Vis lucid

Scriu pentru amintirile vii

Deși îmi ești atât de departe

Ai locul tău in inima mea

Scriu...și cuvântul te ține aproape.

Fac pași spre tine în fiecare seară 

Și te îmbrățișez în poezie caldă 

C-un ochi te scriu în dulce cuvânt 

Cu altul oftez și mai... plâng.

Scriu pentru că mi-ai rămas viu

Pe sufletu-mi ți-ai lăsat amprentă 

Să-mi rămâi povestea veșnică 

Până dincolo de Lună și...încă...

De privirile te cheamă
zborul munților să-l știi,
lasă-ți mintea să ia seamă,
umbră vântului să-i fii.

Printre raze de culoare
vârfuri cresc murind în cer,
norii se răstesc la soare,
curg cărările-n mister.

Împletesc iubiri de veacuri
ape limpezi de izvor,
răspândind în aer leacuri
peste verdele covor.

Atârnată, ziua încă
naște-n ramuri vii făclii
și pierdute pe o stâncă
joacă razele târzii.

O iubire înserată
se afundă-n amintiri,
e plăcerea răsfirată
printre triluri de trăiri.

Din iubire Doamne-aș cere
să mă naști din sânul tău,
aruncându-mă-n tăcere,
om de piatră pe Ceahlău.

Mai scrie-mi despre iubire,

dar nu din cărți, nu din povești,

scrie-mi cum dorul prinde fire

în pieptul celor ce iubesc.

Scrie-mi de nopți fără odihnă,

de ochi ce strigă fără glas,

de mâini ce tremură-n lumină

căutând brațul rămas.

Scrie-mi cum arde și cum plouă,

cum mușcă timpul dintre doi,

cum uneori iubirea-i rouă

și alteori e scrum și ploi.

Mai scrie-mi, chiar de doare scrisul,

căci rănile se-nchid în vers,

iar dacă-n lume pier iubirile,

rămâne sufletul... și-un vers.

Nu-mi pasă ce palme-mi dă destinul,

Iar soarta-mi ferecată e o altă ceapă degerată!

Doar tu iubito ești tot ce contează,

Iar viața mea, ce e din multe clipe alcătuită,

Doar ție îți aparține,

Și astăzi dar și mâine!

Iar fără tine nu-i viitor și nici speranță...

Nu-s eu cel care naufragiat de pe Titanic,

Stau agățat plutind salvat de mâna ce încă mă susține,

De tine?

Nu tu mă poți lăsa oricând să mă scufund ireversibil,

Să mă înec,

Și să-ți sufoc iubirea ce ți-o port pe veci,

Murind și ea cu mine?

(11 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

oare dragostea mea merită salvată?

și dacă ți o dau...va mai fi întreagă?

te gândești la mine ca la un posibil inamic..

eu nu sunt inamicul nimănui,

as spune ca sunt doar plină de frici..

mi-am lăsat curajul la poartă, tu ia-l.

oare sunt cea bună sau doar un salvamar?

nu mai știu să număr, defect profesional.

inca știu să citesc, te pot citi în poezii.

oare sunt încă vie? sau pe muchie de cuțit 

nu știu dacă știu ce vreau, mai lasă-mă puțin,

as vrea sa cred ca nu ma doare..

dar te caut în răspunsuri, semne, zâmbete și duhuri.

nu știu cine sunt, poate de asta nu știu încă ce vreau,

dar cred ca vreau sa stau cu tine, sa nu ma mai chinui la fel de mult.

o energie străină bate la ușa mea,

eu nu îi deschid, o las ca să mă vrea..

o las ca să mă cânte, să mi spună povești,

iar noaptea să mi dezvăluie că încă mă iubești.

iau trenul pân' la tine, dar nu știu unde ești,

aș vrea să fiu cu tine, nu să culeg cireși,

oare dacă te strig, mă vei chema de acolo?

am să ți aflu adresa și vom fi pentru totdeauna –

....împreună...iar dragostea mea salvată.

Orbit de dragoste am fost,

Și făceam toate pe de rost,

Aveam curaj și sânge rece,

Cu zeii mă puteam întrece...

Orbit de amor cu sânge fiert,

O viață am stat să te aștept,

Dar mi-ai înfipt cuțitu-n piept,

Și-nțelegând ce e nedrept,

Mi se deschise ochiul drept,

Și-am plâns ca un copil nătâng,

Ce-am risipit voiam să strâng,

Și brusc am încetat să plâng,

Când se deschise și ochiul stâng,

Și-am început să văd că ești altfel,

Un lup în pielea unui miel,

Orbit de dragoste, știam;

Că tu ești pasărea din ram,

Că tu ești raza mea de soare,

Că ești și rana ce mă doare,

Că ești și leac și bun balsam,

Că erai totul ce aveam...

Acuma stau privind spre geam,

Că orb fiind eu te vedeam,

Stau nemișcat și-ntruna plâng,

Cu inima și numai ochiul stâng.

Nu mai ești cum te stiam

Nu mai sunt cum mă stiai

Separarea bate-n geam

Ar striga dar n-are grai.

Amurgul nostru a sosit

Cale înapoi nu mai exista

Flacara noastra a murit

Acum e doar o poezie ..

Trista.

Sunt legat de tine,legat cu iubire

Legat de maini si legat la ochi

Nu admit vreo dezlegare de mine

Si voi sfarsi doar daca ma ingropi.

Dar tu vrei sa te dezlegi,te simt

In pieptul meu apasa tot mai tare

Aerul greu si al tau parfum..

Si aud un ecou surd de ingrijorare.

Si ma vei parasi ca alatadata

Ma vei lasa prada dezamagirii

Si cu regretul neimplinirii

Si candva,inima n-o sa mai poata.

Aflandu-ma intr-un bahic ritual

Astept dimineata sa pot adormii

Stiind ca sunt un suflet banal

La venirea zorilor de zi.

Tristetea face pace cu singuratatea

Iar sufletul meu urla in ecou

Ar vrea sa-l cuprinda efemeritatea

Dar va dainui ca intr-un tablou.

Mi-a trebuit întreaga viața

Și gând adanc,îndelungat

Intr-un cadru întunecat,

Ca sa-mi dau seama de fapt

Ca atârn de-un fir de ața.

Mi-a trebuit profunzime

Ochii sa închid și sa visez

Conștiința sa-mi fie treaza

Ca sa mi dau seama ca apusul…

Mi e apogeu,

Iar răsăritul doar mă întristează

Nu mai ești cum te stiam

Nu mai sunt cum mă stiai

Separarea bate-n geam

Ar striga dar n-are grai.

Amurgul nostru a sosit

Cale înapoi nu mai exista

Flacara noastra a murit

Acum e doar o poezie ..

Trista.

Sunt legat de tine,legat cu iubire

Legat de maini si legat la ochi

Nu admit vreo dezlegare de mine

Si voi sfarsi doar daca ma ingropi.

Dar tu vrei sa te dezlegi,te simt

In pieptul meu apasa tot mai tare

Aerul greu si al tau parfum..

Si aud un ecou surd de ingrijorare.

Si ma vei parasi ca alatadata

Ma vei lasa prada dezamagirii

Si cu regretul neimplinirii

Si candva,inima n-o sa mai poata.