Vecina!

Cum aș putea să cred in tine

Când tu mereu ai gândul dus,

Cum aș putea să-ți cer iubire

Când stiu că altul te-a sedus.

Sunt pregătit să-ți ofer inima

S-o simți cum bate pentru tine,

Dar văd că tu nu îți întinzi palma

Așa c-am s-o păstrez încă la mine.

Mi-aduc aminte când te-am văzut

În grupul nostru de prieteni dragi,

Și cum am îndrăznit sfios să te salut

Și-ai refuzat în seama să mă bagi.

Era pe înserat și luna plină apărea

De după nori pe ceru-ntunecat,

Semn am făcut să vezi că ne privea 

Nu m-ai văzut și-n grabă ai plecat.

Privirea mea te-a însoțit un timp

Sperând că poate capu' ai să întorci,

Să nu mă simt c-am fost un tâmp

Și-un visător ce încă crede în năluci.

Dezamăgirea a fost destul de mare

Și nu știam cum să mă liniștesc,

În gândul meu a încolțit o întrebare

Cànd, unde, pot pe ea s-o întâlnesc

Și vremea tot trecea făra speranță

Din minte să mi-o scot nu s-a putut,

Mă consolam spunând, așa e viața

Și trebuie s-o iei din nou, de la-nceput.

Cu grupul de prieteni m-am întâlnit

Dar ea n-a mai venit să fie printre noi,

Și nimeni nu știa de-i vie sau a murit

Și nici dacă-și trăiește viața in doi.

Dar pe pământ au fost minuni

Și una mi s-a-ntâmplat și mie,

S-o văd pe fată stând în genuni

Làngă un prunc citind din biblie.

M-am înclinat ușor și-am salutat

Primind răspuns la gestul meu,

S-a ridicat zâmbind și depărtat

Trăgând după ea căruțul greu.

 ................................................

 După un timp cu toții am aflat

Că ea la studii afară a plecat,

Și-aici cu un străin  s-a măritat

Dar n-a durat si-au divorțat

Aceasta a fost adevărata lui idilă

A dragului si bunului meu coleg,

Atunci cu toții i-am plâns de milă

Acum vorbim, c-un emerit strateg

Și azi noi despre el mai povestim

Ce mult a suferit după a lui fată,

Și-n glumă nu ezităm să-i amintim

Băiete, tu o himeră, ai iubit odată!

E mult prea frig la tine

Și nici n-am unde să m-așez,

Mi-e sufletul plin de tristețe

Și leac nu am să mi-l tratez

Am încercat căldură să-ți aduc

Și inima ta rece s-o dezgheț,

Dar n-am putut la tine să ajung

Că m-ai tratat cu mult dispreț

Sunt lângă tine, atât de-aproape

Pot să te-ating, dar nu-ndrăznesc

Ești lângă mine, dar prea departe

Refuzi să mă auzi când îți vorbesc

Nu știu de unde a venit răceala

Când intre noi era multă iubire,

Sau poate doar m-am înșelat pe mine

Și totul pân'acum a fost doar amăgire

Chiar dacă-mi este greu voi încerca

Să-ți cuceresc din nou cumva inima,

Iar dacă îmi vei spune..s-a terminat

Voi înțelege și-n timp îmi voi usca..lacrima!

De mic copil am auzit de Tine

De la părinți și-ai mei bunici,

Care mi-au zis că Tu ești viață

Și, de-s căzut prin rugă mă ridici. 

Și mai apoi am auzit Cuvântul

Rostit de cei ce Cartea o citesc,

La nimeni să nu port dușmănie

Și pe aproapele...să mi-l iubesc. 

Când n-am mai fost copil și-adult

Am încercat scriptura s-o-nțeleg,

Iar, din vechiul și noul Testament

Am învățat cum calea, să-mi aleg. 

Pe drumul vieții mi-ai fost lumină

Și nu m-ai părăsit când am greșit,

M-ai mângâiat cu dragoste divină

Simțind că-s pe pământ...fiul iubit. 

Acum când anii mi s-au pus în spate

Smerit la Tine zi și noapte mă închin,

Îți mulțumesc, că mă ajuți să înțeleg

Că a iubi, ierta și dărui...e Dar Divin!

Când tăcut rămân în gând

Nimeni nu va ști vreodată,

Cât de mult eu te-am iubit

În tăcere și suspin..măi fată. 

Ochii îmi mergeau cu tine

Și cu-al tău pas de felină,

Mult am vrut să îți tai calea

Și să te invit, de vrei, la cină. 

Dar curajul nu a fost cu mine

Să m-ajute, să-ți mărturisesc,

Că iubesc ascuns a ta făptură

Și că-mi ești ființa ce-o doresc.

Azi și mâine și-ncă-un timp

Doar ne-am salutat străini,

Până când ochiul să-mi vadă

El cu ea ținându-se de mâini. 

Gândul și acum îmi e tăcere

Și doar amintirea mi-a rămas,

Celei fete ce cred c-am iubit-o

În tăcere, făr'a face spre ea...pas!

Simt cât de grea îmi este inima,

De când ai plecat de lângă mine,

Iar ochiul nu-mi reține lacrima,

Și din plâns nu pot a mă abține

Găndul îmi zboară în neștire,

Iar amintirile mă răscolesc,

Ceața s-a pus pe-a mea privire,

Biletul nu reușesc să îl citesc

Încerc să-mi găsesc liniștea,

Să reflectez la ce s-antâmplat,

Să-mi oblojesc puțin durerea,

Și să-mi explic de ce-ai plecat

Discuții între noi au existat,

Dar niciodată n-a fost ceartă,

Unul pe altul ne-am iertat,

Nimic nu arăta să ne despartă

Într-un târziu am citit scrisul,

Prin care sec m-a anunțat,

Că vrea să-și împlinească visul,

Și-n mănăstire, la Domnul...

a intrat!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Cred că visez, dar nu, este real
Că anii tinereții...sau petrecut,
Și am rămas cu amintiri plăcute
Când... la studii, te-am cunoscut.

Era o zi de toamnă, pe-nserat
Pe care, niciodată n-am s-o uit,
C-atunci tu, mi-ai ieșit în cale
Iar sângele în cap... mi s-a suit.

Și greul a-nceput, să mă frământe
Cum aș putea, ce simt să-i spun,
Că inima-mi bătea nebună, sacadat
Și gândul îmi zicea cu ea să mă cunun.

Dar pân' la primărie și către cununie
Era distanța dintre noi și cale lungă,
Așa c-a trebuit, de ea, să mă apropii
Și s-o împiedic, de mine să nu fugă.

Curajul m-a-nsoțit și, i-am propus
De vrea, să mergem la o plimbare,
Și fără a primi răspuns, am îndrăznit
Șiret și cu rușine... să-i ofer o floare.

Îi văd și-acum pe chip, a ei mirare
La văzul florii la care, nu se-aștepta,
Și cum pe loc, m-a refuzat, politicos
Zicându-mi că-s un străin în viața sa.

Surprins de tot, ce mi s-a întâmplat
Scuzându-mă, iertare mi-am cerut,
Și cu-n salut, capul mi-am înclinat
Simțind că sunt un ,,visător'' pierdut.
........................................
Dar cum pe lume mai există și noroc
Și care-a stat pe partea mea, mereu,
Soarta ne-a așezat, pe-aceeași grupă
Șoptindu-mi... ea, va fi al tău.. trofeu.

De-aici n-au fost prea multe piedici
Până ce noi prieteni buni am devenit,
Și nici să facem vreun efort prea mare
Să ne trezim unul de altul..îndrăgostit.
....................................
Anii s-au perindat cu multe încercări
Cu bune, rele, bucurii și chiar regrete,
Până ce anul cinci...ne-a dat verdictul
E timpul, să purtați la deget, verighete!

Pastor de vise

pe pășuni întinse

unde iarba cu rouă

trezește la viața nouă.

Păstor de speranță 

ce spre cer se înalță

cu suflet curat

unde Domnul desculț a intrat

Păstor de mioare

cu blănițe albe și strălucitoare 

ce-ți sunt alinare

când dorul te doare.

Păstor de pe munte

ai de a spune multe

prin doinele neamului

cu cântul Flautului.

Păstor, păstoraș,

viața de oraș

prea mult sa schimbat

oamenii de doine au uitat .

Păstor de lumină

genunchii mi se înclină

pentru putere și răbdare

să păstrezi unită turmă de mioare

Păstor de frumos,

chipu-ți luminos

azi ne dă căldura

credința și învățătură 

Tu Păstor de vieți 

cu dragoste ne înveți

pașii să-ți urmăm mereu
doar așa salvați suntem de greu.

Se scutur frunzele toamna

și nu am nici -o emoție când ele cad.

Iar pe alții când îi privesc,

și îmi apar în cale,

se bucură, fac poze.

Dar mie îmi este paralel de tot.

Aș fi nu eu în gândul meu și aș arde tot.

 că nu-mi place toamna!

de ce alții o iubesc?

E răcoare, copii se duc la școală?

roadele oamenii le adună?

Nu-mi place toamna!

nu am nici-o emoție în anotimpul acesta.

dar tac și privesc în jurul meu.

 și mă așez uneori pe un scaun din parc.

și mă uit la toți 

cum își petrec hazliu și frumos,

ei toamna.

Autor:Zamurca Alina

Poezia este scrisă pe 10.07.2024🤍

Visele se topesc, 

În lacrima de catifea, 

Și dorurile îți sclipesc, 

De muzica de iubire. 

Dorința e o lacrimă, 

Ce mă uită-n vis,

Ca pe o nouă mamă, 

Dorința ta ți-am zis.

În noaptea albă, 

Visele strălucesc, 

Îmbrăcate într-o nouă salbă, 

Eu pe tine te iubesc. 

Într-un univers melancolic, 

Cântă alinarea dorului, 

Într-un suflet minunat și simbolic, 

Ziua ta m-a lăsat.

Tăcerea e o mângâiere pură, 

Cu ochii de argint aplecați, 

Îmi șoptesc iubirile din natură, 

Cu părul tău de aur. 

Genele de petale, ochii de cristale, 

Suflete împăcate, cântări deșarte, 

Flori de kianit, maci de turmaline,

Ce pleacă în stoluri departe. 

Ziua pleacă, noaptea să treacă, 

Într-un vârf de stele, 

Căci gândurile mele să numai socotească, 

Ducându-le cu ele. 

Aseară-n vise am ucis un cerb, 

Și am visat că-s treaz și sângerez, 

Căci coarnele durerii lui m-au frânt. 

Tu , vânător, tu asasine, 

N-ai somn pe zațu acestei lumi! 

Câte prăpăstii urcă-n tine,

Ca să dobori, un șoim, pe culmi? 

Aseară-n vise am ucis un cerb, 

Și am visat că-s treaz și sângerez, 

Căci coarnele durerii lui m-au frânt. 

O.T. 

(Doi oameni stau la masa cu pahare pregatite)

Om!: Tu de ce nu iti pui ceai? Nu vrei?

Om2: O ba da, eu vreau. Dar nu pot

Om1: Dar de ce nu poti?

Om2: Nu stiu.

Om1: Adica? Pur si simplu ia ceainicul si toarne-ti ceai in cana.

Om2: NU POT!

Om1: Vrei sa iti pun eu? Te ajut daca vrei!

Om2: Nu se poate. Trebuie eu sa fiu cel care toarna in paharul meu.

Om1: Atunci...???

Om2: Atunci.... Nu stiu. nu pot

Om1: Incearca.

Om2: DAR NU INTELEGI CA - (ofteaza) Bine

(Om2 incearca sa isi toarne ceai din sticla dar pentru el este un efort asa de mare incat abea reuseste sa toare un strop)

Om1: Mi-ar placea foarte mult sa gust ceaiul.

Om2: Vrei?

Om1: Te rog!

(Om2 apuca ceainicul si toarna ceaiul in paharul lui Om1 si umple tot paharul)

Om1:Mersi! (apuca paharul si incepe sa bea ceaiul)

Om1: VAI! frige! Nu puteai sa mai astepti?

Om2: Scuze!

Doamne, sunt o frunză care tremură în vânt,

un fir de nisip în bătaia furtunii.

Slăbiciunea mea mă urcă pe cruce,

dar nu în slavă, ci în rușine.

Nu mai am putere nici să lupt,

nici să cad cu demnitate.

Totul în mine se frânge,

chiar și dorința de a fi întreg.

Vindecă-mi slăbiciunile, Doamne,

nu cu izbândă, ci cu milă.

Nu cu strigăt, ci cu mângâiere.

Atinge rădăcinile fricii mele

și scoate de acolo boala uitării de Tine.

Mi-am pus curajul în oameni și în mine însumi,

și m-am clătinat.

Mi-am îmbrăcat glasul în vorbe tari,

dar înăuntru eram gol.

Un zid vopsit cu speranțe obosite.

Vino Tu, Doamne, și zidește în mine

ce eu n-am știut să păstrez.

Fă din neputința mea loc de minune.

Fă din tremurul mâinilor mele

o rugăciune tăcută care ajunge la Tine.

Întărește-mi curajul,

dar nu ca să fiu mare în ochii lumii,

ci ca să nu mă rușinez de lacrimi.

Să pot merge prin valea umbrelor

cu pași care știu că Tu ești cu mine.

Ridică-mă, Doamne, nu ca să înving,

ci ca să nu mă pierd.