macar

Clipe multe curg în valuri,

Ca o ploaie zi și noapte,

Viața noastră-i între maluri,

Între naștere și moarte.

Bocet scos la zămislire,

Și-un surâs pe patul morții,

Viața ni-i un fir subțire,

Legănat în voia sorții.

Timpul trece fără milă,

Nu ne rabdă nici un veac,

Suntem numere pe-o filă,

Trupuri moarte fără leac.

Pe cărarea neființei,

Calcă pași cu glas tăcut,

Dorul stins al necredinței,

Se prelinge-n lutul mut.

Intonări în vechi scripturi,

Cete, mesageri de îngeri,

Ne vorbesc cu patru guri,

De momentul marii frângeri.

Totu-i plâns ori mângâiere,

Și ne poartă același vânt,

Suntem clipa de durere,

Ce dispare-într-un mormânt.

salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.

totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura, 

dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -

deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»

stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,

nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,

dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,

ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.

paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,

pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.

sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»

P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.

Spânzurați-s copacii de umbrele tale,
Ascunse păduri de miasme catedrale.
Zburători sunt păunii îngălbeniți de focuri
Și prin ploaie pleoșnesc împăiate tocuri.

Te-am zărit în spate șoptindu-i dulci norocuri,
Sufletul împietrit de cărămizi și blocuri.
Cu ochii-n ceruri și mâinile ne-atinse
Zâmbești sfios și fals, cu gânduri mecanisme.

Nu te lăsa la lume, zdrobește pietrele murdare
Și geamuri aburind de friguri și teroare.
Tresărind din iarba moartă de cenușă
Tu-mi spui adio, iar eu ard încet ca o păpușă.
Împăiată. Spânzurată.

În noaptea întunecată, într-un vis misterios,

Un coșmar m-a cuprins, plin de umbre și suspans.

Mă trezesc într-o lume stranie, nefamiliară,

Unde totul pare a fi într-o continuă schimbare.

În jurul meu se conturează forme ciudate,

Creaturi înspăimântătoare, cu ochi arzând ca flacăra.

Simt cum inima îmi bate sălbatic în piept,

Încercând să scap din acest coșmar nesfârșit.

Privesc în jur și văd un cer întunecat,

Fără stele sau lună, doar nori grei și amenințători.

Pământul tremură sub pașii mei incerți,

Simt cum frica mă cuprinde și sufletul mi se zbate.

În labirintul acesta de gânduri confuze,

Mă simt pierdut și singur într-o lume în care nu-mi găsesc refugiu.

Încerc să strig, dar sunetul se pierde în neant,

Coșmarul mă învăluie tot mai mult, fără un sfârșit garantat.

În mijlocul acestui haos, îmi amintesc că puterea e în mine,

Că pot învinge frica și să scap din această prizonieră realitate.

Îmi adun curajul și încep să lupt cu toată forța mea,

Sperând că voi găsi o cale de ieșire și eliberare.

Prin labirintul întunecat al coșmarului meu,

Merg cu hotărâre și determinare, fără a mă opri.

Cu fiecare pas pe care-l fac, lumina începe să strălucească,

Și simt cum speranța renasce în mine, dându-mi putere să rezist.

Coșmarul se estompează treptat și încep să văd lumina zorilor,

În timp ce umbrele se risipesc și dispar în zare.

Respir adânc, simțindu-mi inima calmându-se,

Coșmarul se topește ca un fum subțire.

Mă trezesc din visul întunecat și misterios,

Cu o senzație de ușurare și eliberare în suflet.

Îmi dau seama că acele temeri și neliniști,

Erau doar o proiecție a fricilor mele interioare.

Coșmarul m-a învățat că puterea mea e reală,

Că pot înfrunta orice provocare cu curaj și hotărâre.

Chiar și atunci când pare că totul e pierdut,

Speranța și determinarea pot schimba cursul destinului meu.

Iar mi se-ntoarce gândul spre trecut,

În dulci amintiri de copil să se scalde,

Focuri de toamnă din piepturi strănut,

Iar ochii îmi pleacă spre țările calde.

E noapte în mine, un vifor roșu-albastru,

În care colcăie șerpi și dansează năpârci,

Mă simt sechestrat de propriul dezastru,

Răstignit pe-un întreg cimitir fără cruci.

Clopote aud zilnic plângând în timpane,

Sufletul surâde într-un zbucium al minții,

Iubirile-mi mor în uitate aziluri de foame,

Tainica rugă întruna mi-o tulbură sfinții.

Gonesc nebun după nopți albe și chinuri,

Ucid filozofi ce principii morbide sădesc,

Mi-e trupul ciuntit de exaltări și leșinuri,

Despuiat de cuvinte într-o carte sfârșesc.

Spre ce să mă-ntorc, spre ce să mai fug?

Ca o frunză grăbită să cadă mă aștern,

În pământul anost sub o brazdă de plug,

Să renasc din sămânță de cer ori infern.

O liniște vuiește sub mine,

De senzații sunt sterp,

Mi-e gândul Doamne la tine,

Deși sunt la un Altul adept.

În plină stradă îmi vine să plâng,

Iar am ratat de puțin paradisul,

De pe aripi molozul mi-l strâng,

Și cobor să înfrunt cu teamă abisul.

În mine trăiește Abel și Cain,

Nu mai știu să-mi cer nici iertare,

Cu ochi noroioși spre cerul senin,

Caut lumina și raza de soare.

Iubesc decăderea ce-mi zace în trup,

Mă abat de la viață și lume,

Cu urlete lungi tăcerea-mi astup,

Și-mi șterg prin botez vechiul nume.

Clopote plâng în biserici uitate,

Prescura-i dosită la moară sub valț,

Târându-mă-n genunchi și pe coate,

Aștept un miracol să pot să mă-nalț.

Citesc

Dar aceasta citire-i

Destinata recitirii

Scriu

Dar aceasta scriere-i

Destinata amintirii

Traiesc

Dar aceasta traire-i

Destinata uitarii

Iubesc

Dar aceasta iubire-i

Destinata mortii

Eu nu sint depozitarul unei culori

(culoarea, o simpla frecventa)

(culoarea, un ciob de lumina)

Eu sint depozitarul,exclusiv

Doar ,amintirii unei culori

Rege peste-un regat de impresii

Rege peste-un regat de regrete

Amintirea unei culori e o impresie

Amintirea unei culori e o-mbratisare

Poate, amintirea unei culori, sa aiba gust ?

Poate ,amintirea unei culori, sa aiba miros ?

Parca un pic acrisor, in vintul fierbinte,mirosul

Parca un pic iute, un pic dulceag, gustul

Poate fi asa

Daca aceasta amintire-i despre albastrul ochilor tai

Mina mea stinga ,arsa de soare

Aproape ca o gheara

Mina mea stinga, in asteptare

Mingiind hectare din pielea ta

Asteptind ploaia

Adunind picaturile printre linii

Coborind racoarea

Mina mea stinga, trufasa

Lucioasa

Mina mea stinga ,care tine arcul

Care tresare cind pleaca sageata

Mina mea stinga ,care indreapta calul

Aproape verde,mirosind a fin

Mina mea stinga, care hraneste ciinele

Deseori indeamnat spre singe

Mina mea stinga

Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul

Mina mea stinga 

Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta

Trasuri negre-n noapte

Abur

Pe trap auster

Scirtiie frina

Arsa

Pe roata din fier

Tremura luna

Albastra

Ca-n visul stingher

Ridic doar privirea

Aprinsa

Cad cioburi din cer

pasta de dinti,magica,mentolata, face minuni

ea sta intr-un tub colorat

si printr-un capac economic

se aseaza pe periuta de dinti

noua,curent,ne place pasta colgate

ea  este alba si parfumata

face o spuma bogata

care lasa dintii stralucitori

 as vrea sa fiu o pasta de dinti

 si-n fiecare dimineata

 inainte de orice, as vrea

 sa stau intins pe periuta ta

Ninsese cu o zi inainte sau poate devreme, in dimineata aia si era destul de frig cind am pornit spre locul in care trebuia sa ne-ntilnim, o intersectie mare,mai jos de aeroport si unde am ajuns putin mai-nainte de ora stabilita. Era pustiu ,aproape ,pe strada, desi acolo era si o statie de autobuz,iar in coltul in care am oprit nu era nimeni,doar o silueta de sex incert cu o haina lunga ciclam stins, cu o statura mica si poate citiva trecatori . Dupa citeva minute de asteptare,pentru confirmarea locului si a orei, am sunat, iar silueta care era deja acolo, in locul stabilit ,a respus si atunci ,iesind din masina ,m-am uita mai atent si am recunoscut chipul zimberet sub o caciula rosie,rotunda,impletita din lina groasa pe andrele mari. Nu am dat mare importanta la ce spunea fiindca am avut ocazia sa-i vad intiia data culoarea ochilor de un albastru aproape nefiresc ,un albastru impletit din tot felul de culori secundare,din tot felul de nuante,intr-un anume amestec care pina la urma primise exact cit trebuie alb,exact cit trebuie negru, exact cit trebuie sclipire, exact cit trebuie umbrire, in asa fel ca aparea ca o culoare desavirsia,dincolo de ce poti gasi vreodata in natura, o culoare care,privita prea mult, iti poate rari respiratia ,iti poate accelera pulsul, iti poate provoca un soi de incremenire ca si cum toata aceasta intilnire cu albastul ochilor ei s-ar fi prelungit cu un fel de ecou, ca o vibratie care se stinge greu si ar ramine ca o urma permanenta,cum ramin si gusturi persistente sau melodii care nu se lasa usor uitate, aproape ca o dependenta. Dar dac-ai fi avut interesul nesfirsit sa-ntelegi chipul asta, s-ar fi putut vedea o mica pata intunecata care compunea totusi aceasta culoare desavirsita, cum se putea citi si-n coltul gurii o micro-cuta imprimata, aproape invizibil, acolo, dovada ca nu au fost mereu senini si veseli ochii astia si n-a zimbit mereu gura asta. Si avea un soi de alunecare a privirii,ca o mingiiere ,in acelasti timp in care era si cercetatoare ca un proiector pe cer,o privire care se ascunde si cerceteaza in acelasi timp si la fel de rapid si care,apoi,se inchide intr-un fel de mijire dar care lasa coltul ochilor cercetatori si atenti, o miscare foarte simpatica si abila care era insotita si de-un fel de zimbet strunit si abia afisat in marginea gurii. Parea o inocenta frapanta ,un soi de incredere necoditionata,dar care nu se arata deloc dezarmata si lipsita de reactie, mai degarba arata un fel de pariu pe care l-ar fi pus cu propria ei intuitie in care avea multa incredere. Cind a intrat ea in masina, n-a parut doar cineva care se aseaza pe scaun, a fost de parca ar fi intrat un cozonac abia scos din cuptor,asa invaluit intr-un fel de abur ,de aroma de cacao si nuca coapta, de-o ferbinteala care te face sa dai putin inapoi, doar cit dureaza sa se mai raceasca putin ,un soi de verva, putin nervoasa,dar autentic vesela si dezinvolta. Dialogul a pornit imediat ca din doua izvoare destul de diferite, unul mai tumultos si bogat in debit, altul mai masurat, dar tot adinc si care s-adunau fara greutate intr-un curs lin si netulburat, un piriu cu ape limpezi si calde, fara praguri,fara virtejuri ,asa firesc…