Februarie
Februarie, luna iubirii,
A zilelor scurte și nopților lungi,
A zăpezii care începe să se topească,
A primăverii care bate la ușă.
Februarie, luna sărbătorilor,
A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,
A Mărțișorului, simbolul primăverii,
A zilelor de bucurie și veselie.
Februarie, luna speranței,
A zilelor mai lungi și mai calde,
A soarelui care începe să răsară mai devreme,
A unei noi începuturi.
Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,
O lună frumoasă și plină de semnificație.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Lazar Nicolae
Data postării: 30 ianuarie 2024
Adăugat la favorite: 1
Comentarii: 1
Vizualizări: 1259
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Au înflorit cireșii în lipsa ta
Au înflorit cireșii în lipsa ta,
Și tot pe lângă ei mă plimb
Tu încă ești prezentă-n mintea mea,
Și tare dureros e să te simt!
Adesea stau plângând la umbra lor,
Cu mantia roz să-mi astupe obrajii
Sperând să înfloresc cumva din dor,
Până și-n moarte să-ți aduc omagii
Prin ploaie
Încă mai ploua pe streșini,
Latră câini în depărtare,
Pașii sar prin mlaștini,
Pe -un pervaz plânge o floare.
Privesc tăcut spre soare,
Ce stă pitit sub dealuri,
Se scaldă cu răcoare,
Topindu -se in friguri.
Norii curg necontenit ,
De pomi ,zgribulit se agață
Vântul de vreme stârnit,
Ce suflă împânzit de ceață.
Petale de -abia înfiripate
De pe -i ramură frântă,
Fură de val purtate
Și azvârlite-n pantă.
Oftase bolta in surdină,.
Curcubeu pictă în zare ;
Se făcu din nou lumină
Și ne zâmbise blândul soare...
Trădarea corpurilor cerești
A încetat existența soarelui
Dar eu am zâmbit.
nu m-am uitat la trădarea
soarelui, și a lunii.
Care de parcă m-ar spânzura
în fața
tuturor
Dușmanilor mei!
Păcat, e rău
Să scrii așa cuvinte rele și proaste
Pe foaia neagră.
Nu are nici un sens
Nu se va vedea nimic.
M-au istovit aceștea doi,
Luna și soarele.
Mi-au luat aerul
și cerul albastru,
de sub cap!
Trădarea asta nu se iartă.
Nu vă doresc nici un rău,
Mai departe fiți voi cei,
Unul
luna ce aduce lumina noaptea,
Iar altul
soarele ce luminează ziua.
Aer dați-mi aer!
Eu vreau sa mă respir.
Încă o zi și o minută vreau ,
De trădarea celor doi vreau
Cât mai repede să uit.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 13.11.2024
Suflă vântul...
Vântul suflă, urlă,smulge
Cu furie oarbă de jivină,
Răscolește -n jur și frânge
Arbuști de la rădăcină.
Ridică -n sus brațele moi,
Se -nvarte -n cerc , în salturi,
Lăsând pomii reci și goi,
Împrăștiați pe asfalturi.
Bulgări de țărână scuipă,
Bate -n de față și din spate,
Pișca obrazu-n pripă,
Mușcă din buzele crăpate..
Pufăie prin păr și piele,
Spumegă pe ape line,
Tulbură bolta de stele,
Moțăind printre ruine..
Până ziua de mâine,
Când cu pașii de felină
Spre meleaguri străine,
Se depărtase în surdină...
Briza
Trist si confuz in gânduri
Ușor pierdut printre rânduri
Stând acolo adormit
Parca foarte nedumerit
Cu viața întoarsă pe dos
In oglinda te vezi hidos
Ceva parca te trezește
Te uiți in jur
Nimic
Te uiți sus jos
Nimic,doar praf si vieți spulberate
Ceva te întoarce
Te întorci si ceva te lovește
Briza cu un zâmbet dulce
Îți zice ca nu e nimic
Ești bine,n-ai pățit nimic
Viața e dura cu tine
Tu trebuie sa lupți pentru bine
Nu doar al tau
Ci al tuturor
Nu e ușor într-adevăr
Te simți închis intr-un lagăr
Te atinge pe umăr
Si îți mai zice încă o data
Ca o sa reușești
O sa ajungi sa nu mai greșești
Dupa pleacă
Singuratic rămâi
Nedumerit,uimit de ce ai simțit
Briza e cu tine când in viața te simți neiubit
Briza ușor te mângâie când ai nevoie
Dar dupa pleacă si te lasă cu o melodie
Care melodie îți cântă in minte
Iar viața ta parca nu mai e urata
Parca e chiar plăcută
Briza e cu tine când te simți liber alergând prin pădure
Când fugi de un câine
Sau când sari de bucurie
Te simți bine cu parul ciufulit
De briza care l-a răscolit
Când ești pierdut ea te ghidează pe drumul potrivit
Arătându-ti ca nu ai greșit
Ci doar ai gândit diferit
Te scapă de griji
Si te face fericit
Dar când ploaia se apropie ea fuge grabita in orizont
Si vine vântul violent
Pregătit sa îți spulbere fantezia
Si sa îți prezinte frica
Te amesteca neclintit
In timp ce tu o cauți înapoi
Pe briza ce te-a liniștit
Dupa
Totul se oprește
Si nu mai e nimica lângă tine
Singur singurel
Ramai ca un strugurel
Pe un ciorchine necăjit
Viața e buna pana când te lovește vântul
Si rămâi singur singurel
O sa vina briza sa te aline dar dupa pleacă si ea sa se ocupe de buna-starea altora
Briza ca o mama te înțelege
Alături de tine este
Dar dupa crești
Si rar o mai vezi
Asa ca atunci când te îmbrățișează
Nu ezita sa îi spui ca o iubești
Stele
-Stea alba luminoasa!
Tu, din cerul intunecos.
Cum de esti asa frumoasa?
Si cum luminezi asa galagios?
Cum e la inceputul vietii tale?
Precum luminii tu dai cale,
atat esti de magnifica
dar mica cat o pietricica
-Eu departe stau.
Si de veacuri sunt aici.
De atata timp eu vad
cum altor stele,
focul,
de timp,
le este stins.
Dar eu stiu
ca voi intruna turuiti,
cunostinta rar impartiti.
O zi a noastra-i cat o mie de ani,
a voastra.
Iara nici o stea nu-i mica,
nici pe departe pitica.
Tu. Om mic de pe pamant
Tu care stele vezi noaptea,
sa ti minte un gand,
Focul arde tar chiar si cand vine moartea.
Eu nici pe departe nu m-am nascut
multi oameni curiosi am vazut,
Fiecare acest lucru a crezut.
Tu la moarte m-ai vazut,
ars in flacari, disparut.
Eu departe sunt de aici,
astfel lumina incet la tine a ajuns
dar eu deja m-am stins.
Timpul mi-a venit.
Au înflorit cireșii în lipsa ta
Au înflorit cireșii în lipsa ta,
Și tot pe lângă ei mă plimb
Tu încă ești prezentă-n mintea mea,
Și tare dureros e să te simt!
Adesea stau plângând la umbra lor,
Cu mantia roz să-mi astupe obrajii
Sperând să înfloresc cumva din dor,
Până și-n moarte să-ți aduc omagii
Prin ploaie
Încă mai ploua pe streșini,
Latră câini în depărtare,
Pașii sar prin mlaștini,
Pe -un pervaz plânge o floare.
Privesc tăcut spre soare,
Ce stă pitit sub dealuri,
Se scaldă cu răcoare,
Topindu -se in friguri.
Norii curg necontenit ,
De pomi ,zgribulit se agață
Vântul de vreme stârnit,
Ce suflă împânzit de ceață.
Petale de -abia înfiripate
De pe -i ramură frântă,
Fură de val purtate
Și azvârlite-n pantă.
Oftase bolta in surdină,.
Curcubeu pictă în zare ;
Se făcu din nou lumină
Și ne zâmbise blândul soare...
Trădarea corpurilor cerești
A încetat existența soarelui
Dar eu am zâmbit.
nu m-am uitat la trădarea
soarelui, și a lunii.
Care de parcă m-ar spânzura
în fața
tuturor
Dușmanilor mei!
Păcat, e rău
Să scrii așa cuvinte rele și proaste
Pe foaia neagră.
Nu are nici un sens
Nu se va vedea nimic.
M-au istovit aceștea doi,
Luna și soarele.
Mi-au luat aerul
și cerul albastru,
de sub cap!
Trădarea asta nu se iartă.
Nu vă doresc nici un rău,
Mai departe fiți voi cei,
Unul
luna ce aduce lumina noaptea,
Iar altul
soarele ce luminează ziua.
Aer dați-mi aer!
Eu vreau sa mă respir.
Încă o zi și o minută vreau ,
De trădarea celor doi vreau
Cât mai repede să uit.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 13.11.2024
Suflă vântul...
Vântul suflă, urlă,smulge
Cu furie oarbă de jivină,
Răscolește -n jur și frânge
Arbuști de la rădăcină.
Ridică -n sus brațele moi,
Se -nvarte -n cerc , în salturi,
Lăsând pomii reci și goi,
Împrăștiați pe asfalturi.
Bulgări de țărână scuipă,
Bate -n de față și din spate,
Pișca obrazu-n pripă,
Mușcă din buzele crăpate..
Pufăie prin păr și piele,
Spumegă pe ape line,
Tulbură bolta de stele,
Moțăind printre ruine..
Până ziua de mâine,
Când cu pașii de felină
Spre meleaguri străine,
Se depărtase în surdină...
Briza
Trist si confuz in gânduri
Ușor pierdut printre rânduri
Stând acolo adormit
Parca foarte nedumerit
Cu viața întoarsă pe dos
In oglinda te vezi hidos
Ceva parca te trezește
Te uiți in jur
Nimic
Te uiți sus jos
Nimic,doar praf si vieți spulberate
Ceva te întoarce
Te întorci si ceva te lovește
Briza cu un zâmbet dulce
Îți zice ca nu e nimic
Ești bine,n-ai pățit nimic
Viața e dura cu tine
Tu trebuie sa lupți pentru bine
Nu doar al tau
Ci al tuturor
Nu e ușor într-adevăr
Te simți închis intr-un lagăr
Te atinge pe umăr
Si îți mai zice încă o data
Ca o sa reușești
O sa ajungi sa nu mai greșești
Dupa pleacă
Singuratic rămâi
Nedumerit,uimit de ce ai simțit
Briza e cu tine când in viața te simți neiubit
Briza ușor te mângâie când ai nevoie
Dar dupa pleacă si te lasă cu o melodie
Care melodie îți cântă in minte
Iar viața ta parca nu mai e urata
Parca e chiar plăcută
Briza e cu tine când te simți liber alergând prin pădure
Când fugi de un câine
Sau când sari de bucurie
Te simți bine cu parul ciufulit
De briza care l-a răscolit
Când ești pierdut ea te ghidează pe drumul potrivit
Arătându-ti ca nu ai greșit
Ci doar ai gândit diferit
Te scapă de griji
Si te face fericit
Dar când ploaia se apropie ea fuge grabita in orizont
Si vine vântul violent
Pregătit sa îți spulbere fantezia
Si sa îți prezinte frica
Te amesteca neclintit
In timp ce tu o cauți înapoi
Pe briza ce te-a liniștit
Dupa
Totul se oprește
Si nu mai e nimica lângă tine
Singur singurel
Ramai ca un strugurel
Pe un ciorchine necăjit
Viața e buna pana când te lovește vântul
Si rămâi singur singurel
O sa vina briza sa te aline dar dupa pleacă si ea sa se ocupe de buna-starea altora
Briza ca o mama te înțelege
Alături de tine este
Dar dupa crești
Si rar o mai vezi
Asa ca atunci când te îmbrățișează
Nu ezita sa îi spui ca o iubești
Stele
-Stea alba luminoasa!
Tu, din cerul intunecos.
Cum de esti asa frumoasa?
Si cum luminezi asa galagios?
Cum e la inceputul vietii tale?
Precum luminii tu dai cale,
atat esti de magnifica
dar mica cat o pietricica
-Eu departe stau.
Si de veacuri sunt aici.
De atata timp eu vad
cum altor stele,
focul,
de timp,
le este stins.
Dar eu stiu
ca voi intruna turuiti,
cunostinta rar impartiti.
O zi a noastra-i cat o mie de ani,
a voastra.
Iara nici o stea nu-i mica,
nici pe departe pitica.
Tu. Om mic de pe pamant
Tu care stele vezi noaptea,
sa ti minte un gand,
Focul arde tar chiar si cand vine moartea.
Eu nici pe departe nu m-am nascut
multi oameni curiosi am vazut,
Fiecare acest lucru a crezut.
Tu la moarte m-ai vazut,
ars in flacari, disparut.
Eu departe sunt de aici,
astfel lumina incet la tine a ajuns
dar eu deja m-am stins.
Timpul mi-a venit.
Alte poezii ale autorului
În adâncul sufletului
Într-un colț întunecat, ascuns de lume,
Trăiește o durere, veche și surdă.
Un gol imens, o pustietate cruntă,
Unde speranța s-a stins, ca o lumânare murdă.
Lacrimi amare se scurg pe obraji,
În liniștea nopții, sub cerul senin.
Amintiri dureroase, ca niște cuțite ascuțite,
Înfipte adânc în suflet, deschid răni.
Vântul șoptește triste melodii,
Și foșnete frunzele uscate, ca un plâns.
Singurătatea mă cuprinde, mă sufocă,
Și mă îneacă în valuri de deznădejde.
Oboseală de a mai lupta,de a mai spera,
O dorință arzătoare de a dispărea.
Într-un colț întunecat, sufletul meu geme,
Și așteaptă în zadar, o rază de lumină să-l încălzească.
Crez
Din tărâmul ceresc, o lumină coboară,
O poveste sfântă, cu jertfă și glorie.
Un prunc se naște, în iesle culcat,
Fiul lui Dumnezeu, lumii salvat.
Cuvinte de pace și dragoste propovăduiește,
Minuni înfăptuiește, bolnavi vindecă.
Oamenii îl urmează, cu speranță în suflet,
Căci Împărăția lui Dumnezeu e aproape.
Dar ura și invidia îl conduc spre moarte,
Pe cruce răstignit, pentru păcatele noastre.
Trei zile în mormânt, dar moartea nu-l ține,
Învie din morți, biruitor, cu slavă deplină.
Cincizeci de zile petrece cu ucenicii,
Îi învață și îi trimite să propovăduiască Evanghelia.
Duhul Sfânt coboară, Biserica se naște,
Credința se răspândește, sufletele se mântuiesc.
De-a lungul veacurilor, creștinii îl urmează,
Prin cruci și suferințe, dar și cu bucurie.
Căci în Hristos au viața veșnică,
Nădejdea gloriei cerești, lumina nemuririi.
Creștinismul e o poveste de iubire,
De jertfă și iertare, de speranță și mântuire.
E o călătorie spre Împărăția lui Dumnezeu,
Un drum al credinței, al dragostei și al luminii.
În adâncul sufletului
Într-un colț întunecat, ascuns de lume,
Trăiește o durere, veche și surdă.
Un gol imens, o pustietate cruntă,
Unde speranța s-a stins, ca o lumânare murdă.
Lacrimi amare se scurg pe obraji,
În liniștea nopții, sub cerul senin.
Amintiri dureroase, ca niște cuțite ascuțite,
Înfipte adânc în suflet, deschid răni.
Vântul șoptește triste melodii,
Și foșnete frunzele uscate, ca un plâns.
Singurătatea mă cuprinde, mă sufocă,
Și mă îneacă în valuri de deznădejde.
Oboseală de a mai lupta,de a mai spera,
O dorință arzătoare de a dispărea.
Într-un colț întunecat, sufletul meu geme,
Și așteaptă în zadar, o rază de lumină să-l încălzească.
Crez
Din tărâmul ceresc, o lumină coboară,
O poveste sfântă, cu jertfă și glorie.
Un prunc se naște, în iesle culcat,
Fiul lui Dumnezeu, lumii salvat.
Cuvinte de pace și dragoste propovăduiește,
Minuni înfăptuiește, bolnavi vindecă.
Oamenii îl urmează, cu speranță în suflet,
Căci Împărăția lui Dumnezeu e aproape.
Dar ura și invidia îl conduc spre moarte,
Pe cruce răstignit, pentru păcatele noastre.
Trei zile în mormânt, dar moartea nu-l ține,
Învie din morți, biruitor, cu slavă deplină.
Cincizeci de zile petrece cu ucenicii,
Îi învață și îi trimite să propovăduiască Evanghelia.
Duhul Sfânt coboară, Biserica se naște,
Credința se răspândește, sufletele se mântuiesc.
De-a lungul veacurilor, creștinii îl urmează,
Prin cruci și suferințe, dar și cu bucurie.
Căci în Hristos au viața veșnică,
Nădejdea gloriei cerești, lumina nemuririi.
Creștinismul e o poveste de iubire,
De jertfă și iertare, de speranță și mântuire.
E o călătorie spre Împărăția lui Dumnezeu,
Un drum al credinței, al dragostei și al luminii.
În adâncul sufletului
Într-un colț întunecat, ascuns de lume,
Trăiește o durere, veche și surdă.
Un gol imens, o pustietate cruntă,
Unde speranța s-a stins, ca o lumânare murdă.
Lacrimi amare se scurg pe obraji,
În liniștea nopții, sub cerul senin.
Amintiri dureroase, ca niște cuțite ascuțite,
Înfipte adânc în suflet, deschid răni.
Vântul șoptește triste melodii,
Și foșnete frunzele uscate, ca un plâns.
Singurătatea mă cuprinde, mă sufocă,
Și mă îneacă în valuri de deznădejde.
Oboseală de a mai lupta,de a mai spera,
O dorință arzătoare de a dispărea.
Într-un colț întunecat, sufletul meu geme,
Și așteaptă în zadar, o rază de lumină să-l încălzească.
Crez
Din tărâmul ceresc, o lumină coboară,
O poveste sfântă, cu jertfă și glorie.
Un prunc se naște, în iesle culcat,
Fiul lui Dumnezeu, lumii salvat.
Cuvinte de pace și dragoste propovăduiește,
Minuni înfăptuiește, bolnavi vindecă.
Oamenii îl urmează, cu speranță în suflet,
Căci Împărăția lui Dumnezeu e aproape.
Dar ura și invidia îl conduc spre moarte,
Pe cruce răstignit, pentru păcatele noastre.
Trei zile în mormânt, dar moartea nu-l ține,
Învie din morți, biruitor, cu slavă deplină.
Cincizeci de zile petrece cu ucenicii,
Îi învață și îi trimite să propovăduiască Evanghelia.
Duhul Sfânt coboară, Biserica se naște,
Credința se răspândește, sufletele se mântuiesc.
De-a lungul veacurilor, creștinii îl urmează,
Prin cruci și suferințe, dar și cu bucurie.
Căci în Hristos au viața veșnică,
Nădejdea gloriei cerești, lumina nemuririi.
Creștinismul e o poveste de iubire,
De jertfă și iertare, de speranță și mântuire.
E o călătorie spre Împărăția lui Dumnezeu,
Un drum al credinței, al dragostei și al luminii.
În adâncul sufletului
Într-un colț întunecat, ascuns de lume,
Trăiește o durere, veche și surdă.
Un gol imens, o pustietate cruntă,
Unde speranța s-a stins, ca o lumânare murdă.
Lacrimi amare se scurg pe obraji,
În liniștea nopții, sub cerul senin.
Amintiri dureroase, ca niște cuțite ascuțite,
Înfipte adânc în suflet, deschid răni.
Vântul șoptește triste melodii,
Și foșnete frunzele uscate, ca un plâns.
Singurătatea mă cuprinde, mă sufocă,
Și mă îneacă în valuri de deznădejde.
Oboseală de a mai lupta,de a mai spera,
O dorință arzătoare de a dispărea.
Într-un colț întunecat, sufletul meu geme,
Și așteaptă în zadar, o rază de lumină să-l încălzească.
Crez
Din tărâmul ceresc, o lumină coboară,
O poveste sfântă, cu jertfă și glorie.
Un prunc se naște, în iesle culcat,
Fiul lui Dumnezeu, lumii salvat.
Cuvinte de pace și dragoste propovăduiește,
Minuni înfăptuiește, bolnavi vindecă.
Oamenii îl urmează, cu speranță în suflet,
Căci Împărăția lui Dumnezeu e aproape.
Dar ura și invidia îl conduc spre moarte,
Pe cruce răstignit, pentru păcatele noastre.
Trei zile în mormânt, dar moartea nu-l ține,
Învie din morți, biruitor, cu slavă deplină.
Cincizeci de zile petrece cu ucenicii,
Îi învață și îi trimite să propovăduiască Evanghelia.
Duhul Sfânt coboară, Biserica se naște,
Credința se răspândește, sufletele se mântuiesc.
De-a lungul veacurilor, creștinii îl urmează,
Prin cruci și suferințe, dar și cu bucurie.
Căci în Hristos au viața veșnică,
Nădejdea gloriei cerești, lumina nemuririi.
Creștinismul e o poveste de iubire,
De jertfă și iertare, de speranță și mântuire.
E o călătorie spre Împărăția lui Dumnezeu,
Un drum al credinței, al dragostei și al luminii.
OneWineWoman