Категория: Стихи для детей
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 28 июля 2022
Комментарий: 1
Просмотры: 975
Комментарий
Стихи из этой категории
La bunicii mei
La bunicii mei,
Sunt acum la ei,
Pereții sunt acoperiți cu covoare,
Pare, pare că-s mii de fulare!
Iar în sarai,
Știu că erai!
E o poveste,
Îți spun o veste!
Pe masă, un ceas dintr un film minunat!
Eu zic, nu spun minciuni e adevărat!
Un trandafir vioi!
Să l vedem în doi!
Frunze artificiale,
Parcă sunt reale!
Milioane floricele,
Ce micuță, frumușele!
Cruci, insigne și cănuțe!
Motănei și pisicuțe,
Fructe, legume și un urs de pluș!
După față, mi se pare jucăuș,
Împrejur copăcei,
Măricei sau mititei!
Plete împletite, pentru scăunele,
Făcute cu iubire și singurele,
Câinișorii stau la soare,
Nu vin ploi, și-i uscat în jur tare!
Eu cam m am plictisit,
Repede, zgomotele au amuțit.
Acolo sunt miliarde preparate,
Piper negru, galben și toate-s adevărate!
Am gustat zgușioncă,
Cuvântul țărănesc,
La prânz bunica zice:
Hai să te hrănesc!
Desene pe perete, cu elefănței,
Poate ați mâncăm, cartofii cu ulei,
Casa parcă-i străveche,
Parcă nimeni n ar trăi aici,
Mi ar părea că masa-i veche,
Ce tu crezi și ce mai zici?
Când e liniște așa dispărut vocea pașilor,
Încet, încet se-aude ceasul.
Unu,doi ,
Și apoi,
Privește atent, și-i ora de culcare,
Bruscă observi, că mai vreai mâncare!
Pe frigider sunt magnete fluturași,
Le schimbi locul, sărind ca niște iepurași!
Perdele colorate,
Portrete de soare luminate,
Mi se pare că toate s cam ciudate,
Văd medicamente și zic: Ia
Deodată te ai speria.
Pe la buni, mereu găsești o prăjitură,
Atent, atent de ți le fură?
Peste tot e buruiană verde,
De raza culoarea-și pierde,
Puișorii verzătură ciuculește,
Găinușa îi păzește!
Câinele hămăiește
Și cocioaba ne-ocrotește.
Autor: Nicoleta Postovan
În sânul nopţii…
Amurgul e mirajul din toate câte sunt,
în umbră ispitit de ape fără fund...
Când amurgul stă să ardă
în țărâna de pe drum,
soarele (să nu să piardă)
își deschise ochi subțire
printre norii arși de scrum.
Mult jăratec umblă-n valuri,
prinzând trestia și lacul,
prinzând florile pe maluri.
Aci, vântu-și face veacul.
S-a trezit și se porni
la un neam de păpădii.
Trecu stins prin somnul ierbii
ca un sfânt răpus în piatră,
și o luă apoi spre sat
să-și găsească loc în vatră.
Prispa este caldă încă,
o pisică leneveşte:
ziua întreagă a fost pe luncă...
cu stăpânu’ la cosit.
Dar cum noaptea tainic creşte,
vântul iar se risipeşte
și aleargă
printre nuci
pasărea de păpădie
care urcă-n lumea largă,
uneori printre uluci.
Doarme -n floarea fistichie,
doarme fluturu’ sprinţar,
legănat în șoapte blânde
de-o păpușă cu tichie.
Cum păpușa are har,
cască alături un bondar.
Timpul curge în risipă,
norii galbeni nu-l ajung.
Mai clipeşte pentr-o clipă
ochiul roşului amurg.
Greier mic cu paşii repezi
şi cu glasul ascuţit,
urcă-n grabă două lespezi;
Altu’ îşi cântă lung amorul
unei tufe de cucută:
oare cine îl ascultă ?…
Pe la streşini de cerdac,
într-un cuib de rămurele,
puisorii nu mai tac.
Se îndeamnă în culcuş
lângă alte rândunele.
Undeva în depărtare
se aude un lătrat;
câinelui i se năzare
o nălucă sau un hoţ
care vine noaptea -n sat,
când cocoşii s-au culcat.
Luna hoinăreşte -n cer,
pe la porţi de stele bate:
- Doar lumină eu vă cer
pentru fete deocheate -
bezne reci să ardă -n noapte;
să se limpezească toate
ca nisipurile-n ape.
Umblă ielele desculţe
La Stejaru’ cu Izvoare,
îndărăt pe drum de piatră
(scăpărând în felinare)
trece şirul de căruţe...
Şi cum satu-i cumpănit
cu poveşti de altădată,
din mătăsuri s-au ivit
stelele subțiri, stângace.
În adâncu’ lor se arată
flăcările altor vremuri:
Luna -n cer e cât o roată.
Întunericul se -nchide
(şovăielnic dar supus)
în luminile lichide.
Astru fraged, rubiniu,
pâlpâie în sânul nopţii
ca un înger timpuriu.
din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și Norul -
Ștefan Radu Mușat
Copiii timpurilor noastre
Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"
Suntem înconjuraţi, neîncetat,
De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,
Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".
Copiii, mai cu seamã, ne uimesc
Cum leapãdã cuvântul românesc:
Spunând "Hello!", în loc de "Ziua bunã!",
Şi-atâtea, cã... nu ştii ce vrea sã spunã.
N-aş fi crezut c-aşa vreme sã vinã,
Sã o înveţe puiul, pe gãinã:
Ei ştiu ce este un calculator,
Mai bine decât chiar pãrinţii lor!
Revãd filmul de ieri, la interviu,
Se uitã la ecran, în timp ce scriu!
Conduc o firmã-ntreagã, c-un buton,
Mai ceva decât chiar Napoleon!
A fost o vreme-n casa pãrinteascã,
Când mã temeam, fãrã sã trebuiascã:
Un lucru mic sau mare, de stricam,
Plângeam un ceas, uitându-mã pe geam.
Cei mici de azi, rãcnesc, dar nu de teamã
Ci de nervoşi sau cã nu-i bagi în seamã.
Dacã voiesc, cumva, vreo jucãrie,
Îţi cauţi drum, pânã la librãrie.
Cum tehnicii-i încurc nomenclatura,
Îmi vine sã zâmbesc, cu toatã gura:
Un telefon, trimis de un amic,
Nu-l foloseam, de fricã sã nu-l stric.
Mã uit la cei ce sunt micuţi acum,
Ei "stau pe laptop", nu se joacã-n drum;
Ştiu "naviga", cât sunt de mititei:
Ne fac de râs! Ia, uită-te la ei!
Dar nu-i râs sãnãtos, ci e semn rãu,
De-i "academician" copilul tãu,
De nu-i în stare-a face o prostie,
De-a avea vise şi copilãrie!
Dacã nu te ocupi de fiecare,
Vor sta, fãrã a cere de mâncare,
Cu nasul toatã ziua-n telefon,
Dar nu s-aştepte ca sã-i vinã ton.
Ci, vor cãlãtori în alte lumi,
Spre care nu tu însuţi îi îndrumi;
Însã eşti responsabil, ca pãrinte,
Cã eşti matur şi ai mai multã minte!
Ei ştiu actori sau star-uri muzicale
Şi strigã tare la semifinale;
Dar, de literaturã, n-au habar:
Se uitã-n cãrţi, ca mâţa-n calendar.
Pe lângã faptul cã suntem hapsâni,
Avem mândria noastrã, de români.
Când te pricepi aproape la orice,
Nu ştii nimic de treabã... asta e!
Tu te trufeşti de câte limbi cunoşti,
Îi fi deştept, dar... nici alţii mai proşti!
Îţi pare bine c-ai atâta spor
Şi ştii engleza... din televizor.
De la zuluşi şi pân-la eschimoşi
De la cei treji, la cei cu ochii roşi,
Nu ai sã vezi popor, oricât te plimbi,
Fãlindu-se a şti te miri ce limbi!
Dar, pe român, nu-l pomeneşti aşa!
El vrea sã fie "cool", pe barba sa.
Şi se va strãdui, din rãsputeri,
Sã-nveţe astãzi, ce uitase ieri...
Din ţara lui, sã nu ajungã slugã
Pãrinţii îl învaţã ca sã fugã.
Decât stãpân modest, între vecini,
Mai bine slugã mare, la strãini.
Mai bun, decât tocana de legume,
N-am pomenit un alt produs, pe lume,
Nici mai gustos ca pizza culturalã
Înãbuşitã-n a prostiei oalã!
La bunicii mei
La bunicii mei,
Sunt acum la ei,
Pereții sunt acoperiți cu covoare,
Pare, pare că-s mii de fulare!
Iar în sarai,
Știu că erai!
E o poveste,
Îți spun o veste!
Pe masă, un ceas dintr un film minunat!
Eu zic, nu spun minciuni e adevărat!
Un trandafir vioi!
Să l vedem în doi!
Frunze artificiale,
Parcă sunt reale!
Milioane floricele,
Ce micuță, frumușele!
Cruci, insigne și cănuțe!
Motănei și pisicuțe,
Fructe, legume și un urs de pluș!
După față, mi se pare jucăuș,
Împrejur copăcei,
Măricei sau mititei!
Plete împletite, pentru scăunele,
Făcute cu iubire și singurele,
Câinișorii stau la soare,
Nu vin ploi, și-i uscat în jur tare!
Eu cam m am plictisit,
Repede, zgomotele au amuțit.
Acolo sunt miliarde preparate,
Piper negru, galben și toate-s adevărate!
Am gustat zgușioncă,
Cuvântul țărănesc,
La prânz bunica zice:
Hai să te hrănesc!
Desene pe perete, cu elefănței,
Poate ați mâncăm, cartofii cu ulei,
Casa parcă-i străveche,
Parcă nimeni n ar trăi aici,
Mi ar părea că masa-i veche,
Ce tu crezi și ce mai zici?
Când e liniște așa dispărut vocea pașilor,
Încet, încet se-aude ceasul.
Unu,doi ,
Și apoi,
Privește atent, și-i ora de culcare,
Bruscă observi, că mai vreai mâncare!
Pe frigider sunt magnete fluturași,
Le schimbi locul, sărind ca niște iepurași!
Perdele colorate,
Portrete de soare luminate,
Mi se pare că toate s cam ciudate,
Văd medicamente și zic: Ia
Deodată te ai speria.
Pe la buni, mereu găsești o prăjitură,
Atent, atent de ți le fură?
Peste tot e buruiană verde,
De raza culoarea-și pierde,
Puișorii verzătură ciuculește,
Găinușa îi păzește!
Câinele hămăiește
Și cocioaba ne-ocrotește.
Autor: Nicoleta Postovan
În sânul nopţii…
Amurgul e mirajul din toate câte sunt,
în umbră ispitit de ape fără fund...
Când amurgul stă să ardă
în țărâna de pe drum,
soarele (să nu să piardă)
își deschise ochi subțire
printre norii arși de scrum.
Mult jăratec umblă-n valuri,
prinzând trestia și lacul,
prinzând florile pe maluri.
Aci, vântu-și face veacul.
S-a trezit și se porni
la un neam de păpădii.
Trecu stins prin somnul ierbii
ca un sfânt răpus în piatră,
și o luă apoi spre sat
să-și găsească loc în vatră.
Prispa este caldă încă,
o pisică leneveşte:
ziua întreagă a fost pe luncă...
cu stăpânu’ la cosit.
Dar cum noaptea tainic creşte,
vântul iar se risipeşte
și aleargă
printre nuci
pasărea de păpădie
care urcă-n lumea largă,
uneori printre uluci.
Doarme -n floarea fistichie,
doarme fluturu’ sprinţar,
legănat în șoapte blânde
de-o păpușă cu tichie.
Cum păpușa are har,
cască alături un bondar.
Timpul curge în risipă,
norii galbeni nu-l ajung.
Mai clipeşte pentr-o clipă
ochiul roşului amurg.
Greier mic cu paşii repezi
şi cu glasul ascuţit,
urcă-n grabă două lespezi;
Altu’ îşi cântă lung amorul
unei tufe de cucută:
oare cine îl ascultă ?…
Pe la streşini de cerdac,
într-un cuib de rămurele,
puisorii nu mai tac.
Se îndeamnă în culcuş
lângă alte rândunele.
Undeva în depărtare
se aude un lătrat;
câinelui i se năzare
o nălucă sau un hoţ
care vine noaptea -n sat,
când cocoşii s-au culcat.
Luna hoinăreşte -n cer,
pe la porţi de stele bate:
- Doar lumină eu vă cer
pentru fete deocheate -
bezne reci să ardă -n noapte;
să se limpezească toate
ca nisipurile-n ape.
Umblă ielele desculţe
La Stejaru’ cu Izvoare,
îndărăt pe drum de piatră
(scăpărând în felinare)
trece şirul de căruţe...
Şi cum satu-i cumpănit
cu poveşti de altădată,
din mătăsuri s-au ivit
stelele subțiri, stângace.
În adâncu’ lor se arată
flăcările altor vremuri:
Luna -n cer e cât o roată.
Întunericul se -nchide
(şovăielnic dar supus)
în luminile lichide.
Astru fraged, rubiniu,
pâlpâie în sânul nopţii
ca un înger timpuriu.
din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și Norul -
Ștefan Radu Mușat
Copiii timpurilor noastre
Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"
Suntem înconjuraţi, neîncetat,
De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,
Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".
Copiii, mai cu seamã, ne uimesc
Cum leapãdã cuvântul românesc:
Spunând "Hello!", în loc de "Ziua bunã!",
Şi-atâtea, cã... nu ştii ce vrea sã spunã.
N-aş fi crezut c-aşa vreme sã vinã,
Sã o înveţe puiul, pe gãinã:
Ei ştiu ce este un calculator,
Mai bine decât chiar pãrinţii lor!
Revãd filmul de ieri, la interviu,
Se uitã la ecran, în timp ce scriu!
Conduc o firmã-ntreagã, c-un buton,
Mai ceva decât chiar Napoleon!
A fost o vreme-n casa pãrinteascã,
Când mã temeam, fãrã sã trebuiascã:
Un lucru mic sau mare, de stricam,
Plângeam un ceas, uitându-mã pe geam.
Cei mici de azi, rãcnesc, dar nu de teamã
Ci de nervoşi sau cã nu-i bagi în seamã.
Dacã voiesc, cumva, vreo jucãrie,
Îţi cauţi drum, pânã la librãrie.
Cum tehnicii-i încurc nomenclatura,
Îmi vine sã zâmbesc, cu toatã gura:
Un telefon, trimis de un amic,
Nu-l foloseam, de fricã sã nu-l stric.
Mã uit la cei ce sunt micuţi acum,
Ei "stau pe laptop", nu se joacã-n drum;
Ştiu "naviga", cât sunt de mititei:
Ne fac de râs! Ia, uită-te la ei!
Dar nu-i râs sãnãtos, ci e semn rãu,
De-i "academician" copilul tãu,
De nu-i în stare-a face o prostie,
De-a avea vise şi copilãrie!
Dacã nu te ocupi de fiecare,
Vor sta, fãrã a cere de mâncare,
Cu nasul toatã ziua-n telefon,
Dar nu s-aştepte ca sã-i vinã ton.
Ci, vor cãlãtori în alte lumi,
Spre care nu tu însuţi îi îndrumi;
Însã eşti responsabil, ca pãrinte,
Cã eşti matur şi ai mai multã minte!
Ei ştiu actori sau star-uri muzicale
Şi strigã tare la semifinale;
Dar, de literaturã, n-au habar:
Se uitã-n cãrţi, ca mâţa-n calendar.
Pe lângã faptul cã suntem hapsâni,
Avem mândria noastrã, de români.
Când te pricepi aproape la orice,
Nu ştii nimic de treabã... asta e!
Tu te trufeşti de câte limbi cunoşti,
Îi fi deştept, dar... nici alţii mai proşti!
Îţi pare bine c-ai atâta spor
Şi ştii engleza... din televizor.
De la zuluşi şi pân-la eschimoşi
De la cei treji, la cei cu ochii roşi,
Nu ai sã vezi popor, oricât te plimbi,
Fãlindu-se a şti te miri ce limbi!
Dar, pe român, nu-l pomeneşti aşa!
El vrea sã fie "cool", pe barba sa.
Şi se va strãdui, din rãsputeri,
Sã-nveţe astãzi, ce uitase ieri...
Din ţara lui, sã nu ajungã slugã
Pãrinţii îl învaţã ca sã fugã.
Decât stãpân modest, între vecini,
Mai bine slugã mare, la strãini.
Mai bun, decât tocana de legume,
N-am pomenit un alt produs, pe lume,
Nici mai gustos ca pizza culturalã
Înãbuşitã-n a prostiei oalã!
Другие стихотворения автора
LASĂ PIATRA JOS!
Mă plimb prin ploaia de nori scuturată
Mă plimb când ceața ascunde mistere
Învăț să calc ascuțitele pietre
Simt cum tăcerea lor mă așteaptă
Să lovească fără judecată.
Mă rătăcesc, cărările-s aride
Nu vreau să calc pe verdele din iarbă
Deși privirea-n viitor mi-i oarbă
Iar hrana-i doar boabe de-aguride,
Când zilele sunt tot mai toride.
O umbră în suflet îmi lasă stigmat
Păcatul iubirii mă cheamă mereu
Aleg piatra neputinței din pereu
S-o arunc în mine ca-ntr-un vinovat…
Un glas divin din ceruri mi-a strigat,
Lasă piatra jos!...A iubi nu-i un păcat.
Mamei mele
Unde sunt ochii tăi
Ochii
Unde sunt mâinile tale
Mâinile
Unde sunt cuvintele
În lacrimi
Unde sunt florile…
Suntem noi
Ești și tu.
Murgule durerea ta
Murgule zeitate vie
Ud , flămând, îndurerat
Numai cu lanțuri pe simbrie
Stăpânii te-au înhămat.
Murgule, frate, durerea ta
E rană-nsângerată
Precum Crist cu spini încoronat
Ești ființă urgisită.
Văd ochii tăi priviri cu ură ,
Îmbrățișările-s de bici
Umilă coama ta îndură
Și nu mai poți să te ridici.
De fier în gură e zăbala
Povara-i trăsură grea
Să zici, n-ai cui chiar de-ai putea
Când simți în trup trădarea.
La șeaua ta bogații au râvnit
Cu semn de înfierare
E tot ce viața ți-a hărăzit
Azi hamul rău te doare.
Un ,, di,, în plină dimineață
Și un tremurat icnit
În mâini cu otrăvite gheare
Coama iar ți-a încâlcit.
Pe caldarâm la cotitură
Doi ochi și morți sunt triști
Un bici,o ultimă lovitură,
Nu, nu ai putu să mai reziști…
DIN CREDINȚĂ
Îngeri și robi în cor au strigat
Îndurând a morții grea apăsare:
Oameni ce sunteți înspăimântați,
Creștinilor, e mare întristare
Nevinovat , IISUS a fost crucificat.
Bat clopote , ceru-i tulburat
La geam curg lumânări cu multe lacrimi
Heruvimii norii risipesc
Cu glasul lor divin cântând din psalmi…
În zori IISUS HRISTOS A ÎNVIAT!
Lumea creștină s-a bucurat
În casă ruga-i spusă evlavios,
De îngeri pământu-i înconjurat
Creștinii privesc cum ceru-i luminos
Cântând în cor ,HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT !.
IISUS ADEVARAT A ÎNVIAT!
IISUSE, ce mult ne iubești
Frumosul zilnic ni-l dăruiești
Chiar dacă ceru-i întunecat
Cu stele pentru noi l-ai luminat
Chiar dacă negru e pământul
Pentru noi cu flori l-ai colorat
Și pe cruce de spini însângerat
TU și necredinciosul ai iertat
Creștinii în cor spre cer ți-au cântat:
HRISTOS, HRISTOS A INVIAT!
Iar cântul, în jurământ s-a preschimbat:
ADEVĂRAT A ÎNVIAT! ADEVĂRAT…!
Înălțându-te la Tatăl Ceresc
Oamenii poruncile ți le primesc
Îmbrățișați într-un creștin norod
Spre cer rugăciunea și-o slobod :
,,TATĂL NOSTRU CEL CERESC,,.
ETERNUL LUCEAFĂR
ETERN ESTE ȘI ECOUL VERSURILOR SALE:
,, Eu am cântat natura și tei și flori albastre
Iubirea țării-am pus-o, în inimile voastre ,,.
În calendar sunt șapte zile și încă o zi , ce poate fi in fiecare zi, ,, ZIUA EMINESCU,,. In această zi specială, pașii de pe cărarea timpului poposesc la mormântul străjuit de numele,, EMINESCU,,.
Flori și murmur de tei, printre lacrimi și versuri coboară pe mormântul rece, iar dintr-un ultim dor deasupra ,, alunece luna,,… Apoi murmurul se topește ,florile se ofilesc doar numele și versurile rămân nemuritoare, când ,,Vreme trece, vreme vine,,:
Eternul Luceafăr, un astru ce niciodată nu se stinge
Muzica din versuri, coardele Universului atinge
Iubirea și poezia sunt muzele ce nu l-au părăsit
,, Numai poetul,, cutreierând ,mereu de iubire ursit
,, Eterna pace,, în ,,Singurătate,, cândva și-a mângâiat
,,Scrisorile,,, în timp pe marmură ternă s-au incrustat…
,, Când însuși glasul,, viața trecătoare în vers o povestește
,, Un Luceafăr,, ,, Ca o făclie,, de-a pururi, EL, strălucește.
Sunt zile în calendar când pașii se opresc lângă teiul amintirilor , amintiri ce niciodată nu se ofilesc, chiar dacă ,,Vreme trece, vreme vine…,, În aceeași zi, sau în alte zile, călători în grup sau solitari, poposesc lângă ,, Lacul codrilor albastru ,, unde, ,, Nuferi galbeni îl încarcă,, și ,, Sara pe deal buciumul sună cu jale/ Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,,…
LASĂ PIATRA JOS!
Mă plimb prin ploaia de nori scuturată
Mă plimb când ceața ascunde mistere
Învăț să calc ascuțitele pietre
Simt cum tăcerea lor mă așteaptă
Să lovească fără judecată.
Mă rătăcesc, cărările-s aride
Nu vreau să calc pe verdele din iarbă
Deși privirea-n viitor mi-i oarbă
Iar hrana-i doar boabe de-aguride,
Când zilele sunt tot mai toride.
O umbră în suflet îmi lasă stigmat
Păcatul iubirii mă cheamă mereu
Aleg piatra neputinței din pereu
S-o arunc în mine ca-ntr-un vinovat…
Un glas divin din ceruri mi-a strigat,
Lasă piatra jos!...A iubi nu-i un păcat.
Mamei mele
Unde sunt ochii tăi
Ochii
Unde sunt mâinile tale
Mâinile
Unde sunt cuvintele
În lacrimi
Unde sunt florile…
Suntem noi
Ești și tu.
Murgule durerea ta
Murgule zeitate vie
Ud , flămând, îndurerat
Numai cu lanțuri pe simbrie
Stăpânii te-au înhămat.
Murgule, frate, durerea ta
E rană-nsângerată
Precum Crist cu spini încoronat
Ești ființă urgisită.
Văd ochii tăi priviri cu ură ,
Îmbrățișările-s de bici
Umilă coama ta îndură
Și nu mai poți să te ridici.
De fier în gură e zăbala
Povara-i trăsură grea
Să zici, n-ai cui chiar de-ai putea
Când simți în trup trădarea.
La șeaua ta bogații au râvnit
Cu semn de înfierare
E tot ce viața ți-a hărăzit
Azi hamul rău te doare.
Un ,, di,, în plină dimineață
Și un tremurat icnit
În mâini cu otrăvite gheare
Coama iar ți-a încâlcit.
Pe caldarâm la cotitură
Doi ochi și morți sunt triști
Un bici,o ultimă lovitură,
Nu, nu ai putu să mai reziști…
DIN CREDINȚĂ
Îngeri și robi în cor au strigat
Îndurând a morții grea apăsare:
Oameni ce sunteți înspăimântați,
Creștinilor, e mare întristare
Nevinovat , IISUS a fost crucificat.
Bat clopote , ceru-i tulburat
La geam curg lumânări cu multe lacrimi
Heruvimii norii risipesc
Cu glasul lor divin cântând din psalmi…
În zori IISUS HRISTOS A ÎNVIAT!
Lumea creștină s-a bucurat
În casă ruga-i spusă evlavios,
De îngeri pământu-i înconjurat
Creștinii privesc cum ceru-i luminos
Cântând în cor ,HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT !.
IISUS ADEVARAT A ÎNVIAT!
IISUSE, ce mult ne iubești
Frumosul zilnic ni-l dăruiești
Chiar dacă ceru-i întunecat
Cu stele pentru noi l-ai luminat
Chiar dacă negru e pământul
Pentru noi cu flori l-ai colorat
Și pe cruce de spini însângerat
TU și necredinciosul ai iertat
Creștinii în cor spre cer ți-au cântat:
HRISTOS, HRISTOS A INVIAT!
Iar cântul, în jurământ s-a preschimbat:
ADEVĂRAT A ÎNVIAT! ADEVĂRAT…!
Înălțându-te la Tatăl Ceresc
Oamenii poruncile ți le primesc
Îmbrățișați într-un creștin norod
Spre cer rugăciunea și-o slobod :
,,TATĂL NOSTRU CEL CERESC,,.
ETERNUL LUCEAFĂR
ETERN ESTE ȘI ECOUL VERSURILOR SALE:
,, Eu am cântat natura și tei și flori albastre
Iubirea țării-am pus-o, în inimile voastre ,,.
În calendar sunt șapte zile și încă o zi , ce poate fi in fiecare zi, ,, ZIUA EMINESCU,,. In această zi specială, pașii de pe cărarea timpului poposesc la mormântul străjuit de numele,, EMINESCU,,.
Flori și murmur de tei, printre lacrimi și versuri coboară pe mormântul rece, iar dintr-un ultim dor deasupra ,, alunece luna,,… Apoi murmurul se topește ,florile se ofilesc doar numele și versurile rămân nemuritoare, când ,,Vreme trece, vreme vine,,:
Eternul Luceafăr, un astru ce niciodată nu se stinge
Muzica din versuri, coardele Universului atinge
Iubirea și poezia sunt muzele ce nu l-au părăsit
,, Numai poetul,, cutreierând ,mereu de iubire ursit
,, Eterna pace,, în ,,Singurătate,, cândva și-a mângâiat
,,Scrisorile,,, în timp pe marmură ternă s-au incrustat…
,, Când însuși glasul,, viața trecătoare în vers o povestește
,, Un Luceafăr,, ,, Ca o făclie,, de-a pururi, EL, strălucește.
Sunt zile în calendar când pașii se opresc lângă teiul amintirilor , amintiri ce niciodată nu se ofilesc, chiar dacă ,,Vreme trece, vreme vine…,, În aceeași zi, sau în alte zile, călători în grup sau solitari, poposesc lângă ,, Lacul codrilor albastru ,, unde, ,, Nuferi galbeni îl încarcă,, și ,, Sara pe deal buciumul sună cu jale/ Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,,…
Anișoara Iordache