Rugăciune

Vreau să mă visezi la noapte 

Vreau să ne visezi pe noi 

pe noi platonici cu iubiri noi 

cu noi speranțe cu noi împreună 

cu noi pe o terasă cu aer nou 

cu vibrații noi cu ochi noi 

cu noi priviri aruncate strategic 

cu noi gloanțe aruncate-n noi 

ce ne aruncă pe noi în noi lumi 

noi abisuri cu prăpăstii noi 

si rămânem acolo noi

niște cadavre noi 

și noi sunt doar visele noastre 

cu noi vechi, prăbușiți...

T

A fost o iarnă friguroasă,

Tu din priviri m-ai încălzit 

Credeam că eu sunt cea aleasă

Dar totul are un sfârșit 

Crezând că tu n-ai sentimente,

Am suferit neîncetat 

Dar totuși ai trezit iubire,

Într-un suflet despicat.

Si totuși ce este iubirea?

Un sentiment de nedescris.

O iluzie, un vis

Ce tu copile mi l-ai zis.

A fost o dragoste profundă 

Dar oarecum s-a terminat 

Poate nu a fost acea iubire?

Care să meargă până la final.

Si totuși ție îți mulțumesc 

Pentru acele sentimente

Datorită ție am înțeles 

Că iubire pe acest pământ, nu este.

                                           Tipa Rusalina 

În palma Lui e scris numele tău,

Sub stelele nopții, sub raze de rău,

Te știe din zori, dinainte de timp,

Ești parte din planul Lui cel mai sublim.

În ochii Lui, ești floare de dor,

Lumina ce crește pe-al vieții ogor,

Când norii se strâng și vântul te-nfrânge,

El suflă speranță, El rana îți strânge.

Nu ești uitat, nici clipă, nici ceas,

El te veghează la fiecare pas,

Și-atunci când te pierzi pe cărări fără drum,

El vine în urmă, te cheamă oricum.

Te vede curat, te vede întreg,

Te vede așa cum tu nici nu înțelegi,

Ești visul Lui viu, ești cântec și har,

Iubirea ce-și are în ceruri altar.

Așadar, nu te teme, nici plânsul, nici vântul,

Căci Domnul cunoaște și pasul, și gândul,

Și-n tot ce-ai să fii, și-n tot ce-ai să ai,

E gândul Lui sfânt – acasă, în Rai.

Distanța ne desparte 

Provoacă doar durere 

Pe timp de zi sau noapte 

Să nu mai am putere 

Cu gîndul doar la tine 

Și ochii înlăcrimați 

Cu lipsa de iubire 

Și mii de nervi stricați 

Distanța ne desparte 

Și vreau acum la tine 

Acum cîtă dreptate 

Că-mi este dor de tine .

Și așa trec zilele mele:

Uitat în zbor îmi este gândul,

Un gând răzleț ce-și pierde numele

Și-s un suflet ce-și așteaptă rândul

La o viață

Monotonă,

Chinuită

Și absentă

Cu puterea unei vrăji

În al vieții ritm turbat

Îmi continui mersul lent

Reamintind

În gând

Cadența picăturilor de lacrimi,

Ce se prelingeau din inimile

Adânc străpunse de iubire

Patimă și durere,

Răcoare și ardoare,

Obsesie și lăsare.

Cerul plin de stele mă umple de teama

Că pentru tine sunt o doar o panarama 

Nai știut să mă iubești dar eu inca te iubeam

Încă nu ști să o faci iar eu încă te iubesc .

Rătăcesc pe-a fără in frig

Doar gandinduma la tine 

Încă țin la tine și sper sa fie bine

Privește cerul uitate la stele...

Uitate la stele cum mă uitam la tine

Și privește cerul gândi du-te la mine .×2

Sper sa nu se termine chiar asa devreme.

Când mă ignorai... tu Radeai Și eu plângeam

Cât să mai incercam ?

Eu te iubesc și așa va fi

O viață întreagă cat și după

Privește cerul uitate la stele...

Uitate la stele cum mă uitam la tine

Și privește cerul gândi du-te la mine .×2

Creator:foreverme.0 

17.12.2022

Cândva sau niciodată 

E semnul lor de lene vie

E crezul lor în stare pură 

E clasicul "vom face nouă"

Dar niciodată ție!

Demagogie perfidă 

Și nu doar, e-atât de îmbâcsită

Am înțeles târziu și totuși devreme

La cât de amețitor de iute

Politrucii vieții risipite 

Au semănat doar secetă

Valorilor, de teamă să nu vie

Să le dărâme lor imperiul

Ce astăzi, emblematic 

Se zbate încă-n nepăsare vie

De ieri, de azi și vesnic mâine

Ce rasă, ce neam, nevrednic de-avuție!

Marius Ene, Polonia, 16.05.2024

I always was my dad's princess,

My dad's girl,

But now something is diffrent

And we always fight.

I used to be my dad's girl,

A model in every photo,

A perfect princess from every movie i was watching,

And a singer every time i hearded a song.

I was always my dad's princess,

Everyone said out loud

And i laughted in his arms

Until now, we always fight.

I always was my dad's princess,

Like a queen who waits the crown,

But in my path its a hole

and I'm still falling down.

I always was my dad's princess,

He always used to read me stories

About castells, kings and princess,

But in one day, he randomly stopped.

I always was my dad's princess,

But now, the person i know is gone 

And I'm fighting with a stranger

Who still thinks he is my dad.

Răul dacă nu ar fi,

Numai bine am trăi  .

Și invidia e mare ..

Rea e pentru fiecare.

Cred că-i bine 

Cum să spun ...

Cum să fi oare om bun.

Binele este iubire,

E noroc, e fericire...

Se întoarce înzecit,

Și te face fericit.

Sigur că noi ne dorim,

Bine mult și să iubim

I'm a sad sweet-hearted angel

yearning for a boy

I'm waiting for him to come

to our house made of clouds

on a sunny day

and I'm still crying

because I miss him so much

and I wish he was here

hugging me and

making me happy.

Aseară, când eu șofam pe stradă,

Am văzut printre mașini o mamă,

O făptură blândă cu privirea caldă,

Împlorând șoferii pentru pomană

Copilul din cârca ei printre suspine,

Un colind cânta cu un glas duios,

Se-auzea rostind...să fii bun creștine,

Nu uita de sus, să privesti și-n jos

O lacrimă am simțit-o pe obraz,

Cum lunecă usor spre colțul gurii,

Și-n jos eu am privit cu mult necaz,

Simțind sudoarea umplându-mi porii

Pe dată m-am trezit tot inundat,

Și transpirat cu rău de la ficat,

Când conștient fiind am meditat,

Cât sunt de sus și-n jos nu m-am uitat

M-am străduit să văd că cineva,

Deschide ușa să ofere un bănuț,

Dar...nu s-a întâmplat așa ceva,

Cu toțîi au fugit, spre loc călduț

Atunci, m-am scotocit prin buzunare,

Poate găsesc ceva mărunt de dat,

Dar s-a schimbat lumina-n semafoare,

Și-n trombă de pe loc, eu am plecat

Un gol imens în mine am simțit,

Că am rămas cu mărunțișu-n mână,

Și ca ceilalți șoferi am devenit,

Un om mărunt, ratând o faptă bună

Și spun..ajută-l pe cel necăjit,

Și fii creștine om cu bunătate,

De vrei de oameni să fii pomenit,

Rostindu-ți al tău nume, când  tu vei fi...

departe!

 -Dialog din spatele zăbrelelor minții

(dialog poetic)

(Lumina e slabă. O cameră albă. Un om legat, în cămașă de forță.

În fața lui — un doctor. Halat, caiet, calmul prefăcut al rațiunii.)

NEBUNUL:

Ți s-a dat puterea să vindeci,

dar ți-ai pus mâinile în buzunar,

că e mai comod să numeri bani

decât bătăi de inimă.

DOCTORUL:

Vorbești din febră.

Nu toți pot salva pe toți.

Unii trebuie doar să observe.

NEBUNUL:

Ți s-a dat cuvântul,

dar l-ai folosit ca pe o armă.

Ai făcut din el o haină curată

cu care îți acoperi tăcerea.

DOCTORUL (notând):

Halucinații.

Transfer de vină.

NEBUNUL (îl privește fix):

Nu, doctore.

Tu nu înțelegi —

eu sunt doar gura prin care vorbește ceea ce ai ucis în tine.

(Tăcere. Doctorul ridică privirea. Prima fisură în calm.)

NEBUNUL (apropiindu-se ușor, voce joasă):

Crezi că mă ții legat, doctore,

dar tu ești cel cu lanțurile în suflet.

Eu doar le port la vedere.

(Doctorul încremenește. Nebunul zâmbește vag.)

NEBUNUL:

Tu mă privești ca pe un caz,

dar eu te văd cum erai când încă mai visai —

înainte să-ți pui halatul ca pe o armură.

(Doctorul rămâne nemișcat. Respirația i se taie.)

NEBUNUL (calm):

Ești om.

Adică jumătate creator,

jumătate scuză.

Un zeu care n-a avut stomac

să rămână zeu.

DOCTORUL (abia se ține):

Destul!

Ești bolnav, nu profet.

NEBUNUL:

Ai puterea de-a iubi

și alegi să posezi.

Ai puterea de-a tăcea

și alegi să urli.

Ai puterea de-a construi un sens

și alegi o dramă.

(Doctorul se oprește. Privirea i se goleşte.)

NEBUNUL:

Pentru că binele cere arhitectură,

iar răul doar un impuls.

Și tu ești leneș,

nu rău.

(Doctorul respiră greu. Îi tremură mâinile. Cuvintele nu-i mai ies.)

DOCTORUL (șoptind, pierdut):

De unde… știi?

NEBUNUL:

Leneș de suflet,

de gând,

de sens.

Îți tremură lumina în ochi,

dar o stingi cu un gest —

ca să pari tare.

Dar lumina nu doare,

doare oglinda

când te vezi fără mască.

(Doctorul lasă caietul jos. Lumina scade. Nebunul tace. O tăcere lungă.)

DOCTORUL (încercând să râdă, dar vocea îi tremură):

Eu... nu sunt nebun.

Eu doar...

diagnostichez.

(Se privește în oglinda mică de pe perete. Respirația i se rupe.

Nebunul îl privește liniștit.)

NEBUNUL (cu un zâmbet blând):

Așa încep toți, doctore.

(Doctorul face un pas înapoi. Lumina palpită. O umbră se proiectează pe perete — acum, doctorul pare cel legat.

Nebunul rămâne nemișcat, calm. Lumina cade doar pe el.)

NEBUNUL (în șoaptă):

Vezi?

Adevărul nu înnebunește omul.

Doar îl dezbracă.

(Lumina se stinge complet.)