FESTIN ȘACALIC
Parfumați ,inepți și aroganți
Armură le este bogăția,
Dezertori din adevăr și inflamați
Sădesc satanic sărăcia
Cochilii le sunt falnice palate
Bijuterii umbresc acrilica lor piele,
Comori, absurde adunate
Condiment și drog, pentru un dans de iele
Făpturi fatidice și albe de făină
Creaturi cu ochii de cărbune,
Încetați voi ! azi , și căutați lumină
Dișcipoli falși și demascți de rune
Eternitatea nu va cuprinde în a ei cunună
Suflet curb pocit în vad,
Cenușa nu-ți va odihnii în urnă
Fabulos cavou ,te va conduce în iad
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: omota andrei
Дата публикации: 15 января 2024
Просмотры: 1244
Стихи из этой категории
Șoapte
Șoaptele ce stau ascunse in umbră,
Îmi țin de veghe in seara sumbră,
In care setea oarba de euforie,
Devine doar o stare de nostalgie.
Uneori aștept doar sa plece,
Ca sa nu îmi mai fie iar rece,
Ca sa pot să adorm in pace,
Fără să mai simt dureri de ace.
Prezența lor în subconștient,
E bulversantă de suficient,
Pentru mine, o simpla ființă,
Ce pare a fi desprinsă de conștiință.
Liniștea îmi e un haos de durere.
Apicultoru înrăit,
Apicultoru înrăit,
Dimineaţă s-a trezit.
Iese în curte se gîndeşte,
Şi spre stupină priveşte.
Se uită la stupi, meditează,
Bucuros palmele – şi freacă.
Stă şi se gîndeşte bine,
Să dea drumul la albine.
Halatul în grabă îmbracă,
Spre stupi el acum se apleacă.
Masca pe faţă şi-o pune,
Şi dă drumul la albine.
Zumzăie şi-s călătoare,
Aleargă din floare în floare.
Cu mare atenţie aduc,
Polenul il duc in stup.
Acolo-i bine aranjat,
Şi cu grijă prelucrat.
De albine hărnicuţe,
Ce îl aşează pe rămuţe.
Cînd stupina îi încărcată,
Vine apicultoru îndată.
El mierea o colectează,
Şi cu drag o prelucrează.
Fie că e de salcîm,
Sau din flori de tei acum.
Polifloră, mătrăgună.
Toată mierea este bună.
Face ceară, face miere,
Şi propolis că se cere.
Mierea-i un medicament bun,
Te însănătoşeşte acum .
De aceia nu ezitaţi,
Miere ca să cumpăraţi.
Mierea, propolis şi ceară,
Te scapă de orice boală.
Plȃnge cerul
E jale sus, acolo-n cer,
Afarǎ plouǎ ne-ncetat
De-atȃta rǎu, de-atȃta chin
Şi ȋngerii s-au mȃniat.
Stropi de sȃnge cad din nori
Şi cȃt pǎcat ȋn jur, pe stradǎ,
Cȃnd viața nu-i decȃt pustiu,
Cȃnd ochiul nu mai vrea sǎ vadǎ.
S-au mȃniat pȃnǎ și sfinții
De-un dor nebun acum cuprinși
Își leapǎdǎ pe veci povara
Şi se declarǎ azi ȋnvinși.
Şi vin din cer, ni se aratǎ,
Nu mai știu unde sǎ mai plece
Cȃnd cerul plȃnge peste noi
Şi-afarǎ-i frig, e tot mai rece.
Senectute
Cu umbra-mi alături prin vânt și furtună,
Sub cerul căzut peste-un gârbov destin,
Anii se-apleacă, ca spicul sub brumă,
Și frigul mă-nțeapă ca un ac cu venin.
Se mistuie așteptarea în gânduri mărunte,
Iar clopotu-n turlă e mut și anost,
Pe tâmple îmi şade zăpezi de la munte,
Și pașii mi-i pierd pe un drum fără rost.
Doar ochii-mi aruncă mici lacrimi uscate,
În palme îmi cresc poveri din anii pierduți.
Odaia mi-e sumbră și prin trup mă străbate,
Sângele-n clocot al unor fii nenăscuți.
Sub o rază gălbuie, ca un simbol al vieții,
Îmi sună-n urechi, lungi acatiste de sfânt,
Și-n liniștea adâncă, ca sfârșit al tristeții,
A mea umbră coboară și intră-n pământ.
Tremura sufletul
Tremura sufletul de durere
Iar capul sus eu îl țineam,
Ma rugam pentru un pic de putere,
Strângem din dinți ,dar nu renunțam ...
Asa am pus punct la nelegiuiri...
Și lacrimi eu n-am mai vărsat .
Și după atâtea biciuiri
Eu capul jos nu l-am lăsat ...
Am devenit un om din piatră
Cu inima îmbrăcată-n fier
Nici câinii azi nu ma mai latră
Si sufletul mi-e de oțel....
Șoapte
Șoaptele ce stau ascunse in umbră,
Îmi țin de veghe in seara sumbră,
In care setea oarba de euforie,
Devine doar o stare de nostalgie.
Uneori aștept doar sa plece,
Ca sa nu îmi mai fie iar rece,
Ca sa pot să adorm in pace,
Fără să mai simt dureri de ace.
Prezența lor în subconștient,
E bulversantă de suficient,
Pentru mine, o simpla ființă,
Ce pare a fi desprinsă de conștiință.
Liniștea îmi e un haos de durere.
Apicultoru înrăit,
Apicultoru înrăit,
Dimineaţă s-a trezit.
Iese în curte se gîndeşte,
Şi spre stupină priveşte.
Se uită la stupi, meditează,
Bucuros palmele – şi freacă.
Stă şi se gîndeşte bine,
Să dea drumul la albine.
Halatul în grabă îmbracă,
Spre stupi el acum se apleacă.
Masca pe faţă şi-o pune,
Şi dă drumul la albine.
Zumzăie şi-s călătoare,
Aleargă din floare în floare.
Cu mare atenţie aduc,
Polenul il duc in stup.
Acolo-i bine aranjat,
Şi cu grijă prelucrat.
De albine hărnicuţe,
Ce îl aşează pe rămuţe.
Cînd stupina îi încărcată,
Vine apicultoru îndată.
El mierea o colectează,
Şi cu drag o prelucrează.
Fie că e de salcîm,
Sau din flori de tei acum.
Polifloră, mătrăgună.
Toată mierea este bună.
Face ceară, face miere,
Şi propolis că se cere.
Mierea-i un medicament bun,
Te însănătoşeşte acum .
De aceia nu ezitaţi,
Miere ca să cumpăraţi.
Mierea, propolis şi ceară,
Te scapă de orice boală.
Plȃnge cerul
E jale sus, acolo-n cer,
Afarǎ plouǎ ne-ncetat
De-atȃta rǎu, de-atȃta chin
Şi ȋngerii s-au mȃniat.
Stropi de sȃnge cad din nori
Şi cȃt pǎcat ȋn jur, pe stradǎ,
Cȃnd viața nu-i decȃt pustiu,
Cȃnd ochiul nu mai vrea sǎ vadǎ.
S-au mȃniat pȃnǎ și sfinții
De-un dor nebun acum cuprinși
Își leapǎdǎ pe veci povara
Şi se declarǎ azi ȋnvinși.
Şi vin din cer, ni se aratǎ,
Nu mai știu unde sǎ mai plece
Cȃnd cerul plȃnge peste noi
Şi-afarǎ-i frig, e tot mai rece.
Senectute
Cu umbra-mi alături prin vânt și furtună,
Sub cerul căzut peste-un gârbov destin,
Anii se-apleacă, ca spicul sub brumă,
Și frigul mă-nțeapă ca un ac cu venin.
Se mistuie așteptarea în gânduri mărunte,
Iar clopotu-n turlă e mut și anost,
Pe tâmple îmi şade zăpezi de la munte,
Și pașii mi-i pierd pe un drum fără rost.
Doar ochii-mi aruncă mici lacrimi uscate,
În palme îmi cresc poveri din anii pierduți.
Odaia mi-e sumbră și prin trup mă străbate,
Sângele-n clocot al unor fii nenăscuți.
Sub o rază gălbuie, ca un simbol al vieții,
Îmi sună-n urechi, lungi acatiste de sfânt,
Și-n liniștea adâncă, ca sfârșit al tristeții,
A mea umbră coboară și intră-n pământ.
Tremura sufletul
Tremura sufletul de durere
Iar capul sus eu îl țineam,
Ma rugam pentru un pic de putere,
Strângem din dinți ,dar nu renunțam ...
Asa am pus punct la nelegiuiri...
Și lacrimi eu n-am mai vărsat .
Și după atâtea biciuiri
Eu capul jos nu l-am lăsat ...
Am devenit un om din piatră
Cu inima îmbrăcată-n fier
Nici câinii azi nu ma mai latră
Si sufletul mi-e de oțel....
Другие стихотворения автора
DIN ÎNALTA DEMNITATE..
Ghiftuiți scăldați în bogăție
Sterili de spirit și idei,
Sunt snobi cu solzi de viclenie
Mânjiți de vină și mișei
Lichele cu priviri morbide
Ați vândut și înșelat acest popor,
Păgâni născuți din pântece-ncrețite
Ați trimis din mulțimea la topor
Cu ochi crăpați de teracotă
Această țară ați otrăvit !
Uscate aveți suflete de cretă,
Ați trădat și ați mințit
Fiola vă va dilua destinul
Sfârșit va fi și pentru voi,
Căci boala ea va naște chinul
Să simțiți ,ce simțim noi.
NECESITATEA NECINSTEI
Sensibilă îți poate fi prezența
Precum polenul imi așez privirea,
Sublim ți-e pasul ce a stârnit cadența
În inimă și suflet ți-ai anunțat venirea
Căci trupul tău, pândit de el păcatul
Mizerabil gând sărută acum sânul,
Dorința temătoare aleargă ca vânatul
Un mușcător de roșu ,cu buzele prepari chinul
Și suflul tău fierbinte naște acum un sunet
Dezvelită iți va fi vanitatea,
Ospaț dint tine se -nfrupta ca un vuiet
Răsfoită fecioară ți-a fost puritatea
Ispită! izvor înbălsămat vei fi
Cu frumusețea clară topești încet armura,
Flăcări se aprind în tine zi de zi
Și noapte lângă tine iți va simții căldura
Nebunie
Râvnim adeseori vulcanic
Spre strălucire,laudă,avere
Prizionieri compuși dintr-un produs metalic,
Sevraj stilat sorbim tăcuți plăcere
Poțiune cu efect real
Uităm modestele origini,
Ne cățărăm pe-naltul piedestal
Prețios prilej ne înbucură în inimi
Străbunii ce nu-i mai amintim
Sunt doar tablou umplut de acuarelă
Și totuși datorită lor trăim,
Ei fiind și azi o santinelă
Defilăm acum cu papion la gât
De un alb papal noi îmbrăcăm veșminte,
Extaz dulceag trăim! dar cât?
Căci falsa pace naște doar morminte.
DIN ÎNALTA DEMNITATE..
Ghiftuiți scăldați în bogăție
Sterili de spirit și idei,
Sunt snobi cu solzi de viclenie
Mânjiți de vină și mișei
Lichele cu priviri morbide
Ați vândut și înșelat acest popor,
Păgâni născuți din pântece-ncrețite
Ați trimis din mulțimea la topor
Cu ochi crăpați de teracotă
Această țară ați otrăvit !
Uscate aveți suflete de cretă,
Ați trădat și ați mințit
Fiola vă va dilua destinul
Sfârșit va fi și pentru voi,
Căci boala ea va naște chinul
Să simțiți ,ce simțim noi.
NECESITATEA NECINSTEI
Sensibilă îți poate fi prezența
Precum polenul imi așez privirea,
Sublim ți-e pasul ce a stârnit cadența
În inimă și suflet ți-ai anunțat venirea
Căci trupul tău, pândit de el păcatul
Mizerabil gând sărută acum sânul,
Dorința temătoare aleargă ca vânatul
Un mușcător de roșu ,cu buzele prepari chinul
Și suflul tău fierbinte naște acum un sunet
Dezvelită iți va fi vanitatea,
Ospaț dint tine se -nfrupta ca un vuiet
Răsfoită fecioară ți-a fost puritatea
Ispită! izvor înbălsămat vei fi
Cu frumusețea clară topești încet armura,
Flăcări se aprind în tine zi de zi
Și noapte lângă tine iți va simții căldura
Nebunie
Râvnim adeseori vulcanic
Spre strălucire,laudă,avere
Prizionieri compuși dintr-un produs metalic,
Sevraj stilat sorbim tăcuți plăcere
Poțiune cu efect real
Uităm modestele origini,
Ne cățărăm pe-naltul piedestal
Prețios prilej ne înbucură în inimi
Străbunii ce nu-i mai amintim
Sunt doar tablou umplut de acuarelă
Și totuși datorită lor trăim,
Ei fiind și azi o santinelă
Defilăm acum cu papion la gât
De un alb papal noi îmbrăcăm veșminte,
Extaz dulceag trăim! dar cât?
Căci falsa pace naște doar morminte.
DIN ÎNALTA DEMNITATE..
Ghiftuiți scăldați în bogăție
Sterili de spirit și idei,
Sunt snobi cu solzi de viclenie
Mânjiți de vină și mișei
Lichele cu priviri morbide
Ați vândut și înșelat acest popor,
Păgâni născuți din pântece-ncrețite
Ați trimis din mulțimea la topor
Cu ochi crăpați de teracotă
Această țară ați otrăvit !
Uscate aveți suflete de cretă,
Ați trădat și ați mințit
Fiola vă va dilua destinul
Sfârșit va fi și pentru voi,
Căci boala ea va naște chinul
Să simțiți ,ce simțim noi.
NECESITATEA NECINSTEI
Sensibilă îți poate fi prezența
Precum polenul imi așez privirea,
Sublim ți-e pasul ce a stârnit cadența
În inimă și suflet ți-ai anunțat venirea
Căci trupul tău, pândit de el păcatul
Mizerabil gând sărută acum sânul,
Dorința temătoare aleargă ca vânatul
Un mușcător de roșu ,cu buzele prepari chinul
Și suflul tău fierbinte naște acum un sunet
Dezvelită iți va fi vanitatea,
Ospaț dint tine se -nfrupta ca un vuiet
Răsfoită fecioară ți-a fost puritatea
Ispită! izvor înbălsămat vei fi
Cu frumusețea clară topești încet armura,
Flăcări se aprind în tine zi de zi
Și noapte lângă tine iți va simții căldura
Nebunie
Râvnim adeseori vulcanic
Spre strălucire,laudă,avere
Prizionieri compuși dintr-un produs metalic,
Sevraj stilat sorbim tăcuți plăcere
Poțiune cu efect real
Uităm modestele origini,
Ne cățărăm pe-naltul piedestal
Prețios prilej ne înbucură în inimi
Străbunii ce nu-i mai amintim
Sunt doar tablou umplut de acuarelă
Și totuși datorită lor trăim,
Ei fiind și azi o santinelă
Defilăm acum cu papion la gât
De un alb papal noi îmbrăcăm veșminte,
Extaz dulceag trăim! dar cât?
Căci falsa pace naște doar morminte.