Candele de mai

Prin marea de verde si floare,

Ne pierdem cu pasii grăbiti

lar mai, cu bratele-i de soare,

Ne strânge la piept, fericiti.

Se simte în aer un cantec

Parfum de cires si de dor,

E-al vietii suav descântec

Purtat de un vânt călător.

Te uită cum totul învie,

lubirea e-un dar infinit

În mai, orice clipă e vie

Sub cerul curat, însorit.

Se scurge Mai prin degetele serii,

Și albul din cireși s-a scuturat,

E ultimul parfum al reînvierii,

Pe care vântul ni l-a împrumutat.

Mugurii verzi s-au preschimbat în frunze,

Iar verdele e crud, dar mai tăcut,

Se pierde-n umbre vremea de demult,

Iar glasul păsărilor a tăcut.

E asfințitul blând, o presimțire,

Când liliacul se usucă-n prag,

Se duce-o lume, mândra ei sclipire,

Lăsând în urmă tot ce-a fost mai drag.

Mai e puțin. Se stinge-ncet visarea,

Și macii roșii bat de-acum la geam,

Se schimbă iar și cerul, chiar și marea,

Pierzând parfumul ce mult îl adoram.

În roșul aprins, sub soarele rar,

E gustul de mai, un dulce calvar,

Dorul se sfarmă sub buze flămânde,

Aroma iubirii prin vene-mi pătrunde.

E chipul ce în suflet stârnește viață 

Un fruct de lumină plin de speranță 

Căci dragostea ei, ca o vară ce vine,

E gustul sublim, ce inima-mi mângâie.

Te-ai urcat desculță-n pomul plin de soare,

Cu rochia-nflorată și ochi de peruzea,

Ești cea mai dulce și neastâmpărată floare,

Ce-a înflorit în mai, în grădina mea!

Îți pui după ureche perechi-perechi cireșe,

Și râzi cu poftă, mușcând din fructul crud,

Iar eu, pierdut în pletele-ți rebele, 

Doar muzica din pașii tăi o mai aud.

Ai gura roșie, mânjită de dulceață,

Și-mi furi o sărutare cu gust de primăvară,

Ești toată o lumină, o poftă de viață,

Ce face timpul, ca stă in loc... sa pară. 

Hai, prinde-mă de mână, să fugim prin verdeață,

Cu buzunare pline de sâmburi și de dor,

Ești cireașa mea de mai, cu rouă pe față,

Și te iubesc așa... de mor❤️

Parfumul greu de liliac se varsă,

Prin geamuri larg deschise spre amurg,

Iar amintiri în piept încep să ardă,

Ca niște râuri care-n suflet curg.

Ea trece lin, cu pas de catifea,

Purtând în plete movul de poveste,

O floare vie-n flăcări de mătase,

Așa cum doar în vis femeia este.

Și se confundă chipul ei cu floarea,

În adierea serii, caldă și ușoară,

Esență pură de parfum și dor,

Ce arde-n fiecare primăvară.

În cufărul cu vise, sub straturi de uitare,

Am regăsit o ramură cu muguri de cais,

Era dintr-o duminică scăldată-n alb și soare,

Când lumea se trezea ușor, ca dintr-un vis.

Parfum de pământ ud și iarbă crud-înfrântă,

Se furișa prin geamul deschis spre asfințit,

Și-un cor de păsări nevăzute, ce-n livezi mai cântă,

Vestise tainic timpul ce-n flori s-a risipit.

Mai simt și-acum pe frunte acea suflare blândă,

A vântului ce-aduce arome de zambilă,

Când umbrele amiezii stăteau cuminți la pândă,

Iar viața se așterna pe foi ca o idilă.

E amintirea unei primăveri ce nu mai vine,

Dar care-n noi păstrează un verde nesfârșit,

O lume-n care cerul lumina mai bine,

Și orice zâmbet cald era un răsărit.

Deși au trecut anii și ierni s-au așezat,

În piept mai bate ritmul acelui vechi april,

Căci tot ce-n primăvară a fost cu drag lăsat,

Trăiește-n amintirea omului-copil.

Vine noaptea ,pregătită de culcare

Susură în deal izvorul ,către o apă mare.

Doar tăcerea o mai rupe ,un lătrat de câine

Și câte un dor se furișează ,tiptil lângă mine.

Câte  o boare mai adie ca o mângiere

Luna leneșa se ascunde, după un nor și piere....

Încurând e sus pe creastă strălucind în lumea ei vastă,

Și cu raza-i de lumină bate în fereastră.

Câte-un geam cu ochii în vale,parcă stă de ștrajă,

Și-în puzderia de stele,Ursa Mare-i trează.

Câte-un gând își ia avânt,nefiresc îmi  pare

Sus spre necuprins,până la Carul Mare.

Parcă mai ușor îmi este ,să vorbesc cu stele

Când tăcerea mă rănește în clipele grele.

Trag  perdeaua  din fereastră și le chem  în casă,

Le prind pe toate și le pun în glastră.

poetului persan Hafez

versuri-scântei din nestinsul foc

al iubirii de oameni,

se revarsă pe maluri.

singur, în întuneric,

poetul Hafez

luminează cu ființa sa,

adâncul fântinilor.

“cuvintele-s miere și foc,

îmbrățișează lumea

ca vița zidul vechi -

din tăcerea amară,

o strălucire

nu arde,

ci cheamă.”

E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",

Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne

Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,

Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.

Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea

Să-mi umple inima în nemurirea mea,

Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -

Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.

E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul

Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,

Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,

Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?

În grădina mea cu pomi,

Printre ei apar mereu 

Câte-o floare , o minune 

Dar , divin ,

Mă uit în zare 

Și privesc în depărtare. 

Lângă un cireș mai mic,

Intre frunze gălbioare,

Două flori mai zâmbitoare.

Mă apropii încetișor,

Parcă mă privesc și-și zic:

" Nu ne știe ? De se uită-ntrebător.." 

Suntem flori necunoscute 

Pentru-ntreg al lor popor. 

timpu-mi ticăie vecin singurătatea
în lumea după sticlă
vânt se înăspri
toamna-şi lasă zdrenţe
în călimar cu frunze
ceru-şi pune mască
de nuanţă gri

apa-şi strânge pieptul
să-ntâmpine durerea
clipe putrezite
îmbătrânesc culori
pete stau de veghe
în veşminte negre
le aud cum strigă
uneori

urma mea sleită
împiedică o umbră
iarba zace verde
sub gloanţe moi celești
simt miros de moarte
frigul muşcă buze
frunzele-mpietrite
dorm scrisori cu vești

Un amurg plăcut de vară târzie

Care se apleacă asupra naturii,

Îmi umple inima ca o mică infuzie

Și-și transferă bucuria, făpturii.

Se oglindește deasupra unui lac

Dând acestuia culori nemăsurate,

În care flora și fauna se complac

În liniștea și divinul ce-s instaurate.

Copaci cu coroane prinse-n alai

Își privesc în lac, tulpinile mărețe,

Simțind, ca și când tu le semnalai

Adieri de vânt în ritmuri săltărețe.

O culoare de un viu roșiatic aprins

Se combină cu albastrul cerului,

Și întreg orizontul este cuprins

Și-ncântă ochii și inima privitorului.