Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 1 februarie
Vizualizări: 27
Poezii din aceiaşi categorie
Orele astrale ale omenirii
Poezie 3
Apocalipsa cap 14 versetul 9:
"Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, vă bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu... fiara =catolicismul, imperiul roman și Uniunea Europeană. Apocalipsa.13 :5 : "...Și i s-a dat "putere să lucreze 42 de luni." 42×30=1260 ani,căci 1 ziuă este =1 anaflam asta din Vechul Testament, cartea Ezechiel,cap.4 cu v 6 !:"...îți pun câte o zi pentru fiecare an."Cit Apoc.12:6 ... icoana fiarei=sau TV-ul ,sau NATO. Semnul fiarei =ziua dintâi a săptămânii la DUXINECA =666 cu cifre romane. Biserica catolică a primit putere prin editura de la Milano 538 până la omorârea ANTIHRIStului de la Vatican de către Napoleon 1798 .Pe coroana triplă papale e scris :VICARIVS FILI DEI=666! Fiara a doua de la Apoc.cap.13 =AMERICA SUA. Semnul sfânt =Sabatul odihna =Sâmbăta:Ezechiel 20 cu v.11,12:"Le-am dat legile Mele și le-am făcut cunoscute poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele.Le-am dat și Sabatele Mele să fie ca un semn între Mine și ei pentru ca să știe "că Eu sunt Domnul, care-i sfințesc. " !E,ec.20 cu v 20,21 etc. ..... . .............. !!Isaia 66 cu 23 etc. . ..... !"...fuga voastră să nu fie în o zi de Sabat "EvMi-am riscat șansele de trăire veșnică pentru voi." "anti =în locul,în loc de.
Poemul luminii
Lumina mea
Dulcea mea lumina
Scânteietoare ,plina de vitalitate
Adâncește vraja nepătrunsei nopti
Umplând misterele de sensuri
Și găsind rațiuni eterne
În orice lucru mic
Caci lumina mea e iubire
Iubire vesnic vie
Iubire divina ce sa naște în esența incompresensibila
Lumina ce o simt
O simt atât de tare
Îmi modelează fiinta și umple existenta
De misterele sacre
Ahh,de as avea mai multa iubire
Lumina rațiunii mele ar putea și mai tare sa adâncească
Infinitul vesnic indescriptibil
Ar putea oare sa ajung pe cele mai înalte culmi are cunoasterii
Sa prind luna și soarele în cuprinsul meu
Sa simt astrele și spațiul ca ale mele
Cu lumina rațiuni luminata de iubire
Din același fum
Din același fum
de speranță
de care depindeam, firul
ce s-a rupt, pierzanie.
Cerul mi-e tată
iar Marea mi-e mamă-
până și necunoscutul mi-e cunoscut;
dar tu mi-ești marea de Abis întruchipat.
Coșmarul.
Iar cum rădăcina unei flori se ofilește
în pământu’ Străin-
așa și rădăcina mea
se stinge încetișor…
În abisul de măști.
De nu știam de Cutia Pandorei
de speranța fragilă;
Miracolele nu ar fi fost adevărate;
dar…Teroarea a sosit.
Neglijența firii omenești,
Indiferența ta, ucide
cu Aparențe parfumate
și esențe de Galben.
E vina mea, oare?
Să iubesc acest Dar, sau să îl urăsc?...
căci acum lumea e o tornadă
de Amintiri ce mă țin captiv
în ceea ce numesc eu: “Coșmar de vise lucide”.
De nu îți place sau n-ai vrea,
Conștiința nu te poate vedea, iar nici tu pe ea;
Nici de aproape, nici la o vorbă distanță.
Chiar de te-ai preface.
Rece, ca cimentul scărilor lungi.
ca Vântul vâjiind în ochi, urechi și minte
nu îți pot simți Căldura.
căci Fumul e mai cald decât Grija ta.
Ace de ceas oprite în amintirile disperate
De Iubire, Armonie
Iar tu n-ai ajuns la Timp;
Nici nu vei fi.
Adio.
Și tot ce îmi Doream
Era Iubirea ta necondiționată;
Dorință Eșuată a unui Copil
Ce ajunge la sejurul Bătrâneții.
Și stau și mă întreb…
Cine Ești?
Când?
Mai bântuie vântul prin cutele reci ale minţii,
lăstari de gândire-nfloresc fără rost în tipare,
de eşti întrupare cu chip să greşească şi sfinţii,
deschide-te, floare de câmp, fi-voi rază de soare.
O buclă de păr se oferă poznaşă în gânduri,
nu ştiu dacă-i negură stinsă sau lunii făclie,
o mângâie ochii, cutează şi mâna în rânduri
s-o-ntindă spre buzele arse de-atâta urgie.
Obrajii îi prind în strânsoare cu-a glasului vrajă,
sunt roşii ca focul ce inima prinde să-mi salte,
săruturi aşteaptă iubirii să-i pună de strajă
tot timpul din lume, chezaş unei patimi înalte.
Din norii fugari se-mpleteşte o ploaie plăpândă,
coboară pe frunte, se pierde în lacrimi de noapte,
e doamna himeră, prin visuri lăsată să vândă
sclipiri de iubire, plăceri şi amarul prin şoapte.
În serile aspre şi dorul, şi cerul cutează
să soarbă credinţă ţesută din şoaptele tale,
văratic amurg în priviri ne-ntinate veghează
să poarte culori picurate prin ploi abisale.
Când şti-vom noi oare în semeni să punem iubire,
din lacrimi curgând pe cărare să naştem răsplată,
alături de soarta beteagă să fim abolire,
când fi-vom noi oare un val de trăire-nsetată?
Gol pe dinăuntru
Scris-am cu sânge de vultur
Ultimul cuvânt eroic
Din peniță dau să scutur
Bezna sufletului stoic
Simt că totu-i tulbure
Praf și ceață multă-n suflet
Cine să mă mai îndure
Poate-un pui crescut de urlet
Dinadins am vrut să urlu
Însă m-am oprit subit
Căci de-a valma gândul sumbru
Pare că s-a și topit
Aruncând un ochi pe geam
La furtuna cu vânt greu
Mă uitam ca la program
Mă simțeam la ateneu
Alte poezii ale autorului
NOI DOI
Dacă ne iubim ?
Ne luăm de mână
Și la drum pornim .
Va fi greu începutul
Dar ,dacă ne iubim
Bănuim sfârșitul ...
E TÂRZIU
Erârziu ,somnul nu vine
Cât a-și vrea să fiu cu tine
Să-ți stâng mâna încetișor
Și de drag să mă înfior.
Să te mângâi pe obraz
Sub un ochi de lună treaz
Să-ți resfir pe umeri plete
Și aroma-ți să mă îmbete.
Lângă o tufă de sulfină
Să dormim noaptea-n grădină
Să-ți sărut ochii și fața
Până vine dimineața.
Fermecați de vraja nopii
Numărăm stelele sorții.
Steaua mea e luminoasă,
Ne zămbește bucuroasă,
Că-s voinic și tu frumoasă
Și amândoi vom face casă.
ÎN UMBRA NOPȚII
S-a scurs de atunci ,o veșnicie ,
De când curtea ,casa e pustie
La ferești perdelele-s lăsate
În poartă nimeni nu mai bate.
Pe cărări ,cu flori odată
Crește iarbă înaltă și uscată
Cântă un cuc cu jale-n glas
Casă dragă ce singură ai rămas.
Plouă-n creștet,într-un fir subțitr
Lacătul la ușă abia se mai ține.
Geamu-i spart și fără de mușcată
Floarea de cireș e scururată.
Cât de triste îmi par azi toate
Gardurile-s știrbe aproape jumătate,
Un umbrar e alunecat pe-o partw
Fructe neculese deși-s coapte,
Mă opresc în prag întrebătoare,
Priveliștea ce-0 văd mă doare...
S-au dus acele vremuri în risipă
Deși mai cred că le am găsit o clipă.
DIALOG
Dacă tot ne spui povești
Bunicule ,bun și drag
Spune-mi cum era odată
Când te îndrăgosteai de o fată?
-Nepoțelul meu cel drag
Nu știu când ai crescut ,
Mai ieri te purtam pe gât
Și tu spuneai : SUNT MARE!
-De atunci vremea a trecut .
Acum ,vezi cât am crescut!.
-Care e întrebarea ,spune
Nu te mai jena?
-Bunicule ,vreau să-mi spui :
Cum e când iubești întăi?
-E o întrebare curioasă!.
Fata, e cu tine în clasă?
-Dragul meu pe vremea mea
-Lucrurile stăteau altcumva :
Eram matur ,mă liberasem din armată ,
Și da ,m-am îndrăgostit de o fată
Cu ea mi-am trăit ,viața toată !...
DANIEL part .3
Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit ,mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale
și m-am dus acasă. La casa cea nouă .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea cina când
ziua se îngâna cu noaptea .Luna se ridicase binișor ,iar cântecul greierilor se auzeau în surdină.
Era ceva nou pentru noi O liniște plăcută ,doar câte un lătrat de câine venea dedeparte.Somnul
a venit pe nesimțite ,ușor și odihnitor..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai avut timp să
plângă ,sau nu am mai văzut noi. Mama a devenit puternică, hotărâtă ,și s-a luat la trântă cu toate
problemele ce-i ieșau în cale La prima vedere părea o femeie firavă ,dar de unde a luat atâta curaj?
A reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete!...
Zilele de vară se scurgeau pe nesimțite,se apropia toamna ,eu trebuia să merg la grădinița
di mijlocul satului ,unde am fost și am văzut-o cu prietenii mei .Mama începea pregătirile de iarnă ,
cu adunarea lemnelor de foc .La poarta noastră veneau mereu căruțe cu lemne pe care frații mai mari
le tăiau și le stivuiau în samaluc ferite de ploi și de zăpadă Urma pregătirile pentru școașă .A veam nevoie
de uniforme ,încălțăminte și rechizite .Sfătuită de alte mămici ,mama a obținut ajutoare de la o fundație
care sprijinea familile defaforizate.
Mama era un argint viu iar noi o ajutam fiecare după puterile noastre ,tata ar fi fost mândru să ne vadă
cum ne descurcăm. Ne -am implicat în toate treburile gospodărești: îngrijirea grădinii,,repararea gardurilor ,
tăiatul lemnelor,adusul apei de la Prut cu cobilița-acestea erau treburile băieților mari ,iar fetele o ajutau pe
mama în gospodărie : curat ,spălat și ajutor în bucătărie.La început oamenii ne compătimeau ,apoi când au
văzut cât de bine suntem organizați :muncim ,mergem și la școală ,mama ne învață să respectăum pe cei din
jur ,am căpătat și respectul tuturor.
Când frații mei au terminat cele opt clase care se făceau în sat ,au găsit ușor locuri de muncă .În zilele de
salaru ,veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamei ,care se bucura .De azi copii nu mai cumpărăm
pe datorie de la magazinile din sat .Tudorel,fratele mai mare ,era ajutor de tractorist la nenea Octav ,șeful asociației,
iar Gabriel ajuta la sera de legume de lângă pârâul din vale. a domnului învățător.
COPILĂRIA MEA
Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată
cu prundiș și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte
plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-
ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile
înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea
un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare
le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse
din curcubeul cerului după ploaie.
La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet de zmeură și unul de afine ascundea un
chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui
În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem 7 ani și începeam școala.Pe terasa
pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena
am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul
celor doi bunici.Mama mea venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase
devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost
tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească
De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar râsul ,bolboroselele, în încer-
carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi ale mele au adus multe bucurii în căsuța lor
Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce al copilăriei mele.
De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam
și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate poeș-
tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii care mă legăna cu dragoste. .