Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Daniel Marius
Data postării: 30 septembrie 2023
Vizualizări: 583
Poezii din aceiaşi categorie
Ură și iertare
Doar ura mă știe,
O viață să iau îmi vine.
Mi-a distrus viața toată,
Nu mi-a fost niciodată tată.
Un joegos, un nesimțit,
Într-o zi o să moară, zic.
Nu îi doresc răul,
Ci, doar atât bine,
Cât mi-a făcut el mie.
Vreau să îl iert, să pot trăi
O zi fără o piatră pe inimă... știi?
E un păcat incurabil, ura,
Mai ales când îmi controlează gura...
Un suflet nevinovat am fost
Când speranța că își va reveni avea un rost.
Timpul trece, și l-am urât cât zece.
Pentru ce?
E bătrân, e ramolit,
La realitate, nu s-a trezit.
E singur și e trist,
Pentru că acum familia rămâne doar un vis
O umbră a fericirii și o amintire ce plutește acum în abis...
Octombrie în păr și ploaia rece pe buze
Mi-ai pus octombrie în păr
Și gustul ploii reci pe buze.
Știai că astea îmi aduc fericire,
Că nu sunt niște lucruri banale,
Apreciate de oricine.
Dar, zi-mi, tu le iubești?
Iubești tu toamna?
Mai mult decât mine?
Iubești tu ploaia?
Așa cum eu o iubesc?
Oh, nu vreau să par egoistă, însă...
Sunt doar ale mele.
Și sunt doar a lor.
Nu cred înțelegi...
Cred că nimeni nu înțelege..
„Într-o lume în care poți fi orice, fii...”,
mi-ai spus.
Dar ce să aleg?
…o floare?
Mulți au ales asta.
…o viețuitoare?
Nu vreau să copiez.
...o carte?
Iubesc cărțile.
Am sute în cameră.
Dar, totuși, simt că nu e asta.
Mi-au rămas două: toamna și ploaia.
Care din ele?
Simt că nu pot trăi doar cu una din ele.
Nu merge una fără cealaltă.
Nu în cazul meu, oricum.
Și, atunci, rămâne să completez așa:
„Într-o lume în care poți fi orice, fii toamna și ploaia deopotrivă”,
mi-ai zis.
Mi-ai pus octombrie în păr
Și gustul ploii reci pe buze?
Sau a fost doar un vis?
Visul unei amintiri
Mi-e visul cu tine rămas o tristă amintire
Zile și nopți trec ca un sumbru coșmar
Vis spulberat intr-o seară rece și amară
De toamnă, în luna lui brumar..
Te-am întâlnit atât de-ntâmplător
Şi mi-ai rămas un simplu trecător
Azi suntem din nou doi străini
Legați de-un pumn de amintiri..
De-aș putea sa te rog ceva..
Da-mi înapoi și sufletul şi inima
Da-mi speranța ce o aveam cândva
Ca vei pleca frumos din viața me..
Lasă-mi în dar acel unic vis alb,
Ce mi-a umplut paharul o vară
Și visul dulce, roșu, ce ne-a legat,
Destinele-ntr-o zi de primăvară.
RUGĂMINȚI
Vorbeste-mi..
Simt teamă să-ti ascult tăcerea
Sufletu-i plin de tainice vorbiri
Cu înțelesuri șterse și confuze
Ce-mi nasc doar lacrimi în priviri.
Lasă-mă..
Vreau să-ți pătrund în gânduri
Să îmi arăți ce nu am înteles
Nu-mi lăsa sufletu-ntre scânduri
Nu-I pedepsi.. să-ți ducă dorul a ales...
Privește-mă..
Vreau să-ți ridici din nou privirea
Ultima nu am știut să ti-o traduc
Poate așa voi vedea nepotrivirea
Ce in trecut nu am știut să o deduc.
Vreau...dar mi-e teamă ce ai devenit
Un personaj pierdut dintr-o poveste
Ce zadarnic caut dar nu-i găsesc sfârşit
..și din păcate, nici prezentul nu mai este.
Asculta-ma ..desi știu că nu ai întelege
Din drumul tău nu ai să te întorci
Și-mi las cuvintele să lege, să dezlege
Iluzia că într-o zi ... te reîntorc..
#unpahardepoezie 2024-10-18
Tu, care te numeşti femeie
Tu, care te numeşti femeie,
Cu păru-n vânt şi ochi scânteie,
Cu mersul coregraf şi graţios,
Ce dai nuanţă cuvântului frumos,
Am amuţit la a ta ştire,
Că vrei să schimbi a ta menire,
Să schimbi principii şi idei,
Şi multe lucruri cu temei.
Şi scuipi trecutul fără jenă,
Renunţi la dragostea maternă,
Îţi plâng copiii lângă tine,
Şi-ţi fierbe sângele în vine.
Dar a ta inimă e piatră,
Şi vrei acum o nouă soartă,
Ca lucrul de bărbat să-l faci,
Chiar dacă peste obiceiuri calci.
Doar de putere şi avere-ţi pasă,
Şi uiţi că trebuie să fii frumoasă,
Să pregăteşti copiilor bucate,
Să fii totul peste toate.
De ce refuzi să-ţi zică mamă,
Şi faci din traiul tău o dramă?
De ce schimbi dulcele tău sânge?
Căci sus în cer… fecioara plânge.
Căzând în tine
Te-am văzut în umbra unei camere pline,
ca un secret pe care lumina încerca să-l ascundă.
Vocea ta era cea mai tăcută furtună,
mă trăgea sub valuri, mă trăgea aproape,
până când n-am mai putut respira fără greutatea ta.
Și acum sunt prinsă,
ca un val ce se sparge prea devreme.
Fiecare parte din mine tânjește după tine,
dar tu rămâi nemișcat,
ca o lună îndepărtată pe care n-o voi atinge niciodată.
Oh, cad în tine,
ca un cântec fără sfârșit,
ca un râu ce se îndoaie
să întâlnească oceanul din ochii tăi.
Fiecare bătaie a inimii e o mărturisire,
dar tu ești tăcerea pe care nu o pot rupe.
Am trasat în vis liniile mâinilor tale,
degete ca hărți pe care nu le voi deschide vreodată.
Râsul tău rămâne ca fumul în plămânii mei,
și ard,
ard în golul unde obișnuiai să fii.
Oh, cad în tine,
ca cerul ce cade în noapte,
ca o flacără ce aleargă după întuneric,
deși știu că nu-i bine.
Fiecare pas mă duce mai aproape,
dar tu ești o umbră pe care n-o pot ține.
Spune-mi, cum să mă opresc din a te iubi,
când lumea se rotește în numele tău?
Cum să găsesc drumul înapoi,
când tu ai devenit casa pe care n-o voi avea niciodată?
Oh, cad în tine,
și nu știu cum să renunț.
Iubirea ta e o gravitație pe care nu o pot înfrunta,
și mă trage, mă trage,
mă trage în jos.
Ură și iertare
Doar ura mă știe,
O viață să iau îmi vine.
Mi-a distrus viața toată,
Nu mi-a fost niciodată tată.
Un joegos, un nesimțit,
Într-o zi o să moară, zic.
Nu îi doresc răul,
Ci, doar atât bine,
Cât mi-a făcut el mie.
Vreau să îl iert, să pot trăi
O zi fără o piatră pe inimă... știi?
E un păcat incurabil, ura,
Mai ales când îmi controlează gura...
Un suflet nevinovat am fost
Când speranța că își va reveni avea un rost.
Timpul trece, și l-am urât cât zece.
Pentru ce?
E bătrân, e ramolit,
La realitate, nu s-a trezit.
E singur și e trist,
Pentru că acum familia rămâne doar un vis
O umbră a fericirii și o amintire ce plutește acum în abis...
Octombrie în păr și ploaia rece pe buze
Mi-ai pus octombrie în păr
Și gustul ploii reci pe buze.
Știai că astea îmi aduc fericire,
Că nu sunt niște lucruri banale,
Apreciate de oricine.
Dar, zi-mi, tu le iubești?
Iubești tu toamna?
Mai mult decât mine?
Iubești tu ploaia?
Așa cum eu o iubesc?
Oh, nu vreau să par egoistă, însă...
Sunt doar ale mele.
Și sunt doar a lor.
Nu cred înțelegi...
Cred că nimeni nu înțelege..
„Într-o lume în care poți fi orice, fii...”,
mi-ai spus.
Dar ce să aleg?
…o floare?
Mulți au ales asta.
…o viețuitoare?
Nu vreau să copiez.
...o carte?
Iubesc cărțile.
Am sute în cameră.
Dar, totuși, simt că nu e asta.
Mi-au rămas două: toamna și ploaia.
Care din ele?
Simt că nu pot trăi doar cu una din ele.
Nu merge una fără cealaltă.
Nu în cazul meu, oricum.
Și, atunci, rămâne să completez așa:
„Într-o lume în care poți fi orice, fii toamna și ploaia deopotrivă”,
mi-ai zis.
Mi-ai pus octombrie în păr
Și gustul ploii reci pe buze?
Sau a fost doar un vis?
Visul unei amintiri
Mi-e visul cu tine rămas o tristă amintire
Zile și nopți trec ca un sumbru coșmar
Vis spulberat intr-o seară rece și amară
De toamnă, în luna lui brumar..
Te-am întâlnit atât de-ntâmplător
Şi mi-ai rămas un simplu trecător
Azi suntem din nou doi străini
Legați de-un pumn de amintiri..
De-aș putea sa te rog ceva..
Da-mi înapoi și sufletul şi inima
Da-mi speranța ce o aveam cândva
Ca vei pleca frumos din viața me..
Lasă-mi în dar acel unic vis alb,
Ce mi-a umplut paharul o vară
Și visul dulce, roșu, ce ne-a legat,
Destinele-ntr-o zi de primăvară.
RUGĂMINȚI
Vorbeste-mi..
Simt teamă să-ti ascult tăcerea
Sufletu-i plin de tainice vorbiri
Cu înțelesuri șterse și confuze
Ce-mi nasc doar lacrimi în priviri.
Lasă-mă..
Vreau să-ți pătrund în gânduri
Să îmi arăți ce nu am înteles
Nu-mi lăsa sufletu-ntre scânduri
Nu-I pedepsi.. să-ți ducă dorul a ales...
Privește-mă..
Vreau să-ți ridici din nou privirea
Ultima nu am știut să ti-o traduc
Poate așa voi vedea nepotrivirea
Ce in trecut nu am știut să o deduc.
Vreau...dar mi-e teamă ce ai devenit
Un personaj pierdut dintr-o poveste
Ce zadarnic caut dar nu-i găsesc sfârşit
..și din păcate, nici prezentul nu mai este.
Asculta-ma ..desi știu că nu ai întelege
Din drumul tău nu ai să te întorci
Și-mi las cuvintele să lege, să dezlege
Iluzia că într-o zi ... te reîntorc..
#unpahardepoezie 2024-10-18
Tu, care te numeşti femeie
Tu, care te numeşti femeie,
Cu păru-n vânt şi ochi scânteie,
Cu mersul coregraf şi graţios,
Ce dai nuanţă cuvântului frumos,
Am amuţit la a ta ştire,
Că vrei să schimbi a ta menire,
Să schimbi principii şi idei,
Şi multe lucruri cu temei.
Şi scuipi trecutul fără jenă,
Renunţi la dragostea maternă,
Îţi plâng copiii lângă tine,
Şi-ţi fierbe sângele în vine.
Dar a ta inimă e piatră,
Şi vrei acum o nouă soartă,
Ca lucrul de bărbat să-l faci,
Chiar dacă peste obiceiuri calci.
Doar de putere şi avere-ţi pasă,
Şi uiţi că trebuie să fii frumoasă,
Să pregăteşti copiilor bucate,
Să fii totul peste toate.
De ce refuzi să-ţi zică mamă,
Şi faci din traiul tău o dramă?
De ce schimbi dulcele tău sânge?
Căci sus în cer… fecioara plânge.
Căzând în tine
Te-am văzut în umbra unei camere pline,
ca un secret pe care lumina încerca să-l ascundă.
Vocea ta era cea mai tăcută furtună,
mă trăgea sub valuri, mă trăgea aproape,
până când n-am mai putut respira fără greutatea ta.
Și acum sunt prinsă,
ca un val ce se sparge prea devreme.
Fiecare parte din mine tânjește după tine,
dar tu rămâi nemișcat,
ca o lună îndepărtată pe care n-o voi atinge niciodată.
Oh, cad în tine,
ca un cântec fără sfârșit,
ca un râu ce se îndoaie
să întâlnească oceanul din ochii tăi.
Fiecare bătaie a inimii e o mărturisire,
dar tu ești tăcerea pe care nu o pot rupe.
Am trasat în vis liniile mâinilor tale,
degete ca hărți pe care nu le voi deschide vreodată.
Râsul tău rămâne ca fumul în plămânii mei,
și ard,
ard în golul unde obișnuiai să fii.
Oh, cad în tine,
ca cerul ce cade în noapte,
ca o flacără ce aleargă după întuneric,
deși știu că nu-i bine.
Fiecare pas mă duce mai aproape,
dar tu ești o umbră pe care n-o pot ține.
Spune-mi, cum să mă opresc din a te iubi,
când lumea se rotește în numele tău?
Cum să găsesc drumul înapoi,
când tu ai devenit casa pe care n-o voi avea niciodată?
Oh, cad în tine,
și nu știu cum să renunț.
Iubirea ta e o gravitație pe care nu o pot înfrunta,
și mă trage, mă trage,
mă trage în jos.
Alte poezii ale autorului
Mi-a trebuit
Mi-a trebuit întreaga viața
Și gând adanc,îndelungat
Intr-un cadru întunecat,
Ca sa-mi dau seama de fapt
Ca atârn de-un fir de ața.
Mi-a trebuit profunzime
Ochii sa închid și sa visez
Conștiința sa-mi fie treaza
Ca sa mi dau seama ca apusul…
Mi e apogeu,
Iar răsăritul doar mă întristează
Dezlegare
Sunt legat de tine,legat cu iubire
Legat de maini si legat la ochi
Nu admit vreo dezlegare de mine
Si voi sfarsi doar daca ma ingropi.
Dar tu vrei sa te dezlegi,te simt
In pieptul meu apasa tot mai tare
Aerul greu si al tau parfum..
Si aud un ecou surd de ingrijorare.
Si ma vei parasi ca alatadata
Ma vei lasa prada dezamagirii
Si cu regretul neimplinirii
Si candva,inima n-o sa mai poata.
Vis lucid
Era noapte si tu rară
Şi te auzeam in vis.
Şi sunai ca-n paradis,
Ca o coardă de chitară.
Lucea fereastra veche in noapte
Cu sticla-i crăpată prin care
Se strecura vie amintirea ta
Vibrându-mi urechea cu şoapte.
Intrai nepoftita si ma făceai
Să tremur la zumzete mici
Imi era frica sa-mi intri-n vis?
Sau deja intrasei si erai aici?
Şi nu mai esti o realitate..
În vis mi-e luna in eclipsă
Nu mai exişti si-acum te simt
Ca fumul de țigară stinsă.
Suflet efemer
Aflandu-ma intr-un bahic ritual
Astept dimineata sa pot adormii
Stiind ca sunt un suflet banal
La venirea zorilor de zi.
Tristetea face pace cu singuratatea
Iar sufletul meu urla in ecou
Ar vrea sa-l cuprinda efemeritatea
Dar va dainui ca intr-un tablou.
Mi-a trebuit
Mi-a trebuit întreaga viața
Și gând adanc,îndelungat
Intr-un cadru întunecat,
Ca sa-mi dau seama de fapt
Ca atârn de-un fir de ața.
Mi-a trebuit profunzime
Ochii sa închid și sa visez
Conștiința sa-mi fie treaza
Ca sa mi dau seama ca apusul…
Mi e apogeu,
Iar răsăritul doar mă întristează
Dezlegare
Sunt legat de tine,legat cu iubire
Legat de maini si legat la ochi
Nu admit vreo dezlegare de mine
Si voi sfarsi doar daca ma ingropi.
Dar tu vrei sa te dezlegi,te simt
In pieptul meu apasa tot mai tare
Aerul greu si al tau parfum..
Si aud un ecou surd de ingrijorare.
Si ma vei parasi ca alatadata
Ma vei lasa prada dezamagirii
Si cu regretul neimplinirii
Si candva,inima n-o sa mai poata.
Vis lucid
Era noapte si tu rară
Şi te auzeam in vis.
Şi sunai ca-n paradis,
Ca o coardă de chitară.
Lucea fereastra veche in noapte
Cu sticla-i crăpată prin care
Se strecura vie amintirea ta
Vibrându-mi urechea cu şoapte.
Intrai nepoftita si ma făceai
Să tremur la zumzete mici
Imi era frica sa-mi intri-n vis?
Sau deja intrasei si erai aici?
Şi nu mai esti o realitate..
În vis mi-e luna in eclipsă
Nu mai exişti si-acum te simt
Ca fumul de țigară stinsă.
Suflet efemer
Aflandu-ma intr-un bahic ritual
Astept dimineata sa pot adormii
Stiind ca sunt un suflet banal
La venirea zorilor de zi.
Tristetea face pace cu singuratatea
Iar sufletul meu urla in ecou
Ar vrea sa-l cuprinda efemeritatea
Dar va dainui ca intr-un tablou.
Mi-a trebuit
Mi-a trebuit întreaga viața
Și gând adanc,îndelungat
Intr-un cadru întunecat,
Ca sa-mi dau seama de fapt
Ca atârn de-un fir de ața.
Mi-a trebuit profunzime
Ochii sa închid și sa visez
Conștiința sa-mi fie treaza
Ca sa mi dau seama ca apusul…
Mi e apogeu,
Iar răsăritul doar mă întristează
Dezlegare
Sunt legat de tine,legat cu iubire
Legat de maini si legat la ochi
Nu admit vreo dezlegare de mine
Si voi sfarsi doar daca ma ingropi.
Dar tu vrei sa te dezlegi,te simt
In pieptul meu apasa tot mai tare
Aerul greu si al tau parfum..
Si aud un ecou surd de ingrijorare.
Si ma vei parasi ca alatadata
Ma vei lasa prada dezamagirii
Si cu regretul neimplinirii
Si candva,inima n-o sa mai poata.