Crez
Din tărâmul ceresc, o lumină coboară,
O poveste sfântă, cu jertfă și glorie.
Un prunc se naște, în iesle culcat,
Fiul lui Dumnezeu, lumii salvat.
Cuvinte de pace și dragoste propovăduiește,
Minuni înfăptuiește, bolnavi vindecă.
Oamenii îl urmează, cu speranță în suflet,
Căci Împărăția lui Dumnezeu e aproape.
Dar ura și invidia îl conduc spre moarte,
Pe cruce răstignit, pentru păcatele noastre.
Trei zile în mormânt, dar moartea nu-l ține,
Învie din morți, biruitor, cu slavă deplină.
Cincizeci de zile petrece cu ucenicii,
Îi învață și îi trimite să propovăduiască Evanghelia.
Duhul Sfânt coboară, Biserica se naște,
Credința se răspândește, sufletele se mântuiesc.
De-a lungul veacurilor, creștinii îl urmează,
Prin cruci și suferințe, dar și cu bucurie.
Căci în Hristos au viața veșnică,
Nădejdea gloriei cerești, lumina nemuririi.
Creștinismul e o poveste de iubire,
De jertfă și iertare, de speranță și mântuire.
E o călătorie spre Împărăția lui Dumnezeu,
Un drum al credinței, al dragostei și al luminii.
Category: Diverse poems
All author's poems: Lazar Nicolae
Date of posting: 8 февраля 2024
Views: 617
Poems in the same category
Căutând un nou pământ...
Prin tăcerea ce m-apasă,
Pacea-mi pare un război,
O lumină stinsă-n casă,
Un ecou pierdut în ploi.
Pasul meu rămâne-n urmă,
Și-mi înșeală dorul blând,
Un trecut întruna scurmă,
Căutând un nou pământ.
Și de-ar fi să-mi rup vecia,
Într-un zbor spre infinit,
Aș pătrunde-n galaxia,
Unui suflet rătăcit.
Vântul iar îmi cântă ruga,
Pânza timpului se-ntinde,
Și-mpletesc din noapte fuga,
Spre ce taină mă cuprinde.
Curg pe cer rugini de gânduri,
Umbre tac, iar eu ascult,
Ochiul plânge rânduri, rânduri,
Timpul stă să-i dea tribut.
Sufletul mi-l las pe ape,
Fără ancoră la mal,
În adâncuri se despoaie,
Fără glas, fără final.
Doar ecouri mi se-mplântă,
În sicriu de lemn uscat,
Și în pânza sfâșiată,
Suflu iar, ca altădat’.
Iar în vântul ce se-ncheagă,
Se ridică un altar,
Și cenușa mea întreagă,
Se risipă-n alt hotar.
zi de neprimit flori
mi se spunea că florile și bomboanele
conțin serotonină incapsulată
ca într-o pastilă pentru colesterol,
în ele s-a îndesat toată pasiunea lumii,
dar și banii de la fundul buzunarului.
vreau flori și
vreau bomboane dulci
așa de dulci, să ma doară dinții
să-i spun dentistului că am carii
pentru ca sunt prea iubită.
au uitat să-mi dea
sigur voiau, dar au uitat
nu?
că iubirea e o boală contagioasă,
o răceală de vară care
te enervează de mori
Poate m-am îmbrăcat prea gros..
oricum nu îmi plăceau lalelele
sau zambilele
sau ghioceii trecuți, că e martie deja
nu îmi plăceau oricum.
nu scriu cerând consolare
nu scriu să-mi plâng de milă
ci pentru că scrisul este floarea mea
zambila mea, ghiocelul meu
pe care o țin pe birou
și pe care o ud credincios.
la mulți ani celor care
nu au primit flori sau
bomboane prea dulci,
celor care deja au flori
domnind peste biroul lor
la soare.
Gerul....
Vântul mă mușcă de față,
Într-un frig infernal mă desfăt,
Sângele în vene-mi îngheață,
Cu bulgări de foc mă îmbăt.
Mi-s oasele gârbove-n coaste,
Și văd cum prăpădul revine,
Înfrunt a gerului oaste,
Și simt o Siberie în mine.
Mi-e frig și sunt rece ca gheața,
În cristale, de mișc, mă voi frânge,
Jăratec aș mânca dimineața,
Și clocot mi-aș turna peste sânge.
Mi-e frig, doar mi-e frig și îs sloi,
Soarele nu-l mai văd nici în vis,
Cu gerul port acum un război,
În care focul este strict interzis.
Mozaic
Pestriță e lumea întreagă!
Pe loc nu știe a sta...
De stă,vrea să se miște,
De mișcă,vrea să stea!
Iar omul nu știe ce vrea!
Când râde, când plânge!
Ori naște,ori moare!
Face,desface, țipă sau tace!
Direcție au toate
Chiar de n-ar vrea!
Lumea-i făcută de cineva
Sau ba!?
(26 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)
Apa trece, pietrele si faptele rămân!
Când ajungi să-ți numeri anii
Tare-ai vrea să oprești roata,
Sau măcar timpul s-o strice
S-o repari și să-ți vezi soarta
Când ești tânăr habar n-ai
Cât de ușor trece vremea,
Gându-ți este doar s-aduni
Și să îți sporești averea
Când îți faci un rost în viață
Uiți spre cer să mai privești,
Și gândești că tot ți se cuvine
N-ai de ce cuiva, să mulțumești
Când apar dureri, nevoi în casă
Atunci grabnic pe pământ cobori,
Și-ntelegi că ești un simplu călător
Cu bilet plătit sau nu și, ai să zbori
Când ești sănătos și ai de toate
Nu uita ca mâine vei fi un bătrân,
Viața nu ți-o irosi că vorba spune
Apa trece, pietrele și faptele rămân!
Căutând un nou pământ...
Prin tăcerea ce m-apasă,
Pacea-mi pare un război,
O lumină stinsă-n casă,
Un ecou pierdut în ploi.
Pasul meu rămâne-n urmă,
Și-mi înșeală dorul blând,
Un trecut întruna scurmă,
Căutând un nou pământ.
Și de-ar fi să-mi rup vecia,
Într-un zbor spre infinit,
Aș pătrunde-n galaxia,
Unui suflet rătăcit.
Vântul iar îmi cântă ruga,
Pânza timpului se-ntinde,
Și-mpletesc din noapte fuga,
Spre ce taină mă cuprinde.
Curg pe cer rugini de gânduri,
Umbre tac, iar eu ascult,
Ochiul plânge rânduri, rânduri,
Timpul stă să-i dea tribut.
Sufletul mi-l las pe ape,
Fără ancoră la mal,
În adâncuri se despoaie,
Fără glas, fără final.
Doar ecouri mi se-mplântă,
În sicriu de lemn uscat,
Și în pânza sfâșiată,
Suflu iar, ca altădat’.
Iar în vântul ce se-ncheagă,
Se ridică un altar,
Și cenușa mea întreagă,
Se risipă-n alt hotar.
zi de neprimit flori
mi se spunea că florile și bomboanele
conțin serotonină incapsulată
ca într-o pastilă pentru colesterol,
în ele s-a îndesat toată pasiunea lumii,
dar și banii de la fundul buzunarului.
vreau flori și
vreau bomboane dulci
așa de dulci, să ma doară dinții
să-i spun dentistului că am carii
pentru ca sunt prea iubită.
au uitat să-mi dea
sigur voiau, dar au uitat
nu?
că iubirea e o boală contagioasă,
o răceală de vară care
te enervează de mori
Poate m-am îmbrăcat prea gros..
oricum nu îmi plăceau lalelele
sau zambilele
sau ghioceii trecuți, că e martie deja
nu îmi plăceau oricum.
nu scriu cerând consolare
nu scriu să-mi plâng de milă
ci pentru că scrisul este floarea mea
zambila mea, ghiocelul meu
pe care o țin pe birou
și pe care o ud credincios.
la mulți ani celor care
nu au primit flori sau
bomboane prea dulci,
celor care deja au flori
domnind peste biroul lor
la soare.
Gerul....
Vântul mă mușcă de față,
Într-un frig infernal mă desfăt,
Sângele în vene-mi îngheață,
Cu bulgări de foc mă îmbăt.
Mi-s oasele gârbove-n coaste,
Și văd cum prăpădul revine,
Înfrunt a gerului oaste,
Și simt o Siberie în mine.
Mi-e frig și sunt rece ca gheața,
În cristale, de mișc, mă voi frânge,
Jăratec aș mânca dimineața,
Și clocot mi-aș turna peste sânge.
Mi-e frig, doar mi-e frig și îs sloi,
Soarele nu-l mai văd nici în vis,
Cu gerul port acum un război,
În care focul este strict interzis.
Mozaic
Pestriță e lumea întreagă!
Pe loc nu știe a sta...
De stă,vrea să se miște,
De mișcă,vrea să stea!
Iar omul nu știe ce vrea!
Când râde, când plânge!
Ori naște,ori moare!
Face,desface, țipă sau tace!
Direcție au toate
Chiar de n-ar vrea!
Lumea-i făcută de cineva
Sau ba!?
(26 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)
Apa trece, pietrele si faptele rămân!
Când ajungi să-ți numeri anii
Tare-ai vrea să oprești roata,
Sau măcar timpul s-o strice
S-o repari și să-ți vezi soarta
Când ești tânăr habar n-ai
Cât de ușor trece vremea,
Gându-ți este doar s-aduni
Și să îți sporești averea
Când îți faci un rost în viață
Uiți spre cer să mai privești,
Și gândești că tot ți se cuvine
N-ai de ce cuiva, să mulțumești
Când apar dureri, nevoi în casă
Atunci grabnic pe pământ cobori,
Și-ntelegi că ești un simplu călător
Cu bilet plătit sau nu și, ai să zbori
Când ești sănătos și ai de toate
Nu uita ca mâine vei fi un bătrân,
Viața nu ți-o irosi că vorba spune
Apa trece, pietrele și faptele rămân!
Other poems by the author
Februarie
Februarie, luna iubirii,
A zilelor scurte și nopților lungi,
A zăpezii care începe să se topească,
A primăverii care bate la ușă.
Februarie, luna sărbătorilor,
A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,
A Mărțișorului, simbolul primăverii,
A zilelor de bucurie și veselie.
Februarie, luna speranței,
A zilelor mai lungi și mai calde,
A soarelui care începe să răsară mai devreme,
A unei noi începuturi.
Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,
O lună frumoasă și plină de semnificație.
În adâncul sufletului
Într-un colț întunecat, ascuns de lume,
Trăiește o durere, veche și surdă.
Un gol imens, o pustietate cruntă,
Unde speranța s-a stins, ca o lumânare murdă.
Lacrimi amare se scurg pe obraji,
În liniștea nopții, sub cerul senin.
Amintiri dureroase, ca niște cuțite ascuțite,
Înfipte adânc în suflet, deschid răni.
Vântul șoptește triste melodii,
Și foșnete frunzele uscate, ca un plâns.
Singurătatea mă cuprinde, mă sufocă,
Și mă îneacă în valuri de deznădejde.
Oboseală de a mai lupta,de a mai spera,
O dorință arzătoare de a dispărea.
Într-un colț întunecat, sufletul meu geme,
Și așteaptă în zadar, o rază de lumină să-l încălzească.
Februarie
Februarie, luna iubirii,
A zilelor scurte și nopților lungi,
A zăpezii care începe să se topească,
A primăverii care bate la ușă.
Februarie, luna sărbătorilor,
A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,
A Mărțișorului, simbolul primăverii,
A zilelor de bucurie și veselie.
Februarie, luna speranței,
A zilelor mai lungi și mai calde,
A soarelui care începe să răsară mai devreme,
A unei noi începuturi.
Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,
O lună frumoasă și plină de semnificație.
În adâncul sufletului
Într-un colț întunecat, ascuns de lume,
Trăiește o durere, veche și surdă.
Un gol imens, o pustietate cruntă,
Unde speranța s-a stins, ca o lumânare murdă.
Lacrimi amare se scurg pe obraji,
În liniștea nopții, sub cerul senin.
Amintiri dureroase, ca niște cuțite ascuțite,
Înfipte adânc în suflet, deschid răni.
Vântul șoptește triste melodii,
Și foșnete frunzele uscate, ca un plâns.
Singurătatea mă cuprinde, mă sufocă,
Și mă îneacă în valuri de deznădejde.
Oboseală de a mai lupta,de a mai spera,
O dorință arzătoare de a dispărea.
Într-un colț întunecat, sufletul meu geme,
Și așteaptă în zadar, o rază de lumină să-l încălzească.
Februarie
Februarie, luna iubirii,
A zilelor scurte și nopților lungi,
A zăpezii care începe să se topească,
A primăverii care bate la ușă.
Februarie, luna sărbătorilor,
A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,
A Mărțișorului, simbolul primăverii,
A zilelor de bucurie și veselie.
Februarie, luna speranței,
A zilelor mai lungi și mai calde,
A soarelui care începe să răsară mai devreme,
A unei noi începuturi.
Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,
O lună frumoasă și plină de semnificație.
În adâncul sufletului
Într-un colț întunecat, ascuns de lume,
Trăiește o durere, veche și surdă.
Un gol imens, o pustietate cruntă,
Unde speranța s-a stins, ca o lumânare murdă.
Lacrimi amare se scurg pe obraji,
În liniștea nopții, sub cerul senin.
Amintiri dureroase, ca niște cuțite ascuțite,
Înfipte adânc în suflet, deschid răni.
Vântul șoptește triste melodii,
Și foșnete frunzele uscate, ca un plâns.
Singurătatea mă cuprinde, mă sufocă,
Și mă îneacă în valuri de deznădejde.
Oboseală de a mai lupta,de a mai spera,
O dorință arzătoare de a dispărea.
Într-un colț întunecat, sufletul meu geme,
Și așteaptă în zadar, o rază de lumină să-l încălzească.
Februarie
Februarie, luna iubirii,
A zilelor scurte și nopților lungi,
A zăpezii care începe să se topească,
A primăverii care bate la ușă.
Februarie, luna sărbătorilor,
A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,
A Mărțișorului, simbolul primăverii,
A zilelor de bucurie și veselie.
Februarie, luna speranței,
A zilelor mai lungi și mai calde,
A soarelui care începe să răsară mai devreme,
A unei noi începuturi.
Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,
O lună frumoasă și plină de semnificație.
În adâncul sufletului
Într-un colț întunecat, ascuns de lume,
Trăiește o durere, veche și surdă.
Un gol imens, o pustietate cruntă,
Unde speranța s-a stins, ca o lumânare murdă.
Lacrimi amare se scurg pe obraji,
În liniștea nopții, sub cerul senin.
Amintiri dureroase, ca niște cuțite ascuțite,
Înfipte adânc în suflet, deschid răni.
Vântul șoptește triste melodii,
Și foșnete frunzele uscate, ca un plâns.
Singurătatea mă cuprinde, mă sufocă,
Și mă îneacă în valuri de deznădejde.
Oboseală de a mai lupta,de a mai spera,
O dorință arzătoare de a dispărea.
Într-un colț întunecat, sufletul meu geme,
Și așteaptă în zadar, o rază de lumină să-l încălzească.