În plină vară
Vai de mine, ce cãldurã!
Sã ies la cosit? Nici gând!...
Mort de cald, retras în şurã,
Îmi bat coasa, fluierând.
Vãd acvilele pe ceruri
Cum, în cercuri, se rotesc;
Şi simt vântul, cum adie
Pe pãmântul românesc.
Scapã soarele la vale,
Scapã, cãtre asfinţit.
Vai de mine! Gata somnul!
Mai am fânul de cosit!
Curge apa-n dungi, pe frunte,
Curge, mai ales când stai;
Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama
C-a trecut şi luna Mai!...
Category: Poems about nature
All author's poems: Cristi Dobrei
Date of posting: 17 июня 2023
Comments: 1
Views: 684
Comments
Poems in the same category
tandem cu Moku/4
dincolo de
marile crispări ale-ntinselor deșerturi,
de bolborăseala vântoaselor
rătăcită-n crăpături de peșteri,
“te-nvăluie o adiere de-nceput,
ce poartă-n miezul ei
o naștere
de muguri încă neștiuți;
și-o liniște curată, nepământeană,
ca o privire
ce n-a fost nicicând rostită."
Zi de primăvară
Alerg printre păpădii,
Prin iarba abia încolţită
Şi zâmbesc.
A venit primăvara,
Vreau să cânt,
Să strig că iubesc!
Vreau să sărut liliacul,
Să mă nasc din nou -
Sunt fericită!
A venit primăvara,
Vino şi tu
Să mă simt şi iubită!
Vreau să cuprind cerul,
Să alerg desculţ
Printre muguri de flori.
E primăvară,
Sunt învăluită de parfum
Şi de fiori...
crochiu liric/8
adiere de seară,
faldurile perdelei
se ondulează
ușor.
afecțiunea ta
blândă și mișcătoare
se revarsă într-o
mireasmă de crini.
Valurile Vieți
Valuri de dor și de zbucium se sparg,
Pe țărmul vieții, ce-i aspru și gol,
Cu vise ce ard și lacrimi ce cad,
Înotăm spre lumină, cu sufletul gol.
Uneori marea-i calmă, albastră și blândă,
Ne poartă pe brațe spre zări de cristal,
Dar alteori furtuna ne prinde în undă,
Și pierdem din noi sub cerul brutal.
Căutăm orizonturi, speranțe în larg,
Cu inimile pline de dorințe târzii,
Dar valul se-ntoarce, lovind și iar trag,
Amintiri ce se pierd în nopțile gri.
Privim către stele, călăuze tăcute,
Dar și ele se sting sub norii prea grei,
Doar curajul din piept și visele mute
Ne împing să înfruntăm al vieții temei.
În spumă se-nalță povești ce dispar,
Iluzii frumoase, pierdute în zare,
Dar în fiecare furtună amar,
Se ascunde-o lecție plină de soare.
Timpul ne trece ca vântul pe ape,
Și pașii ni-i spală nisipul de dor,
Dar valurile vieții, cu ale lor clape,
Ne-nvață să fim tot mai buni, uneori.
În taina adâncului găsim alinare,
Când valul se sparge și tăcerea ne-nvăluie,
Și în inima noastră renaște o stare,
Un cântec de viață ce nu se mai sfârșuie.
Așa ne poartă destinul pe val,
Când lin, când zbucium, când dulce, când greu,
Dar orice furtună devine un mal,
Când sufletul crede în drumul său.
Autor:Mihut Raul Alexandru.
Suflă vântul...
Vântul suflă, urlă,smulge
Cu furie oarbă de jivină,
Răscolește -n jur și frânge
Arbuști de la rădăcină.
Ridică -n sus brațele moi,
Se -nvarte -n cerc , în salturi,
Lăsând pomii reci și goi,
Împrăștiați pe asfalturi.
Bulgări de țărână scuipă,
Bate -n de față și din spate,
Pișca obrazu-n pripă,
Mușcă din buzele crăpate..
Pufăie prin păr și piele,
Spumegă pe ape line,
Tulbură bolta de stele,
Moțăind printre ruine..
Până ziua de mâine,
Când cu pașii de felină
Spre meleaguri străine,
Se depărtase în surdină...
tandem cu Moku/4
dincolo de
marile crispări ale-ntinselor deșerturi,
de bolborăseala vântoaselor
rătăcită-n crăpături de peșteri,
“te-nvăluie o adiere de-nceput,
ce poartă-n miezul ei
o naștere
de muguri încă neștiuți;
și-o liniște curată, nepământeană,
ca o privire
ce n-a fost nicicând rostită."
Zi de primăvară
Alerg printre păpădii,
Prin iarba abia încolţită
Şi zâmbesc.
A venit primăvara,
Vreau să cânt,
Să strig că iubesc!
Vreau să sărut liliacul,
Să mă nasc din nou -
Sunt fericită!
A venit primăvara,
Vino şi tu
Să mă simt şi iubită!
Vreau să cuprind cerul,
Să alerg desculţ
Printre muguri de flori.
E primăvară,
Sunt învăluită de parfum
Şi de fiori...
crochiu liric/8
adiere de seară,
faldurile perdelei
se ondulează
ușor.
afecțiunea ta
blândă și mișcătoare
se revarsă într-o
mireasmă de crini.
Valurile Vieți
Valuri de dor și de zbucium se sparg,
Pe țărmul vieții, ce-i aspru și gol,
Cu vise ce ard și lacrimi ce cad,
Înotăm spre lumină, cu sufletul gol.
Uneori marea-i calmă, albastră și blândă,
Ne poartă pe brațe spre zări de cristal,
Dar alteori furtuna ne prinde în undă,
Și pierdem din noi sub cerul brutal.
Căutăm orizonturi, speranțe în larg,
Cu inimile pline de dorințe târzii,
Dar valul se-ntoarce, lovind și iar trag,
Amintiri ce se pierd în nopțile gri.
Privim către stele, călăuze tăcute,
Dar și ele se sting sub norii prea grei,
Doar curajul din piept și visele mute
Ne împing să înfruntăm al vieții temei.
În spumă se-nalță povești ce dispar,
Iluzii frumoase, pierdute în zare,
Dar în fiecare furtună amar,
Se ascunde-o lecție plină de soare.
Timpul ne trece ca vântul pe ape,
Și pașii ni-i spală nisipul de dor,
Dar valurile vieții, cu ale lor clape,
Ne-nvață să fim tot mai buni, uneori.
În taina adâncului găsim alinare,
Când valul se sparge și tăcerea ne-nvăluie,
Și în inima noastră renaște o stare,
Un cântec de viață ce nu se mai sfârșuie.
Așa ne poartă destinul pe val,
Când lin, când zbucium, când dulce, când greu,
Dar orice furtună devine un mal,
Când sufletul crede în drumul său.
Autor:Mihut Raul Alexandru.
Suflă vântul...
Vântul suflă, urlă,smulge
Cu furie oarbă de jivină,
Răscolește -n jur și frânge
Arbuști de la rădăcină.
Ridică -n sus brațele moi,
Se -nvarte -n cerc , în salturi,
Lăsând pomii reci și goi,
Împrăștiați pe asfalturi.
Bulgări de țărână scuipă,
Bate -n de față și din spate,
Pișca obrazu-n pripă,
Mușcă din buzele crăpate..
Pufăie prin păr și piele,
Spumegă pe ape line,
Tulbură bolta de stele,
Moțăind printre ruine..
Până ziua de mâine,
Când cu pașii de felină
Spre meleaguri străine,
Se depărtase în surdină...
Other poems by the author
O viață cu de toate
Eu n-am crescut, cum, alţi copii,
În puf se deşteptarã;
Dar am avut şi jucãrii
Şi parte de-o chitarã.
Eu, am fost, eu! Nimic mai mult!
Nici n-aş fi vrut sã fie!
Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu
De tot ce mi-a dat mie!
Avut-am parte de pãrinţi
Şi de copilãrie.
De unde nu... eram pribeag
Sau mort, sau... cine ştie!...
Nu am pierdut pe drumuri, nopţi,
Nici zile, prin spitale;
Şi-ntotdeauna mi-au plãcut
Cântãrile corale.
Cãci, şi biserica din sat
Mi-era atât de dragã!
Şi-atât de multe amintiri
De vremea ei, mã leagã!
Cã parcã şi acuma vãd
Cum se deschide uşa,
Şi cum apare, surâzând,
În pragul ei, mãtuşa!
Pe moş' Petreanu, cum venea,
Scoţându-şi pãlãria,
Pe Bunu', pe bunica mea
Şi pe sora Maria!...
Cum sã nu vreau, acele vremi
Ca ochii-mi sã le vadã?
Dar timpul le-a acoperit,
Cu ani şi ani, grãmadã!
Ai mei nu au avut averi
Dar, m-au purtat în şcoalã;
Şi, de acasã n-am plecat
Nicicând cu mâna goalã.
Super-talente n-am avut,
Nici aer de vedetã,
Decât cã, dupã ce-am crescut,
Mi-au luat o bicicletã.
De hoţi şi de linguşitori,
N-am dus vreodatã lipsã;
La fel, cum soarele de nori,
Şi luna, de eclipsã.
Dar, Dumnezeu de sus, mi-a dat
Atunci când mã rugasem,
Mai mult decât am meritat,
Sau, decât Îi cerusem.
Mã-ntrebi care e gândul meu
Şi scopul meu, anume?
De-a-i mulţumi lui Dumnezeu,
Cã sunt şi eu pe lume...
Cã-n mâna Lui, e mâna mea,
Cã nu am a mã teme,
Cã-n zorii vieţii m-a chemat
Şi m-a gãsit devreme.
O lume-n așteptare
Suspin adânc, adânc suspin,
Specific vremilor ce vin,
Cârd de cocori, ce strigã-n cor
Durerea noastr-a tuturor;
Poem al anilor târzii,
Cântat cu glasul celor vii!
Oftat, de pace rãpitor,
Venindu-ne din viitor,
Prelungã zicere din nai
Şi crainic, care strigã: "Vai!",
Jãratic, flacãrã de foc,
Neaşteptat sfârşit de joc...
Pe culmi de munţi şi jos, în grind,
Sunt luminiţe ce se-aprind
Sclipind, ca-n palmã, doi bãnuţi,
Nãdejde, celor ce-s pierduţi,
Prãdaţi de haitele de lupi,
Precum o hainã, când o rupi.
Un nor trecu înspre apus.
Mã uit mai bine: alţii nu-s
Sau, cel puţin, nu fac scântei,
Sã cadã flãcãri lungi, din ei,
S-aprindã pulberea de jos,
C-un bubuit gãlãgios!...
O, ţara mea! Ah, Neamul meu!
Speranţa ta, e Dumnezeu!
Fãrã de El, scãpare nu-i!
El, sprijin este orişicui
Care Îl cheamã-n ajutor:
Îl face prinţ moştenitor!
Ajungã rãul, cât a fost,
Dar nici sã plângem, n-are rost!
Ci sã-ndreptãm privirea-n sus,
Sã-L aşteptãm, cum ni s-a spus,
Pe Mirele neprihãnit,
Cu suflet bun şi liniştit.
Pretenții
Mai demult, strãmoşii noştri
Erau simpli şi modeşti:
Mâncau brânzã şi slãninã,
Purtau nume româneşti.
Dar veni modernizarea,
Ca un tãvãlug, din Vest:
Nu mai recunoşti românul
Nici în vorbã, nici în gest!
Nu mai ştie spune: "Bunã!"
Ci, "Hello!" şi "How are you?"
Zice "Go!", în loc de "Pleacã!",
Cât şi "No!", în loc de "Nu!".
Bând un pumn de apã rece
- Fãrã sã fim provocaţi -
Ne prostim, pe zi ce trece
Precum "Geniul din Carpaţi".
Dacã vechea pãlãrie
O purta spre-obrazul stâng,
Astãzi poartã-n cap o creastã,
Cu "allurã" de nãtâng!
Nu mai pot lucra românii
Dacã nu primesc un "like";
Nici la stânã nu se urcã
Dacã n-au adidaşi "Nike"!
Cel ce-şi învelea piciorul
Cu obiele de viţel,
Poart-acum haine de firmã:
Numai DIESEL vezi pe el!
Sã ne vadã Cuza-Vodã
Ce figuri avem în cap! ...
Ne-ar şi înjuga îndatã
La un car fãrã proţap!
Darul Timpului
Preţuieşte fiecare clipã,
Datã ţie-n dar, spre-a o trãi!
Nu face din clipe o risipã;
Fã ce poţi sã faci, dar nu în pripã,
Cât eşti încã viu, printre cei vii!
Fiecare clipã, datã ţie,
Trasã de pe-al timpului mosor,
E-un condei ce zi şi noapte scrie,
Este şi arvunã, şi simbrie,
Pentru care eşti rãspunzãtor!
Clipã peste clipã, se adunã
Ca ghirlande dese şi subţiri;
Şi-aşezate astfel, împreunã,
Strâng şi împletesc într-o cununã
Triste sau duioase amintiri...
Un strigăt
《Un glas zice: "Strigă!" - Și eu am răspuns: "Ce să strig?" - "Orice făptură este ca iarba, și toată strălucirea ei ca floarea de pe câmp!"》 (Isaia 40:6)...
Cu mâinile pe piept încrucişate,
Sãtul de oameni, trudã şi obidã,
Fãrã cuvinte, aşezat pe spate,
În casa rece, gata sã se-nchidã,
Stai nemişcat şi sobru, fãrã gânduri,
Cu ochii-nchişi spre lumea-ndureratã,
Spre-al tãu culcuş, fãcut din patru scânduri
Vin toţi cei dragi sã te mai vadã-o datã.
De te bârfeşte vreunul, nu îţi pasã
Cã cineva te laudã, n-ai ştiinţã.
Nu-l ştii pe cel ce predicã la masã
Încredinţând pe toţi, de-i cu putinţã
Cã orice om, ca iarba pe câmpie,
Sau ca frunzişul verde pe zãvoaie,
Pe-un cer senin o patã alburie,
Şuvoi ce curge într-o zi de ploaie,
Aşa trece şi el în grabã mare...
Fãr-a lãsa pãreri de rãu în urmã.
Vreo câţiva ani ce i s-au dat sub soare
În lutul blestemat întruna scurmã.
Nu are pace, linişte nu are,
E frãmântat de doruri şi de vise,
Abea de se mai ţine pe picioare
Iar pãrul lui aproape tot albise...
Ah, ce deşertãciune complicatã
E când încerci s-aduni iepurii-n turmã!...
Un timp pierdut, bucatã cu bucatã
E tot ce-ţi mai rãmâne-n mâini la urmã.
O zi mai agitatã decât alta
Cuvinte ne-nţelese vor sã-ngâne;
Luând ciocanul şi cioplind cu dalta
Din toate, numai ţãndãri vor rãmâne!
Un singur lucru capãtã valoare:
Lucrul fãcut dupã principii sfinte;
Pãzind recolta sfântã pe ogoare,
Lucrând cu drag, nu doar rostind cuvinte!
☆
În zilele de tristã sãrbãtoare
De tine cine-şi va aduce-aminte
La cimitir sã vinã cu o floare
Sã nu mai creascã iarbã pe morminte?...
Dor înăbușit
Scumpa şi frumoasa mea,
Te iubesc! Ştii bine...
Şi ţi-aş spune, de-aş putea,
Cã mi-e dor de tine!
Tu mi-ai fost, de la-nceput
Grijã şi speranţã
Şi-al meu gând n-a conţinut
"Ultima instanţã".
Mã ajunge-un dor cumplit,
De nici n-ai idee!
Însã, asta ţi-e sortit:
Eşti şi tu femeie.
Domnu-aduce, dacã vrea,
Vremea potrivitã;
Pân-atuncea, draga mea,
Sã fii fericitã!
~ Nepoatei noastre dragi. ~
O viață cu de toate
Eu n-am crescut, cum, alţi copii,
În puf se deşteptarã;
Dar am avut şi jucãrii
Şi parte de-o chitarã.
Eu, am fost, eu! Nimic mai mult!
Nici n-aş fi vrut sã fie!
Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu
De tot ce mi-a dat mie!
Avut-am parte de pãrinţi
Şi de copilãrie.
De unde nu... eram pribeag
Sau mort, sau... cine ştie!...
Nu am pierdut pe drumuri, nopţi,
Nici zile, prin spitale;
Şi-ntotdeauna mi-au plãcut
Cântãrile corale.
Cãci, şi biserica din sat
Mi-era atât de dragã!
Şi-atât de multe amintiri
De vremea ei, mã leagã!
Cã parcã şi acuma vãd
Cum se deschide uşa,
Şi cum apare, surâzând,
În pragul ei, mãtuşa!
Pe moş' Petreanu, cum venea,
Scoţându-şi pãlãria,
Pe Bunu', pe bunica mea
Şi pe sora Maria!...
Cum sã nu vreau, acele vremi
Ca ochii-mi sã le vadã?
Dar timpul le-a acoperit,
Cu ani şi ani, grãmadã!
Ai mei nu au avut averi
Dar, m-au purtat în şcoalã;
Şi, de acasã n-am plecat
Nicicând cu mâna goalã.
Super-talente n-am avut,
Nici aer de vedetã,
Decât cã, dupã ce-am crescut,
Mi-au luat o bicicletã.
De hoţi şi de linguşitori,
N-am dus vreodatã lipsã;
La fel, cum soarele de nori,
Şi luna, de eclipsã.
Dar, Dumnezeu de sus, mi-a dat
Atunci când mã rugasem,
Mai mult decât am meritat,
Sau, decât Îi cerusem.
Mã-ntrebi care e gândul meu
Şi scopul meu, anume?
De-a-i mulţumi lui Dumnezeu,
Cã sunt şi eu pe lume...
Cã-n mâna Lui, e mâna mea,
Cã nu am a mã teme,
Cã-n zorii vieţii m-a chemat
Şi m-a gãsit devreme.
O lume-n așteptare
Suspin adânc, adânc suspin,
Specific vremilor ce vin,
Cârd de cocori, ce strigã-n cor
Durerea noastr-a tuturor;
Poem al anilor târzii,
Cântat cu glasul celor vii!
Oftat, de pace rãpitor,
Venindu-ne din viitor,
Prelungã zicere din nai
Şi crainic, care strigã: "Vai!",
Jãratic, flacãrã de foc,
Neaşteptat sfârşit de joc...
Pe culmi de munţi şi jos, în grind,
Sunt luminiţe ce se-aprind
Sclipind, ca-n palmã, doi bãnuţi,
Nãdejde, celor ce-s pierduţi,
Prãdaţi de haitele de lupi,
Precum o hainã, când o rupi.
Un nor trecu înspre apus.
Mã uit mai bine: alţii nu-s
Sau, cel puţin, nu fac scântei,
Sã cadã flãcãri lungi, din ei,
S-aprindã pulberea de jos,
C-un bubuit gãlãgios!...
O, ţara mea! Ah, Neamul meu!
Speranţa ta, e Dumnezeu!
Fãrã de El, scãpare nu-i!
El, sprijin este orişicui
Care Îl cheamã-n ajutor:
Îl face prinţ moştenitor!
Ajungã rãul, cât a fost,
Dar nici sã plângem, n-are rost!
Ci sã-ndreptãm privirea-n sus,
Sã-L aşteptãm, cum ni s-a spus,
Pe Mirele neprihãnit,
Cu suflet bun şi liniştit.
Pretenții
Mai demult, strãmoşii noştri
Erau simpli şi modeşti:
Mâncau brânzã şi slãninã,
Purtau nume româneşti.
Dar veni modernizarea,
Ca un tãvãlug, din Vest:
Nu mai recunoşti românul
Nici în vorbã, nici în gest!
Nu mai ştie spune: "Bunã!"
Ci, "Hello!" şi "How are you?"
Zice "Go!", în loc de "Pleacã!",
Cât şi "No!", în loc de "Nu!".
Bând un pumn de apã rece
- Fãrã sã fim provocaţi -
Ne prostim, pe zi ce trece
Precum "Geniul din Carpaţi".
Dacã vechea pãlãrie
O purta spre-obrazul stâng,
Astãzi poartã-n cap o creastã,
Cu "allurã" de nãtâng!
Nu mai pot lucra românii
Dacã nu primesc un "like";
Nici la stânã nu se urcã
Dacã n-au adidaşi "Nike"!
Cel ce-şi învelea piciorul
Cu obiele de viţel,
Poart-acum haine de firmã:
Numai DIESEL vezi pe el!
Sã ne vadã Cuza-Vodã
Ce figuri avem în cap! ...
Ne-ar şi înjuga îndatã
La un car fãrã proţap!
Darul Timpului
Preţuieşte fiecare clipã,
Datã ţie-n dar, spre-a o trãi!
Nu face din clipe o risipã;
Fã ce poţi sã faci, dar nu în pripã,
Cât eşti încã viu, printre cei vii!
Fiecare clipã, datã ţie,
Trasã de pe-al timpului mosor,
E-un condei ce zi şi noapte scrie,
Este şi arvunã, şi simbrie,
Pentru care eşti rãspunzãtor!
Clipã peste clipã, se adunã
Ca ghirlande dese şi subţiri;
Şi-aşezate astfel, împreunã,
Strâng şi împletesc într-o cununã
Triste sau duioase amintiri...
Un strigăt
《Un glas zice: "Strigă!" - Și eu am răspuns: "Ce să strig?" - "Orice făptură este ca iarba, și toată strălucirea ei ca floarea de pe câmp!"》 (Isaia 40:6)...
Cu mâinile pe piept încrucişate,
Sãtul de oameni, trudã şi obidã,
Fãrã cuvinte, aşezat pe spate,
În casa rece, gata sã se-nchidã,
Stai nemişcat şi sobru, fãrã gânduri,
Cu ochii-nchişi spre lumea-ndureratã,
Spre-al tãu culcuş, fãcut din patru scânduri
Vin toţi cei dragi sã te mai vadã-o datã.
De te bârfeşte vreunul, nu îţi pasã
Cã cineva te laudã, n-ai ştiinţã.
Nu-l ştii pe cel ce predicã la masã
Încredinţând pe toţi, de-i cu putinţã
Cã orice om, ca iarba pe câmpie,
Sau ca frunzişul verde pe zãvoaie,
Pe-un cer senin o patã alburie,
Şuvoi ce curge într-o zi de ploaie,
Aşa trece şi el în grabã mare...
Fãr-a lãsa pãreri de rãu în urmã.
Vreo câţiva ani ce i s-au dat sub soare
În lutul blestemat întruna scurmã.
Nu are pace, linişte nu are,
E frãmântat de doruri şi de vise,
Abea de se mai ţine pe picioare
Iar pãrul lui aproape tot albise...
Ah, ce deşertãciune complicatã
E când încerci s-aduni iepurii-n turmã!...
Un timp pierdut, bucatã cu bucatã
E tot ce-ţi mai rãmâne-n mâini la urmã.
O zi mai agitatã decât alta
Cuvinte ne-nţelese vor sã-ngâne;
Luând ciocanul şi cioplind cu dalta
Din toate, numai ţãndãri vor rãmâne!
Un singur lucru capãtã valoare:
Lucrul fãcut dupã principii sfinte;
Pãzind recolta sfântã pe ogoare,
Lucrând cu drag, nu doar rostind cuvinte!
☆
În zilele de tristã sãrbãtoare
De tine cine-şi va aduce-aminte
La cimitir sã vinã cu o floare
Sã nu mai creascã iarbã pe morminte?...
Dor înăbușit
Scumpa şi frumoasa mea,
Te iubesc! Ştii bine...
Şi ţi-aş spune, de-aş putea,
Cã mi-e dor de tine!
Tu mi-ai fost, de la-nceput
Grijã şi speranţã
Şi-al meu gând n-a conţinut
"Ultima instanţã".
Mã ajunge-un dor cumplit,
De nici n-ai idee!
Însã, asta ţi-e sortit:
Eşti şi tu femeie.
Domnu-aduce, dacã vrea,
Vremea potrivitã;
Pân-atuncea, draga mea,
Sã fii fericitã!
~ Nepoatei noastre dragi. ~
Silvia Mihalachi