O iederă pe sârma ghimpată
Mă simt captivă între două porți
Una-i uitare, alta-i iubire
Amândouă lovesc, lovesc
Gânduri țintuite-n amintire.
Nu am curajul să mai privesc
Oglinzi cu chipuri suprapuse
Rămân iedera încolăcită
Pe o sârmă cu ghimpi ce mă strivesc.
Să nu mă chemi, nu pot să vin
Să nu mă strigi, nu pot s-aud
Rezemată de un trunchi putrezit
Un vrej de iederă mă împresoară.
Cerul mă privește printre nori,
Iar eu îi strig în rugă îngerii
Număr unu câte unu cocorii
Cum, în zbor se-ntorc…E primăvară
O iederă se-nalță printre ghimpi.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi
Data postării: 25 februarie 2023
Comentarii: 1
Vizualizări: 1765
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Turnul speranței
Este-un turn neobișnuit,
Turnul speranței,
Un turn foarte înalt,
Turnul vrăjitoarei.
Din afară ușa este,
Dinăuntru ea dispare,
Ia și uită mare veste,
Iar ieșirea nu apare.
Se numește uite așa,
Căci în turn e doar Speranță,
Mulți săteni rămas blocați,
Și blocați și o alianță.
De ce oare-i trebuia,
Vrăjitoarea-i să-i închidă?
Dar ce planuri avea,
Într un rând ca o omidă?
Au plecat, vreo doi sau trei războinici,
În rând cu ei vreo patru, cinci pitici,
Dar ce făceau?
În excursie plecau.
Au intrat,
Nu este ușa,
Au strigat,
Nimeni nu i auzi.
Și un bărbat în căutare,
Și găsi turnul cel Mare,
Și rămase el blocat,
Și de-acasă n-a mâncat.
Înfometat el îi găsise,
Își pierdu și appetitul,
Hai cu toții la ieșire,
Că mi-i foame de poftire.
Nu putem să mai ieșim,
Căci ieșirea nu mai este,
Ia ce groaznică-i o veste,
Aș mai vrea să gust un pește.
Hai, măcar să încercăm,
Și să nu ne mai certăm,
Că mi-i foame foc și rău,
Vreau să-scult răspunsul tău.
Și-au pornit la drum,
Măi, eu timpul, mi-l consum,
Și, ce cu toba s-o dărâm,
Ce idei acum ai?
Că mă sperii vai, vai, vai!
Și au dărâmat-o,
Ura, ura am reușit,
Sunt acum mai fericit!
Vrăjitoarea-i supărată,
Nu i deloc chiar încântată,
Și bărbații au învins o,
Și de mătură au prins o.
Și eroi au devenit,
Și e turn obișnuit.
Autor: Nicoleta Postovan
Ființelor dragi
Voi, Suflete îngenuncheate
Cât îmi este dor de voi;
Ați zburat departe
Străini de azi și noi
Ce nu aș da ,ca să răzbat
Prin trecutul răpus
Pe aripi ce se mai zbat
Pentru timpul apus.
După inimi de cleștar,
Ce -mi plângeau amarul.
Și -mi șopteau cu har,
Umpländu -mi paharul
S -au risipit,nu le găsesc,
Căci s -au topit în zare;
Ființe dragi,eu vă iubesc
Până la ultima suflare!...
Ul
Offf,tu suflet palid...
Of,tu suflet palid
Înmărmurit pe scaun,
Ciuguleai din blid
În fumăraia de tutun...
Radioul gălbejit
Pălpăie dintr-un ungher ,
Murmurănd răgușit
O melodie,stingher.
Umbra din odaie
De ici colo se perindă
În formă de strigoaie
Pe a ta grimasă Suferindă.
Ticăie n surdină
Din holul cenușiu
Pendula bătrână
A timpului pustiu.
Din brazdă mai plouă
Pe a ta făptură ștearsă
Pan se miji de ziuă
Pe fața ta ștearsă...
Încă în viață
Mai avem timp pana murim.
Acest timp nu semnifica nimic altceva
decât un proces de îmbătrânire ;
respirația amintirilor într-un aer friabil,
respiratie care nu este încă înghețata ;
armuri in forma de pene pentru păsări pereche,
păsări în zbor ce-si caută hrana si iubirea.
Amandoua au nevoie de semințele vieții ;
zbor pe cerul înalt si înnorat al toamnei
atunci când viața isi pierde lumina ;
a nu fi hectic, ci, poate, putin hedonic.
Oamenii sceptici par a fi mai putin dispuși să acționeze.
Prefera să alunece in introspecție
pentru a-și găsi liniștea. Poate că ei caută
un sens fundamental al vietii
cu scopul de a coexista pasnic, sau poate nu ;
căutând armuri si o trezire la conștiința de sine
în ceea ce privește marea trecere
sau dispariția.
Înghețat
Sub ce curge și peste ce stă,
Mă înec și mă sufoc.
Timpul trece, curge și mă costă.
Mă roade, erodat, n-am noroc.
Să mă mișc nu reușesc,
Bolovan împietrit, nemișcat.
Mă afundă, nu pot să vorbesc,
Încet, încet, chiar de mine uitat.
Totul se mișcă, viu se mișcă.
Totul aleargă, viu aleargă.
Mă alung de viul ce e desiș,
Că cei ce stau, n-au să meargă.
Și tot ce pleacă nu-mi dă răgaz,
Pietroi înlemnit, cu totul blocat.
Iar totul ce-i viu nu are haz,
Pentru cine în el insuși e înhămat,
Sub ce curge și peste ce stă.
Șezând sub negru, peste negru,
Sunt neclintit și mă cutremur.
Vine ploaia, stă să vină pe de-antregu',
Să ude pământ, copaci și tot sub tremur.
Iar eu, copac demult căzut,
Putregai cu burta plină,
Plin de apă, mânjit cu chină,
N-am decât să mai aștept o ploaie.
Să mă umple doar pe mine,
Cu necaz și cu fărâme.
Să mă umple, să mă-ndoaie.
Să mai crească niște vine.
Să absorb, să mă absoarbă.
Să mă-nvârtă, să mă-ntoarcă,
Și să ia tot ce rămâne,
Șezând sub negru, peste negru.
Uneori
Uneori nu realizez cât de grea e povara pe care o duc în spate ca pe un ghiozdan
Uneori nu vreau sa îmi amintesc de momente pe care nu o să le mai am
Uneori vreau doar liniște și nici un nor pe cer
Uneori vreau sa fiu singur, dar acasă-n patul meu
Uneori ma termină sentimentul de tristețe
Uneori ma gandesc la mii și mii de fețe
Uneori nu ma pot simți decat judecat
Uneori îmi dau seama cât de mult am uitat, iar alteori realizez ca timpul trece și le pun pe toate înapoi în ghiozdan.
Turnul speranței
Este-un turn neobișnuit,
Turnul speranței,
Un turn foarte înalt,
Turnul vrăjitoarei.
Din afară ușa este,
Dinăuntru ea dispare,
Ia și uită mare veste,
Iar ieșirea nu apare.
Se numește uite așa,
Căci în turn e doar Speranță,
Mulți săteni rămas blocați,
Și blocați și o alianță.
De ce oare-i trebuia,
Vrăjitoarea-i să-i închidă?
Dar ce planuri avea,
Într un rând ca o omidă?
Au plecat, vreo doi sau trei războinici,
În rând cu ei vreo patru, cinci pitici,
Dar ce făceau?
În excursie plecau.
Au intrat,
Nu este ușa,
Au strigat,
Nimeni nu i auzi.
Și un bărbat în căutare,
Și găsi turnul cel Mare,
Și rămase el blocat,
Și de-acasă n-a mâncat.
Înfometat el îi găsise,
Își pierdu și appetitul,
Hai cu toții la ieșire,
Că mi-i foame de poftire.
Nu putem să mai ieșim,
Căci ieșirea nu mai este,
Ia ce groaznică-i o veste,
Aș mai vrea să gust un pește.
Hai, măcar să încercăm,
Și să nu ne mai certăm,
Că mi-i foame foc și rău,
Vreau să-scult răspunsul tău.
Și-au pornit la drum,
Măi, eu timpul, mi-l consum,
Și, ce cu toba s-o dărâm,
Ce idei acum ai?
Că mă sperii vai, vai, vai!
Și au dărâmat-o,
Ura, ura am reușit,
Sunt acum mai fericit!
Vrăjitoarea-i supărată,
Nu i deloc chiar încântată,
Și bărbații au învins o,
Și de mătură au prins o.
Și eroi au devenit,
Și e turn obișnuit.
Autor: Nicoleta Postovan
Ființelor dragi
Voi, Suflete îngenuncheate
Cât îmi este dor de voi;
Ați zburat departe
Străini de azi și noi
Ce nu aș da ,ca să răzbat
Prin trecutul răpus
Pe aripi ce se mai zbat
Pentru timpul apus.
După inimi de cleștar,
Ce -mi plângeau amarul.
Și -mi șopteau cu har,
Umpländu -mi paharul
S -au risipit,nu le găsesc,
Căci s -au topit în zare;
Ființe dragi,eu vă iubesc
Până la ultima suflare!...
Ul
Offf,tu suflet palid...
Of,tu suflet palid
Înmărmurit pe scaun,
Ciuguleai din blid
În fumăraia de tutun...
Radioul gălbejit
Pălpăie dintr-un ungher ,
Murmurănd răgușit
O melodie,stingher.
Umbra din odaie
De ici colo se perindă
În formă de strigoaie
Pe a ta grimasă Suferindă.
Ticăie n surdină
Din holul cenușiu
Pendula bătrână
A timpului pustiu.
Din brazdă mai plouă
Pe a ta făptură ștearsă
Pan se miji de ziuă
Pe fața ta ștearsă...
Încă în viață
Mai avem timp pana murim.
Acest timp nu semnifica nimic altceva
decât un proces de îmbătrânire ;
respirația amintirilor într-un aer friabil,
respiratie care nu este încă înghețata ;
armuri in forma de pene pentru păsări pereche,
păsări în zbor ce-si caută hrana si iubirea.
Amandoua au nevoie de semințele vieții ;
zbor pe cerul înalt si înnorat al toamnei
atunci când viața isi pierde lumina ;
a nu fi hectic, ci, poate, putin hedonic.
Oamenii sceptici par a fi mai putin dispuși să acționeze.
Prefera să alunece in introspecție
pentru a-și găsi liniștea. Poate că ei caută
un sens fundamental al vietii
cu scopul de a coexista pasnic, sau poate nu ;
căutând armuri si o trezire la conștiința de sine
în ceea ce privește marea trecere
sau dispariția.
Înghețat
Sub ce curge și peste ce stă,
Mă înec și mă sufoc.
Timpul trece, curge și mă costă.
Mă roade, erodat, n-am noroc.
Să mă mișc nu reușesc,
Bolovan împietrit, nemișcat.
Mă afundă, nu pot să vorbesc,
Încet, încet, chiar de mine uitat.
Totul se mișcă, viu se mișcă.
Totul aleargă, viu aleargă.
Mă alung de viul ce e desiș,
Că cei ce stau, n-au să meargă.
Și tot ce pleacă nu-mi dă răgaz,
Pietroi înlemnit, cu totul blocat.
Iar totul ce-i viu nu are haz,
Pentru cine în el insuși e înhămat,
Sub ce curge și peste ce stă.
Șezând sub negru, peste negru,
Sunt neclintit și mă cutremur.
Vine ploaia, stă să vină pe de-antregu',
Să ude pământ, copaci și tot sub tremur.
Iar eu, copac demult căzut,
Putregai cu burta plină,
Plin de apă, mânjit cu chină,
N-am decât să mai aștept o ploaie.
Să mă umple doar pe mine,
Cu necaz și cu fărâme.
Să mă umple, să mă-ndoaie.
Să mai crească niște vine.
Să absorb, să mă absoarbă.
Să mă-nvârtă, să mă-ntoarcă,
Și să ia tot ce rămâne,
Șezând sub negru, peste negru.
Uneori
Uneori nu realizez cât de grea e povara pe care o duc în spate ca pe un ghiozdan
Uneori nu vreau sa îmi amintesc de momente pe care nu o să le mai am
Uneori vreau doar liniște și nici un nor pe cer
Uneori vreau sa fiu singur, dar acasă-n patul meu
Uneori ma termină sentimentul de tristețe
Uneori ma gandesc la mii și mii de fețe
Uneori nu ma pot simți decat judecat
Uneori îmi dau seama cât de mult am uitat, iar alteori realizez ca timpul trece și le pun pe toate înapoi în ghiozdan.
Alte poezii ale autorului
Cînd vine toamna
Mă înconjor cu amintirea
Frunzelor ce și-au pierdut pădurea
Alerg spre unde tu m-ai ajuns
Să culeg din toate un răspuns
Frumoasă-mi este astăzi toamna
De n-aș uita să-i sărut palma…
Frântură din gânduri - S
Într-o frântură de gând, privesc tăcerea din lumea ce mă înconjoară, mă alătur plutonului ce mărșăluiește prin timp, ca-ntr-un deșert…Camarazi cu ranița grea de neîmpliniri, sunt un pluton abandonat ce rătăcește prin vârtejul nisipului risipit din clepsidra timpului, obturând drumul către oază. Ruga lor un răget în pustiul dintre cer și pământ, tremurător pământ, neiertătorul cer... În priviri încețoșate dansează ,,Fata morgana,, în ritmul caravanelor cu iluzii deșarte ca într-un ,,Boléro,, de Ravel. Mărșăluiesc alături de ei,printre frânturi de gânduri.
O zi
Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.
Anul Nou
Pentru timpul din infinit
Orologiu bate sacadat
Tributar de secundar
Minutarul a strigat
ANUL NOU a și sosit.
Așezat în calendar
Ne-a lăsat câte-o urare:
,,Sănătate și la mulți ani !,,
DIN CREDINȚĂ
Îngeri și robi în cor au strigat
Îndurând a morții grea apăsare:
Oameni ce sunteți înspăimântați,
Creștinilor, e mare întristare
Nevinovat , IISUS a fost crucificat.
Bat clopote , ceru-i tulburat
La geam curg lumânări cu multe lacrimi
Heruvimii norii risipesc
Cu glasul lor divin cântând din psalmi…
În zori IISUS HRISTOS A ÎNVIAT!
Lumea creștină s-a bucurat
În casă ruga-i spusă evlavios,
De îngeri pământu-i înconjurat
Creștinii privesc cum ceru-i luminos
Cântând în cor ,HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT !.
,, AZI ,,ȘI ,,MAINE,,
În fiecare zi speranțe îmi cioplesc
Apoi privesc, cum singure se șlefuiesc
Așteptând să vină dorita zi de MĂINE,
Ireversibil vine chiar și ne chemată
E doar o zi și-i metamorfozată
S-aducă repetat, aceleași cuvinte
Monotone….A rare ori și elocvente
Iau ziua de AZI și-o pun într-un rucsac
Un alt MĂINE va fi tot neschimbat
Adus printr-un gest, mereu repetat
Și haina veche a speranței iar o îmbrac
Că-i timpul mut și-alergă nepăsător
Strivind frumoasele flori de liliac ,
Cioburi face din ziua mea de visător
Și eu...Eu cioplesc zi de zi speranțe…
Cînd vine toamna
Mă înconjor cu amintirea
Frunzelor ce și-au pierdut pădurea
Alerg spre unde tu m-ai ajuns
Să culeg din toate un răspuns
Frumoasă-mi este astăzi toamna
De n-aș uita să-i sărut palma…
Frântură din gânduri - S
Într-o frântură de gând, privesc tăcerea din lumea ce mă înconjoară, mă alătur plutonului ce mărșăluiește prin timp, ca-ntr-un deșert…Camarazi cu ranița grea de neîmpliniri, sunt un pluton abandonat ce rătăcește prin vârtejul nisipului risipit din clepsidra timpului, obturând drumul către oază. Ruga lor un răget în pustiul dintre cer și pământ, tremurător pământ, neiertătorul cer... În priviri încețoșate dansează ,,Fata morgana,, în ritmul caravanelor cu iluzii deșarte ca într-un ,,Boléro,, de Ravel. Mărșăluiesc alături de ei,printre frânturi de gânduri.
O zi
Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.
Anul Nou
Pentru timpul din infinit
Orologiu bate sacadat
Tributar de secundar
Minutarul a strigat
ANUL NOU a și sosit.
Așezat în calendar
Ne-a lăsat câte-o urare:
,,Sănătate și la mulți ani !,,
DIN CREDINȚĂ
Îngeri și robi în cor au strigat
Îndurând a morții grea apăsare:
Oameni ce sunteți înspăimântați,
Creștinilor, e mare întristare
Nevinovat , IISUS a fost crucificat.
Bat clopote , ceru-i tulburat
La geam curg lumânări cu multe lacrimi
Heruvimii norii risipesc
Cu glasul lor divin cântând din psalmi…
În zori IISUS HRISTOS A ÎNVIAT!
Lumea creștină s-a bucurat
În casă ruga-i spusă evlavios,
De îngeri pământu-i înconjurat
Creștinii privesc cum ceru-i luminos
Cântând în cor ,HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT !.
,, AZI ,,ȘI ,,MAINE,,
În fiecare zi speranțe îmi cioplesc
Apoi privesc, cum singure se șlefuiesc
Așteptând să vină dorita zi de MĂINE,
Ireversibil vine chiar și ne chemată
E doar o zi și-i metamorfozată
S-aducă repetat, aceleași cuvinte
Monotone….A rare ori și elocvente
Iau ziua de AZI și-o pun într-un rucsac
Un alt MĂINE va fi tot neschimbat
Adus printr-un gest, mereu repetat
Și haina veche a speranței iar o îmbrac
Că-i timpul mut și-alergă nepăsător
Strivind frumoasele flori de liliac ,
Cioburi face din ziua mea de visător
Și eu...Eu cioplesc zi de zi speranțe…
Anișoara Iordache