Frunză trecătoare!

Trec ţiganii spre pădure,
vântul plânge prin pătule,
ploaia crede că-i secure,
taie-n dealuri guri de hule,

roata muşcă din ţărână,
ruda stă să prindă glia,
biciul simte că îl mână
şi puterea, şi mânia

cad din cer făclii încinse,
se înşiră şi se-nnoadă,
par cărări de zei aprinse,
fără cap şi fără coadă,

crengi se-ndoaie din spinare
peste drumul fără viaţă,
mai alături, pe cărare,
plânge-o urmă de paiaţă,

singur firul din pâraie
toacă tot ce-i stă în cale,
ici şi colo se înfoaie,
piere singur chiar în vale,

norii negrii de furie
se răsfrâng ca o podoabă,
vin cuprinşi de nebunie
peste seara asta snoabă.

Stau ţiganii în pădure,
din căruţe zboară şoapte,
caii fug siliţi să-ndure
frigul dus acum de noapte,

focul iute se-nfiripă,
sar scântei să frângă hăul,
umbre vin în mare pripă,
latră-n van la cer dulăul,

se aprinde-un papă-lapte,
bate-n palme fără grabă,
în miros de mere coapte
pare prins de multă zdroabă,

trupul suplu îl înşiră
o ţigancă din mulţime,
pieptul tare îi respiră,
ochii-s plini de adâncime,

printre dinţi răsare-o boare,
ploaia cade fără milă,
frânge totul sub picioare
cu-o plăcere de acvilă,

cântul creşte peste vise,
ies copiii din căruţe,
păsări strigă din culise,
cer ca somnul să le cruţe,

Dorm ţiganii în pădure,
gându-i dus în altă lume,
stele cad din cer să fure
din sclipire un renume,

lunca-i plină de culoare,
sus un nor din gură cască
şi cuprinse de ardoare,
vin şi umbre să privească,

un tăciune mai afumă,
vorbe-aprinse de iubire,
sunt luaţi printr-o cutumă
ea mireasă, el e mire,

cată-n ochi să-i fie vrajă,
brâul prinde cu ardoare,
sub o lună stând de strajă,
doar atât cât nu o doare,

ţine vântul să aştearnă
peste codrul fără haină
voalul alb de nouă iarnă,
zori de zi şi-o altă taină

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Høstnerver

Det er høst, det rasler, det er søvn...

Trærne, på gaten, sukker;

Han hoster, han gråter, han er tom...

Og det er kaldt, og det er tåke.

Elskere, sykere, tristere,

På veiene gjør de rare bevegelser -

Og forlater, fra evig søvn,

De faller tunge, våte.

Jeg blir, og jeg går, og jeg kommer tilbake,

Og elskere gjør meg dypt trist -

Jeg får lyst til å le meningsløst

Og det er kaldt, og det er tåke.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melankoliaa

Mikä kanto, mikä itku syksyllä...

Ja villi puu ulvoo -

Kuuluu simpukoissa puomi,

Ja nainen aloittaa säälittävämmin.

- Kuuntele sinä, okei, kulta,

Älä itke äläkä pelkää -

Kuule kuinka kovaa, syvyydestä,

Maa hänelle kutsuu meitä...

Aștept vara,

ce a dispărut ca un felinar roșu în largul mării furtunoase

Venirea verii,

a stins furtuna ce își calma nervii și simțurile atinse de valurile agitate.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melankoli

Hvilken stump, hvilken jamren om efteråret...

Og den vilde skov hyler -

I cochles runger et bom,

Og damen starter mere ynkeligt.

- Hør, du, godt, skat,

Græd ikke og vær ikke bange -

Hør hvor hårdt, fra dybet,

Jorden for ham kalder os...

Pământul de ce e sfânt ?

Fiindcă de pui în pământ,

O semință oarecare....

Se naște fie o floare,...

Copac, legumă sau fruct, 

Toate lucrează-n pământ,

Și prin rădăcina lor,

Selectează tot ce vor.

Prin a lor înfățișare,

Au deosebire mare.

Lucrul cel interesant,,

Cum de toate au aflat...

Pentru a crește și a da,

Fiecare altceva.

La umbra ta aș vrea să stau

Cand soarele arde fierbinte,

Si inima de vrei ție ți-o dau

Că bate pentru tine și ea nu minte.

Aș vrea să îți sărut obrazul,

Și să îți mângâi ale tale pleoape,

Să pot să-ndepărtez necazul

Și să te simt cât mai aproape.

Tristețea se simte pe chipul tău

Și am aflat acum de unde vine,

Și văd că între voi este un hău

Așa că te invit să vii spre mine.

Să-l uiți pe cel ce amăgirea ți-a adus

Nu pare pe moment să fie prea ușor,

Eu mâna ți-o întind și-aș vrea nespus

De ea să te agăți și să pornim în zbor.

Sper să plutim și să uităm de lume

De vorba și răutatea fără seamăn,

Să-ți vindeci sufletul ce-a fost rănit

Iar eu să-ți fiu în zbor..al tău leagăn.

Dacă acum socoți că nu se poate

Să fii cu omul ce iubire-ți poartă,

Să știi că eu voi fi mereu pe-aproape

Să-ți dăruiesc ce altul..n-o să poată.

Mult am umblat pe-acest pământ

Ca simplu călător,

Și simțul niciodată nu mi-a spus

Ai grijă, ești un muritor

Și cât de multe am văzut

Cu ochii minții,

De-ar fi posibil, le-aș povesti

Acolo Sus, la un taifas cu sfinții

Iar zilnic multe rele mai aud

În lume întâmplate,

Zvonul l-aș vrea neconfirmat

Dar din păcate...sunt adevărate

Multe am învățat prin școli

Și-am răsfoit și-o carte,

Și-acum când linia o trag

Văd că-s aici..nu prea departe

După ce multe-am adunat

Greu le-nțeleg pe toate,

Iar universu-mi e necunoscut

Că mintea mea mai mult...nu poate!

E cald și m-am întins la umbra

copacului ce l-am sădit cândva,

Și care acum drept mulțumire,

mă protejează cu coroana sa.

O nucă în pământ am îngropat,

pe când eram copil în sat,

Și mai apoi vlăstarul l-am îngrijit

și, rădăcina cu apă i-am udat.

Ușor, ușor câte o frunza a crescut,

pe rămurelele plăpânde,

Iar peste ani la cer s-a înălțat, iar

eu având unde m-ascunde.

Ascunzătoarea era să fug de

mama, că multe ghidușii făceam,

Și doar acolo sus printre ramuri,

de mătura si furia ei scăpam.

Aminte îmi aduc cum mă chema

să merg cu vaca,

Și pentru împăcare, voie îmi dădea

 să mă plimb cu barca.

O mică urecheala tot căpătam,

când jos cu frică coboram,

Dar asta era o dojeneală, venită

de la mama pe care-o adoram.

Toate astea mi-au venit în minte,

stând pe iarba verde de acasă,

Nu mai sunt copilul cu năzbâtii și,

nici mama măturând în casă.

Vreau o vorbă nucului să-i spun,

dar nu m-aude,

E bătrân cu ramul rupt, fructele

să-i gust nu pot că-s crude.

Mă ridic când soarele se duce să-si

îmbrățișeze luna,

Iar pe stâlpii din comună, primăria

a aprins lumina.

.........................................................

Mult îmi place să mă întorc în

satul cu copilăria mea,

C-aici eu m-am născut, crescut și

am plecat să-mi caut...fericirea!

De ce tu crezi că ești mai bun

Decât colegul de lângă tine,

Când cei din jur nu văd nimic

Să fi făcut ceva ce-ți aparține

Mereu repeți că știi ce faci

Și ajutor nu ceri la nimeni,

Greșești dar nu te-oprești

Și vina o arunci pe semeni

Simțim la tine doar mândrie

Pe care o arăți pe unde treci,

Ne spui că tu le știi pe toate

Ne minți și în minciuni te-ntreci

Nu știi ce-nseamnă modestia

Și lauda-i mereu în gura ta,

Te crezi a fi un bun exemplu

Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa

Te superi când ți se spune

Că adevărul este doar unul,

Te lauzi numai cu ce fac alții

Și te-npănezi precum păunul

Cu toate-acestea stai pe scaun

Când toți în tine văd o nulitate,

Iar să sperăm într-o schimbare

Există o infimă...probabilitate!

În astă seară mâna mi-am întins

Poate voi reuși să mângâi stele,

Dar cineva de acolo sus mi-a spus

Nu poți să le atingi și doar vorbi cu ele

Fără a sta prea mult pe gânduri

Mâna mi-am dus-o înspre buzunar,

Iar ochiul l-am țintit pe Ursa Mică

Pe steaua cel ajuta la navigat pe marinar

Și am vorbit cu Steaua Nordului

Să-mi fie far când calea rătăcesc,

Să-mi lumineze drumu-n noapte

S-ajung degrabă la fata ce-o iubesc

Nu știu dacă ce-am spus m-a auzit

Că n-am putut să mai repet dorința,

Că dintr-o dată cerul s-a înnourat

Și între noi s-a încheiat ședința

Voi încerca din nou și mâine seară

Să stau de vorbă și, cu alte stele,

Și poate voi avea puțin noroc

Să aflu, că una-i mama...dintre ele!

Fereastra-mi este larg deschisă

Și simt în nări aer rece de toamnă,

E frigul dimineții de octombrie

Când gându-mi e la tine doamnă

Și nu doar gândul îmi e plecat

Cu el s-a dus și dorul pentru tine,

Acum eu stau la geam și-aștept

Să-ți aud pașii, venind spre mine

Când ai plecat nu am putut să cred

Că nu te vei întoarce din nou la mine,

Și seama nu mi-am dat ce te-a durut

Nici câte supărări ai adunat în tine

Abia când singur am rămas în viață

Am înțeles ce mult și unde am greșit,

Punând accent și interes pe muncă

Uitând că unde nu-i iubire, e sfârșit

Am să renunț la egoism și la rutină

Și îmi voi face timp pentru iubire,

Știind că doar așa o-ntorc la mine

Și-n viața să trăim din nou..în fericire!