Străini

De ce tu, omule,

cauți supărările sufletului?

Mereu cu cearșaful la ochi,

respingând adevărul celor din jur.

 

Ai un suflet atât de pustiu…

Unde ești, o, tu compasiune?

Unde ești, o, tu iubire?

Unde oare ai fi tu, bunătate?

 

Ești un vampir,

nesătul de sentimentele oamenilor,

iar privirea ta tăioasă

distruge energia tuturor.

 

Care ar fi poarta luminoasă?

O tot caut… de zile întregi,

iar mintea mi se deșteaptă

despre culorile reale ale lumii.

 


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Varodi Maria Andreea poezii.online Străini

Data postării: 4 decembrie 2025

Adăugat la favorite: 2

Comentarii: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1284

Loghează-te si comentează!

Comentarii 1

Alte poezii ale autorului

Liniștea de după război

Sunt o persoană...

Iar asta e de ajuns.

Ziduri ridicate în al meu suflet,

Ziduri de o mie de straturi.

 

Lanțurile, demult stagnând pe jos,

Prinzând culori de foc,

Simțind doar un miros...

De sânge vechi și rugină.

 

Rănile devenind cicatrici,

Porțile sufletului s-au închis,

Devenind un vas gol...

Dar înfiorător de plăcut.

 

E doar liniște, o liniște plăcută,

Liniște de mult așteptată,

Liniștea de după război,

Ajungând un dulce sentiment.

Mai mult...

Magia Sărbătorilor

Oare ce ar fi magia ?

Acea magie e...

Când primul fulg, cade încetișor  

Pe vârful nasului.

 

De lasă în urma sa 

Numa drumuri de argint 

Un alb atât de strălucit

Încât nu ți-ai lua privirea 

De pe geamul rece.

 

Melodii duioase și calde

Doar odată le auzi 

De îndată începi și tu...a cânta 

Te umple cu bucurie în suflet.

 

Pui câte un glob roșu 

Pe crenguțele verzi ale Bradului 

Și cu o stea în vârf

Împodobit și vestit cu cadouri.

 

Când simți acel miros...

Doamne atât de dulce 

Un miros de mandarine 

De care nu te-ai mai sătura de ele.

 

Acea magie...

E magia crăciunului

În care toți ne adunăm 

Iar toți ne bucurăm.

Mai mult...

Rugă în ruine

O, Doamne, luminează-mă,

Luminează-mi Tu mintea,

Sunt pierdută printre ruine

Și nu mai știu calea înainte.

 

Să mă întorc? Mai are rost?

Niciodată… la omul ce-am fost.

Doamne, Te rog, cu smerenie,

Iartă-mi sufletul, dă-mi mângâiere.

 

Izbăvește-mă de păcate,

Și ferește-mă de ispite,

Fii Tu, Doamne, sprijinul meu,

Și singura mea speranță-n greu.

 

Sufletul meu încet suspină,

Fii Tu glasul ce-l alin’ă,

Apune soarele tăcut,

Dar sper în zori… într-un nou început.

Mai mult...

✨ Lanțuri

Sunt doar un om...

Care vrea doar liniște

În al său suflet 

Ce a obosit...

 

Sunt doar un om 

Cu emoții sufocante 

Cerșind cu disperare 

Doar o gură de aer.

 

Sunt doar un om 

Și vreau iubire...

Vreau să fiu strâns

În brațele sale.

 

Sunt doar un om

Iar eu... greșeli fac 

Neiertândumă pe mine 

Purtând-ui veșnic pe umerii mei.

 

Sunt doar un om

Care și-a pierdut..a sa cale

Ura de a mea sine

Crescând încet..

 

Sunt doar un om 

Mă simt închis...

În ale mele gânduri

Cu griji nenumărate.

 

Lanțuri groase port la gât

Lanțuri atât de grele 

Am epuizat să mă zbat 

Până la urmă...sunt doar un om 

Am speranțe și vise...

Care sunt doar ale mele.

 

Mai mult...

Reflexii

O picătură de adevăr

Un cuțit în suflet

Înfige-mi-l mai tare

Încât să simt metal pe buze.

 

Răsucește-l mai adânc

Și uită-te la mine în ochi

Nu te doare?

Sângele fierbinte...

 

Curgând încet pe piept

Tot cu zâmbetul pe față

Iar privirea decedată

Străpunge-mă mai tare.

 

Încât să nu simt nimic

Să-ți arăți colții

Trosnește-mi oasele

Și lasă-mă fără suflare.

 

Doar trezește-mă din vis,

Chiar de-ar însemna

Să omori acea parte din mine,

Vlăguită și fără putere...

 

Oglinda se sparge încet

Pumnii îmbibați în sânge

Lacrimi fierbinți și grele

Rostogolindu-se pe ai săi pomeți.

Mai mult...

Cioburi

Parcă ceva se încălzește în aer,

pașii mei caută un drum stingher,

trupul tremură fără glas,

iar umbrele se strâng în jur, apăsat.

 

Simt cum orice urmă de lumină dispare,

ca un ecou pierdut în depărtare,

sufletul mi se încremenește încet,

auzind țipete care nu mai au sens.

 

Țipetele fețelor mele

ies din pereții grei, fără stele,

pământul se scufundă ușor

sub pașii mei tot mai goi de dor.

Nu se aude niciun șuier, niciun vânt,

doar liniștea care cade pe pământ.

 

Oare acesta e capătul de drum?

Sau doar un gol care mă cheamă acum?

Petale ofilite cad ușor,

odată cu bucăți din al meu dor,

făcute în cioburi, tăcute și reci,

îmbibate în sânge ce nu-l mai alegi.

 

Urmele nu se mai văd nicăieri,

se pierd printre umbre și tăceri,

iar dacă ascult… nu e liniște deloc,

doar stropi mici care cad în loc.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Roata

Ți-au spus: bea,

Că beau cu toții,

Ți-au spus: ia,

Din fumul morții;

 

Ți-au spus: minte-i,

Că sunt boi,

Ți-au spus: vinde-i,

Ca pe oi;

 

Ți-au spus: fură,

Bani sau viață,

Ți-au spus: jură,

Față-n față;

 

Ți-au spus: taci,

Vorbim doar noi,

Ți-au spus: faci,

La alții doi;

 

Și-a făcut la rândul lui,

Fix la fel, ba chiar mai mult,

Dându-și suflet dracului,

Dracului si iadului...

Mai mult...

TRECERE

    N-am vrut să trec nepăsător,
    Ca o pasăre albastră-n zbor,
    În urmă-mi, doar un gest să las,
    Doar un cuvânt, un ultim pas...
    
    Prin viața asta, fost-am călător,
    Cu cerul însorit și-umbrit de nor,
    Cu inima-mi ușoară ca o pană,
    Eu m-am sfințit în umbră de icoană...
    
    Și am tânjit mereu după un dor,
    Din noapte-adâncă, până-n zor,
    Flămând mereu după cuvinte,
    Ce-n mine au fost și-s încă sfinte...
    
    Pășind smerit pe-al timpului covor,
    În veșnicia stelelor care nu mor,
    Eu mi-am rostit cuvintele-n tăcere,
    Ca pe o umbră plină de durere...

Mai mult...

Viață Nouă - Doar Prin EL

Mai târziu am învățat,

Cine sunt, și am aflat,

Cu păreri de rău în suflet:

Omul vechiului păcat;

 

Lumea mare, lumea nouă,

Poleită-n stropi de rouă,

Irosită pe din două,

M-a pierdut, și v-o las vouă...

 

Animalice cadouri,

Vis scăldat doar in zerouri;

Prefăcute-n reci tablouri,

Suflete fără ecouri;

 

Sfărâmată-n zeci de rânduri,

Viață lungă, doar prin gânduri,

Amăgită de capturi

Și-a iluziei frânturi;

 

Uiți că-n noi e nemurire,

Ce se zbate de uimire,

Fierbe în dezamăgire,

Zace spre a sa trezire; 

 

Și strivind sub talpa grea,

Mult păcat din viața mea,

Ce perfid își ascundea:

Binele, sub formă rea;

 

Am ieșit la suprafață

Să-mi trăiesc o nouă viață,

Și-n a inimii balanță,

Doar prin EL primesc speranță!

Mai mult...

Înserare peste lume

Când seara respiră precum o fiinţă
chiar umbra de ziuă aproape opacă,
căderi de culori ce ascund stăruinţă
se duc printre nori să le fie o joacă.



Un pisc de cenuşă născut din înalturi
înghite în trupu-i un con de culoare
şi muşcă din cer, fără milă, în salturi,
aruncă cortine în gest de grandoare.



Mai piere-o paletă din cerul sălbatic,
dispar holograme învinse vremelnic,
curg semne discrete pe cerul apatic,
împunge o rază zâmbind şovăielnic.



Cupola renaşte sub ploaia de stele,
halouri respiră rotunduri de-aramă,
coboară în noapte, şirag de mărgele,
şi pier în tăcere murind în maramă.

 

Speranţele pleacă prin anii-lumină
spre noaptea rămasă grădină fertilă,
o floare de viaţă vremelnic s-o ţină,
cu vraja din vorbe să nasc-o idilă.



În colţul de iad dănţuind neputinţă,
umanul se-apleacă spre zarea orfană,
un cuib de războaie e-a lumii credinţă,
iubirea de oameni e-o pată sărmană.



Pe frunţi părăsite de gândul luminii,
în jocuri de vânt cad şuviţe înfrânte,
ţărâna le prinde, stindarde prin spinii
crescuţi ca în veacuri pustiul să cânte.



În ochi se aprinde un picur năvalnic,
cristalul de ură ce moartea ascunde
să poarte sămânţa din care năvalnic
un veac fără viaţă în lume pătrunde.



Speranţele pier din chemarea astrală
topite ca fulgul când focul atinge,
pământul se-aprinde când cerul înşală,
o noapte mai doare când ziua se stinge.

Mai mult...

My mirror demon

Who are you from the other side?
Why are you looking at the same thing as me?
What are you if I'm not sure if that's me?

I see you my whole life, an entity different and at the same time as like the other entities.
Just a demon who nobody knows what is having in mind, whose mind can go to the invisible universe to just read a poem
You could be...the person who read this, you can't see inside me...me neither
But why I'm so sure...
Why I see only you in my mirror

Now I wonder...
What you see into that chaotic reflection ?
Just you or a person who you don't know who exists...?

 

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

Mai mult...

Piesă lipsă

Sunt un puzzle și nicio combinație nu îmi iese

Mă grăbesc și cu timpul se mai adună piese

Acum, astept a mă cunoaște, desface și reface,

Dar sufletul ce-mi zace și tace-mi stă ca pe ace

Mă pierd prin gânduri și mă simt ca-ntr-o ceață

Mă simt legat de-amintiri, dar mă-ntreb: "cu ce ață?"

Când totul se împrăștie și uiți ce ai fost sau ce esti

Ce iubești? Ce dorești? N-ai răspuns și nici nu poți să zâmbești

Este greu pentru tine, pentru mine... pentru oricine

Când ceva îți lipsește, îl aștepți, dar nu mai vine.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍