Dragoste la prima vedere
Era odata, ca in basme
Peste amintiri nepaste,
Ziua cand te-am vazut,
Si infatisarea eu ti-am cunoscut.
Aveai niste ochi ca-npovesti,
Si-am plecat drumet,
Adanc in ei, peste prut, mari si oceane,
Am cunoscut, o apasare,
Un gand neplacut, si un suflet mare.
Am cunoscut in vocea ta, un pusnic,
Pe un drum fara sfarsit,
Cautand liniste, si iubirea care te lasa fara nimic,
Si cand erai aproape de ea, eu ti-am gresit,
Iar drumul tau s-a lungit.
Atunci ochii tai m-au alungat,
Din trumul tau, nesfarsit.
Cand puteam sa-i pun capat, eu ti-am gresit,
Si ma caiesc, crede-ma c-o fac,
Da-mi voie, te rog, sa ii pun capac.
De-as putea sa-ti iau in carca aceasta suferinta,
Sa te scap si sa platesc atat cat imi sta in putinta.
Dar cat m-as jelii,
Cat mi-ar fi de rusine,
Iti multumesc, caci ma lasi din nou,
Pe drumul, tau fara sfarsit, acol' la tine.
Poems in the same category
Sub tacerea noptii
Sub cerul noptii mii de stele,
M am regasit putin in ele.
Luceau tacut ca intr un vis,
Si dorul meu l am prins in scris.
Pe-un colt de lume,tu,aproape,
Privirea ta n-o las sa-mi scape,
Tacerea noptii ne-a unit,
Si totul pare nesfarsit.
Tu ca o stea ce straluceste,
Imi dai speranta,ma-incalzeste.
Sub stelele ce straluceau,
Simteam cum visele-mi cresteau.
Acum sub cerul prin de raze,
Simt ca mi raspunzi la mii de fraze,
In ochii tai,un cer fara sfarsit,
Gasesc curaj spre un vis neimplinit.
Chipul tau
Când ți-am văzut pentru prima oară ochii
Ahhh...ce melancolie m-a luat,
Am simțit clipa chemării
A unui viitor de ne egalat.
Când zâmbetul tău mi s-a arătat, pentru întâia oară
I-am zărit strălucirea suavă ,
Iar când în șoapte mi-ai vorbit
Cerul parcă nu a mai dormit.
Ce-aș mai putea spune despre chipul tau
Doar că este de milioane,
Cristale, diamante, nimic
Nu se pot compara cu a lui culoare.
Dar eu te întreb pe tine acum iubito:
Oare ești pregătită să-mi-l dăruiești
Să-mi strălucească peste nopți
Peste toate cele cerești?
Din grădina patimelor
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.
Te port în gând, te năzuiesc...
Mă urmăreşti ca o himeră,
Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.
Ți-am conturat din spate silueta,
Căzută-n rugăciune, pe genunchi.
Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,
Salvată într-o colecție de dulci minuni.
Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea
Unui ospăț de simțuri şi trăiri.
Setea mi-ai stins în galeşe priviri,
In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.
În preajma ta adie în arome primăvara,
Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.
Mă farmeci volatil cu note de iubire,
Până adânc în piept îți simt suflarea.
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.
Eşti una de ajuns pentru o mie
de mântuiri si nemuriri şi vis.
Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...
cu tine.
Promisiunea uitată
Ai fost lumina-n care-am crezut,
Refugiul blând, un vis tăcut,
Dar tot tu, ca un vânt hain,
Ai spulberat al meu destin.
Mi-am pus în tine suflet frânt,
Te-am îmbrăcat în dor și cânt,
Dar ai plecat fără să-ți pese,
Lăsând în urmă doar regrete.
Ai fost speranță, dar și ger,
Un foc ce-a ars și-a devenit mister,
Un vis ce-n zori s-a risipit,
O promisiune… ce-a murit.
De-aș putea
Te privesc și gânduri vin mii
În ochi arzi dar nu vrei să știi
De-aș putea cumva să mă mint
Nici iubire nici dor să nu simt
‘Te iubesc’ nu mai mișcă nimic
L-am trimis din suflet plutind
N-ai răspuns, l-ai înfipt în nisip
De-aș putea absentând, să-l desprind
Stau în pat să aștept dulcele somn
Zboară gândul, nu pot să adorm
Cine crezi că-i prin vise din nou
Mă trezesc, iar mă chinui s-adorm
Noaptea-i lungă și grea fără șoapte
Ziua-i goală, pustie, mă arde
Seacă sufletul, țipă, se zbate
Ace-n inim-abia de mai bate
De-aș putea să-ți aduc soare-n zori
Conversând s-alung stropii din nori
Deschizând dimineața cu flori
S-aduc zâmbet și zile-n culori
De-aș putea să fiu fir de nisip
Talpa să ți-o sărut când m-atingi
De-ai fi doar un vis trecător
N-ar mai arde în inimă dor
De-ai putea să mă lași să te-alint
De-aș putea umbra ta să devin
Să m-ascunzi între aripi plutind
De-aș putea-n mâna ta să mă sting
Cuvinte de iubire
Iubito, să ne rostim cuvinte de iubire,
Amorul să ne fie dialog,
Iar noi îmbrățișați să stăm pe-un nor în formă de săgeată,
Ce-i tras de zeul Cupidon...
Iar marea care-ți place ție
Să ne privească cu ochi din valuri liniștite,
Iar tu să mă săruți fără oprire,
Cum ne-am promis la început de drum!
Iubito, eu am secretul cuvintelor vrăjite,
Ți le trimit mereu să le săruți și tu,
E vorba despre a noastră poveste de iubire,
Cu mine și noi doi și-o melodie,
Ce spune magic taina ei...
Să fie însăși fericirea cea promisă,
De undeva Din Cer chiar de la Zei?!
Iubito, să ne rostim cuvinte de iubire,
Amorul să ne fie dialog,
Iar noi îmbrățișați să stăm pe-un nor în formă de săgeată,
Ce-i tras de zeul Cupidon...
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Sub tacerea noptii
Sub cerul noptii mii de stele,
M am regasit putin in ele.
Luceau tacut ca intr un vis,
Si dorul meu l am prins in scris.
Pe-un colt de lume,tu,aproape,
Privirea ta n-o las sa-mi scape,
Tacerea noptii ne-a unit,
Si totul pare nesfarsit.
Tu ca o stea ce straluceste,
Imi dai speranta,ma-incalzeste.
Sub stelele ce straluceau,
Simteam cum visele-mi cresteau.
Acum sub cerul prin de raze,
Simt ca mi raspunzi la mii de fraze,
In ochii tai,un cer fara sfarsit,
Gasesc curaj spre un vis neimplinit.
Chipul tau
Când ți-am văzut pentru prima oară ochii
Ahhh...ce melancolie m-a luat,
Am simțit clipa chemării
A unui viitor de ne egalat.
Când zâmbetul tău mi s-a arătat, pentru întâia oară
I-am zărit strălucirea suavă ,
Iar când în șoapte mi-ai vorbit
Cerul parcă nu a mai dormit.
Ce-aș mai putea spune despre chipul tau
Doar că este de milioane,
Cristale, diamante, nimic
Nu se pot compara cu a lui culoare.
Dar eu te întreb pe tine acum iubito:
Oare ești pregătită să-mi-l dăruiești
Să-mi strălucească peste nopți
Peste toate cele cerești?
Din grădina patimelor
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.
Te port în gând, te năzuiesc...
Mă urmăreşti ca o himeră,
Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.
Ți-am conturat din spate silueta,
Căzută-n rugăciune, pe genunchi.
Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,
Salvată într-o colecție de dulci minuni.
Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea
Unui ospăț de simțuri şi trăiri.
Setea mi-ai stins în galeşe priviri,
In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.
În preajma ta adie în arome primăvara,
Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.
Mă farmeci volatil cu note de iubire,
Până adânc în piept îți simt suflarea.
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.
Eşti una de ajuns pentru o mie
de mântuiri si nemuriri şi vis.
Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...
cu tine.
Promisiunea uitată
Ai fost lumina-n care-am crezut,
Refugiul blând, un vis tăcut,
Dar tot tu, ca un vânt hain,
Ai spulberat al meu destin.
Mi-am pus în tine suflet frânt,
Te-am îmbrăcat în dor și cânt,
Dar ai plecat fără să-ți pese,
Lăsând în urmă doar regrete.
Ai fost speranță, dar și ger,
Un foc ce-a ars și-a devenit mister,
Un vis ce-n zori s-a risipit,
O promisiune… ce-a murit.
De-aș putea
Te privesc și gânduri vin mii
În ochi arzi dar nu vrei să știi
De-aș putea cumva să mă mint
Nici iubire nici dor să nu simt
‘Te iubesc’ nu mai mișcă nimic
L-am trimis din suflet plutind
N-ai răspuns, l-ai înfipt în nisip
De-aș putea absentând, să-l desprind
Stau în pat să aștept dulcele somn
Zboară gândul, nu pot să adorm
Cine crezi că-i prin vise din nou
Mă trezesc, iar mă chinui s-adorm
Noaptea-i lungă și grea fără șoapte
Ziua-i goală, pustie, mă arde
Seacă sufletul, țipă, se zbate
Ace-n inim-abia de mai bate
De-aș putea să-ți aduc soare-n zori
Conversând s-alung stropii din nori
Deschizând dimineața cu flori
S-aduc zâmbet și zile-n culori
De-aș putea să fiu fir de nisip
Talpa să ți-o sărut când m-atingi
De-ai fi doar un vis trecător
N-ar mai arde în inimă dor
De-ai putea să mă lași să te-alint
De-aș putea umbra ta să devin
Să m-ascunzi între aripi plutind
De-aș putea-n mâna ta să mă sting
Cuvinte de iubire
Iubito, să ne rostim cuvinte de iubire,
Amorul să ne fie dialog,
Iar noi îmbrățișați să stăm pe-un nor în formă de săgeată,
Ce-i tras de zeul Cupidon...
Iar marea care-ți place ție
Să ne privească cu ochi din valuri liniștite,
Iar tu să mă săruți fără oprire,
Cum ne-am promis la început de drum!
Iubito, eu am secretul cuvintelor vrăjite,
Ți le trimit mereu să le săruți și tu,
E vorba despre a noastră poveste de iubire,
Cu mine și noi doi și-o melodie,
Ce spune magic taina ei...
Să fie însăși fericirea cea promisă,
De undeva Din Cer chiar de la Zei?!
Iubito, să ne rostim cuvinte de iubire,
Amorul să ne fie dialog,
Iar noi îmbrățișați să stăm pe-un nor în formă de săgeată,
Ce-i tras de zeul Cupidon...
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Other poems by the author
Noaptea in splendoarea sa
Cand se-arata luna plina,
Totul cade-n-tr-o liniste deplina,
O liniste absurd de galagioasa,
Dar calma.
Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.
Am ramas doar eu,
Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,
Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"
Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,
Sunt lasat fara-ndrumare.
Sunt doar un visator,
Si noaptea mi-a pecetluit destinul,
Iar in toata splendoarea sa,
M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.
Oh noapte..., de ce eu,
De ce m-ai ales pe mine?
De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?
Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina,
In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...
Iar eu trebuie sa te ghidez.
Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,
Si ma lasi sa ma exprim,
Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...
Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.
Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,
In lumea ta fara culoare,
Lipsita de lumina si asta ma doare,
Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.
Noaptea in splendoarea sa
Cand se-arata luna plina,
Totul cade-n-tr-o liniste deplina,
O liniste absurd de galagioasa,
Dar calma.
Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.
Am ramas doar eu,
Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,
Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"
Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,
Sunt lasat fara-ndrumare.
Sunt doar un visator,
Si noaptea mi-a pecetluit destinul,
Iar in toata splendoarea sa,
M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.
Oh noapte..., de ce eu,
De ce m-ai ales pe mine?
De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?
Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina,
In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...
Iar eu trebuie sa te ghidez.
Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,
Si ma lasi sa ma exprim,
Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...
Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.
Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,
In lumea ta fara culoare,
Lipsita de lumina si asta ma doare,
Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.
Noaptea in splendoarea sa
Cand se-arata luna plina,
Totul cade-n-tr-o liniste deplina,
O liniste absurd de galagioasa,
Dar calma.
Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.
Am ramas doar eu,
Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,
Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"
Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,
Sunt lasat fara-ndrumare.
Sunt doar un visator,
Si noaptea mi-a pecetluit destinul,
Iar in toata splendoarea sa,
M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.
Oh noapte..., de ce eu,
De ce m-ai ales pe mine?
De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?
Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina,
In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...
Iar eu trebuie sa te ghidez.
Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,
Si ma lasi sa ma exprim,
Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...
Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.
Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,
In lumea ta fara culoare,
Lipsita de lumina si asta ma doare,
Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.
Noaptea in splendoarea sa
Cand se-arata luna plina,
Totul cade-n-tr-o liniste deplina,
O liniste absurd de galagioasa,
Dar calma.
Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.
Am ramas doar eu,
Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,
Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"
Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,
Sunt lasat fara-ndrumare.
Sunt doar un visator,
Si noaptea mi-a pecetluit destinul,
Iar in toata splendoarea sa,
M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.
Oh noapte..., de ce eu,
De ce m-ai ales pe mine?
De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?
Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina,
In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...
Iar eu trebuie sa te ghidez.
Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,
Si ma lasi sa ma exprim,
Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...
Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.
Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,
In lumea ta fara culoare,
Lipsita de lumina si asta ma doare,
Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.
Noaptea in splendoarea sa
Cand se-arata luna plina,
Totul cade-n-tr-o liniste deplina,
O liniste absurd de galagioasa,
Dar calma.
Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.
Am ramas doar eu,
Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,
Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"
Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,
Sunt lasat fara-ndrumare.
Sunt doar un visator,
Si noaptea mi-a pecetluit destinul,
Iar in toata splendoarea sa,
M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.
Oh noapte..., de ce eu,
De ce m-ai ales pe mine?
De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?
Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina,
In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...
Iar eu trebuie sa te ghidez.
Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,
Si ma lasi sa ma exprim,
Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...
Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.
Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,
In lumea ta fara culoare,
Lipsita de lumina si asta ma doare,
Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.
Noaptea in splendoarea sa
Cand se-arata luna plina,
Totul cade-n-tr-o liniste deplina,
O liniste absurd de galagioasa,
Dar calma.
Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.
Am ramas doar eu,
Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,
Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"
Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,
Sunt lasat fara-ndrumare.
Sunt doar un visator,
Si noaptea mi-a pecetluit destinul,
Iar in toata splendoarea sa,
M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.
Oh noapte..., de ce eu,
De ce m-ai ales pe mine?
De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?
Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina,
In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...
Iar eu trebuie sa te ghidez.
Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,
Si ma lasi sa ma exprim,
Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...
Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.
Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,
In lumea ta fara culoare,
Lipsita de lumina si asta ma doare,
Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.
Noaptea in splendoarea sa
Cand se-arata luna plina,
Totul cade-n-tr-o liniste deplina,
O liniste absurd de galagioasa,
Dar calma.
Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.
Am ramas doar eu,
Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,
Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"
Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,
Sunt lasat fara-ndrumare.
Sunt doar un visator,
Si noaptea mi-a pecetluit destinul,
Iar in toata splendoarea sa,
M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.
Oh noapte..., de ce eu,
De ce m-ai ales pe mine?
De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?
Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina,
In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...
Iar eu trebuie sa te ghidez.
Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,
Si ma lasi sa ma exprim,
Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...
Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.
Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,
In lumea ta fara culoare,
Lipsita de lumina si asta ma doare,
Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.