flux de poeme naani /42

Se așterne în poala toamnei

A naturii frunză galben-ruginie.

Miresmele strugurilor și a prunei

Se pregătesc pentru domnie.

În grădina de legume de la curte

Se etalează gogonelele și gogoșarii.

Castravetele și varza dau concerte

Iar morcovii și țelina sunt toboșarii.

Mustul dulce care inspiră simfonia,

Pastrama mânuind arcușul pe grătar,

Compun arii animând monotonia

Și ardeiul acompaniază exemplar.

Mărul, nuca și cu para

Se împreună într-un dans

În livadă auzind fanfara

Iar gutuia joacă preferans.

Se simte un miros de primăvară

Adus de vântul de pe munte,

Dar seara este frig și pot răci

Așa că-mi trag cușma pe frunte

Pe deal mai văd multă zăpadă

Ce spune că iarna nu s-a dus,

Și punem lemne încă în sobă

Când soarele se duce la apus

Mă uit în calendar și-l răsfoiesc

Și văd că este luna lui februarie,

Ce îmi șoptește să nu mă mint

Căciula să o schimb pe pălarie

Mă duc pe vale la izvorul rece

De unde sticle pline ne luăm,

El curge chiar de-i vară-iarnă

Și apă bună ne-aduce să gustăm

Mă-ntorc acasă puțin dezamăgit

Că primăvara se lasă așteptată,

Că ziua-i mică și noaptea-i lungă

Iar vremea nu mai e ca altădată!

...........................

Și simt că și aceasta..ne e furată!

Natura care aș vrea să rămana veșnică vie

Port în mine ziua  cand mă plimbam

Cu tine natură,

Cu  vorbe dulci ne răsfățam

Ne intersectam des sub bătranul castan 

Soarele ne privea și ne zambea

Iar luna își varsă privirea spre noi

Soarele și luna se îmbrățișau amandoi

Formă de salut ca doi prieteni astrali

Ca niște aștri care des ne vizitau 

Și ne vegheau nopțile întunecate

Cu un cer pustiu acoperit cu lacrimi.

Lacrima vieții se topea ca un nor fără pereche

Lumina vie ne încălzea ca o scanteie de fericire

din inima ta.

adiere de seară,

faldurile perdelei

se ondulează 

ușor.

afecțiunea ta

blândă și mișcătoare

se revarsă într-o

mireasmă de crini.

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Oktober

oktober tilbage på bakkerne

Gule og røde løbere.

Sølvskyer passerer i bølgerne

Og syng kærlighed til hanen.

Jeg kigger altid på barometeret

Og jeg gyser, når den falder lidt,

For solen bliver mindre

I diameter.

Men under den varme himmel som i maj

Hvide dage går forbi dage,

Mere vægelsindet og mere

Diskret…

Utidigt forsinket

Efterårsvandringer gennem haven

Med chlamydaens folder fulde

Af krysantemum.

Og hvordan den næsten ikke flyder i bevægelse

Som en markis

Ligesom hele universet

Se tilbage på dem med overraskelse, -

En forvirret flagermus

På grund af hendes jomfru udseende

Han blev gul, forvirret

Og følelserne blomstrede

Anden gang…

Tu scuturi culoare în lumea întreagă
cu pletele-ţi lungi fluturate în steaguri
şi fruntea întinsă prin multe meleaguri,
eşti toamna eternă ce doruri încheagă.

Stăpână pe ceruri, culori pui în rânduri
de nori adunaţi în făpturi fără seamăn,
privirea te ştie, mi-eşti sufletul geamăn,
eşti toamnă născută să stărui în gânduri.

Tu cerţi cu privirea pădurea-nfrunzită,
culoarea prea verde ne spui că e tristă,
că este nevoie de-o mână de-artistă,
eşti toamna făcută din spic de ispită.

Prin cârduri de păsări tot pui osteneală,
cu lacrimi din ceruri le ceri să se ducă
departe, spre zări, unde pari o nălucă,
eşti toamna ce soarta mereu o înşală.

Un leagăn de frunze mi-ai dat la născare,
în freamăt de crengi tu mi-ai fost ursitoare,
puterea-ţi de viaţă pe frunte mi-e boare,
prin fulger şi tunet mi-eşti, toamnă, cărare.

soarele

țese vârgi de lumină;

de-aici de la masa de scris,

privind pe fereastră,

pescărușii se desprind

din papirusul cerului,

dănd adăncime gândului.

 prins într-un gol de vedere,

un vers

 sparge coaja

tristeții.

doar marea, neînduplecată-n marele ei zbucium,

la porunca Iubitorului de oameni,

domolește

semeția, potolește ura.

punând cu evlavie

la picioarele noastre

epavele  trufiei.

un fluture origami

s-a pierdut

printre crizanteme.

÷

sub ascuțișul arivismului,

tăcerea

justifică lașitatea.

clopote de râuri de-argint-

într-un verde mângâietor,

 îmblânzesc asprimile iernii,

cu scânteieri de baladă.

alint

gongul amurgului

atinge privirea-

întinde mâna prietene!

ușa coliviei deschisă-i

luna

se-nfoaie

prin spinii întunericului

un tril colorat

de sticlete