Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Anișoara Iordache
Data postării: 9 februarie 2023
Vizualizări: 750
Poezii din aceiaşi categorie
Cireşul
(din ciclul "Sa nu citesti asta")
acolo sus
ca o pasăre gigantică îmi fac cuibul
frunzele sunt hărţi spre ţări miraculoase
unde gheţarii îşi povestesc tainele
florile înfloresc la atingere
şi oamenii ştiu să râdă cu adevărat
acolo sus
vântul se leagănă şi adoarme în părul meu
îmi pun urechea la trunchiul copacului
să ascult cum înghite întunericul pământului
îi sărut scoarţa şi ştiu că el
nu mă va uita
acolo sus
răsuflarea e freamăt de frunze
totul capătă sens nou
lumina nu e culoare, lumina e numai sunet
se loveşte de frunze de crengi de trunchi
şi cântă
acolo sus
fericirea e numărată în sâmburi de cireşe
De ce cosești nebuno?
Ce-o fi acum pe pământ?
Ce vietăți mai mișună prin leșurile oamenilor?
Cum zboară timpul...
Simt cum clipele îmi ies ca firele de iarbă din piept
dar sunt cosite rapid de moarte...atemporalo!
De ce cosești nebuno, cine te-a tocmit?
Lasă-le, să-mi crească din piept, copaci uriași să crească,
să mă unesc cu cerul
să fiu veșnic...
Între zori și amurg...of, câtă suferință se încheagă!
Amarnic se zbate lumea pe creștetul unei zile.
E în zadar...fiindcă vine vremea de coasă.
Și, atunci, îți vine să urli spre toți Dumnezeii...
De ceee m-ați creaaat! Doar pentru o clipă de viață?
Dați-mi o mie de ani...
dă-mi veșnicia dacă mă iubești ca pe Tine însuți.
Curg, mă scurg în pământ, până-n străfund...
Eu, buricul pământului,
ce nebunie!
De ce cosești nebuno, cine te-a tocmit?
Înăuntrul inimii mele
Care este scopul nostru în viață?
Să învățăm, să absolvim, să lucrăm…
până va rămâne doar cenușa din noi?
Dar asta este oare – adevărata semnificație a vieții?
Eu, sunt o adolescentă, sunt încă un copil,
dar timpul trece și voi deveni adult.
Un adult? La vârsta de 18 ani?
Nu îmi doresc asta. Nu îmi doresc să devin adult.
Vreau să rămân pentru totdeauna la vârsta de 17 ani.
Vreau să îmi trăiesc viața așa cum îmi doresc.
Vreau să mă întorc în timp, când eram o fetiță naiva,
dar fericită.
Când singura mea frică era că nu mă va lăsa mama
să ies afară.
Când singura mea grijă era că nu puteam, într-o zi, să
mă bucur de prieteni și de natură.
Când puteam să zâmbesc cu un zâmbet real, sincer.
Când cei din jur mă priveau cu ochi dulci și mă făceau
să mă simt specială.
Când singurele mele lacrimi vărsate erau din cauza
că mă lovisem când mă dădeam cu trotineta.
Unde au dispărut acele momente prețioase?
Pentru unii, amintirile se reduc la simple momente
din trecut, închise într-o cutie cu lacăt.
Dar, pentru mine, acea cutie va rămâne mereu deschisă,
oferindu-mi ocazia de a înota printre acele amintiri.
Niciodată nu voi pune lacătul pe acea cutie.
Dacă o fac, o parte din mine se va prăbuși.
Fetița din mine va plânge, se va înduioșa și mă va certa.
Te rog…du-mă înapoi în trecut.
Mi-e frică. Sunt speriată. Plâng.
Când voi mai avea ocazia să râd împreună cu colegii în timpul
orelor sau în pauze?
Când voi mai avea ocazia să împărtășesc cu mama sentimentele
mele de tânără îndrăgostită?
Când voi mai putea să adorm liniștită în fiecare noapte,
fără a avea vreo grijă?
Când voi mai fi așa de fericită?
Îmi doresc să spun „Stop!” timpului și să fac tot ce îmi place
și tot ce mi-am dorit vreodată să fac, înainte să trec pragul
de 17 ani.
Voi reuși eu oare – să ajung persoana la care eu, în vârstă de
9 ani, visam?
Îmi doresc ca răspunsul meu să fie da.
Deoarece nu vreau să o dezamăgesc pe acea fetiță frumoasă
și naivă, cu ochi albaștri, care mereu m-a susținut și a fost
alături de mine.
Vreau să se uite la mine cu ochii ei plăpânzi și să-mi spună:
„Întotdeauna am visat să ajung ca și tine”.
Mă iubesc
Știu,pentru oameni nu însemna ceva,
Dar eu mă iubesc,
Mă iubesc pentru culorile gândurilor mele,
Pentru melodia sufletului,
Pentru ochii mei ca două stele,
Pentru frumusețea cu care văd marea,și omul,
Pentru ceea ce mă fac cuvintele mele,
Pentru viața ce pulseaza in mine..
Atât de imperfecta,și totuși,frumoasa,
Poate nu la chip,poate nu la trup,
Ce la imaginea aceea ce tine de inimă.
(Monica)
Liste
să nu-mi spui că ai mai vrea și o bucată de cer
pe lângă inima mea
ar fi prea mult
nu-mi cere ce nu-ți pot da și nu-ți poate da nimeni
lista ta de dorințe a ajuns la sfârșit
e timpul să te uiți și peste lista mea
scurtă
cu un singur punct
„primeștie-mă în sufletul tău
să dorm acolo o noapte!”
atât
e destul de puțin și nu există nicio primejdie
să rămân dincolo de noaptea aceasta
fiindcă eu sunt ca o pasăre
îmi place mai mult albastru infinit al cerului
decât orice
urăsc colivia în care ai vrea să mă închizi
dar parcă aș intra înăuntru o noapte
(când nu mă poți expune prietenilor tăi
ca pe un papagal pornografic!)
să văd cu ochii mei ce schelete ascunzi
în debaraua ta sinistră
a gândului…
Cireşul
(din ciclul "Sa nu citesti asta")
acolo sus
ca o pasăre gigantică îmi fac cuibul
frunzele sunt hărţi spre ţări miraculoase
unde gheţarii îşi povestesc tainele
florile înfloresc la atingere
şi oamenii ştiu să râdă cu adevărat
acolo sus
vântul se leagănă şi adoarme în părul meu
îmi pun urechea la trunchiul copacului
să ascult cum înghite întunericul pământului
îi sărut scoarţa şi ştiu că el
nu mă va uita
acolo sus
răsuflarea e freamăt de frunze
totul capătă sens nou
lumina nu e culoare, lumina e numai sunet
se loveşte de frunze de crengi de trunchi
şi cântă
acolo sus
fericirea e numărată în sâmburi de cireşe
De ce cosești nebuno?
Ce-o fi acum pe pământ?
Ce vietăți mai mișună prin leșurile oamenilor?
Cum zboară timpul...
Simt cum clipele îmi ies ca firele de iarbă din piept
dar sunt cosite rapid de moarte...atemporalo!
De ce cosești nebuno, cine te-a tocmit?
Lasă-le, să-mi crească din piept, copaci uriași să crească,
să mă unesc cu cerul
să fiu veșnic...
Între zori și amurg...of, câtă suferință se încheagă!
Amarnic se zbate lumea pe creștetul unei zile.
E în zadar...fiindcă vine vremea de coasă.
Și, atunci, îți vine să urli spre toți Dumnezeii...
De ceee m-ați creaaat! Doar pentru o clipă de viață?
Dați-mi o mie de ani...
dă-mi veșnicia dacă mă iubești ca pe Tine însuți.
Curg, mă scurg în pământ, până-n străfund...
Eu, buricul pământului,
ce nebunie!
De ce cosești nebuno, cine te-a tocmit?
Înăuntrul inimii mele
Care este scopul nostru în viață?
Să învățăm, să absolvim, să lucrăm…
până va rămâne doar cenușa din noi?
Dar asta este oare – adevărata semnificație a vieții?
Eu, sunt o adolescentă, sunt încă un copil,
dar timpul trece și voi deveni adult.
Un adult? La vârsta de 18 ani?
Nu îmi doresc asta. Nu îmi doresc să devin adult.
Vreau să rămân pentru totdeauna la vârsta de 17 ani.
Vreau să îmi trăiesc viața așa cum îmi doresc.
Vreau să mă întorc în timp, când eram o fetiță naiva,
dar fericită.
Când singura mea frică era că nu mă va lăsa mama
să ies afară.
Când singura mea grijă era că nu puteam, într-o zi, să
mă bucur de prieteni și de natură.
Când puteam să zâmbesc cu un zâmbet real, sincer.
Când cei din jur mă priveau cu ochi dulci și mă făceau
să mă simt specială.
Când singurele mele lacrimi vărsate erau din cauza
că mă lovisem când mă dădeam cu trotineta.
Unde au dispărut acele momente prețioase?
Pentru unii, amintirile se reduc la simple momente
din trecut, închise într-o cutie cu lacăt.
Dar, pentru mine, acea cutie va rămâne mereu deschisă,
oferindu-mi ocazia de a înota printre acele amintiri.
Niciodată nu voi pune lacătul pe acea cutie.
Dacă o fac, o parte din mine se va prăbuși.
Fetița din mine va plânge, se va înduioșa și mă va certa.
Te rog…du-mă înapoi în trecut.
Mi-e frică. Sunt speriată. Plâng.
Când voi mai avea ocazia să râd împreună cu colegii în timpul
orelor sau în pauze?
Când voi mai avea ocazia să împărtășesc cu mama sentimentele
mele de tânără îndrăgostită?
Când voi mai putea să adorm liniștită în fiecare noapte,
fără a avea vreo grijă?
Când voi mai fi așa de fericită?
Îmi doresc să spun „Stop!” timpului și să fac tot ce îmi place
și tot ce mi-am dorit vreodată să fac, înainte să trec pragul
de 17 ani.
Voi reuși eu oare – să ajung persoana la care eu, în vârstă de
9 ani, visam?
Îmi doresc ca răspunsul meu să fie da.
Deoarece nu vreau să o dezamăgesc pe acea fetiță frumoasă
și naivă, cu ochi albaștri, care mereu m-a susținut și a fost
alături de mine.
Vreau să se uite la mine cu ochii ei plăpânzi și să-mi spună:
„Întotdeauna am visat să ajung ca și tine”.
Mă iubesc
Știu,pentru oameni nu însemna ceva,
Dar eu mă iubesc,
Mă iubesc pentru culorile gândurilor mele,
Pentru melodia sufletului,
Pentru ochii mei ca două stele,
Pentru frumusețea cu care văd marea,și omul,
Pentru ceea ce mă fac cuvintele mele,
Pentru viața ce pulseaza in mine..
Atât de imperfecta,și totuși,frumoasa,
Poate nu la chip,poate nu la trup,
Ce la imaginea aceea ce tine de inimă.
(Monica)
Liste
să nu-mi spui că ai mai vrea și o bucată de cer
pe lângă inima mea
ar fi prea mult
nu-mi cere ce nu-ți pot da și nu-ți poate da nimeni
lista ta de dorințe a ajuns la sfârșit
e timpul să te uiți și peste lista mea
scurtă
cu un singur punct
„primeștie-mă în sufletul tău
să dorm acolo o noapte!”
atât
e destul de puțin și nu există nicio primejdie
să rămân dincolo de noaptea aceasta
fiindcă eu sunt ca o pasăre
îmi place mai mult albastru infinit al cerului
decât orice
urăsc colivia în care ai vrea să mă închizi
dar parcă aș intra înăuntru o noapte
(când nu mă poți expune prietenilor tăi
ca pe un papagal pornografic!)
să văd cu ochii mei ce schelete ascunzi
în debaraua ta sinistră
a gândului…
Alte poezii ale autorului
instantaneu 1/1
prin perdeaua brodată cu fluturi
luna încețoșată
adâncește tăcerea
valuri de umbre
se izbesc zgomotoase
de crengi de mesteacăn
conversații tăcute /1
conversații tăcute -
sub seninătatea năbădăioasă
a lunii,
estompează lumina tremurătoare
a felinarelor;
amărăciuni și întristări
sunt luate de sunetele blânde
ale unui flaut,
duse hăt-departe,
până la picioarele din piatră
ale anticelor
temple.
Joc/4
deșirând strigătul dorului
in vechile graiuri,
fără contur
pașii timpului...
%
doar omul vertical cu umbra sa,
aidoma unei vele latine,
nu se scufundă- n
vâltorile vieții.
crochiu liric/1
doar tristețea-
unor triluri de privighetoare,
atinge
vârfurile plopilor.
abia simțit,
vântul
mătură urmele celor ce-viețuiesc
în morminte.
Joc/10
tuse seacă de toamnă ,
copacii-de pe autostrada suspendată
a disperării,
duc dorul
păsărilor călătoare.
%
suspine-
la clarinet si vioară,
îmbracă
intr-un mănunchi de dalii
axa lumii.
stări/5
într-un inel de ape rotitoare
stă ghemuită fericirea-
oglindire subiectivă
a propriei dorințe.
pentru mulți,
fericirea e sinonimă cu împlinirea,
umplerea hambarelor cu bogății.
moartea dușmanilor...
ne deplasăm amnezici
pe drumul separării....
instantaneu 1/1
prin perdeaua brodată cu fluturi
luna încețoșată
adâncește tăcerea
valuri de umbre
se izbesc zgomotoase
de crengi de mesteacăn
conversații tăcute /1
conversații tăcute -
sub seninătatea năbădăioasă
a lunii,
estompează lumina tremurătoare
a felinarelor;
amărăciuni și întristări
sunt luate de sunetele blânde
ale unui flaut,
duse hăt-departe,
până la picioarele din piatră
ale anticelor
temple.
Joc/4
deșirând strigătul dorului
in vechile graiuri,
fără contur
pașii timpului...
%
doar omul vertical cu umbra sa,
aidoma unei vele latine,
nu se scufundă- n
vâltorile vieții.
crochiu liric/1
doar tristețea-
unor triluri de privighetoare,
atinge
vârfurile plopilor.
abia simțit,
vântul
mătură urmele celor ce-viețuiesc
în morminte.
Joc/10
tuse seacă de toamnă ,
copacii-de pe autostrada suspendată
a disperării,
duc dorul
păsărilor călătoare.
%
suspine-
la clarinet si vioară,
îmbracă
intr-un mănunchi de dalii
axa lumii.
stări/5
într-un inel de ape rotitoare
stă ghemuită fericirea-
oglindire subiectivă
a propriei dorințe.
pentru mulți,
fericirea e sinonimă cu împlinirea,
umplerea hambarelor cu bogății.
moartea dușmanilor...
ne deplasăm amnezici
pe drumul separării....