Majoratul

Poate că azi nu sunt atât de sigură,

Cum ieri am fost perfect convinsă,

Că mâine nu voi mai fi singură

În lupta vieții, care părea învinsă.

Principalele simboluri ale vieții,

Apa, aerul, pământul și focul

Sunt elemente necesare tinereții

Ca să croiești bătrâneții cojocul.

Filozofia tuturor trăirilor noastre

Își lasă amprenta dedicatoare

În gândurile și inimile noastre,

Liniștitoare și binefăcătoare.

Lună, nu mă-ntrista cu lacrimi amare,

Nu-mi spulbera speranțele-n viață,

Nu-mi alunga cântecul de chemare

Ci păstrează-mi zorii pentru dimineață.

Dăruiește-mi tăcerea unei nopți de mister.

Luminează-mi calea cea lungă și grea,

Invită stelele să transforme timpul auster

Și să nu-mi mai măsoare tulburarea.

În tăcere aud vântul cum bate

Și privesc drumul apei sălbatic,

Și-aud zgomote surde, departe

Create de-ntreg alaiul empatic.

Apleacă asupra-mi palida sclipire

Ca blândă și calmă natura să devină,

Și din contopire, sufletul să mă inspire

Ca noile speranțe în gându-mi să revină.

Gândurile-mi adunate fir cu fir

Ce în versuri doresc să le răsfir,

Au muza cu care să mă luminez

Inspirația ca stihul să-l încununez.

Din vuietul suspinelor sufletești

Pe care vrei, speri să-l liniștești,

Îl acoperi cu gândul tău celest

Și ascuns în fiecare nobil gest.

Grâul să se cultive în nord-est,

Bujorii să-nflorească în sud-est

Pomii să rodească în nord-vest

Și grădinile bogate în sud-vest.

Fluviul cu marea să se-mpreune

Cu voință de-a fi pace-n regiune.

Munți și ape de străbuni vegheate

Care-n țară de Dumnezeu-s create.

Lumina orizontului din depărtare

Să fie ca o undă vie de-ndreptare

A relelor ce pe pământ se-ntâmplă,

Și care au o formă conflictuală amplă.

Să lăsăm fluviul gândului bun să fie

Esența faptelor înșiruite-ntr-o grafie,

Cu care să putem mereu reaminti

Că munți, ape și cer, nu le poți clinti.

Interesul, asemenea lupului,

Se furișează timid și apoi tiptil,

Intrând lacom în suflete, subtil

Adulmecând mirosul scopului.

Îl descoperi în multe variante.

Unii-l privesc ca o necesitate.

Alții ca pe o mare modalitate

De-a dobândi lucruri luxuriante.

Interesul, asemenea vulpii,

Se face admis prin viclenie,

Apelând mereu la "prietenie",

Dar calcă apoi mii de principii.

Îl găsești plin de multe ambiții.

Să-ți înșele propria încredere

Numai să obțină o accedere,

Așa cum procedează ipocriții.

Interesul, asemenea rândunicii,

Construiește cuibul sub streșini,

Creând ambientul unei grădini

Și hrănește tulpina unei statornicii.

Îl îmbrățișezi cu plăcere divină.

Căci dăruiește un scop benefic

Și doar prin iubire ce-l autentific

Ne mai lăsând răul să parvină.

Un cățel rău și îngâmfat,

Se plimba pe străzi haihui.

Și grăbit a înhățat

O pisică a nu știu cui.

Însă vezi că pisicuța

Cea roșcată și speriată,

A strigat-o pe măicuța

Cea dungată și umflată.

Ea de cum și auzi

Glasul micului său pui,

Se-ncruntă și s-azvârli

Drept în fața dumnealui.

Dar cățelul vezi matale

Nu se lăsa dus de nas,

Și îi dădu îndată o labă

Lăsând-o fără de glas.

Dară vezi, că mândru Soare

Ce stătea și îi privea,

Se gândea c-ar fi în stare

S-o ajute, c-ar putea.

Și o rază a sa fierbinte

Îl ajunse pe cățel,

Stricându-i de-ndată jocul

Ce-l desfătase nițel.

Și privind cu ochi voioși,

Măicuța acum bucuroasă,

Mulțumi Soarelui tandru,

Luându-și pisicul acasă.

Viața este un joc al magicului.

Începi prin a arunca zarurile.

Soarta ți-arată drumurile

Și intri în jungla destinului.

Sunt drumuri ce te îndreaptă

Spre poieni însorite,

Grădini înflorite,

Și speri că-i calea cea dreaptă.

Alte drumuri te-mping

Spre un imens deșert,

Unde totul este pe sfert,

Și miile de griji înving.

Poți ajunge în păduri tropicale

Unde bogăția naturii e-n floare.

Dar lupți cu liane și fiare

Să te menții pe această cale.

Mama mea, icoană sfântă, Mama mea, suflet de pâine, Tu eşti unica fiinţă Care în sufletul meu veşnic va rămâne. Va trece timpul peste mine, Va trece timpul peste noi, Dar tu vei fi unica fiinţă Care mă va apăra de vânt şi ploi. Pentru tine, scumpă mamă, Aş trece munţii în zbor, Căci tu eşti acea fiinţă Care mi-ai dat un viitor. În faţa ta mă închin Şi multă sănătate îţi doresc, Căci tu eşti unica fiinţă Pe care cu adevărat o iubesc. poezie de Vladimir Potlog

(din colecția poeziilor cu rol terapeutic)

Te rog, nu fii la fel ca cei pe care i-ai ajutat, fără tine n-ar fi putut face nimic la momentul respectiv, dar, de bine ce le-a priit ajutorul dat, au ,,uitat" să-ți mulțumească;

Te rog, nu fii la fel ca cei care te judecă, neștiind, de fapt, nimic despre tine, despre povestea ta, îți știu doar numele, nu și structura ta morală ca persoană;

Te rog, nu fii la fel ca cei cărora le trebuie o explicație plauzibilă pentru orice;

Te rog, nu fii la fel ca coautorii unei cărți care și-au însușit toată munca, excluzându-te din proiectul respectiv, NU era proiectul LOR, era al VOSTRU;

Te rog, nu fii ca cei pentru care nimic nu contează pe fața pământului, important e doar lor să le iasă pasența, să își îndeplinească obiectivele la timp, fix în maniera în care au vrut, nu contează ce și cum;

Te rog, nu fii ca cei pentru care exiști doar când au nevoie de ceva, în realitate, 95% din timp, nu exiști pentru ei;

Te rog, nu fii ca acei prieteni care vin doar să ceară, mai rar, dacă nu chiar niciodată, să ofere;

Te rog, nu fii genul de persoană care să însămânțeze stres și supărare în inimile celorlalți, distrugându-i încet, dar sigur;

Te rog, nu fii genul de persoană care să treacă peste merite și eforturi depuse;

Te rog, nu fii genul care să elimini oameni doar pentru că în viziunea ta nu erau ok, în realitate, adevărul era cu totul altul;

Te rog, nu fii genul care să uite de unde a plecat, oricât de mult s-ar perfecționa pe parcurs;

Te rog, nu fii genul care crede că știe totul, viața este prea scurtă pentru a le putea afla pe toate, oricât am vrea;

Te rog, nu trece cu vederea oamenii buni pe care ți-a fost dat să-i cunoști, pentru că poate au fost ocazii cu care nu te vei mai întâlni.

Astazi să amintim limbii române

Despre o parte din sufletul ei

Despre inimii ce bat in luceafar 

de-un secol si mai bine

Despre litere 

Despre doruri 

Despre junimea si poporul 

Despre cuvinte marete 

Despre trădări si țărișoară 

Despre destin

Despre OM

Despre tine,MIHAI EMINESCU 

Sânge strabun si bun absolut de neam al limbii române.

Florin Ristea 

Data: ZIUA NATIONALA A CULTURII ROMÂNE

10:08

Florile nu sunt îndeajuns pentru tine sa-ti spună ce simt  dar au fragilitatea cu care mi -ai atins tu sufletul atunci când nu am știut de mine ....Îți doresc gradina în suflet și sa primești de 10 ori mai mult decar mi-ai oferit tu mie ,te iubesc ...tu nu ai rupt bucăți din mine tu m -ai lipit ....

Sa rasara-n calea vietii numai zimbete si flori,

Sa ai parte de iubire, de un soare fara nori .

Stelele sa-ti lumineze, doar cu caldele urari

Sa urmezi o cale dreapta, si sa nu dai inapoi.

De la început am știut
Că mereu am vrut
Să fii lângă mine
La rău și la bine.

Însă ai plecat
Și-a rămas uitat
Undeva-n eternitate
Timpul nostru-n unitate.

Te-ai născut în gemeni
Și pari să îmi semeni,
Eu-s printre săgetători
Zodiile noastre surori.

Și cred, mi se pare,
Că a noastră conexiune
Trece de orice lume
Poate suntem Gemeni.

-pentru bunicul meu Teodor