Frica de zbor

Cu furca aș pleca în cer,

Să-ncarc un car cu stele,

Apoi pe toate să le-ofer,

Numai femeilor rebele.

Să prind în mână sânul lunii,

Să mestec razele de soare,

Strângând în ciur apa furtunii,

C-apoi să pot scuipa răcoare.

Aș reclădi femeia din mătasă,

Şi nu i-aș da nici soţ, nici casă,

Aș pune-o la răscruce ca ispită,

Să moară inima de hepatită.

Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,

Le este sângele arat cu plugul,

Pe câmpuri plânge al lor umblet,

Doar patul, seara, le știe beteșugul.

Le este asuprirea stil de viață,

Iar palmele muncite strigă către cer,

Și roada li-i batjocorită-n piață,

De hoți samsari și prețul lor mizer.

Le este calul numai os și piele,

Iar vaca muge din lipsă de imaș,

Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,

Că pentru azi nimic n-a mai rămas.

De sărbători se odihnesc și ei puțin,

Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,

Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,

Și numai moartea le poate aduce învierea.

Ne batem joc de ei și legea strămoșească,

Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,

Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,

Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.

Pe eșafod stă și m-așteaptă viața,

Cu ștreangurile puse-n rând,

De aceea merg pe fir întins ca ața,

Echilibrist pe moarte pedalând.

Mă-mbrac și-n clovn câteodată,

În orice număr la nevoie figurez,

Căci viața într-o zi m-așteaptă,

Să fac un salt mortal de la trapez.

Înot mereu pe sub năvoade,

Și am lansări de bumerang,

Târâș mă-ndrept spre eșafoade,

Ca umbra-mi s-o agăț în ștreang,

Să păcălesc pe viață și pe moarte,

Să fiu uitat aicea pe pământ,

Și zilnic să-ntocmesc rapoarte,

Cu toți acei ce intră în mormânt.

Într-o zi, mergând molatic

Singur, prin localitate,

Întâlni indicatorul

"Proştii au prioritate!"

Îmi veni pe loc ideea

Sã îl smulg de acolo-n grabã;

Dar mã rãzgandi zicându-mi:

"Ia sã-mi vãd, de fapt, de treabã!

Cãci, din toţi câţi au sã-l vadã

- Proşti cu crengi, proşti mititei -

Unii nu vor şti vreodatã

Cã e semnul pentru ei!"

Cum rãmase semnul teafãr

- Din motivu-acesta poate -

Nãtãfleţii de tot soiul

Au şi azi prioritate...

Afara sunt flori,

Dar eu merg prin nori.

Viata sa ma bucure

Si zobr ca un fluture,

Dar fluturele zboara

Din floare in floare,

Pina ajunge la o mare

Cu apa cit o floare,

Si acolo ea…

Pe o floare sedea

Un fluture in mina tinea

Si fluturele zbura mereu

De parca as fi eu ,

Dar eu nu eram,

Ci un fluture ce dispera,

Ca afara apunea…

Ci curind luna se va trezi

Si va muri,

Iar dimineata va fi din nou zi

Si iar se va trezi ...

Va face in continuare

Poezii pentru surioare...

Acum serile devenit-aureci,cumplite

Şi straăzile sunt un haos puternic ce tulbura inimile dezgolite

Ştiu si a ea e,

Dar nu ştiu la ce să mă aştept

O,fată cu ochii azur,

Un cer întreg porți în privire!

Senin și fără de cusur,

Precum ți-e chipul numai ție

Timpul,tot trece peste noi,

Cu anotimpuri grele—

Dar nu se atinge de-ai tăi ochi,

Ce sunt ca două stele

Oricât de singur s-ar simți,

Amurgul nu îți poartă pică

Căci doar privindu-l înapoi,

Îi alungi orice frică

O,fată cu ochii azur!

O lume întreagă de-aș străbate

Te-aș revedea în orice colț,

În răsărit și-n ape

Nu mi-aș permite să te uit,

Și nici n-aș vrea vreodată!

O,fată cu ochii azur,

O,preafrumoasă fată!

Tu poți să îi iei locul lunii,

Să stai doar printre stele

Și nimeni nu te-ar bănui,

Că nu ești dintre ele

Nu ar ști soarele de fel,

Că i-a plecat consoarta

Să luminezi și fără el,

Și tot n-ar cere alta

Și peste lac în armonie,

Te-ai reflecta zâmbind

Cât poartă pomii-n brațe păsări,

Să le găsești dormind

Și-ai străluci,ca de-obicei

Peste un cadru feeric

Iar mie,deloc nu mi-ar fi,

Frică de întuneric

Au înflorit cireșii în lipsa ta,

Și tot pe lângă ei mă plimb

Tu încă ești prezentă-n mintea mea,

Și tare dureros e să te simt!

Adesea stau plângând la umbra lor,

Cu mantia roz să-mi astupe obrajii

Sperând să înfloresc cumva din dor,

Până și-n moarte să-ți aduc omagii