Frica de zbor

Te invit la un ultim dans

Tu ființă ce mai distrus

Asa ca haide sa dansăm draga viață 

Arată-ți adevarata față 

Cu pași pe ritm de moarte

Facem valsul fericirii pierdute

Si cu al dragostei risipite

Ne privim cu zambete false

Iar din ale noastre nepricepute

Ne mai impiedicam in necunoscute

Nu te iubesc, nici ea pe mine

Si traim in amară armonie

Cu tendințe de culori de fericire

Eu te alung, tu ma vrei langa tine

Niciodata nu avem o intelegere

Iată asta-i armonie

Erai un fluture în insectar
Așa au vrut să-ți frângă aripa
Trist, o zi doar cu aripile-n zbor
Cereai, zbuciumându-te într-un ac.
Cândva timpul, destinul tău  amar
Cercetând a pus pe tine lupa
Și  au rămas doar umbre  în decor
Povestea ta și zborul peste veac.
Voi cu aripi în parfum de nectar
Cu viața în univers cât clipa
Aș vrea să știți ce mult, eu, vă ador
Când sărutați  floarea din copac.

Oh suflet drag,

Oare de nu as scrie 

Acest vers pe hartie

Ai aude ce am de spus ? 

O foaie alba-goala

In mana sa ti dau 

Ai putea sa citesti acest poem ? 

Ai aprecia metafore , 

Epitete si invataturile 

Puse cu talc de mine, 

Pentru a ajunge la tine ? 

Poeme pentru suflet le as numi 

Si totusi , 

Ai simti ce simt si yo?

In miez de noapte 

Stelele le ai vedea 

Luna metafora ti ar fii

Si epitelele ti le ar sopti suav 

Nimeni altu' decat un luceafar bland

Ai simti cum emotiile curg 

In valuri line 

Si aurora boreala ar dansa lin 

Peste varfurile inzapezite ale muntiilor 

In al meu univers ai patrunde 

Sau poate campuri 

Cu macii rosii asemenea unui vin bun

Oare de ce nu ai ajunge 

Chiar in orase de mult uitate ? 

Doar de iti doresti 

Inima iti deschizi

Ochi ii lasi sa vada 

Potentialul unei simple 

Foi albe 

Portal sa o vezi

Si sa ti fie 

Spre adevaratul tau sine .  

Gândesc SF, ca Oppenheimer, 

Încercând să fiu propriul meu idol,

Visând că pun mâna pe bandă, 

M-am trezit ,subit, în filmu' meu...și nu-s regizor,

Vorbesc și plâng, la o comandă,

Dictat de un observator inert,

Totu' doar pentru un spectacol,

Fără public, cu un scop incert,

Singuru' actor fără lumină, deși filmează în deșert.

Chiar dacă platou'-i plin,

Pustiu' îi palpabil, și obscen de evident,

Actorii vin, și nu mai vor să plece,

Rămân în urmă doar gunoaie,

Îmbătându-se pe set.

Bani lichizi, plătesc cu traume,

Jet pe jeb de o ajuns și-n creier,

Blocat ca recuzită, sunt trimis la-naintare,

Să trec prin baltă de regrete,

Stupid, ce foame au de cadre,

Deși scenariu' nu-i complet.

Încă de mic, atacat, nu academic,

Acum forțat sa răspund per vers,

Pentru gândurile mele, închipuit profesionist,

Că primesc toate creditele,

Încă-ncearcă , da' nu-s convins,

Că merit pentru tot ce fac un sfert.

Ochii-mi proiectează scena-n cortex,

Îndoielile mă fac să nu fiu transparent,

Ce văd e tragic, un labirint complex,

De glume sumbre, duble-n înțeles,

Unde cârjele ard fără regret, sau nimeni sa-şi asume,

Cu sclipirile de geniu, normal că-ncepe și să tune,

Printre stropi apar poeți trecuți de timp absenți,

Și profeți în fuste,

La o înmormântare, cu arfe de balet.

Concret, privesc din exterior, în cutie corpu-mi coace,

Zace mort, io-s mesager,

Săritor din prag de moarte,

Uitându-mă la mine-n silă,

Că-ndulcesc marea cu sare,

Arunc critică, văzându-mă iar îngropat,

De personaje tranzitre,

Atunci lumea se ridică încet, 

Extazu' se implică, însa-n mine nu-i prezent,

Rațiunea-mi ține izolat cavou', liniște,

Până ce-i claustrofob echou',

Doar lumina-mi e salvare...vreau să strig...

Da'-s blocat în prismă-nchisă.

 Denis Poetu' -,,Filmu' meu" 2023

Când Cuvântul a prins făptură

Și tăcerea a cuprins

Nu știa minciuni sau ură,

Dar cu ele s-a deprins.

Cei Trei,Cuvântul au închis în dom

Să nu rostească adevăr

Șoptit voinței unui super om

Căruia ei îi pun la spirit,suflet,ivăr.

Cal alb caleașca trage,merg negru osii împinge

Șuvoi de lavă ciobește infatuarea

Privesc la oameni,trist inima îmi ninge

Codul pentru dezactivare a matricei este uitarea.

Dragostea,o potârniche speriată,de hidoșenie agasată

Doruri, patimi,năzuințe din orgoliu s-au născut

Mintea archonică prin disciplină este dresată 

Mai bine când Cuvântul era mut?

Se trezește încă un dormit,ia demiurgi în tăvălug

Vede,în a lor urzeală,mizeriile ce au făcut

Matricea se dizolvă,călăii ard pe rug

Armonie,împăcare și Cuvântul a tăcut.

Who are you from the other side?
Why are you looking at the same thing as me?
What are you if I'm not sure if that's me?

I see you my whole life, an entity different and at the same time as like the other entities.
Just a demon who nobody knows what is having in mind, whose mind can go to the invisible universe to just read a poem
You could be...the person who read this, you can't see inside me...me neither
But why I'm so sure...
Why I see only you in my mirror

Now I wonder...
What you see into that chaotic reflection ?
Just you or a person who you don't know who exists...?

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

Păsărică nătăfleață,

Nu te teme,nu te-omor!

Am vrut doar să te țin în brațe,

Nici de cum să te înconjor!

Eu îți mulțumesc copile ,

C-ai seamă de viața mea!

Dar îți zic să știi de acuma’

Nu mă pricep a zbura!

Știu că ceru-i gol și mare,

Dar direcția îmi lipsește

Am voință și-aripioare,

Dar teama mă încolțește

Am tot auzit de zbor,

De la cei ce au mai zburat

Din cuib le e ușor să-mi zică,

Cât timp ascult de pe asfalt

Iar apoi,ce să fac oare,

să mă iau după ceilalți?

Drumul o fi el același,

Dar n-au toți același final

Se ivește întrebarea,

Unde urmează tu să mergi?

Pe cărarea vieții tale,

Multe urmează să întâlnești!

Apreciez că mi-ai dat drumul,

Mă așteptam să mă rănești

Și-apoi,scuză-mi nesimțirea,

De a te ține la povești!

De mă mai revezi vreodată,

Fă-mi cu mâna înspre nori

Iar de știu și eu pe atunci,

O să te învăț să zbori

Plouă peste tot in jurul tau,

Dar nici un picur nu te poate atinge

Iar de ți-e frig,te poți piti lângă inima mea,

Unde-i un foc,ce-n veci nu se va stinge

Nu te-ntrista si uită-te,

Cum te salută, din pomi, frunzele

Chiar de le spală cerul in tristete,

 Blândețea ta,doar,poate sã le înece

Dar nu e timpul așa tare,

Să te preschimbe dintr-o floare

Nici suferință asa mare,

Să-ți poată fura din culoare

lar primăvara,când mai vine,

Iți dã toate florile

Sã vezi că timpul,chiar de trece

Îți lasă petalele

E toamnă iar,peste coline,

Și ceru-și plânge florile

Copacii frunzele-și inchină,

Pamântului să-i dea culorile

S-au pus toți norii laolaltă

Să ia azurul cerului,

S-au dus toate cu vara,odată

Făcând loc misterului

Dă-mi iarnă,florile înapoi

Și cerul pastelat de astă vară,

Cu apele ce au înghețat sub noi

și soarele,ce nu înceta să apară

Ia-ți fulgii reci de pe crenguțe,

Cu mantia-ți albă,desprinsă din nori

Și fă-le loc la vrăbiuțe,

Să poată cânta lumii,de al meu dor

Tu ascunde-te,de vrei,

După fire de mătase

Și lasă-mă să te găsesc,

Făcându-ți dantelă,din toate

Iar de nu vrei dantela mea,

Te învelesc cu catifea

Dar să nu spui,că nu ți-am zis,

Că n-are flori pe ea!

O,fată cu ochii azur,

Un cer întreg porți în privire!

Senin și fără de cusur,

Precum ți-e chipul numai ție

Timpul,tot trece peste noi,

Cu anotimpuri grele—

Dar nu se atinge de-ai tăi ochi,

Ce sunt ca două stele

Oricât de singur s-ar simți,

Amurgul nu îți poartă pică

Căci doar privindu-l înapoi,

Îi alungi orice frică

O,fată cu ochii azur!

O lume întreagă de-aș străbate

Te-aș revedea în orice colț,

În răsărit și-n ape

Nu mi-aș permite să te uit,

Și nici n-aș vrea vreodată!

O,fată cu ochii azur,

O,preafrumoasă fată!