Frunză trecătoare!
Aseară pe frunze am călcat
Simțind adânc tristețea lor,
Că nu mai sunt de vreun folos
Și toate pe pământ uscate mor.
Din primăvară până-n toamnă
Pe crengi au fluturat în vânt,
Și adăpost le-a oferit la păsări
Primind răsplată frumosul cânt.
La umbra lor au odihnit țăranii
Când soarele le ardea fruntea,
Și deseori l-a protejat pe câlător
De ploaie, tunet și vreme rea.
Privesc pe jos patul de frunze
Și mă întind puțin să odihnesc,
Profit că soarele încă-ncălzește
Deschid o carte și-un rând citesc.
Prea mult nu pot să zăbovesc
Că noaptea vine cu răceala ei,
Culeg o frunză și trist îi spun
Cu toți murim...ne facem hlei!
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 22 octombrie 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 282
Poezii din aceiaşi categorie
Februarie
Februarie, luna iubirii,
A zilelor scurte și nopților lungi,
A zăpezii care începe să se topească,
A primăverii care bate la ușă.
Februarie, luna sărbătorilor,
A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,
A Mărțișorului, simbolul primăverii,
A zilelor de bucurie și veselie.
Februarie, luna speranței,
A zilelor mai lungi și mai calde,
A soarelui care începe să răsară mai devreme,
A unei noi începuturi.
Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,
O lună frumoasă și plină de semnificație.
Iarna
Iarna mi-a alungat stoluri întregi cu păsări de pradă,
Pradă, este iarna cand își deschide aripile lacome în zbor
spre a-mi răpi natura,
care este prinsă în ura iernii,
natura legată cu lanțuri grele,
ruginite,mazgoasă cu lacrimi și sange,
nu se poate elibera fără să îi pese de moarte.
În moarte e scufundată natura, care se va trezi,
Dacă natura îi va spune: ''Scoală-te și umblă''
Precum Isus i-a dat porunca lui Lazăr.
Note de Mai/5
ecouri
dintr-o altă viață
se aud în cochilii.
muntele,
trena de umbre revarsă-n
mare.//
primăveri săltărețe,
Primăveri capricioase,
primăveri neprevăzătoare
împrăștie pe câmpii
parfumul iubirilor trecătoare.
vântul bâjbâie din pom în pom,
jelind
sufletele rătăcite.
ÎN GRĂDINA LUI ADLAI
În grădina lui Adlai,
A căzut un strop din rai:
O minune pur divină,
Ca o pană de lumină.
Iată, îngerul frumos,
Obosit, se-așează jos,
Ciufulici, cu păr bălai,
În grădina lui Adlai.
"- Îngeraș cu-aripa frântă,
Nu grăi, mai bine cântă
Psalmul florilor de mai,
În grădina lui Adlai!
#ingerulmeu
flux de poeme naani /55
umbra castanulul
s-a retras în bulbii tăcerii-
valuri de grauri
aduc răcoarea
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în norvegiană
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Jeg elsker regn
Jeg elsker det vanvittige regnet det vil ha
Å falle, å skade, å være bare henne
Ved bordet i den samme rustne hallen,
Når ingen ber om svaret mottatt,
Jeg vil at hun skal bli!
Det er en besettende oppfordring til å dele behov
La det først og fremst regne over oss,
Når det tunge drysset kommer på avveie
De svever på himmelen og faller stive
Gal og naken!
Det er regnet på vinduene som faller skingrende,
Jeg sitter alene ved vinduet og likevel fraværende
Når ingen ber blikket om en referanse,
Jeg sier ikke til noen, ikke engang meg selv, at jeg håper
En nåværende sol!
Store bryllupsdråper drysser hardt
Brudgommens skjorte, Earth-king
Sitt alene ved bordet, gift deg og dra,
Tomnatisk og tung, tatt av vind,
Kyss smi!
Selv om det regner, er det jevnt
Med de kalde dråpene kaller det meg til å komme,
Fremfor alt, for å fortelle meg hva han vil,
Jeg elsker det vanvittige regnet akkurat slik det er
Å tro på skjebnen!
Februarie
Februarie, luna iubirii,
A zilelor scurte și nopților lungi,
A zăpezii care începe să se topească,
A primăverii care bate la ușă.
Februarie, luna sărbătorilor,
A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,
A Mărțișorului, simbolul primăverii,
A zilelor de bucurie și veselie.
Februarie, luna speranței,
A zilelor mai lungi și mai calde,
A soarelui care începe să răsară mai devreme,
A unei noi începuturi.
Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,
O lună frumoasă și plină de semnificație.
Iarna
Iarna mi-a alungat stoluri întregi cu păsări de pradă,
Pradă, este iarna cand își deschide aripile lacome în zbor
spre a-mi răpi natura,
care este prinsă în ura iernii,
natura legată cu lanțuri grele,
ruginite,mazgoasă cu lacrimi și sange,
nu se poate elibera fără să îi pese de moarte.
În moarte e scufundată natura, care se va trezi,
Dacă natura îi va spune: ''Scoală-te și umblă''
Precum Isus i-a dat porunca lui Lazăr.
Note de Mai/5
ecouri
dintr-o altă viață
se aud în cochilii.
muntele,
trena de umbre revarsă-n
mare.//
primăveri săltărețe,
Primăveri capricioase,
primăveri neprevăzătoare
împrăștie pe câmpii
parfumul iubirilor trecătoare.
vântul bâjbâie din pom în pom,
jelind
sufletele rătăcite.
ÎN GRĂDINA LUI ADLAI
În grădina lui Adlai,
A căzut un strop din rai:
O minune pur divină,
Ca o pană de lumină.
Iată, îngerul frumos,
Obosit, se-așează jos,
Ciufulici, cu păr bălai,
În grădina lui Adlai.
"- Îngeraș cu-aripa frântă,
Nu grăi, mai bine cântă
Psalmul florilor de mai,
În grădina lui Adlai!
#ingerulmeu
flux de poeme naani /55
umbra castanulul
s-a retras în bulbii tăcerii-
valuri de grauri
aduc răcoarea
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în norvegiană
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Jeg elsker regn
Jeg elsker det vanvittige regnet det vil ha
Å falle, å skade, å være bare henne
Ved bordet i den samme rustne hallen,
Når ingen ber om svaret mottatt,
Jeg vil at hun skal bli!
Det er en besettende oppfordring til å dele behov
La det først og fremst regne over oss,
Når det tunge drysset kommer på avveie
De svever på himmelen og faller stive
Gal og naken!
Det er regnet på vinduene som faller skingrende,
Jeg sitter alene ved vinduet og likevel fraværende
Når ingen ber blikket om en referanse,
Jeg sier ikke til noen, ikke engang meg selv, at jeg håper
En nåværende sol!
Store bryllupsdråper drysser hardt
Brudgommens skjorte, Earth-king
Sitt alene ved bordet, gift deg og dra,
Tomnatisk og tung, tatt av vind,
Kyss smi!
Selv om det regner, er det jevnt
Med de kalde dråpene kaller det meg til å komme,
Fremfor alt, for å fortelle meg hva han vil,
Jeg elsker det vanvittige regnet akkurat slik det er
Å tro på skjebnen!
Alte poezii ale autorului
Vecina!
Azi nu te-am zărit prin curtea casei,
să-ți spun bună dimineața,
Și griji îndată mi-am făcut, cu cine
oare merg să îmi fac piața.
Vorbesc despre a mea bună vecină,
pe care o cunosc de-o veșnicie,
De când făceam naveta amândoi,
având și eu și ea aceeași meserie.
Țin minte cum alergam să prindem
rata și cât era de-aglomerat,
S-ajungem la serviciu în timp util,
ca șeful să nu ne facă referat.
Erau până în "89 alte vremuri și toată
lumea mergea la muncă,
De dimineață până seara să facem
planul și rar gustam o țuică.
Și peste tot era organul de partid,
care știa câte-n lună și-n stele,
Primind note de la informatori, iar
noua ne făceau zilele grele.
Dar iată că în curte a apărut vecina
și mă grăbesc să-i dau binețe,
Așa că mă opresc să povestesc,
spunându-vă ca nu e rău..la bătrânețe!
Ție...Îți mulțumesc!
Te văd în fiecare zi frumoasă
Și-acum când ani-s peste noi,
Tu-mi ești o candelă aprinsă
Ce calea o lumini la amândoi.
Ne-am întâlnit cândva demult
Când toamna era pe terminate,
Fără a ști atunci că ai să-mi fii
Prietenă, soție și-a mea jumate.
Țin minte cum inima-mi bătea
Și cum curgea șuvoi în mine,
Când rușinat, timid eu am cerut
Să mă așez pe bancă lângă tine.
Atenție prea multă nu am primit
Din partea ei cum eu mă așteptam,
Ba dimpotrivă, s-a ridicat și a plecat
Zâmbind și salutând pe-un alt băiat.
Privirea mi-a rămas tot către ea
Până ce depărtarea a pus umbră,
Pe chipul drag și-a mea speranță
De ai șopti cuvinte cu a mea gură.
Și timpul se scurgea fără-ncetare
Sădind în mine destulă întristare,
Că nu găsesc motiv să mă apropii
Vorbă să-i zic, sâ uit de supărare.
Când totul mi se părea pierdut
Norocul a bătut pe partea mea,
Pe ea s-o întâlnesc la o serată
Și-n pas de dans a început povestea.
......................................
Acum după decenii duse-n doi
Rostim la fel de des,,eu te iubesc",
Și nu uităm zilnic rugă să înălțăm
Cerând iertare și Ție...Îți mulțumesc!
Mă duce gândul...!
Mă duce gândul fără să-mi spună,
departe în copilăria mea din sat,
Și mă oprește lângă o poartă
zicându-mi, deschide ești așteptat.
Fac doi pași rapid pân' lângă gard
și privesc în curtea părăsită,
Totu-i pustiu nu simt nicio mișcare
și casa pare a fi nelocuită.
Doar câinele mă latră dintr-o cușcă
și furios se uită către mine,
Parcă ar vrea ham, ham să spună,
nu te cunosc, pleacă străine.
Nu mai strig, privesc pe drum,
dar și pe-aici nimeni nu trece,
Treabă îmi fac scot o găleată
și sorb paharul plin cu apă rece.
Bag mâna în buzunarul hainei
și-ntrebător iau telefonul,
Îl sun pe tata și-i zic că am venit,
îmi zice da și-oprește tonul.
Trece un timp până deschide ușa
în mână cu un baston cu tijă,
Ochii îi plâng când chipu-mi vede
și-i șterge-ncet cu mare grijă.
Trage ușor zăvorul porții și vorbă
aspră aruncă înspre câine,
Ne-mbrățișăm și îmi șoptește....
să știi că te-așteptam pe mâine.
Ne așezăm pe banca de la drum,
ca să-și îndrepte spatele,
Și trist îmi spune de dureri și,
c-a-ncercat..toate tratamentele.
Este seară și se lasă cu răcoare,
așa că amândoi intrăm în casă,
Stăm de vorbă și ne povestim,
dar tristețea greu ne-apasă.
Deodată, mă trezesc și gândul
mi-l întreb nedumerit,
De ce m-a dus fără de știre la
locul unde am copilărit.
Profund în judecată mi-a explicat,
că n-am mai fost demult prin sat,
Să-l văd pe tata ce-i bolnav și
să vorbesc cu mama ce-a plecat.
Deabia acum eu rușinat am înțeles,
că gândul doar a vrut să-mi spună,
Să merg la tata cât mai des, până ce
soarele și pentru el, nu urcă..să apună.
Simt singurătatea!
De ți-am greșit...mă iartă
Că nimeni nu-i perfect,
Dar eu mai cred în soartă
Și-n omul drept și înțelept
Nu-ți cer să dai uitării
Prin câte ai trecut,
Și doar să-ți amintești
De tot ce ne-a plăcut
Nu știu câte-or fi fost
Momentele de fericire,
Dar nici nu pot să neg
Că n-am trăit în rătăcire
Un lucru pot să spun
Că simt singurătatea,
Și doar acum eu înțeleg
Că tu-mi ești jumătatea
Speranța-mi este încă vie
Și te aștept la mine să revii,
Să fim noi fericiți ca înainte
Să ne iubim și să avem copii!
Speranță!
Mă uit in jur, nu știu, urc sau cobor,
Parcă, aș fi pilot, pe-un avion în zbor,
Dar nu, eu sunt aici, jos pe pământ,
Și doar visez și, am zborul în gând
De mic am vrut, să urc pe înălțimi,
Și să privesc în jos, din-nalte culmi,
Precum un vultur, ce prada-și ținteste,
Și cum el, niciodată, nu greșeste
Să mă înalț, am încercat prin carte,
Citind, muncind, eu am avut parte,
Sus să ajung, a fost prin muncă,
Și-am adunat, pornind de la opincă
Dorința am avut, să îi ajut pe oameni,
Cu sfaturi bune, pe ai mei semeni,
Să simt cum fiecare, are bună stare,
Și linistiți, în pace, să fim între hotare
Dar multe lucruri, nu depind de mine,
Și văd pe unde merg, cum apar ruine,
Oameni săraci, bolnavi, îndurerați,
Cu chipul trist și, tare disperați
Când scriu acum, ceea ce simt,
Stau jos îngândurat și, nu vă mint,
Că-aș vrea cu toții, să construim,
Un viitor, pentru copii, cum ni-l dorim
Încă mai cred și-n, continuare sper,
Cât Soarele, va străluci pe Cer,
Că toți în lume, vom învața ce-i bine,
Și-n pace cu iubire, vom fi și mâine!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
UNIRE!
Hai români în ziua sfânta a Unirii,
Cu toții, să nu mai gândim cu Ură,
Hora noastră fie-n sensul Iubirii,
Și stop să punem noi...la imposTură
Azi vreau unul pe altul să ne iubim,
Uniți la bine și la greu mereu să fim,
Pâinea de-i albă, neagră s-o împărțim,
Și multă bunătate în jur să dăruim
Imnul, noi să-l cântam sub tricolor,
Și-al lui mesaj să ajungă peste hotare,
Să afle toți că-n România e un popor,
Ce a luptat pentru Unire și Onoare
În timp prea mulți ne-au folosit ca slugi,
Pentru că noi de ,,frați" am fost vânduți,
Și sub papuc am stat pe perioade lungi,
Și-am dat avutul țării pe niscaiva bănuți
Și azi vedem, cum tara se vinde,
Către străini de cei aleși prin vot,
Și tot mai des, nimeni nu-l prinde,
Pe-acel ,,lobist" cinstit, ce nu e hoț
Acum, în zi de sărbătoare mare,
Să ne unim și viitor să construim,
Un neam puternic să devenim sub Soare,
Și pe vecie, români, stăpâni, aici, să fim!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Vecina!
Azi nu te-am zărit prin curtea casei,
să-ți spun bună dimineața,
Și griji îndată mi-am făcut, cu cine
oare merg să îmi fac piața.
Vorbesc despre a mea bună vecină,
pe care o cunosc de-o veșnicie,
De când făceam naveta amândoi,
având și eu și ea aceeași meserie.
Țin minte cum alergam să prindem
rata și cât era de-aglomerat,
S-ajungem la serviciu în timp util,
ca șeful să nu ne facă referat.
Erau până în "89 alte vremuri și toată
lumea mergea la muncă,
De dimineață până seara să facem
planul și rar gustam o țuică.
Și peste tot era organul de partid,
care știa câte-n lună și-n stele,
Primind note de la informatori, iar
noua ne făceau zilele grele.
Dar iată că în curte a apărut vecina
și mă grăbesc să-i dau binețe,
Așa că mă opresc să povestesc,
spunându-vă ca nu e rău..la bătrânețe!
Ție...Îți mulțumesc!
Te văd în fiecare zi frumoasă
Și-acum când ani-s peste noi,
Tu-mi ești o candelă aprinsă
Ce calea o lumini la amândoi.
Ne-am întâlnit cândva demult
Când toamna era pe terminate,
Fără a ști atunci că ai să-mi fii
Prietenă, soție și-a mea jumate.
Țin minte cum inima-mi bătea
Și cum curgea șuvoi în mine,
Când rușinat, timid eu am cerut
Să mă așez pe bancă lângă tine.
Atenție prea multă nu am primit
Din partea ei cum eu mă așteptam,
Ba dimpotrivă, s-a ridicat și a plecat
Zâmbind și salutând pe-un alt băiat.
Privirea mi-a rămas tot către ea
Până ce depărtarea a pus umbră,
Pe chipul drag și-a mea speranță
De ai șopti cuvinte cu a mea gură.
Și timpul se scurgea fără-ncetare
Sădind în mine destulă întristare,
Că nu găsesc motiv să mă apropii
Vorbă să-i zic, sâ uit de supărare.
Când totul mi se părea pierdut
Norocul a bătut pe partea mea,
Pe ea s-o întâlnesc la o serată
Și-n pas de dans a început povestea.
......................................
Acum după decenii duse-n doi
Rostim la fel de des,,eu te iubesc",
Și nu uităm zilnic rugă să înălțăm
Cerând iertare și Ție...Îți mulțumesc!
Mă duce gândul...!
Mă duce gândul fără să-mi spună,
departe în copilăria mea din sat,
Și mă oprește lângă o poartă
zicându-mi, deschide ești așteptat.
Fac doi pași rapid pân' lângă gard
și privesc în curtea părăsită,
Totu-i pustiu nu simt nicio mișcare
și casa pare a fi nelocuită.
Doar câinele mă latră dintr-o cușcă
și furios se uită către mine,
Parcă ar vrea ham, ham să spună,
nu te cunosc, pleacă străine.
Nu mai strig, privesc pe drum,
dar și pe-aici nimeni nu trece,
Treabă îmi fac scot o găleată
și sorb paharul plin cu apă rece.
Bag mâna în buzunarul hainei
și-ntrebător iau telefonul,
Îl sun pe tata și-i zic că am venit,
îmi zice da și-oprește tonul.
Trece un timp până deschide ușa
în mână cu un baston cu tijă,
Ochii îi plâng când chipu-mi vede
și-i șterge-ncet cu mare grijă.
Trage ușor zăvorul porții și vorbă
aspră aruncă înspre câine,
Ne-mbrățișăm și îmi șoptește....
să știi că te-așteptam pe mâine.
Ne așezăm pe banca de la drum,
ca să-și îndrepte spatele,
Și trist îmi spune de dureri și,
c-a-ncercat..toate tratamentele.
Este seară și se lasă cu răcoare,
așa că amândoi intrăm în casă,
Stăm de vorbă și ne povestim,
dar tristețea greu ne-apasă.
Deodată, mă trezesc și gândul
mi-l întreb nedumerit,
De ce m-a dus fără de știre la
locul unde am copilărit.
Profund în judecată mi-a explicat,
că n-am mai fost demult prin sat,
Să-l văd pe tata ce-i bolnav și
să vorbesc cu mama ce-a plecat.
Deabia acum eu rușinat am înțeles,
că gândul doar a vrut să-mi spună,
Să merg la tata cât mai des, până ce
soarele și pentru el, nu urcă..să apună.
Simt singurătatea!
De ți-am greșit...mă iartă
Că nimeni nu-i perfect,
Dar eu mai cred în soartă
Și-n omul drept și înțelept
Nu-ți cer să dai uitării
Prin câte ai trecut,
Și doar să-ți amintești
De tot ce ne-a plăcut
Nu știu câte-or fi fost
Momentele de fericire,
Dar nici nu pot să neg
Că n-am trăit în rătăcire
Un lucru pot să spun
Că simt singurătatea,
Și doar acum eu înțeleg
Că tu-mi ești jumătatea
Speranța-mi este încă vie
Și te aștept la mine să revii,
Să fim noi fericiți ca înainte
Să ne iubim și să avem copii!
Speranță!
Mă uit in jur, nu știu, urc sau cobor,
Parcă, aș fi pilot, pe-un avion în zbor,
Dar nu, eu sunt aici, jos pe pământ,
Și doar visez și, am zborul în gând
De mic am vrut, să urc pe înălțimi,
Și să privesc în jos, din-nalte culmi,
Precum un vultur, ce prada-și ținteste,
Și cum el, niciodată, nu greșeste
Să mă înalț, am încercat prin carte,
Citind, muncind, eu am avut parte,
Sus să ajung, a fost prin muncă,
Și-am adunat, pornind de la opincă
Dorința am avut, să îi ajut pe oameni,
Cu sfaturi bune, pe ai mei semeni,
Să simt cum fiecare, are bună stare,
Și linistiți, în pace, să fim între hotare
Dar multe lucruri, nu depind de mine,
Și văd pe unde merg, cum apar ruine,
Oameni săraci, bolnavi, îndurerați,
Cu chipul trist și, tare disperați
Când scriu acum, ceea ce simt,
Stau jos îngândurat și, nu vă mint,
Că-aș vrea cu toții, să construim,
Un viitor, pentru copii, cum ni-l dorim
Încă mai cred și-n, continuare sper,
Cât Soarele, va străluci pe Cer,
Că toți în lume, vom învața ce-i bine,
Și-n pace cu iubire, vom fi și mâine!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
UNIRE!
Hai români în ziua sfânta a Unirii,
Cu toții, să nu mai gândim cu Ură,
Hora noastră fie-n sensul Iubirii,
Și stop să punem noi...la imposTură
Azi vreau unul pe altul să ne iubim,
Uniți la bine și la greu mereu să fim,
Pâinea de-i albă, neagră s-o împărțim,
Și multă bunătate în jur să dăruim
Imnul, noi să-l cântam sub tricolor,
Și-al lui mesaj să ajungă peste hotare,
Să afle toți că-n România e un popor,
Ce a luptat pentru Unire și Onoare
În timp prea mulți ne-au folosit ca slugi,
Pentru că noi de ,,frați" am fost vânduți,
Și sub papuc am stat pe perioade lungi,
Și-am dat avutul țării pe niscaiva bănuți
Și azi vedem, cum tara se vinde,
Către străini de cei aleși prin vot,
Și tot mai des, nimeni nu-l prinde,
Pe-acel ,,lobist" cinstit, ce nu e hoț
Acum, în zi de sărbătoare mare,
Să ne unim și viitor să construim,
Un neam puternic să devenim sub Soare,
Și pe vecie, români, stăpâni, aici, să fim!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!