Rugăciune
Doamne !
Dă-mi în noblețea ta
Puterea de-a mă mai schimba.
Chiar și acum în ceasul de pe urmă
Nu mă lăsa fără de turmă.
Adună-mă în grupul Tău sfințit,
Chiar dacă n-am făcut ceva deosebit.
Chiar dacă faptele spun împotriva mea,
Iertare-mi cer din suflet, plângând la Crucea Ta.
Știu că vor veni curând cei ce te-au răstignit
Și voi nega că te-am văzut și te-am iubit.
Tu nu mă pedepsi și nu-mi da vină,
Chiar dacă Tu m-ai prevenit la Cină.
Cu ajutorul tău și rugăciunea mea
Voi știi și crede în învierea Ta !
Ca-n clipa grea ce pt. mine va sosi,
Să pot striga : Isuse, nu mă părăsi !
®️
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 21 aprilie 2021
Vizualizări: 1826
Poezii din aceiaşi categorie
Cuvântul
Cuvântul când ni sa dat,
Fie domnul lăudat,
Prin el bunul Dumnezeu,
Ne vorbește tot mereu.
Ne învață și ne îndrumă,
Cum să avem o viață bună.
Duhul sfânt a învățat,
Pe apostoli nencetat.
Toate limbile din lume,
Bunul Dumnezeu le știe.
Trebuie să-l căutăm,
Prin cuvânt să apelăm.
Și să cerem a avea,
Toate in viața asta,
Să ne fie cum dorim,
Pe domnul să-l îndrăgim.
Doamne noi îți mulțumim,
Acest dar, noi îl dorim,
Știm că tu le faci pe toate,
Toate bune bune toate.
Tot ce noi îți cerem ție,
Cu iertare și iubire,
Ne dai toate nencetat,
Fie domnul lăudat .
Ușa am inchis
Ne-am închis în noi
Și ușa am inchis-o
Privim șiret o umbră
Dar ea ne aparține
Parca am vrea sa spunem
Că am vrea iubire
Dar glasu-i sărăcit
De prea multă mâhnire.
De mult prea mult orgoliu
Și din prea multă bogăție
O sa murim săraci
Cu sufletul pătat
Ca-n viața asta tristă
Nevoia ne îmbie
Ușa sa o închidem
Dar e păcat, păcat.
Tu?
Tu nu ești doar tu.
Ești foamea mamei tale
când te purta,
și visul bunicului
despre un copil cu ochi limpezi.
Fără gust
Legume și fructe care,
Cu-o frumoasă-nfatisare,
Ba chiar cu mândră culoare
Te îmbie a cumpăra.
Și când uite ajuns acasă,
Să le folosești la masă...
Fără gust adevărat,
Nici nu sti ce ai mâncat
Nu știu controlate.. oare?
Au avut verificare?
De le-ar fi verificat...
Poate nu ne-ar fi-nselat.
Spun multi sunt deosebite...
Vor să vândă marfa lor..
Dar care e vina noastră!?
Că din puținul venit,
Adunat cu mare trudă,
Iară am fost păcălit.
colaj//9
iaca,
planeta norocului strălucește pe
aventuriere dorințe;
luna plină, din capricorn,
îndeamnă la prudență;
iar jupiter-nestânjenit că
prietenul saturn e retrograd în pești,
străpunge beregata berbecului.
un februarie stingher
apare la porți...
liniștea ascunde în miez,
rugăciuni fierbinți;
să nu vă fie teamă de câinele negru cu ochii de foc!
a fost ucis de Sfântul Trifon.
Falsa prietenie...
Am trecut prin nopțile pustii,
Să-mi dau seama ca erau nuanțe vii,
Că durerea ce-o simțeam,
Nu avea să stea un an.
Cu nostalgie apropiindu-ma de cel mai vechi copac,
Mi-am dat seama de cine era plantat,
De o specie mai "cristalină" a ființelor vii,
Care pe atunci se numeau "prietenii".
Când pe loc m-am oprit,
Brusc mi-am amintit,
Trădarea ce-o simțeam întâia oară,
Într-o furtunoasă noapte de vară.
Și deși am inima de sticlă,
Nu înseamnă ca port pică,
Persoanelor care pot,
În viața sa treacă peste tot.
Cuvântul
Cuvântul când ni sa dat,
Fie domnul lăudat,
Prin el bunul Dumnezeu,
Ne vorbește tot mereu.
Ne învață și ne îndrumă,
Cum să avem o viață bună.
Duhul sfânt a învățat,
Pe apostoli nencetat.
Toate limbile din lume,
Bunul Dumnezeu le știe.
Trebuie să-l căutăm,
Prin cuvânt să apelăm.
Și să cerem a avea,
Toate in viața asta,
Să ne fie cum dorim,
Pe domnul să-l îndrăgim.
Doamne noi îți mulțumim,
Acest dar, noi îl dorim,
Știm că tu le faci pe toate,
Toate bune bune toate.
Tot ce noi îți cerem ție,
Cu iertare și iubire,
Ne dai toate nencetat,
Fie domnul lăudat .
Ușa am inchis
Ne-am închis în noi
Și ușa am inchis-o
Privim șiret o umbră
Dar ea ne aparține
Parca am vrea sa spunem
Că am vrea iubire
Dar glasu-i sărăcit
De prea multă mâhnire.
De mult prea mult orgoliu
Și din prea multă bogăție
O sa murim săraci
Cu sufletul pătat
Ca-n viața asta tristă
Nevoia ne îmbie
Ușa sa o închidem
Dar e păcat, păcat.
Tu?
Tu nu ești doar tu.
Ești foamea mamei tale
când te purta,
și visul bunicului
despre un copil cu ochi limpezi.
Fără gust
Legume și fructe care,
Cu-o frumoasă-nfatisare,
Ba chiar cu mândră culoare
Te îmbie a cumpăra.
Și când uite ajuns acasă,
Să le folosești la masă...
Fără gust adevărat,
Nici nu sti ce ai mâncat
Nu știu controlate.. oare?
Au avut verificare?
De le-ar fi verificat...
Poate nu ne-ar fi-nselat.
Spun multi sunt deosebite...
Vor să vândă marfa lor..
Dar care e vina noastră!?
Că din puținul venit,
Adunat cu mare trudă,
Iară am fost păcălit.
colaj//9
iaca,
planeta norocului strălucește pe
aventuriere dorințe;
luna plină, din capricorn,
îndeamnă la prudență;
iar jupiter-nestânjenit că
prietenul saturn e retrograd în pești,
străpunge beregata berbecului.
un februarie stingher
apare la porți...
liniștea ascunde în miez,
rugăciuni fierbinți;
să nu vă fie teamă de câinele negru cu ochii de foc!
a fost ucis de Sfântul Trifon.
Falsa prietenie...
Am trecut prin nopțile pustii,
Să-mi dau seama ca erau nuanțe vii,
Că durerea ce-o simțeam,
Nu avea să stea un an.
Cu nostalgie apropiindu-ma de cel mai vechi copac,
Mi-am dat seama de cine era plantat,
De o specie mai "cristalină" a ființelor vii,
Care pe atunci se numeau "prietenii".
Când pe loc m-am oprit,
Brusc mi-am amintit,
Trădarea ce-o simțeam întâia oară,
Într-o furtunoasă noapte de vară.
Și deși am inima de sticlă,
Nu înseamnă ca port pică,
Persoanelor care pot,
În viața sa treacă peste tot.
Alte poezii ale autorului
Timp
Și așa trec zilele mele:
Uitat în zbor îmi este gândul,
Un gând răzleț ce-și pierde numele
Și-s un suflet ce-și așteaptă rândul
La o viață
Monotonă,
Chinuită
Și absentă
Cu puterea unei vrăji
În al vieții ritm turbat
Îmi continui mersul lent
Reamintind
În gând
Cadența picăturilor de lacrimi,
Ce se prelingeau din inimile
Adânc străpunse de iubire
Patimă și durere,
Răcoare și ardoare,
Obsesie și lăsare.
Am vrut...
Am vrut să-ți fiu Eminescu,
Tu-mi erai Luceafăr
Am vrut sa ti dau stelele,
Tu voiai grădinile.
Grădini pentru ce?
-Pentru florile din ele,
SIi nucile sa le am!
Iarna când va veni
Vor dispărea, dar,
Stelele si luna,
Vor rămâne pentru totdeauna.
Să-ți mai scriu,
N-are rost.
Oricum nu mi vei răspunde
Tu ești acuma,
O străină pe cer,
Printre mulțime am sa te pierd
Dar amintirea va rămâne aceeași.
Povești fermecate am trăit,
Albinele au murit,
Florile s-au ofilit,
Dar eu tot te vad zâmbind.
Ești puternica, mă-ntreb' oare,
Sau de iubit, n-ai fost in stare,
Ci doar ai recitit
Ca iubirea noastră moare
ASA cum tu m-ai învățat
Cat este de important
Să fac ce este corect
Valorile mele să le respect
Nu contează cat este de greu
Să calc pe mândrie mereu
Ca tu din ceruri ne privești
Și ai vrea să ne povestești
Despre valoarea unei vieți de om
Nu ți-a plăcut niciodată să fii lacom
Tu ai fost lângă mine și ai așteptat
Să iau viața în piept și să răzbat
Niciodată nu a contat
Ce cred alții și ce a urmat
Tu ai mers pe drumul tău
Cu credință în suflet la bine și la rău
Dar drumul tau s-a încheiat
După mare suferință ai plecat
Eu știu ca tu ești lângă noi
De sus din ceruri ne ghidezi
Pe drumul nostru de noroi
Niciodată nu ne vei lăsa
Lacrimi pentru alții a vărsa
Tu de acolo din rai
Putere tu ne dai
Să nu uităm de noi
Adevărul ești Tu
După cum se știe sau ar trebui,
Voi nu ați venit dintr-o prostie,
ci un Creator aveți care va zidit.
El cu o iubire infinită va primit
Și va va primi mereu în prezența Lui.
Fericiți să fiți cu El,
Dacă veți accepta sacrificiul Lui.
E atât de simplu,
Dar voi îl faceți complicat.
De ce nu ai vrea să ai de partea ta
Un prieten, un tată sau ce vrei tu
Care să fie lângă tine mereu?
De ce nu ai vrea
să vezi cat de mult te va schimba iubirea Tatălui?
De ce nu ai vrea
Să renunți la tine pentru El?
Când El a făcut-o, cu lacrimi în ochii, doar ca tu să poți fi cu El?
Spune mi tu cine ar lăsa
O viață perfectă, o viață în rai?
Știind ca nu toți Îl vor accepta
A venit în carne omenească/ a venit întruchipat în om firesc
Să sufere batjocurile toate
Dacă asta nu e iubire, spune tu atunci ce este?
Nu vei găsi răspunsul în lume , ci răspunsul este El.
El nu e de aici, a fost, dar a plecat
Și acum te aștepta pe tine ca să stai la masă Lui, lângă El tu să domnești.
El, Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut, tu, suflete rătăcitor.
Trăiți această lume, dar cu ce folos?
Avere, bogăție?
Le are și El sus în ceruri și ni le dă pe gratis
Cum biblia ne spune: străzi de aur și mare de cristal.
Doar spune I “DA” și vei vedea fericirea adevărată.
Pentru ca El va veni, dar oare vei fi tu pregătit?
Dacă nu, du-te acum și pregătește-te
Curat și frumos tu să fi
Să I semnezi în chip si duh
Și El îți va purta de grijă
Nu e simplu, nici ușor
Dar la sfârșit vei vedea ca s-a meritat.
Doar îndrăznește!
LACRIMILE UNUI OM SĂRAC
CERUL E TRIST ȘI ÎNLACRIMAT
DE CHIN ȘI AMAR M-AM SĂTURAT
CĂCI DIN COPILĂRIA MEA
SOARTA MI-A FOST DESTUL DE GREA
DE CÎND MĂ ȘTIU AM FOST SĂRAC
ȘI AM FOST SLLUGA LA BOGAT
CĂCI DEMNITARII DE LA NOI
NU AU NICI GRIJI SI NICI NEVOI
AU CASE MARI SI AU PALATE
ȘI MESELE ÎNBELSUGATE
EU DE COPIL AM FOST PLECAT
ȘI TOATA LUMEA AM UMBLAT
DAR ÎNTR-O ZI LA ASFINȚIT
O TELEGRAMĂ AM PRIMIT
SI ÎN TELEGRAMĂ AȘA SCRIA
VINO BĂETE VINO DEGRABĂ
CA TA MĂICUȚĂ E GRAV BOLNAVA
MERG LA PATRON ȘI-I ARĂT SCRIS
UITE DEACASĂ CE MI-AU TRIMIS
EL ÎMI RĂSPUNSE CA UN RĂȚOI
SĂ MERG LA LUCRU
I-AR ÎNAPOI
APOI ȚIPÎND MI-A ZIS AȘA
DE AICEA TU DE AI SĂ TE DUCI
AI SĂ RĂMÎI FARA SERVICI
DAR EU PLÎNGÎND IAM SPUS AȘA
STRĂINE NU TE SUPARA
E VOBA DE MĂICUȚA MEA
DE LUCRU MAI GASESC ORCÎND
DAR PE MĂICUȚA NU CURÎND
MĂ URC ÎN TREN AJUNG ÎN SAT
GÎNDINDUMĂ LA CE AM VISAT
AJUNG LA POARTĂ MĂ UIT LA CASĂ
SI ACOLO VAD UN DOLIU PUS
INTRAI ÎN CASĂ ZĂRII PE MASĂ
CORPUL MĂICUȚEI ÎNTINS PE IA
JUR ÎNPREJUR SUNT AI MEI FRAȚI
CARE STĂTEAU ÎNLĂCRIMAȚI
SI RÎND PE RÎND M-AU ÎNTREBAT
ÎN ACEȘTI ANI UNDE AM UMBLAT
EU AM UMBLAT DIN LOC ÎN LOC ACASA
FĂRA SA MA ÎNTORC
La cosit
Am rãdãcini ale locului și am știut de mic asta, prin prisma unui pãrinte care, deși, la vremea de cinci ani, pleca din munte împreunã cu ai lui pãrinti, respectiv bunicii mei, nu uita ca periodic sã se mai întoarcã. Și așa mi-am petrecut multe dintre vacanțele de varã la casa bunicilor din Galda de Jos din Munții Apuseni.Vară de vară îmi luam într-o joacã serioasã, pentru mine, 'responsabilitățile' unei zile petrecute la cosit, spre bucuria bunicului și încântarea bunicãi, dar chiar și a pãrinților mei. Nu ajungea cucul sã cânte de șase ori, la ceasul avut deasupra capului, și eu eram deja îmbrãcat, pregãtit sã alerg spre cuhnia care mã ademenea cu plãcute mirosuri și unde era prima oprire. Apoi aerul tare de munte mã întampina în fuga spre izvor, unde umpleam gãletușa pe mãsura mea, cu cea mai bunã apã. Și era cea mai bunã apã, chiar dacã era și singura sursã de altfel sau cel puțin așa am crescut eu, cu gândul la "cea mai bunã apã de izvor, pe care nu o gãseam decât la Galda".
Timp
Și așa trec zilele mele:
Uitat în zbor îmi este gândul,
Un gând răzleț ce-și pierde numele
Și-s un suflet ce-și așteaptă rândul
La o viață
Monotonă,
Chinuită
Și absentă
Cu puterea unei vrăji
În al vieții ritm turbat
Îmi continui mersul lent
Reamintind
În gând
Cadența picăturilor de lacrimi,
Ce se prelingeau din inimile
Adânc străpunse de iubire
Patimă și durere,
Răcoare și ardoare,
Obsesie și lăsare.
Am vrut...
Am vrut să-ți fiu Eminescu,
Tu-mi erai Luceafăr
Am vrut sa ti dau stelele,
Tu voiai grădinile.
Grădini pentru ce?
-Pentru florile din ele,
SIi nucile sa le am!
Iarna când va veni
Vor dispărea, dar,
Stelele si luna,
Vor rămâne pentru totdeauna.
Să-ți mai scriu,
N-are rost.
Oricum nu mi vei răspunde
Tu ești acuma,
O străină pe cer,
Printre mulțime am sa te pierd
Dar amintirea va rămâne aceeași.
Povești fermecate am trăit,
Albinele au murit,
Florile s-au ofilit,
Dar eu tot te vad zâmbind.
Ești puternica, mă-ntreb' oare,
Sau de iubit, n-ai fost in stare,
Ci doar ai recitit
Ca iubirea noastră moare
ASA cum tu m-ai învățat
Cat este de important
Să fac ce este corect
Valorile mele să le respect
Nu contează cat este de greu
Să calc pe mândrie mereu
Ca tu din ceruri ne privești
Și ai vrea să ne povestești
Despre valoarea unei vieți de om
Nu ți-a plăcut niciodată să fii lacom
Tu ai fost lângă mine și ai așteptat
Să iau viața în piept și să răzbat
Niciodată nu a contat
Ce cred alții și ce a urmat
Tu ai mers pe drumul tău
Cu credință în suflet la bine și la rău
Dar drumul tau s-a încheiat
După mare suferință ai plecat
Eu știu ca tu ești lângă noi
De sus din ceruri ne ghidezi
Pe drumul nostru de noroi
Niciodată nu ne vei lăsa
Lacrimi pentru alții a vărsa
Tu de acolo din rai
Putere tu ne dai
Să nu uităm de noi
Adevărul ești Tu
După cum se știe sau ar trebui,
Voi nu ați venit dintr-o prostie,
ci un Creator aveți care va zidit.
El cu o iubire infinită va primit
Și va va primi mereu în prezența Lui.
Fericiți să fiți cu El,
Dacă veți accepta sacrificiul Lui.
E atât de simplu,
Dar voi îl faceți complicat.
De ce nu ai vrea să ai de partea ta
Un prieten, un tată sau ce vrei tu
Care să fie lângă tine mereu?
De ce nu ai vrea
să vezi cat de mult te va schimba iubirea Tatălui?
De ce nu ai vrea
Să renunți la tine pentru El?
Când El a făcut-o, cu lacrimi în ochii, doar ca tu să poți fi cu El?
Spune mi tu cine ar lăsa
O viață perfectă, o viață în rai?
Știind ca nu toți Îl vor accepta
A venit în carne omenească/ a venit întruchipat în om firesc
Să sufere batjocurile toate
Dacă asta nu e iubire, spune tu atunci ce este?
Nu vei găsi răspunsul în lume , ci răspunsul este El.
El nu e de aici, a fost, dar a plecat
Și acum te aștepta pe tine ca să stai la masă Lui, lângă El tu să domnești.
El, Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut, tu, suflete rătăcitor.
Trăiți această lume, dar cu ce folos?
Avere, bogăție?
Le are și El sus în ceruri și ni le dă pe gratis
Cum biblia ne spune: străzi de aur și mare de cristal.
Doar spune I “DA” și vei vedea fericirea adevărată.
Pentru ca El va veni, dar oare vei fi tu pregătit?
Dacă nu, du-te acum și pregătește-te
Curat și frumos tu să fi
Să I semnezi în chip si duh
Și El îți va purta de grijă
Nu e simplu, nici ușor
Dar la sfârșit vei vedea ca s-a meritat.
Doar îndrăznește!
LACRIMILE UNUI OM SĂRAC
CERUL E TRIST ȘI ÎNLACRIMAT
DE CHIN ȘI AMAR M-AM SĂTURAT
CĂCI DIN COPILĂRIA MEA
SOARTA MI-A FOST DESTUL DE GREA
DE CÎND MĂ ȘTIU AM FOST SĂRAC
ȘI AM FOST SLLUGA LA BOGAT
CĂCI DEMNITARII DE LA NOI
NU AU NICI GRIJI SI NICI NEVOI
AU CASE MARI SI AU PALATE
ȘI MESELE ÎNBELSUGATE
EU DE COPIL AM FOST PLECAT
ȘI TOATA LUMEA AM UMBLAT
DAR ÎNTR-O ZI LA ASFINȚIT
O TELEGRAMĂ AM PRIMIT
SI ÎN TELEGRAMĂ AȘA SCRIA
VINO BĂETE VINO DEGRABĂ
CA TA MĂICUȚĂ E GRAV BOLNAVA
MERG LA PATRON ȘI-I ARĂT SCRIS
UITE DEACASĂ CE MI-AU TRIMIS
EL ÎMI RĂSPUNSE CA UN RĂȚOI
SĂ MERG LA LUCRU
I-AR ÎNAPOI
APOI ȚIPÎND MI-A ZIS AȘA
DE AICEA TU DE AI SĂ TE DUCI
AI SĂ RĂMÎI FARA SERVICI
DAR EU PLÎNGÎND IAM SPUS AȘA
STRĂINE NU TE SUPARA
E VOBA DE MĂICUȚA MEA
DE LUCRU MAI GASESC ORCÎND
DAR PE MĂICUȚA NU CURÎND
MĂ URC ÎN TREN AJUNG ÎN SAT
GÎNDINDUMĂ LA CE AM VISAT
AJUNG LA POARTĂ MĂ UIT LA CASĂ
SI ACOLO VAD UN DOLIU PUS
INTRAI ÎN CASĂ ZĂRII PE MASĂ
CORPUL MĂICUȚEI ÎNTINS PE IA
JUR ÎNPREJUR SUNT AI MEI FRAȚI
CARE STĂTEAU ÎNLĂCRIMAȚI
SI RÎND PE RÎND M-AU ÎNTREBAT
ÎN ACEȘTI ANI UNDE AM UMBLAT
EU AM UMBLAT DIN LOC ÎN LOC ACASA
FĂRA SA MA ÎNTORC
La cosit
Am rãdãcini ale locului și am știut de mic asta, prin prisma unui pãrinte care, deși, la vremea de cinci ani, pleca din munte împreunã cu ai lui pãrinti, respectiv bunicii mei, nu uita ca periodic sã se mai întoarcã. Și așa mi-am petrecut multe dintre vacanțele de varã la casa bunicilor din Galda de Jos din Munții Apuseni.Vară de vară îmi luam într-o joacã serioasã, pentru mine, 'responsabilitățile' unei zile petrecute la cosit, spre bucuria bunicului și încântarea bunicãi, dar chiar și a pãrinților mei. Nu ajungea cucul sã cânte de șase ori, la ceasul avut deasupra capului, și eu eram deja îmbrãcat, pregãtit sã alerg spre cuhnia care mã ademenea cu plãcute mirosuri și unde era prima oprire. Apoi aerul tare de munte mã întampina în fuga spre izvor, unde umpleam gãletușa pe mãsura mea, cu cea mai bunã apã. Și era cea mai bunã apã, chiar dacã era și singura sursã de altfel sau cel puțin așa am crescut eu, cu gândul la "cea mai bunã apã de izvor, pe care nu o gãseam decât la Galda".