Despartirea
Senin e cerul primăverii
și căi pline cu flori,
Fragmente de iubire presărate,
Emanã al său polen,
Parfumul dulce al amintirii,
Când te doream cu foc,
arde și acum în mine
o ultimă scânteie
ce-a mai rămas din noi,
Mă rog să-ți fie bine
să nu vi inapoi.
Căci altă cale bat acum,
privesc spre un apus,
Se ascult bătăi de suflet care nu s-au spus,
De lacrimi frânte
ca roua ce s-au scurs.
Făcut-au ca tulpinii noi să crească în sus
Si zâmbetul pictează
iar pe chipul meu,
culori de fericire
zaresc un curcubeu.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Mihai Viorel Preda
Data postării: 4 martie
Vizualizări: 143
Poezii din aceiaşi categorie
Te-as ruga
Te-aș ruga să vii cu mine
Pentru o clipă măcar
Într-un loc din altă lume
Unde visele nu au hotar.
Te-aș ruga să-mi stai alături
La ureche să-ti șoptesc
Dorul ce I-am strâns în mine
De când vise împletesc.
Te-aș ruga să mă asculți
Să-mi simți inima cum cântă
Însetată de ochii tăi căprui
Ce îmi spuneau că sunt dorită.
Te-aș ruga pentr-o ultimă dată
Să mă saruti, să mă îmbrățişezi
Un vin să mai ciocnim in noapte
Apoi să pleci, să nu te mai intorci.
Dar...m-ai "rugat" să uit de tine
Când dorul aprig ardea în mine
Mi-ai spus atât de rece, fără regret
"Nici o speranță!".. să-ți mai cer.
Si..m-ai "rugat" să uit de noi
Că nu-ți mai pasă mi-ai strigat
Dar n-ai gândit că am un suflet
Ce nu așa...te-a vrut uitat.
P.S
M-am tot rugat să te intorci
Așa m-a îndemnat instinctul
Că uneori și tu ai vrea
La un pahar de vin...sfârșitul.
Am luat un vin
Și-am luat un vin, să-mi fac curaj
Să-ţi spun cât dor îmi de tine
Dar după amarul ce sufletul mi-a ars
Am realizat că nu se merită! mai bine...
Decizia îmi aparţine mie,
Să-mi las o lacrimă pierdută-n vânt
Decât să plâng in fața ta că nu sunt bine,
Iar tu să nu scoți cuvânt...
Mai bine singură, păstrez tăcerea,
Chiar de dorul te mai cheamă,
Din focul stins aprind puterea
Să-nvăț să trăiesc fără teamă...
Căci lacrima îmi va usca pământul
Și vântul o va duce departe,
Dar eu voi rămâne să-mi aflu avântul
Lăsând în urmă doar umbre deșarte.
Pierdută
Pierdută în timp,
Atinsă de șoapte.
Tăcerea o-ntind,
Părasită în noapte.
Pierdută de tot,
Lăsată uitării.
Oare mult o să pot
Fi scăldată-n durere?
Pierdută în gânduri
Lipsite de sens.
De la anumite timpuri
Simt tot în exces.
Pierdută în marea
Cuvintelor tale
Nu ajung spre mal,
Ci mă scufund tot mai tare.
No tittle
De aș fi un un trandafir cu spini
Nu cred că m aș veștejii
Chiar dacă totu n mine moare
Cu un zâmbet, m ai înflorii
De aș fi un lăstar bătrân
Iar zilele mi ar fi numărate
Tu să vii să stai zâmbind
Aș întinerii în noapte
De aș fi o creangă în foc,
Arzând nu m aș vedea
N aș putea să mă sufoc
Că de ai zâmbii, nu m aș vedea
De aș fi o haină rară
Si te aș vedea venind
N aș putea să fiu uitată
Mă voi arăta lucind
Absenta si Destin
Născut să te iubesc,
Sortit să nu te pot privi,
Blestemat să-ți fiu străin în cale,
Chinuit, doar în vise a te mai ști...
Predestinat să te ador,
Canonit mana sa nu ti-o ating,
Purtat de doruri în zbor,
Rătăcind în praf divin.
Răpus de dorință,
Strivit de un destin hain,
Chinuit de-a ta absență,
Căutându-te în cerul senin.
Furat de-al tău parfum
Si dus departe vazduh de lumi,
Pierit în visul unui drum,
Doar ecoul dorului rămâi.
Nebun după tine,
Norocos că te-am întâlnit,
Pierdut în pustie,
Un suflet captiv, ce doar te a iubit.
Lacrima Timpului
Pe ceasul vechi, în taină se prelinge,
O lacrimă ce timpul vrea să-nvinge.
Din clipe stinse se naște un oftat,
Amintiri ce-n suflet s-au păstrat.
Secundele-s petale ce se scutur,
Trecutul șterge tot, ca un sărut fur.
Dar lacrima rămâne, purtând povara,
Un gând pierdut, o rază-ntristătoare.
În zori de zi sau umbrele târzii,
Ea plânge doruri ce nu pot muri.
Pe firul vieții curge ne-ncetat,
Un râu de vise-n negură uitat.
Trec ani ca frunza dusă de furtună,
Dar lacrima își poartă taina bună.
E glasul mut al clipelor ce pier,
Un martor tainic peste-al vieții cer.
În lacrima ce timpul o dezvăluie,
E dor de ieri și teamă de ce nu e.
E bucurie, plâns și alinare,
O carte veche-nchisă-ntr-o uitare.
Ea știe tot, dar tace neclintit,
Din răni ce timpul nu le-a tămăduit.
Căci fiecare strop ascunde-n el
Un vis pierdut sau un înger rebel.
Din ochii sufletului curge lin,
Ca o chemare-n zori de argint fin.
Și-n fiecare picur ce se stinge,
Se naște-un dor ce viața-l învinge.
Lacrima timpului, șoaptă divină,
Îmbracă clipa-n mantia senină.
E punte peste vise destrămate,
Un cântec vechi, al clipelor uitate.
Și totuși, ea ne-nvață să iubim,
Prin stropi de dor să-nvățăm să trăim.
Căci timpul trece, dar lacrima rămâne,
Un semn etern că totu-n suflet ține.
Așa se scurge viața ca o apă,
Lacrima timpului o mai îngroapă.
Dar ea păstrează-n taină adevărul,
Că-n fiecare strop se naște cerul.
Te-as ruga
Te-aș ruga să vii cu mine
Pentru o clipă măcar
Într-un loc din altă lume
Unde visele nu au hotar.
Te-aș ruga să-mi stai alături
La ureche să-ti șoptesc
Dorul ce I-am strâns în mine
De când vise împletesc.
Te-aș ruga să mă asculți
Să-mi simți inima cum cântă
Însetată de ochii tăi căprui
Ce îmi spuneau că sunt dorită.
Te-aș ruga pentr-o ultimă dată
Să mă saruti, să mă îmbrățişezi
Un vin să mai ciocnim in noapte
Apoi să pleci, să nu te mai intorci.
Dar...m-ai "rugat" să uit de tine
Când dorul aprig ardea în mine
Mi-ai spus atât de rece, fără regret
"Nici o speranță!".. să-ți mai cer.
Si..m-ai "rugat" să uit de noi
Că nu-ți mai pasă mi-ai strigat
Dar n-ai gândit că am un suflet
Ce nu așa...te-a vrut uitat.
P.S
M-am tot rugat să te intorci
Așa m-a îndemnat instinctul
Că uneori și tu ai vrea
La un pahar de vin...sfârșitul.
Am luat un vin
Și-am luat un vin, să-mi fac curaj
Să-ţi spun cât dor îmi de tine
Dar după amarul ce sufletul mi-a ars
Am realizat că nu se merită! mai bine...
Decizia îmi aparţine mie,
Să-mi las o lacrimă pierdută-n vânt
Decât să plâng in fața ta că nu sunt bine,
Iar tu să nu scoți cuvânt...
Mai bine singură, păstrez tăcerea,
Chiar de dorul te mai cheamă,
Din focul stins aprind puterea
Să-nvăț să trăiesc fără teamă...
Căci lacrima îmi va usca pământul
Și vântul o va duce departe,
Dar eu voi rămâne să-mi aflu avântul
Lăsând în urmă doar umbre deșarte.
Pierdută
Pierdută în timp,
Atinsă de șoapte.
Tăcerea o-ntind,
Părasită în noapte.
Pierdută de tot,
Lăsată uitării.
Oare mult o să pot
Fi scăldată-n durere?
Pierdută în gânduri
Lipsite de sens.
De la anumite timpuri
Simt tot în exces.
Pierdută în marea
Cuvintelor tale
Nu ajung spre mal,
Ci mă scufund tot mai tare.
No tittle
De aș fi un un trandafir cu spini
Nu cred că m aș veștejii
Chiar dacă totu n mine moare
Cu un zâmbet, m ai înflorii
De aș fi un lăstar bătrân
Iar zilele mi ar fi numărate
Tu să vii să stai zâmbind
Aș întinerii în noapte
De aș fi o creangă în foc,
Arzând nu m aș vedea
N aș putea să mă sufoc
Că de ai zâmbii, nu m aș vedea
De aș fi o haină rară
Si te aș vedea venind
N aș putea să fiu uitată
Mă voi arăta lucind
Absenta si Destin
Născut să te iubesc,
Sortit să nu te pot privi,
Blestemat să-ți fiu străin în cale,
Chinuit, doar în vise a te mai ști...
Predestinat să te ador,
Canonit mana sa nu ti-o ating,
Purtat de doruri în zbor,
Rătăcind în praf divin.
Răpus de dorință,
Strivit de un destin hain,
Chinuit de-a ta absență,
Căutându-te în cerul senin.
Furat de-al tău parfum
Si dus departe vazduh de lumi,
Pierit în visul unui drum,
Doar ecoul dorului rămâi.
Nebun după tine,
Norocos că te-am întâlnit,
Pierdut în pustie,
Un suflet captiv, ce doar te a iubit.
Lacrima Timpului
Pe ceasul vechi, în taină se prelinge,
O lacrimă ce timpul vrea să-nvinge.
Din clipe stinse se naște un oftat,
Amintiri ce-n suflet s-au păstrat.
Secundele-s petale ce se scutur,
Trecutul șterge tot, ca un sărut fur.
Dar lacrima rămâne, purtând povara,
Un gând pierdut, o rază-ntristătoare.
În zori de zi sau umbrele târzii,
Ea plânge doruri ce nu pot muri.
Pe firul vieții curge ne-ncetat,
Un râu de vise-n negură uitat.
Trec ani ca frunza dusă de furtună,
Dar lacrima își poartă taina bună.
E glasul mut al clipelor ce pier,
Un martor tainic peste-al vieții cer.
În lacrima ce timpul o dezvăluie,
E dor de ieri și teamă de ce nu e.
E bucurie, plâns și alinare,
O carte veche-nchisă-ntr-o uitare.
Ea știe tot, dar tace neclintit,
Din răni ce timpul nu le-a tămăduit.
Căci fiecare strop ascunde-n el
Un vis pierdut sau un înger rebel.
Din ochii sufletului curge lin,
Ca o chemare-n zori de argint fin.
Și-n fiecare picur ce se stinge,
Se naște-un dor ce viața-l învinge.
Lacrima timpului, șoaptă divină,
Îmbracă clipa-n mantia senină.
E punte peste vise destrămate,
Un cântec vechi, al clipelor uitate.
Și totuși, ea ne-nvață să iubim,
Prin stropi de dor să-nvățăm să trăim.
Căci timpul trece, dar lacrima rămâne,
Un semn etern că totu-n suflet ține.
Așa se scurge viața ca o apă,
Lacrima timpului o mai îngroapă.
Dar ea păstrează-n taină adevărul,
Că-n fiecare strop se naște cerul.
Alte poezii ale autorului
Eliberare
Sunt,simt,traiesc
Privesc spre cerul noptii
Poate primesc cate -un raspuns
De-al lunii soapte involburate,
In ploi de stele pasuita .
Cuvinte curg grabit prin minte
Si tot alerg spre ele
Sa pot sa prind un adevar
Ce poate m-ar salva
Sa nu mai ratacesc la nesfarsit
Prin firul vietii ravasit
As vrea...
Seninul diminetii sa ma cuprinda in vis
As vrea ...
Sa ma trezeasca intr-un paradis
Dansand parca cu norii
Si razele de soare
Intreaga mea fiinta
Sa sufle a usurare .
Regãsirea
O suflete condei de aur,
Câte poți așterne
pe paginile vieții!
Mă-ntorc la mine,
Cãci n-am mai fost de mult.
E ușa acum închisă
Si cheia am pierdut.
Emoții se revarsă
Ca o ploaie deasă,
Zăresc pe geam o umbră,
Uitându-se adânc spre mine.
Parcă m-ar pofti înauntru să zăbovim la o cafea
Să-i spun câte și multe,
Pe unde am umblat,
Și-n sacul de pe spate
Câte-am adunat.
Marinarul
Emotii ce se frâng ca valurile mãrii
Nisipul scurs câte putin
Lasã sã vadã
O urmã a adevãrului nespus
De gura omului supus.
Pe aripile vântului se intoarce un ecou,
Un sunet de trezire
A timpului ce parcã-i stins.
Se aprind vapai...
Ce lasa marea in clocot
Si un marinar cârmeste spre un tãrm...
Fericirea
Cioc!Cioc!as vrea sa bat la usa ta .
Pierdut într-un decor,
Te caut printr-un labirint
Incerta-i calea ce pășesc.
Nu dau de urma ta,
Scantei de soare
Aprinde dimineata
Din vis aud un glas de ciocârlie,
Ce-mi cântă ca o veste,
Ca sa ma destept
Să ies din jocul ăsta gri,
Că-n alt loc m-astepti.
Oh fericire, fericire,
Lasă-mi o dâră în urma ta,
Să știu pe unde s-o apuc
S-ajung la adresa ta.
Dor de casa
Suntem vise
Scantei intr-o suflare de pamant
Senin imi curg prin minte
Imagini de pe cand
Suava mângâiere a mamei
Ma legana incet
Cu de glasul blând si cânt de nanã
Ma adormea de seara
Cand noaptea peste zi se asterne
Si incetul iar se simte
Parca aievea apar
Frâmpturi de timp,
Pe prispa casei parintesti
Cand mama usa-mi deschidea
Mirosul nãbusit de cozonac
Ca o mireasma ma cuprinde
De parca ieri era pe cand…
Copilarie te zburdam pe camp
Si dealuri de padure
Plimbatum prin tot satul
Si pe inserate
Mama acasa ma striga.
Cu plita incinsa
Si cocoacea ce scrâsnea
De focul prins in soba.
Pe geam primveam afara
Cum omatul iar imbraca
Satul cu a sa haina alba
Mirific peisaj de iarna
Copilaria tu mi-o tesi.
Te rog sa mi fie o vesnicie
Din suflet sa nu pleci.
Eliberare
Sunt,simt,traiesc
Privesc spre cerul noptii
Poate primesc cate -un raspuns
De-al lunii soapte involburate,
In ploi de stele pasuita .
Cuvinte curg grabit prin minte
Si tot alerg spre ele
Sa pot sa prind un adevar
Ce poate m-ar salva
Sa nu mai ratacesc la nesfarsit
Prin firul vietii ravasit
As vrea...
Seninul diminetii sa ma cuprinda in vis
As vrea ...
Sa ma trezeasca intr-un paradis
Dansand parca cu norii
Si razele de soare
Intreaga mea fiinta
Sa sufle a usurare .
Regãsirea
O suflete condei de aur,
Câte poți așterne
pe paginile vieții!
Mă-ntorc la mine,
Cãci n-am mai fost de mult.
E ușa acum închisă
Si cheia am pierdut.
Emoții se revarsă
Ca o ploaie deasă,
Zăresc pe geam o umbră,
Uitându-se adânc spre mine.
Parcă m-ar pofti înauntru să zăbovim la o cafea
Să-i spun câte și multe,
Pe unde am umblat,
Și-n sacul de pe spate
Câte-am adunat.
Marinarul
Emotii ce se frâng ca valurile mãrii
Nisipul scurs câte putin
Lasã sã vadã
O urmã a adevãrului nespus
De gura omului supus.
Pe aripile vântului se intoarce un ecou,
Un sunet de trezire
A timpului ce parcã-i stins.
Se aprind vapai...
Ce lasa marea in clocot
Si un marinar cârmeste spre un tãrm...
Fericirea
Cioc!Cioc!as vrea sa bat la usa ta .
Pierdut într-un decor,
Te caut printr-un labirint
Incerta-i calea ce pășesc.
Nu dau de urma ta,
Scantei de soare
Aprinde dimineata
Din vis aud un glas de ciocârlie,
Ce-mi cântă ca o veste,
Ca sa ma destept
Să ies din jocul ăsta gri,
Că-n alt loc m-astepti.
Oh fericire, fericire,
Lasă-mi o dâră în urma ta,
Să știu pe unde s-o apuc
S-ajung la adresa ta.
Dor de casa
Suntem vise
Scantei intr-o suflare de pamant
Senin imi curg prin minte
Imagini de pe cand
Suava mângâiere a mamei
Ma legana incet
Cu de glasul blând si cânt de nanã
Ma adormea de seara
Cand noaptea peste zi se asterne
Si incetul iar se simte
Parca aievea apar
Frâmpturi de timp,
Pe prispa casei parintesti
Cand mama usa-mi deschidea
Mirosul nãbusit de cozonac
Ca o mireasma ma cuprinde
De parca ieri era pe cand…
Copilarie te zburdam pe camp
Si dealuri de padure
Plimbatum prin tot satul
Si pe inserate
Mama acasa ma striga.
Cu plita incinsa
Si cocoacea ce scrâsnea
De focul prins in soba.
Pe geam primveam afara
Cum omatul iar imbraca
Satul cu a sa haina alba
Mirific peisaj de iarna
Copilaria tu mi-o tesi.
Te rog sa mi fie o vesnicie
Din suflet sa nu pleci.
Eliberare
Sunt,simt,traiesc
Privesc spre cerul noptii
Poate primesc cate -un raspuns
De-al lunii soapte involburate,
In ploi de stele pasuita .
Cuvinte curg grabit prin minte
Si tot alerg spre ele
Sa pot sa prind un adevar
Ce poate m-ar salva
Sa nu mai ratacesc la nesfarsit
Prin firul vietii ravasit
As vrea...
Seninul diminetii sa ma cuprinda in vis
As vrea ...
Sa ma trezeasca intr-un paradis
Dansand parca cu norii
Si razele de soare
Intreaga mea fiinta
Sa sufle a usurare .