Crez

Din tărâmul ceresc, o lumină coboară,

O poveste sfântă, cu jertfă și glorie.

Un prunc se naște, în iesle culcat,

Fiul lui Dumnezeu, lumii salvat.

Cuvinte de pace și dragoste propovăduiește,

Minuni înfăptuiește, bolnavi vindecă.

Oamenii îl urmează, cu speranță în suflet,

Căci Împărăția lui Dumnezeu e aproape.

Dar ura și invidia îl conduc spre moarte,

Pe cruce răstignit, pentru păcatele noastre.

Trei zile în mormânt, dar moartea nu-l ține,

Învie din morți, biruitor, cu slavă deplină.

Cincizeci de zile petrece cu ucenicii,

Îi învață și îi trimite să propovăduiască Evanghelia.

Duhul Sfânt coboară, Biserica se naște,

Credința se răspândește, sufletele se mântuiesc.

De-a lungul veacurilor, creștinii îl urmează,

Prin cruci și suferințe, dar și cu bucurie.

Căci în Hristos au viața veșnică,

Nădejdea gloriei cerești, lumina nemuririi.

Creștinismul e o poveste de iubire,

De jertfă și iertare, de speranță și mântuire.

E o călătorie spre Împărăția lui Dumnezeu,

Un drum al credinței, al dragostei și al luminii.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Lazar Nicolae poezii.online Crez

Data postării: 8 februarie

Vizualizări: 137

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Viata

Lumina ochilor mei,ca un răsărit de soare,

Sufletul meu,ca o câmpie cu maci..

Iubesc atât de mult clipa de-acum,

Transformata in trecut ,ca un ghimpe ma-npunge in suflet,și doare..

O lacrimă cade când gândul atinge imaginea apusului trist,

Un zambet apare când mă trezesc și spun ,,E încă acum".

Te iubesc,viața,atât de puternic încât bătăile inimii mele ucid plânsul clopotelor ce-anunta finaluri de drum...

Mai mult...

Miștocarului


Tu, ți-ai făcut obișnuință
Să spui întruna mii și mii,
Arunci păreri fără să știi,
Cu silă, te alung când vii.

 

La poartă lacăt am să pun
Să mă aștepți mereu în drum
Și de dorești să îmi vorbești
Ajungi curând să te căiești.

 

Că limbă am și eu, să știi
Am chiar și darul de-a vorbi,
Încearcă să mai șuguiești
Că te reped de nu te vezi,

 

Iar dacă nu ți-a fost de-ajuns
Ca un afront ce mi-l aduci
Aduc și eu în schimb ceva
E palma mea pe fața ta.

Mai mult...

Fǎrǎ rost...

O nouă zi apare-n geam
Şi este clar că-i dimineaţă,
Iar el, poetul stă gandind...
La viaţă.
Să-nceapă el acum să scrie?
Mai are oare-acum vreun rost
Să scrie-o nouă epopee
Din tot ce-a fost?
Incepe-ntr-un tarziu povestea
Unui bătran ce-abia mergea
Pe-un drum pustiu, pe timp de noapte,
Pe calea sa...
E frant bătranul din poveste,
Iar autorul supărat
Ii strigă parcă-n ghilimele:
"Cazi la pămant, bătran stricat".
Şi el căzu...
Puterea parcă i se scurse,
Iar inima abia că-i bate
Şi palmele bătătorite
Strangeau uşor iarba uscată.
Se duce...se stinge-n fiecare clipă,
O carte Sfantă-i cade din manta,
Abia c-o vede şi şopteşte:
"Doamne, ia-mă in Impărăţia Ta".
N-avea nimic in lumea asta,
N-avea copii, n-avea nici casă,
Era doar el, nimic mai mult
Şi chiar puterea lui il lasă.
Ii strigă-ntr-un tarziu poetul:
"Să nu cumva să mori, bătrane
Căci viaţa ta e-n mintea mea
Şi de tu mori, ce-mi mai rămane?"
Nu apucă insă s-asculte
Cuvintele acelea ne-nţelese;
Inchise ochii şi muri
In ierburile dese.
"Iar m-ai trădat, bărtane!"
Strigă poetul cu putere;
"Ce pot să fac să te renasc,
Bătran stricat...plin de durere?"
S-a dus povestea incepută,
S-a dus creaţia de o viaţă,
Pană şi eroii-mi mor
De dimineaţă...

Mai mult...

Am să vă dau în judecată

Am să vă dau în judecată!

că ma-ți lăsat orfan într-o lume ciudată.

cu mamă îndepărtată,

strig la voi cu vocea îndurerată!

cu viața, aproape de tot subjugată

ma-ți lăsat în a voii soartă,

crudă, acră și sărat.

eu îmi ascund durerea mascată,

cu inima frîntă și fața curată.

vă urăsc a suta dată !!!

pentru răpire de tată,

pentru tinerețea asasinată,

pentru durerea împrumutată.

v-aș împușca pe toți de laolaltă!

ce viață urîtă,

O să mă dați în judecată!

Mai mult...

Hai cântă mutule

 

Hai cântă mutule că-s surd,

Să-mi crească păpădia în ureche,

Afară-i soare, eu sunt ud,

Și beau cu mine în pereche.

 

Păzea că vine viața acasă,

Și moartea mi-i metresă,

Ascunde târfa pe sub masă,

Ori plimbă îngerul în lesă.

 

Hai cântă mutule întruna,

Pe moarte bag-o în vioară,

Ciupește corzile ca-ntodeauna,

Ca ea să geamă iar viața să mă doară.

Mai mult...

Cântecul nopții

Cântecul nopții, adiere sublimă,

Înserarea misterioasă, vis de aur.

Ritmuri stelare, tainică simfonie,

În liniștea ce îmbrățișează timpul.

 

Nopțile cântă în ecouri fără margini,

Melodii de stele, în dans cosmic.

Notele se împletesc într-un cor divin,

Povești nespuse, secrete ascunse.

 

Sub cerul întunecat, cântecul răsare,

Ode ale tăcerii, povești neînțelese.

Vorbește-n șoaptă, cuvinte îngemănate,

Cântecul nopții dezvăluie iubirea.

 

În umbra lunii pline, versurile dansează,

Sufletele se unesc într-o armonie tandră.

Cântecul nopții strigă către inimi ratace,

Doruri ascun Cântecul nopții, mister adânc,

Înserarea îmbrățișează cerul senin.

Rimele se leagă într-un dans tandru,

În tăcerea ce ascunde visuri nebune.

 

Stelele cântă în lumini strălucitoare,

Melodii fără cuvinte, doar înțelese de suflete.

Noaptea răspunde cu ecouri de iubire,

Cântecul nopții ne poartă pe aripi de dor.

 

Prin întuneric, versurile se rostesc,

Povești nespuse prind viață în melodie.

Nopțile cântă tainic, în ritmuri divine,

În liniștea ce aduce alinare și armonie.

 

Sub lună plină, cuvintele se împreunează,

Sufletele se unesc într-o simfonie divină.

Cântecul nopții ne cheamă la visare,

În universul său

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Februarie

Februarie, luna iubirii,

A zilelor scurte și nopților lungi,

A zăpezii care începe să se topească,

A primăverii care bate la ușă.

Februarie, luna sărbătorilor,

A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,

A Mărțișorului, simbolul primăverii,

A zilelor de bucurie și veselie.

Februarie, luna speranței,

A zilelor mai lungi și mai calde,

A soarelui care începe să răsară mai devreme,

A unei noi începuturi.

Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,

O lună frumoasă și plină de semnificație.

Mai mult...