Atitea femei

Scriu poezie pentru mine

Și pentru cei ce mă citesc

Eu n-am pretenții de poet

Și doar fac vers și iscălesc

Scriu ce văd, trăiesc și simt

De oameni, fapte, copilărie,

Despre femeia ce-o iubesc

Cu nume biblic, spus Marie

Scriu despre iubiri adevărate

Și despre despărțiri, minciună,

De-a pune etichete mă feresc

Și limba-ncerc s-o țin în strună

Scriu de viață și despre moarte

De început și-apoi despre apus,

Și uneori îmi este atât de frică

Să nu fiu judecat de ce am spus

Scriu și despre cei ce ne conduc

Pe care periodic îmi pun votul,

Sperând un trai cu bunăstare

Și poate nu director tot nepotul

Voi scrie vers și pune pe hârtie

Și azi și mâine și poate-n viitor,

Numai dacă va vrea și Domnul

Pentru că știu că sunt un muritor!

Doar dragostea adună laolaltă oamenii...

Căci orice altceva e amăgire! 

Și orice trâmbiță vestește efemerul ce-i doar infatuata risipre!

De vrei să te aduni,cu siguranță o poți face!

Dar nu prin egoism sau prin cotidian progres,

Crezându-te stăpân autonom

Și "Creator" al propriului sarcasm ce locuiește-ntro cutie..

Precum cea a Pandorei de tristă fictivă amintire,

Unde au stat înghesuite toate cele rele, 

Și au ieșit să otrăvească lumea

În blestematul ceas de risipire!

Și totuși mai era ceva rămas acolo,

Era Speranța...

Optimist scenariu de sfârșit!

(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

In lungul strazii

sub ultimul felinar

Doi betivi imbratisati

Intr-un triunghi isoscel

Ninge peste ei

Acea zapada

care nu-nfrigureaza

Ninge peste ei

doar o mingiiere

In clopotul de lumina

al ultimului felinar

Se sfirseste strada

Se sfirseste iarna

Plouă mizer, și picurii gem, e noapte,

Iar luna, curge albă, pe o rază de lapte,

Iar pasul meu, piciorul, agale îl saltă,

Și ochiul trist, sub pleoapă-mi tresaltă.

Copacii foșnesc, întrebători, înspre ceruri,

Şi așteaptă sfârșitul sub crâncene geruri,

Iar vântul cântă dintr-o frunză a pustiu,

Și toamna ostenită se așază în sicriu.

Apocaliptic dansează frunze pe alee,

Iar dansul nebun, e un dans de femeie,

Pământul duhnește a reavăn și moarte,

Iar pasul mi-e greu și casa-i departe.

Plouă mizer, pe stradă plâng felinare,

E întuneric în jur iar ochiul mă doare,

Și totul e trist: și eu, și frunza, și ploaia,

Nu mai știu unde sunt, și unde-i odaia.

A fost și târziu, și ploaie mizeră, și noapte,

Și-un pas rătăcit, și o casă departe, departe...

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Slechts een woord

Willekeurig gezegd

Meedogenloos

Het slaat me neer.

het hart gelooft

Het denken meet het,

De stilte is verdwenen

Voor altijd.

Helaas is dat mijn aard,

Maar altijd in mijn gedachten zeg ik dit:

"Wordt niet boos!"

word niet boos, word niet boos

Woorden kunnen bedriegen.

word niet boos, word niet boos

Dat geen enkele woede goed is.

Misschien word je wel eens onbedoeld geraakt

In één woord: het is niet gepast.

word niet boos, word niet boos

Kom op, lach en luister naar mijn advies.

Slechts een woord

Het brengt mij zware gedachten

En alleen met hen

Het omringt mij.

Het is jaloezie

Het komt als een last

En een onbeschrijfelijke nachtmerrie

De nacht in de droom daalt neer.

Helaas is dat mijn aard,

Maar altijd in mijn gedachten zeg ik dit:

"Wordt niet boos!"

word niet boos, word niet boos

Woorden kunnen bedriegen.

word niet boos, word niet boos

Dat geen enkele woede goed is.

Misschien word je wel eens onbedoeld geraakt

In één woord: het is niet gepast.

word niet boos, word niet boos

Kom op, glimlach en luister naar het advies.

En je zult het weten

Om u te vertellen

Hoe dan ook,

iedereen die

Wordt niet boos!

word niet boos, word niet boos

Woorden kunnen bedriegen.

word niet boos, word niet boos

Dat geen enkele woede goed is.

Wordt niet boos!

Un ceai de tei stă de vorba c-o cafea

" Ceaiul de tei -Mă mai iubești? Ai puțin zahăr în cuvinte? " Sau niște regăsiri de sine?

" Cafeaua-Nu am decât zaț, te-aș ruga să îmi dai un pic din acel zahăr în cuvinte și  din regăsiri de sine. "

Albastriu,  siniliu,e tocul ferestrei

Impartita-n sase ochiuri

Infundata-n peretele dinspre mar

Galben, ziarul uscat,  lipit de geam

Parca-i o foaie de ceara

Parca-i o coaja de gutuie

Cenusiul umbrei amare

Impinsa de-ntunericul odaii, in asfintit

Ridica aroma de menta verde

In pragul ferestrei, peste praf

Mustele moarte,aparent adormite

Par majuscule negre

Cazute din text

De la o vreme poate ca ti-ai luat seama

De la o vreme poate c-ai inteles

Ca semnul ranirii a fost prea adinc

Ca sa nu-ti iei seama la asta

Si-atunci,ca un tigru atipit in amiaza

Ti-ai stins pleoapa peste taisul albastru

Pina la umbra lunga pazita de gene

Ca-ntr-o pasnica toleranta

Ca-ntr-o inocenta sfiala

Cum si el,tigrul, cotropit de amiaza fierbinte

Isi arata palma dezarmata, asezat in pinda

De la o vreme poate ca ti-ai luat seama

De la o vreme poate c-ai inteles

Vazind cicatricea de mare lauda

Care alunga grija anonimatului

Ca singura-i vindecare vine din mingiierea albastra

Netezita cu o soapta ,racorita c-o privire

Ca dintr-un izvor ascuns, uitat sub umbra amara

Asa rezemat in asteptare

Asa resemnat in acceptare

Cum si arsita zilei se lasa-n amurgul temperat

Iar greierii-n singuratate aseaza inserarea

in fundul plaminilor mei

e ca o lingura de aer

mai putin de-o rasuflare,

nu mai mult de-o soapta

de care, nici de-as tusi,

nici de-as stranuta ,nici de m-as ineca

nici de m-as afla strivit de-o povara

nu m-as putea goli.

in fundul plaminilor mei

e ca o lingura de aer

precursor al respiratiei tale

inainte de-a te saruta

Am o amintire tare puternica dintr-o dimineata de iarna ,putin dupa ce se luminase  ,de acum asa multi ani ca pare din alta viata

Mergeam spre cluj intr-o vreme apropiata sarbatorilor, poate chiar in ajunul craciunului si-ntr-un loc, dincolo de reghin ,drumul urca pe un deal iar soseaua ocolea un sat peste care ninsese greu,  aflat ca-ntr-o caldare,sub picioarele mele

Nu ningea,dar era un fel de picla coborita peste sat ,iar norii stateau asa josi ca pareau un fel de baldachin

Din toate casele din satul asta, din toate hornurile lor,se ridica cite un fir subtire de fum alb ,asa drept si nemiscat in aerul limpede si rece ca pareau ,pur si simplu ,agatate de cer, ca niste goburi in brad.

Am oprit si-am stat o vreme sa ma dumiresc daca satul ala chiar plutea pe nori si s-aleg unde-i cerul si pamintul , sa vad unde-i drumul si incotro merg.

In lungul strazii

sub ultimul felinar

Doi betivi imbratisati

Intr-un triunghi isoscel

Ninge peste ei

Acea zapada

care nu-nfrigureaza

Ninge peste ei

doar o mingiiere

In clopotul de lumina

al ultimului felinar

Se sfirseste strada

Se sfirseste iarna

Ninsese cu o zi inainte sau poate devreme, in dimineata aia si era destul de frig cind am pornit spre locul in care trebuia sa ne-ntilnim, o intersectie mare,mai jos de aeroport si unde am ajuns putin mai-nainte de ora stabilita. Era pustiu ,aproape ,pe strada, desi acolo era si o statie de autobuz,iar in coltul in care am oprit nu era nimeni,doar o silueta de sex incert cu o haina lunga ciclam stins, cu o statura mica si poate citiva trecatori . Dupa citeva minute de asteptare,pentru confirmarea locului si a orei, am sunat, iar silueta care era deja acolo, in locul stabilit ,a respus si atunci ,iesind din masina ,m-am uita mai atent si am recunoscut chipul zimberet sub o caciula rosie,rotunda,impletita din lina groasa pe andrele mari. Nu am dat mare importanta la ce spunea fiindca am avut ocazia sa-i vad intiia data culoarea ochilor de un albastru aproape nefiresc ,un albastru impletit din tot felul de culori secundare,din tot felul de nuante,intr-un anume amestec care pina la urma primise exact cit trebuie alb,exact cit trebuie negru, exact cit trebuie sclipire, exact cit trebuie umbrire, in asa fel ca aparea ca o culoare desavirsia,dincolo de ce poti gasi vreodata in natura, o culoare care,privita prea mult, iti poate rari respiratia ,iti poate accelera pulsul, iti poate provoca un soi de incremenire ca si cum toata aceasta intilnire cu albastul ochilor ei s-ar fi prelungit cu un fel de ecou, ca o vibratie care se stinge greu si ar ramine ca o urma permanenta,cum ramin si gusturi persistente sau melodii care nu se lasa usor uitate, aproape ca o dependenta. Dar dac-ai fi avut interesul nesfirsit sa-ntelegi chipul asta, s-ar fi putut vedea o mica pata intunecata care compunea totusi aceasta culoare desavirsita, cum se putea citi si-n coltul gurii o micro-cuta imprimata, aproape invizibil, acolo, dovada ca nu au fost mereu senini si veseli ochii astia si n-a zimbit mereu gura asta. Si avea un soi de alunecare a privirii,ca o mingiiere ,in acelasti timp in care era si cercetatoare ca un proiector pe cer,o privire care se ascunde si cerceteaza in acelasi timp si la fel de rapid si care,apoi,se inchide intr-un fel de mijire dar care lasa coltul ochilor cercetatori si atenti, o miscare foarte simpatica si abila care era insotita si de-un fel de zimbet strunit si abia afisat in marginea gurii. Parea o inocenta frapanta ,un soi de incredere necoditionata,dar care nu se arata deloc dezarmata si lipsita de reactie, mai degarba arata un fel de pariu pe care l-ar fi pus cu propria ei intuitie in care avea multa incredere. Cind a intrat ea in masina, n-a parut doar cineva care se aseaza pe scaun, a fost de parca ar fi intrat un cozonac abia scos din cuptor,asa invaluit intr-un fel de abur ,de aroma de cacao si nuca coapta, de-o ferbinteala care te face sa dai putin inapoi, doar cit dureaza sa se mai raceasca putin ,un soi de verva, putin nervoasa,dar autentic vesela si dezinvolta. Dialogul a pornit imediat ca din doua izvoare destul de diferite, unul mai tumultos si bogat in debit, altul mai masurat, dar tot adinc si care s-adunau fara greutate intr-un curs lin si netulburat, un piriu cu ape limpezi si calde, fara praguri,fara virtejuri ,asa firesc…