Dragoste la prima vedere

sub o mască binevoitoare,

răutatea

se rostogolește prin hățișurile istoriei,

călcând, asemenea buldozerului,

peste făclii și case.

 gândul ucigător de oameni-

înfometat,

se cuibărește-n inimă,

întunecând mintea

cu mii de argumente.

cine să se mai bucure de nașterea Sfintei Fecioare?

peste tot,

strigăte de groază.

sângele

bărbaților,

femeilor,

copiilor români

nu-nduplecă cruzimea.

in satele:

mihai bravu,

nușfălău

treznea,

ip

doar crucile  din lemn mai vorbesc

printre lacrimi.

Visul meu e să cântăm

Sub ploaia de zăpadă.

Nu am avut așa dorințe

Aproape niciodată.

Vreau să dansăm 

Sub fulgii reci și moi.

Să fim împreună,

Numai noi doi.

Visul meu nocturn de iarnă,

Să visez nu mai e o povară.

De când te-am cunoscut,

Parc-am renăscut.

.

Daca n-ai fi tu soarele s-ar stinge pentru mine,

Gândul meu ar fi val zbuciumat,

Inima ar rătăci printre ruine..

Daca n-ai fi tu, lumina din ochi ar pieri,

Te-as cauta ca un nebun printre amintiri,

Si-ntr-un final as adormi,devenind trecut..

Așadar,ramai,ramai te rog,ca sa pot trai..

Duhule sfânt tu știi bine,

Cât te-am supărat pe tine.

Cer întîi a mă ierta,

Pentru tot ce-n viața mea,

Am făcut rău,eu știu bine,

Că te-am supărat pe tine.

Celor ce mi-au făcut rău,

Iartă-i doamne în locul meu.

Scapă-ma doamne de rău.

Te iubesc și asta vreau,

Toate ție ți le dau...

Să faci precum ție voia.

In veci nu voi renunța,

Vreau sa fiu doamne cu tine,

Mulțumind pentru acest bine.

Ce păcat că Vieru s-a stins;
Roua îi plînge plecarea.
În spațiul acidului vis -
Durerea- i adâncă ca marea.

Si numai eu stau...
Pe pietre cumplit de -mpietrite,
Eu văd orizontul de ieri -
Prin frunze de plop vestejite...

Un glas ce mă cheamă
Prin vers, mi-aduce atâta durere,
Că -mi pun împotrivnicul mers
Să facă doar pași în tăcere.

Si totuși mai stau ...
Privind peste ape, departe,
Mă văd ca-n oglindă
În al meu ocean de singuratate...

Doar mama mai vine la mine
În rânduri atât de-ndrăgite.
Le strâng lângă suflet, la piept,
Si genele- mi cad - umezite.

Ce păcat că Vieru s-a stins
Chiar dacă scrisu-i arde cu' eternă energie,
Mă -ntristez. Că doar lui i-ar stat cu putință
Să scrie sufletului meu - o poezie...

Cand se-arata luna plina,

Totul cade-n-tr-o liniste deplina,

O liniste absurd de galagioasa,

Dar calma.

Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.

Am ramas doar eu,

Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,

Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"

Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,

Sunt lasat fara-ndrumare.

Sunt doar un visator,

Si noaptea mi-a pecetluit destinul,

Iar in toata splendoarea sa,

M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.

Oh noapte..., de ce eu,

De ce m-ai ales pe mine?

De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?

Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina, 

In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...

Iar eu trebuie sa te ghidez.

Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,

Si ma lasi sa ma exprim,

Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...

Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.

Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,

In lumea ta fara culoare,

Lipsita de lumina si asta ma doare,

Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.