam că însfârșit voi fi iubit
Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit
Deci nare sens să mai încerc și să mă agit
Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă
Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față
Se vede de la distanță că nu ești fată de casă
Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață
Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia
Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția
Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate
N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate
Mărul lui Adam
Sper că ți-a ajuns acum!
Meritai, ce pot să spun!
Suferi’ai mult și des
Și eu să mă mai calmez.
Sper cu mărul să te-neci
Vina Evei nu e’n veci.
Nici a șarpelui turbat,
Tu cu gura ai mușcat.
Cred c-ai realizat acum,
Otrava nu-i drumul cel bun.
Nici iubirea cea din joaca,
Cum făceai și tu odată!
Umbra Întrupată
În nopțile ce-mi plâng pe față tăcerea,
Mă simt un cuvânt pierdut într-o tăcere grea,
Cum luna mă privește cu ochi ce nu cunosc durerea,
Eu, îngropată-n umbre, simt cum se sting chemările mele.
Mă pierd în tăcerea mea, între gânduri răvășite,
Ca un parfum uitat într-un colț de rai pustiit,
Dorințele mele se scurg, o lacrimă prea adâncă,
Iar inima îmi strigă fără ecou, un glas înghețat, pierdut, tăcut.
Când tu mă privești, doar o siluetă se naște,
O umbră ce se furișează în ochii tăi, prea grăbiți,
Nu știi că dorul meu vibrează în fiecare adiere,
Ca o frunză bătută de vânt, căzută dintr-o poveste nerostită.
Aș vrea să fiu mai mult decât o umbră fugară,
Un chip scufundat în doruri, dar în zadar mă frâng,
Căci tu, în goana ta nebună, nici măcar nu mă vezi,
Și mă pierd în gânduri grele, ce în sufletul meu stau rănite.
Iubirea mea este un vânt ce trece neobservat,
Un abis unde marea își rupe valurile în zadar,
Și în loc să fiu o lumină caldă, mângâind o lumină de aur,
Mă fac praful ce se scutură într-o lume fără ecou.
În loc de gânduri roșii, fierbinți ca un cuvânt de dor,
Scriu în colțuri de hârtie, poezii amare și pustii,
Despre o iubire ce nu există decât în fantomele unei nopți,
Și mă frâng, dintr-un vis neîmplinit, în lumina unei luni ce m-a uitat.
Trairi
In prisma gandurilor mele, ce duc la disperare
Gandesc si tremur cand privesc, caldura mainilor tale
Arunca-mi rogu-te un fir de crez, sa sper sau sa ma pierd?
Alunga-mi gandul cel nocturn si da-mi lumina-n piept.
Ma uit si vad cum totu-i sur si trist in jurul fiintei tale
Cum aura ce te cuprindea candva, dispare din a ta cale
Cat crezi ca oare mai dureaza, pana se-nsenineaza?
Cu ura si cu mult dispret privesc spre rasarit
Nu vreau sa cred c-am fost, un simplu adapost
In care Tu, ne-ai ocrotit si acum ne dai de-oparte
Nimic n-a insemnat de fapt, si totul a fost imaginat
O, Doamne, da-ne tu putere si cea dintai credinta
Astept curand un semn maret si-o ultima cainta
Trairea inimii e grea si vrea ca sa ma lase
Nu pot trai-n nesiguranta, o trista mea poveste!
Alte poezii ale autorului
Cinstit
Legată de mâini,
picioarele pe nisipul fierbinte ca focul.
Cerul negru s-a făcut
stelele s-au spart de când
Trădare. Suflet al nimănui
Sabia dușmanului, peste mine a dat.
am fost rănită, dar
am uitat să mor.
Semnificația vieții mi-a dispărut
din vedere ca și din gând,
Voi rosti pe franceză ultima frază
Au revoir nu a fost rost să exist!
Nu pot să vă privesc cinstit în ochi,
Mă evapor ca aerul,
ce trece mereu prin copaci și vânt.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 14.11.2024
Iconița sub pernuța mea
Pereții albaștri și coridorul lung,
Mă amețesc când îi văd.
Pentru că-mi amintesc ceia ce a fost în trecut,
Cum bunica a vrut să mă ia cu dânsa,
Și lacrima cristalină îmi joacă în ochi,
Când iarăși la acest lucru mă gândesc.
S-a întâmplat asta demult,
Când aveam vreo cinci sau patru anișori,
Eu stăteam în spitalul mamei și copilului,
Și mama lângă mine plângea,
iar eu trist priveam la ea,
Nu înțelegeam ce se petrecea,
M-am făcut galbenă la față, sub ochi eram albastră,
Și atunci eu am întrebat de mămica
-Mămica,eu am să mor?
Ea mi-a zis cu voce blândă,
-Va fi totul bine,Alina!
Mămica s-a speriat,
La medic m-a dus,
Dar într-o minută,
Mămica speranța a pierdut-o,
- încă puțin și eu, plecam după bunica!
Un cunoscut de-al tatei,
Mi-a adus o iconiță,
mămica mi-a pus-o sub pernă,
Și peste o perioadă ,
am scăpat de pereții spitalului.
Eu casa mea dragă am pășit-o cu drag!!
Și sunt fericită că vie am rămas,
Le mulțumesc doctorilor și iconiței,
Pentru că m-au salvat,
Să nu fi ele,nu respiram nici azi!
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 25.10.2024
Plicul
Oamenii nu mor la 90 de ani,
Și nu-i de vină boala.
Oamenii mor , deschizând plicul
„Eu nu te iubesc pe tine" și el moare.
Sub sabia mea de fier
Sub sabia mea de fier,
Dușmanii vor cădea.
De sabia mea de fier,
Toți se vor temea.
Autor: Alina Zamurca 🎀
Pentru Dumnezeu
S-ar părea că cer prea mult,
Și Dumnezeu nu mă aude,
Și îmi dă puțin.
Însăși, sunt mulțumită de ceia ce am,
Nu am nevoie de mai mult,
Doresc , doar un lucru să se împlinească,
Să fie sănătoși părinții, fratele meu să crească mare,
Să-i văd mereu alături de mine pe cei dragi.
Pe prietena mea scumpă, să o privesc cu mândrie.
Sunt mândră pentru ceia ce am,
Îți sunt recunoscătoare, Dumnezeu!
Îți spun astăzi mulțumesc,
Ca mâine, să nu fie prea târziu.
Doamne îți mulțumesc încă odată,
Pentru ceia ce am.
Îți spun mulțumesc!
Pentru zile oferite,nopți oferite,
Tot,pentru tot mulțumesc!
Pentru soare astru,roșu dis-de-dimineață,
Pentru nouri și cer albastru aprins!
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 20.10.2024
Toate drumurile nu duc acasă
De abia adorm, dar deschid ochii
că-mi vine un gând
că eu sunt departe de casă,și sunt singură.
brusc trece prin mine un rece
mă scol din pat și-aprind lumina,
plec în bucătărie să beau apă
și mă-ntorc înapoi.
sunt singură, acest gând mă istovește,
aproape fiecare noapte la asta mă gândesc.
dar pot să spun că e bine să trăiești singură,
E liniște,tu ești singură în casa ta
nu ai pentru cine-ți face griji.
duci o viață frumoasă "fără probleme de familie".
parcă ceva îmi lipsește,
dar nu pot să cer ceva mai mult.
nu am timp ceva să schimb.
secundele,minutele,
nopțile și orele,
repede se duc,
zboară măiastră mea pasăre,
a tinereții mele.
De fapt de sunt la lucru or la mine acasă
des privesc la fereastră
și liniștea,gândul meu mai departe il ascult.
Autor: Alina Zamurca 🎀
Poezia am scris-o pe (07.10.2024).
Cinstit
Legată de mâini,
picioarele pe nisipul fierbinte ca focul.
Cerul negru s-a făcut
stelele s-au spart de când
Trădare. Suflet al nimănui
Sabia dușmanului, peste mine a dat.
am fost rănită, dar
am uitat să mor.
Semnificația vieții mi-a dispărut
din vedere ca și din gând,
Voi rosti pe franceză ultima frază
Au revoir nu a fost rost să exist!
Nu pot să vă privesc cinstit în ochi,
Mă evapor ca aerul,
ce trece mereu prin copaci și vânt.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 14.11.2024
Iconița sub pernuța mea
Pereții albaștri și coridorul lung,
Mă amețesc când îi văd.
Pentru că-mi amintesc ceia ce a fost în trecut,
Cum bunica a vrut să mă ia cu dânsa,
Și lacrima cristalină îmi joacă în ochi,
Când iarăși la acest lucru mă gândesc.
S-a întâmplat asta demult,
Când aveam vreo cinci sau patru anișori,
Eu stăteam în spitalul mamei și copilului,
Și mama lângă mine plângea,
iar eu trist priveam la ea,
Nu înțelegeam ce se petrecea,
M-am făcut galbenă la față, sub ochi eram albastră,
Și atunci eu am întrebat de mămica
-Mămica,eu am să mor?
Ea mi-a zis cu voce blândă,
-Va fi totul bine,Alina!
Mămica s-a speriat,
La medic m-a dus,
Dar într-o minută,
Mămica speranța a pierdut-o,
- încă puțin și eu, plecam după bunica!
Un cunoscut de-al tatei,
Mi-a adus o iconiță,
mămica mi-a pus-o sub pernă,
Și peste o perioadă ,
am scăpat de pereții spitalului.
Eu casa mea dragă am pășit-o cu drag!!
Și sunt fericită că vie am rămas,
Le mulțumesc doctorilor și iconiței,
Pentru că m-au salvat,
Să nu fi ele,nu respiram nici azi!
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 25.10.2024
Plicul
Oamenii nu mor la 90 de ani,
Și nu-i de vină boala.
Oamenii mor , deschizând plicul
„Eu nu te iubesc pe tine" și el moare.
Sub sabia mea de fier
Sub sabia mea de fier,
Dușmanii vor cădea.
De sabia mea de fier,
Toți se vor temea.
Autor: Alina Zamurca 🎀
Pentru Dumnezeu
S-ar părea că cer prea mult,
Și Dumnezeu nu mă aude,
Și îmi dă puțin.
Însăși, sunt mulțumită de ceia ce am,
Nu am nevoie de mai mult,
Doresc , doar un lucru să se împlinească,
Să fie sănătoși părinții, fratele meu să crească mare,
Să-i văd mereu alături de mine pe cei dragi.
Pe prietena mea scumpă, să o privesc cu mândrie.
Sunt mândră pentru ceia ce am,
Îți sunt recunoscătoare, Dumnezeu!
Îți spun astăzi mulțumesc,
Ca mâine, să nu fie prea târziu.
Doamne îți mulțumesc încă odată,
Pentru ceia ce am.
Îți spun mulțumesc!
Pentru zile oferite,nopți oferite,
Tot,pentru tot mulțumesc!
Pentru soare astru,roșu dis-de-dimineață,
Pentru nouri și cer albastru aprins!
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 20.10.2024
Toate drumurile nu duc acasă
De abia adorm, dar deschid ochii
că-mi vine un gând
că eu sunt departe de casă,și sunt singură.
brusc trece prin mine un rece
mă scol din pat și-aprind lumina,
plec în bucătărie să beau apă
și mă-ntorc înapoi.
sunt singură, acest gând mă istovește,
aproape fiecare noapte la asta mă gândesc.
dar pot să spun că e bine să trăiești singură,
E liniște,tu ești singură în casa ta
nu ai pentru cine-ți face griji.
duci o viață frumoasă "fără probleme de familie".
parcă ceva îmi lipsește,
dar nu pot să cer ceva mai mult.
nu am timp ceva să schimb.
secundele,minutele,
nopțile și orele,
repede se duc,
zboară măiastră mea pasăre,
a tinereții mele.
De fapt de sunt la lucru or la mine acasă
des privesc la fereastră
și liniștea,gândul meu mai departe il ascult.
Autor: Alina Zamurca 🎀
Poezia am scris-o pe (07.10.2024).