Candele de mai

Prin marea de verde si floare,

Ne pierdem cu pasii grăbiti

lar mai, cu bratele-i de soare,

Ne strânge la piept, fericiti.

Se simte în aer un cantec

Parfum de cires si de dor,

E-al vietii suav descântec

Purtat de un vânt călător.

Te uită cum totul învie,

lubirea e-un dar infinit

În mai, orice clipă e vie

Sub cerul curat, însorit.

Vara e-o mare de aur, o flacără-n lanuri deschisă,

Ea e umbra din arbori, o taină de nimeni cuprinsă.

Anotimpul e strigăt de greieri și arșiță grea pe pământ,

Ea e adierea de seară, un șopot de ape și vânt.

Vara e fructul ce crapă sub soarele crud, nemilos,

Ea e seva ascunsă, parfumul discret și mieros.

Dacă vara e zâmbet de soare pe cerul de-albastru aprins,

Ea e furtuna ce vine cu tunet și dor neînvins.

Una arde în miazăzi, sub văpaia ce totul consumă,

Cealaltă e roua ce stinge a zilei lungă trudă și spumă.

Vara e trupul naturii, expus, generos și solar,

Ea e sufletul lumii, un tainic și proaspăt altar.

Iar când soarele cade învins în brațele serii,

Vara își pierde arșița-n faldul tăcerii.

Atunci se topesc, într-un singur contur,

Ea... marea liniște, și vara... cerul pur.

În roșul aprins, sub soarele rar,

E gustul de mai, un dulce calvar,

Dorul se sfarmă sub buze flămânde,

Aroma iubirii prin vene-mi pătrunde.

E chipul ce în suflet stârnește viață 

Un fruct de lumină plin de speranță 

Căci dragostea ei, ca o vară ce vine,

E gustul sublim, ce inima-mi mângâie.

Parfumul greu de liliac se varsă,

Prin geamuri larg deschise spre amurg,

Iar amintiri în piept încep să ardă,

Ca niște râuri care-n suflet curg.

Ea trece lin, cu pas de catifea,

Purtând în plete movul de poveste,

O floare vie-n flăcări de mătase,

Așa cum doar în vis femeia este.

Și se confundă chipul ei cu floarea,

În adierea serii, caldă și ușoară,

Esență pură de parfum și dor,

Ce arde-n fiecare primăvară.

Te-ai urcat desculță-n pomul plin de soare,

Cu rochia-nflorată și ochi de peruzea,

Ești cea mai dulce și neastâmpărată floare,

Ce-a înflorit în mai, în grădina mea!

Îți pui după ureche perechi-perechi cireșe,

Și râzi cu poftă, mușcând din fructul crud,

Iar eu, pierdut în pletele-ți rebele, 

Doar muzica din pașii tăi o mai aud.

Ai gura roșie, mânjită de dulceață,

Și-mi furi o sărutare cu gust de primăvară,

Ești toată o lumină, o poftă de viață,

Ce face timpul, ca stă in loc... sa pară. 

Hai, prinde-mă de mână, să fugim prin verdeață,

Cu buzunare pline de sâmburi și de dor,

Ești cireașa mea de mai, cu rouă pe față,

Și te iubesc așa... de mor❤️

Ea trece prin viaţă cu pasi de mătase 

Un vers alb ce fuge din cărți prăfuite

Purtând în priviri armonii nuantate 

Si rime lăsate în umbră, soptite.

El este doar stihul născut din penumbră 

Căutându-si racheta si ritmul pierdut

lar ea e cadenta curată si mândră

Ce-aprinde o lume cu un singur sărut.

In antiteză stau adesea pe foaie: 

El, simplu sclav de reguli stricte, 

Ea, o metaforă ce curge-n suvoaie,

Scăpată de legi si de forme prescrise.

lubirea îi leagă în strofe nuantate,

Când buza ei caldă atinge-o vocală

Femeia e versul trăit în realitate ,

lar el e doar umbra ei genială.

Mai am un vis, un vis de octombrie,

Să văd această lună atât de frumoasă,

Cum nu mai moare, ci are să învie,

Toamna noastră cea drăgăstoasă.

Mai am un vis, un vis de octombrie,

Să văd sufletele oamenilor cum înfloresc,

După ce-au ofilit de-atâta necaz și durere,

Să văd fețele lor cum au să strălucesc'.

Mai am un vis, un vis de octombrie,

Să văd țara asta atât de minunată,

Cum are să scape de această corupție,

Și are să fie mai liberă ca niciodată.

Mai am un vis, un vis de octombrie,

Care, din păcate, va rămâne doar un vis,

Și care nu se va împlini în această lume,

Un vis mut, un vis frumos de nedescris.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Depurð

Þvílíkur stubbur, hvílíkt væl á haustin...

Og villti viðurinn æpir -

Ómar í kúlunum uppsveiflu,

Og frúin byrjar aumkunarverðari.

- Heyrðu, þú, allt í lagi, elskan,

Ekki gráta og ekki vera hræddur -

Heyrðu hversu hart, úr djúpinu,

Jörðin til hans kallar okkur...

Ce se întâmplă  cu nartua?

Că a deslănțuit  urgia

Apele au evadat din vaduri

Valuri uriașe cutreeră  uscatul

Cutremurile  ne deschid morminte

Poate am uitat de cele sfinte?

Omenirea e înspăimântată

Duhuri rele ne dau roată !

Cine poartă  toată vina ?

Vinovată-i  doar natura ?

Sau  oamenii au  complotat

Și au găsit un vinovat?

tinerețea-i departe

corzile vibrează 

la unison

cu extravaganta toamnă

Curge adânc printre stânci tăcute,

Chiar și cu trecerea vremurilor,

Cu inima plină de istorii uitate.

Poartă pe spate negura veacurilor.

Prin sate cu nume de pe vremuri,

Împarte poveștile marinarilor.

Ca un ecou venit din timpuri domnești.

Răsună în poveștile bătrânilor.

Pădurea se uită cu privire oarbă, 

Salciile își pleacă fruntea în tăcere.

Ea trece foarte repede, în grabă,

Dar totul în jurul ei o recunoaște.

Aduse de ape, străine gânduri 

Se opresc uneori pe maluri.

Câte o barcă uitată în stufuri,

Este plimbată ușor de valuri.

Când răsare luna pe cer, la Dunăre se uită,

Chiar dacă este regina stelelor din noapte,

Admiră frumusețea râului, complet mirată,

Căci există asemenea priveliști binecuvântate.

Dunăre, regina fluviilor din lumea-ntreagă,

Cu Delta, un miracol al creației lui Dumnezeu,

Ce curge atât de frumos, minunăția propagă,

Duce frumusețea și noblețea la un alt apogeu.

Ia-mă dragă mare
Du-mă cu valurile tale,
Du-mă în locuri de neuitat
Unde nimic nu merită ratat,
Unde soarele continuu răsare
Și frumosul nu dispare,
Unde primăvara e veșnică
Și iubirea e pașnică.
Te rog, du-mă departe
De speranțele deșarte,
De regretele adunate
Și durerile purtate.

Albastră ți-e înfățisarea
Și puternică îmi e chemarea
Să vin la tine neîncetat
Să uit de tot răul îmbrăcat.

Ia-mi tot ce mă apasă,
Tot ce înghit și nu mai pot trăi.
Mare iți e splendoarea
Și sufletul mi-l tot învii.