Categoria: Poezii pentru copii
Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi
Data postării: 28 iulie 2022
Comentarii: 1
Vizualizări: 976
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
reverii/7
adormit printre paginile unei cărți,
un șoarece ștrengar
savurează dulceața unei poezii.
o cinteză neinvitată,
ciugulește firimituri,
apoi
zboară
cântând pe la streșini.
În sânul nopţii…
Amurgul e mirajul din toate câte sunt,
în umbră ispitit de ape fără fund...
Când amurgul stă să ardă
în țărâna de pe drum,
soarele (să nu să piardă)
își deschise ochi subțire
printre norii arși de scrum.
Mult jăratec umblă-n valuri,
prinzând trestia și lacul,
prinzând florile pe maluri.
Aci, vântu-și face veacul.
S-a trezit și se porni
la un neam de păpădii.
Trecu stins prin somnul ierbii
ca un sfânt răpus în piatră,
și o luă apoi spre sat
să-și găsească loc în vatră.
Prispa este caldă încă,
o pisică leneveşte:
ziua întreagă a fost pe luncă...
cu stăpânu’ la cosit.
Dar cum noaptea tainic creşte,
vântul iar se risipeşte
și aleargă
printre nuci
pasărea de păpădie
care urcă-n lumea largă,
uneori printre uluci.
Doarme -n floarea fistichie,
doarme fluturu’ sprinţar,
legănat în șoapte blânde
de-o păpușă cu tichie.
Cum păpușa are har,
cască alături un bondar.
Timpul curge în risipă,
norii galbeni nu-l ajung.
Mai clipeşte pentr-o clipă
ochiul roşului amurg.
Greier mic cu paşii repezi
şi cu glasul ascuţit,
urcă-n grabă două lespezi;
Altu’ îşi cântă lung amorul
unei tufe de cucută:
oare cine îl ascultă ?…
Pe la streşini de cerdac,
într-un cuib de rămurele,
puisorii nu mai tac.
Se îndeamnă în culcuş
lângă alte rândunele.
Undeva în depărtare
se aude un lătrat;
câinelui i se năzare
o nălucă sau un hoţ
care vine noaptea -n sat,
când cocoşii s-au culcat.
Luna hoinăreşte -n cer,
pe la porţi de stele bate:
- Doar lumină eu vă cer
pentru fete deocheate -
bezne reci să ardă -n noapte;
să se limpezească toate
ca nisipurile-n ape.
Umblă ielele desculţe
La Stejaru’ cu Izvoare,
îndărăt pe drum de piatră
(scăpărând în felinare)
trece şirul de căruţe...
Şi cum satu-i cumpănit
cu poveşti de altădată,
din mătăsuri s-au ivit
stelele subțiri, stângace.
În adâncu’ lor se arată
flăcările altor vremuri:
Luna -n cer e cât o roată.
Întunericul se -nchide
(şovăielnic dar supus)
în luminile lichide.
Astru fraged, rubiniu,
pâlpâie în sânul nopţii
ca un înger timpuriu.
din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și Norul -
Ștefan Radu Mușat
Creionul s-a stricat
Când creionul s-a stricat nu poate fi reparat?
Trebuie aruncat?
întreabă asta pe mămica,
ea știe că creionul nu are nimica ,
nu trebuie aruncat și poate fi reparat,
cu o mică ascuțitoare și puțină răbdare
creionul poate fi ca nou
și nu i-ai făcut nici un rău.
Panait Mirela
Ochi de ciocolată
Ce frumos este sa te iubesc
Si cat de îndrăgesc
Când te îmbrățișez
Simt că trăiesc
Inimioara dragă cu ochii de ciocolată
Ce-mi topește inima toată
Dar privirea nu pot s o feresc
Și nici nu îmi doresc
Nu prea sunt cuvinte sa iți spun
Că tu ești un suflet atât de bun
Și vreau ca tu să ști
Că toată viața te v oi iubi
Ce cadou de la Dumnezeu
Făcut parcă pentru sufletul meu
Un copil cu ochii de ciocolată
Ce-mi încântă viața toată
o adiere de simfonii albastre/4
pe marginea drumului,
netam-nesam,
a inflorit un mac,
cam pricăjit săracu'.
iute,
o buburuză
a venit, să constate
ce s-a întâmplat.
Cort
În pădurea liniștită,
Pusa-mi cortul neclintit.
Vine vulpea hămesită
Și-mi fură ce am gătit.
reverii/7
adormit printre paginile unei cărți,
un șoarece ștrengar
savurează dulceața unei poezii.
o cinteză neinvitată,
ciugulește firimituri,
apoi
zboară
cântând pe la streșini.
În sânul nopţii…
Amurgul e mirajul din toate câte sunt,
în umbră ispitit de ape fără fund...
Când amurgul stă să ardă
în țărâna de pe drum,
soarele (să nu să piardă)
își deschise ochi subțire
printre norii arși de scrum.
Mult jăratec umblă-n valuri,
prinzând trestia și lacul,
prinzând florile pe maluri.
Aci, vântu-și face veacul.
S-a trezit și se porni
la un neam de păpădii.
Trecu stins prin somnul ierbii
ca un sfânt răpus în piatră,
și o luă apoi spre sat
să-și găsească loc în vatră.
Prispa este caldă încă,
o pisică leneveşte:
ziua întreagă a fost pe luncă...
cu stăpânu’ la cosit.
Dar cum noaptea tainic creşte,
vântul iar se risipeşte
și aleargă
printre nuci
pasărea de păpădie
care urcă-n lumea largă,
uneori printre uluci.
Doarme -n floarea fistichie,
doarme fluturu’ sprinţar,
legănat în șoapte blânde
de-o păpușă cu tichie.
Cum păpușa are har,
cască alături un bondar.
Timpul curge în risipă,
norii galbeni nu-l ajung.
Mai clipeşte pentr-o clipă
ochiul roşului amurg.
Greier mic cu paşii repezi
şi cu glasul ascuţit,
urcă-n grabă două lespezi;
Altu’ îşi cântă lung amorul
unei tufe de cucută:
oare cine îl ascultă ?…
Pe la streşini de cerdac,
într-un cuib de rămurele,
puisorii nu mai tac.
Se îndeamnă în culcuş
lângă alte rândunele.
Undeva în depărtare
se aude un lătrat;
câinelui i se năzare
o nălucă sau un hoţ
care vine noaptea -n sat,
când cocoşii s-au culcat.
Luna hoinăreşte -n cer,
pe la porţi de stele bate:
- Doar lumină eu vă cer
pentru fete deocheate -
bezne reci să ardă -n noapte;
să se limpezească toate
ca nisipurile-n ape.
Umblă ielele desculţe
La Stejaru’ cu Izvoare,
îndărăt pe drum de piatră
(scăpărând în felinare)
trece şirul de căruţe...
Şi cum satu-i cumpănit
cu poveşti de altădată,
din mătăsuri s-au ivit
stelele subțiri, stângace.
În adâncu’ lor se arată
flăcările altor vremuri:
Luna -n cer e cât o roată.
Întunericul se -nchide
(şovăielnic dar supus)
în luminile lichide.
Astru fraged, rubiniu,
pâlpâie în sânul nopţii
ca un înger timpuriu.
din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și Norul -
Ștefan Radu Mușat
Creionul s-a stricat
Când creionul s-a stricat nu poate fi reparat?
Trebuie aruncat?
întreabă asta pe mămica,
ea știe că creionul nu are nimica ,
nu trebuie aruncat și poate fi reparat,
cu o mică ascuțitoare și puțină răbdare
creionul poate fi ca nou
și nu i-ai făcut nici un rău.
Panait Mirela
Ochi de ciocolată
Ce frumos este sa te iubesc
Si cat de îndrăgesc
Când te îmbrățișez
Simt că trăiesc
Inimioara dragă cu ochii de ciocolată
Ce-mi topește inima toată
Dar privirea nu pot s o feresc
Și nici nu îmi doresc
Nu prea sunt cuvinte sa iți spun
Că tu ești un suflet atât de bun
Și vreau ca tu să ști
Că toată viața te v oi iubi
Ce cadou de la Dumnezeu
Făcut parcă pentru sufletul meu
Un copil cu ochii de ciocolată
Ce-mi încântă viața toată
o adiere de simfonii albastre/4
pe marginea drumului,
netam-nesam,
a inflorit un mac,
cam pricăjit săracu'.
iute,
o buburuză
a venit, să constate
ce s-a întâmplat.
Cort
În pădurea liniștită,
Pusa-mi cortul neclintit.
Vine vulpea hămesită
Și-mi fură ce am gătit.
Alte poezii ale autorului
DACA ESTI TU ACELA…
Dacă tu ești acela care
Aripa unei ciocârlii
Ai frânt-o
Nu-i cere să se-nalțe…
Nu-i cerere să mai cânte…
Las-o să se vindece
Singură, de tine să se
Vindece
Dacă tu ești acela care…
UN ECOU RĂTACIT
Cândva,de mult, am întâlnit
într-un pustiu nedefinit
un ecou prăbușit
din neantul cerului…
Era orb, neputincios,
surd și cu puteri târâte
scrijelea pe un petic de nisip
cuvinte din strigăte nedeslușite:
Salvați oamenii,
salvați și glasurile
ce prin pustiu le-am rătăcit!
De atunci printre dune de gând
caut cuvinte în nisipuri zăcând…
REGRET
Mereu îmi reproșez, cuget și regret
Pentru voi, fire de iarbă străpunse
De pașii strivind ultimul secret
Contorsionat în trăiri ascunse
Îmi reproșez c-am rupt un ram înflorit
Iar fructul l-am osândit în teacă
El, era copacul ce eu l-am sădit
Azi, frunzele-i cad și seva-i seacă.
………………..
Regret marele secret
Că n-am eliberat fructul din teacă
Și am călcat firul de iarbă.
NĂFRAMA MAMEI
Împăturită-n clipele de vălmășeală,
Păstrată printre amintiri
Năframa mamei am despletit-o
Pictând din mângâierile-i calde
Punte peste timp
Năframa mamei
Mi-a fost....Îmi este sfânt veșmânt.
ORAȘ NATAL- acrostih
Dovezi de urbe strămoșescul pământ frământat
Războaie, pași grei pragul casei au petrificat
Ancestralul nume dat prin botez,, botoșănean ,,
Gazdă a chemării: ,,vino acasă!,, an de an
Bat în corpul tău inimile amintirilor
Oraș natal cu sălașul în corul astrelor
Te înalță citadini în loja cu laurii
0glindindu-te adesea, în arta lor ctitorii
Soarele în raze te îmbracă de dimineață
Aura lui trezește strada din nou la viață
Natura urbei mereu verde să îți fie
Istoria în pagini aurii să te înscrie.
Poetului Mihai Eminescu
Ascuns în versurile tale
Trec vremuri, lumea nu mai ştie
Că străbăteai şi deal şi vale
Însoţit fiind de poezie.
Aveai cu tine şi cavalul,
Pădurea, cerul şi iubita
Soarele îţi luminase harul
Ce nobilă-ți fuse vruta.
Mai ocolit, mai pe de-a dreptul
Când printre flori, când drum cu spini
Călătorea cu tine totul
Tu printre aştri un peregrin.
Dacă nu te citeşte lumea
Să-ţi desluşească al tău secret
Păstrează-ți în Ipotești pădurea
Si-n cer fii Luceafărul poet.
DACA ESTI TU ACELA…
Dacă tu ești acela care
Aripa unei ciocârlii
Ai frânt-o
Nu-i cere să se-nalțe…
Nu-i cerere să mai cânte…
Las-o să se vindece
Singură, de tine să se
Vindece
Dacă tu ești acela care…
UN ECOU RĂTACIT
Cândva,de mult, am întâlnit
într-un pustiu nedefinit
un ecou prăbușit
din neantul cerului…
Era orb, neputincios,
surd și cu puteri târâte
scrijelea pe un petic de nisip
cuvinte din strigăte nedeslușite:
Salvați oamenii,
salvați și glasurile
ce prin pustiu le-am rătăcit!
De atunci printre dune de gând
caut cuvinte în nisipuri zăcând…
REGRET
Mereu îmi reproșez, cuget și regret
Pentru voi, fire de iarbă străpunse
De pașii strivind ultimul secret
Contorsionat în trăiri ascunse
Îmi reproșez c-am rupt un ram înflorit
Iar fructul l-am osândit în teacă
El, era copacul ce eu l-am sădit
Azi, frunzele-i cad și seva-i seacă.
………………..
Regret marele secret
Că n-am eliberat fructul din teacă
Și am călcat firul de iarbă.
NĂFRAMA MAMEI
Împăturită-n clipele de vălmășeală,
Păstrată printre amintiri
Năframa mamei am despletit-o
Pictând din mângâierile-i calde
Punte peste timp
Năframa mamei
Mi-a fost....Îmi este sfânt veșmânt.
ORAȘ NATAL- acrostih
Dovezi de urbe strămoșescul pământ frământat
Războaie, pași grei pragul casei au petrificat
Ancestralul nume dat prin botez,, botoșănean ,,
Gazdă a chemării: ,,vino acasă!,, an de an
Bat în corpul tău inimile amintirilor
Oraș natal cu sălașul în corul astrelor
Te înalță citadini în loja cu laurii
0glindindu-te adesea, în arta lor ctitorii
Soarele în raze te îmbracă de dimineață
Aura lui trezește strada din nou la viață
Natura urbei mereu verde să îți fie
Istoria în pagini aurii să te înscrie.
Poetului Mihai Eminescu
Ascuns în versurile tale
Trec vremuri, lumea nu mai ştie
Că străbăteai şi deal şi vale
Însoţit fiind de poezie.
Aveai cu tine şi cavalul,
Pădurea, cerul şi iubita
Soarele îţi luminase harul
Ce nobilă-ți fuse vruta.
Mai ocolit, mai pe de-a dreptul
Când printre flori, când drum cu spini
Călătorea cu tine totul
Tu printre aştri un peregrin.
Dacă nu te citeşte lumea
Să-ţi desluşească al tău secret
Păstrează-ți în Ipotești pădurea
Si-n cer fii Luceafărul poet.
Anișoara Iordache