flux de poeme naani /54

Cerul se-ntunecă,

Stelele-alunecă,

Voios strălucind

Pământul luminând. 

Cerul înstelat

Cu privirea furat,

Furia alungând 

Bucuria aducând. 

În fața mea apare-o stea

Și puternic strălucea,

Din vârful casei se vedea,

Cum falnic mă privea!

O stea mai mare

Lângă Luna sclipitoare, 

Strălucea tot cu ardoare

Parc-ar fi o confirmare.

 11.06.2021

Alerg prin ploaie, cu picături în par, un zâmbet larg pe buze și gânduri în aer. Ploaia mă mângâie cu gesturi ușoare, îmi curăță mintea și-mi dă pace-n zare.

Aerul este rece, curat și proaspăt, simt cum mă eliberez, cum mi-se arată un drum luminos, o cale mai bună, pe care să merg fără nicio temere. 

Nu mai am griji, nu mai am dureri, doar o lume minunată în care trăiesc. Mă uit la cer și simt picăturile de ploaie, inspir adânc, îmi umplu plămânii cu aer curat. 

Este atât de frumos, să alergi prin ploaie, să simți cum te eliberezi și cum zbori spre zare. Mă bucur de fiecare moment, de fiecare clipă, căci în ploaie îmi găsesc liniștea și fericirea mea .  

Bocet

...

Când prin mine curge seva

Norilor purtați de vânt,

Duc cu mine oare febra

Vremelnicului legământ

De-a renaște pentru-a fi,

Umbră-ntinsă pe câmpii,

Sub ploi ce cad pe îndelete

Să adape-ncet pământul,

Pământul crăpat de sete,

Peste care-a trecut vântul?

...

Au nu sunt parte din natură,

Natura asta care-ndură

Toat-această greutate,

A unei lumi ce-i stă în spate

Și-o seacă și o golește

Și parcă nu se mai oprește,

Parcă tot mai nesătulă?

...

Cine-ar mai putea opri

Al naturii noastre chin,

Pricinuit fără măsură

De lumea tot mai nesătulă,

Ce nu e parte din natură

Și e parcă tot mai plină

De otravă și venin

Și mai lipsită de lumină?

...

Și eu ce-aș putea să fac

Când prin mine curge seva

Norilor purtați de vânt?

Să duc cu mine oare febra

vremelnicului legământ

De-a mă naște pentru-a fi

Într-o pădure, copac

Ucis de om, nu de stihii

Tot mai ucis, veac după veac?

acord de chitară-

în singurătatea-i siderală

luna pare

ireală

Vara se topise-n zare,

Sorbind razele de soare;

Năluca ei cuprinde valuri

Și mai bântuie pe dealuri.

Frunzele -și luară zborul,

Lăcrimându-si dorul;

Roiau în forfota de vânt, 

Strecurandu se -n pământ  

Pasărea tăcu-n grădină, 

Se pitulă sub streașina,

Tremurând ușor din aripi

De la frigura unor stropi,

Gura Cerului, febrilă

Cerne ploaie fără milă, 

Pomii murmură-surdină, 

Scârțâind din rădăcină .

Toamna suflă cu brumă, 

Iar veșmântul ei de -aramă 

Îl presără pe trupul ud,

Zdrentuit, aproape nud..

Norii se târăsc la vale,

Schimɓăndu-și formele,agale;

Pașii calcă prin noroaie, 

Se pierd în negură, șiroaie...

tinerețea-i departe

corzile vibrează 

la unison

cu extravaganta toamnă

cu cât ne depărtăm-

spre stânga,

de centrul creației divine,

valorile umane-și schimbă structura,

modificând genomul,

inversând sensul

forțelor de progres spiritual.

un copil.

mi-a spus că numerele negative

nu-s simpatice.

refăcut puzzle-ul:

 luna din nou printre pini-

dispărând ușor

dincolo de poartă

ploaie

răcoroasă primenitoare

hrănind întărind însuflețind

rădăcinile vieții de pretutindeni-

mângâind desfătând bucurând

melancolicul singuraticul

suflet

gulag virtual

eliminați din viață reală

închise

porțile existenței

adiere de seară,

faldurile perdelei

se ondulează 

ușor.

afecțiunea ta

blândă și mișcătoare

se revarsă într-o

mireasmă de crini.

rotație

robia

împinge barca credinței

spre curaj-

ciucuri din coroana cu diamante i-atârnă pe umeri.

într-un dans de tobe spaniol,

lanțurile se rup,

încurajând libertatea să-i strălucească-n priviri.

omul-în cercul destinului,

mulțumit cu urcușurile și alunecarile sale,

prins într-un vârtej de orbire,

devine apatic.

dependent de

substanțe,

circumstanțe si nevoi

înainte de apusul soarelui,

iată-l

îngenuncheat,

adulmecând

robia...