Uitare
Aș vrea să m-afund în uitare,
Să uit, ce e bine, ce-i rău,
Dar unde-aș privi azi în zare,
Tot văd surâzând chipul tău.
Și iar pozei tale mă-nchin.
Să beau să te uit azi îmi vine,
Dar orișice picur de vin
Mi-aprinde iar setea de tine.
M-așez și-mi aprind o țigare,
Să-nnec amintirea-ți în fum.
Dar tu te întorci din uitare,
Te-ntorci ca un dulce parfum.
Mă arde ca focu-amintirea,
De uit, am în suflet pustiu.
Prin gând îți trimit azi iubirea
Și-n gând lângă tine-am să fiu.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Marius Andreescu
Data postării: 15 februarie 2024
Vizualizări: 642
Poezii din aceiaşi categorie
Iubirea nu e o vorbă spusă ușor
Sub cerul întunecat, unde doar dorințele ard,
Între cuvinte neîmpărtășite și gânduri nevoite,
Se naște o lume în care nu ne putem găsi.
Nu esti al meu
Din nou eu stau si ma gindesc
La viata care trece
Si de durere.. eu fumez
Tigara iar se stinge...
Trec zile-ntregi ..
Trec nopti fara odihna
Tu iarasi pleci
Si-mi spui ca o sa treaca...
EA iar te chiama
Tu iar ma lasi pe mine
Te duci la EA grabit
Si-mi spui ca vorbim miine...
Si iar ma pun pe asteptat
Si sufletul ma doare
Dar .. eu asa am acceptat
Inghit lacrimi amare...
E o femeie..e sotia ta
Eu sint doar o amanta
Cu Ea tu iti traiesti viata
Cu mine te vezi citeodata..
Tu miai propus sa fim iubiti
Ca ai familie..copii
Dar am ajuns indragostiti
Si facem nebunii...
Si iarasi trebuie sa pleci
EA iar te chiama acasa
Eu iar ramin sa ma gindesc
De cine tie-ti pasa....
Ea-i mama la ai tai copii
Eu ..doar o simpla fata
Ei iar te-asteapta ca sa vii
Si eu ramin indurerata...
Poveste de dragoste
Sufla si rasuna
Vintul prin poteci
Caci este o zina
Frumoasa de ingeri
Ea sta si asteapta
Sa plece undeva
Doar s-o astepte
Dragostea sa
Si uite-ntr-o zi
Apare pe un cal
Un print din poveste
Pe un nazdravan cal
Ei merg prin padure
Prin negre poteci
Pasesc peste muntii
Si apele reci
Si cind a ajuns
Mirare a fost
Castelul distrus
Si tatal mort
Cu glasul duios
Printul a spus
Eu,mama,m-ansor
Iar ea,n-a raspuns
Si mindra domnita
Din ochi a clipit
Si pentru intiia oara
Mama ,i-a zis
Afara-i un soare
Un nor auriu
Si pare ca-i seara
Pe cer e pustiu
Tu floare gingasa
Tu, poti iubi ?
Ce ai atita frumusete
Sau poti uri ?
La coasă
Cad florile-n fâneaţă,
Sub coasă secerate
Şi-mi pare că mă roagă
Să le scutesc de moarte.
Eu ştiu că nu se poate,
Că trebuie să le tai,
Ca să-mplinesc destinul
Fâneţei de pe plai.
Şi-ntruna ridic coasa
Şi-o-mplânt adânc în brazde,
Până-ntâlnesc cicoarea
Cu florile-i albastre.
Şi-atunci parcă-ţi văd ochii!
Şi-o clipă mă opresc...
M-aplec, sărut cicoarea
Şi după o cosesc.
Eu,tu,noi
Eu,tu,noi!
Fericirea este în doi!
Apoi noutatea zilei este ea...
Dragostea ce-i răspândită pretutindeni !
Ai vazut albina cum sărută florile,
Culegând aroma parcă interminabil în zborul ei?
Soarele îi este prieten!
Ea fiind bucuria și clipa sau hărnicia
Zumzăie melodia aceea
Ce-o știm amândoi!
Eu,tu,noi!
Același refren,aceleași promisiuni
Ce pleacă și vin!
Nu-mi lua iubirea promisă,
Căci e absurd să-mi iei ce încă nu mi-ai dat..
Eu,tu,noi!
Fericirea este în doi!
Privește pescărușii cum își traiesc jocul,
Lacul este al lor decând lumea
Nu le pasă de noi,
Își șoptesc magice cuvinte,
A iubirii sonoră culoare ce zboară ca un nor,
Povești spuse timid,
Poate-și fac suave declarații de amor nebun,
De unde poți știi ce-și spun?
Eu,tu,noi
Existăm oare în ochii lor?
Știu ei că dragostea doare când moare,
Că există tristețe și lacrimi
Și disperare?
Sau speranțe deșarte luate de vânt,
Gânduri ce se rotesc nebunește și pleacă departe?
Oare nu vorbește fiecare floare
Fiecare culoare,fiecare rază de soare,
Cu mine,cu tine,cu noi?
Eu,tu,noi cu toții respirăm sperând că niciodată nimeni nu moare...
Apoi moartea apare cu veșmântul ei negru și trist!
Eu,tu,noi...
Cum să nu mai fim?
Să ne pierdem veșnic ca un praf risipit de vânt...
Și dacă totuși moartea e cea care moare
Și nu are ultimul cuvânt?
Cred că-i mai potrivit un final optimist,
Tu o să-mi spui că mă iubești infinit,
Iar eu te voi ține strâns
Parfumul magic să-ți simt
Și-ți voi spune că nu-i vis!
Eu,tu,noi
Iubito,fericirea este în doi!
(25 februarie 2023-Irepetabila iubire)
Tablou de iarna cu femeie
Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?
Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?
Fereastra aburită iți șoptește un eseu
Despre iubire, dragoste si duh...
Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător
Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,
Ți se perindă clipe de taină ce omor
Trecut și ceață și durere și-apăsare
Și simți in nări mireasma de vin fiert
Ce se strecoară de pe aragaz,
Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,
Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…
Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase
Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor
Pupilele ți se măresc ușor și curioase
-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…
Alte poezii ale autorului
Incorect...
Hei omule, ia seama, lumea-i aproape gata
Când va fi pusă-n mâna prostimii judecata.
Când va fi-nțelepciunea trădată pentru bani
Și scânteieri de-o clipă, slăvite de... gâscani.
Când vei vedea frumosul, hulit de urâciune
Și va fi-n rang de artă chiar orice spurcăciune
Ce-a fost invidioasă că nu e la-nălțime.
Dar, calea-i mai ușoară și-aleasă de mulțime.
Când gâsca proastă cărei, un compliment i-ai da,
Se crede mai frumoasă chiar decât lebăda
Și-n loc să facă pasul, la rangul ei să urce,
Preferă pe aceasta, s-o judece, s-o spurce.
Când orbul incapabil să vadă ce-ai în minte,
Dacă-l ascultă lumea, te spurcă din cuvinte.
Se judecă dreptatea spre-a se ierta greșeala,
Minciuna și hoția, să nu-și dea socoteala.
Când legi chiar, se fac strâmbe și ia păcatul dreptul,
Că-i mai ușoară calea și, e mai greu respectul.
Când, pentru-a nu-și ascunde, mulți, chipul de rușine,
Se judecă păcatul a fi de fapt... un bine.
Când incapacității se dă recunoștință:
- E rău da'... Las' că merge de-i punem o fundiță...
- Cum, suntem proști cu toții și, tu vi sa ne-ndrepti?
Dacă scădem nivelul, suntem cu toți deștepți.
- La noi este puterea, chiar de, mai mic ni-i darul,
Tu, ești nebun pesemne, că depășești tiparul.
Prostia și păcatul, la rang înalt s-au pus
Și de noroi îi umplem pe cei ce-au fost mai sus.
............................................................................
Hei! Recunoaște-ți vina, vom îndrepta greșeala.
Nu judeca dreptatea că-ți cere socoteala!
Trezește-te, fă pasul, doar pare, nu e greu.
De-ți e prea grea povara, te-ajut cu drag și eu.
Hai, dă tribut dreptății, greu pare primul pas,
Dar cei care urmează, îți vin ca într-un dans.
Te plângi, vrei să schimbi lumea și spui că vrei "mai bine"?
Fă primul pas și schimbă, dar, schimbă-te pe tine!
Vino iubire
Hai vino iubire și ia-mă de mână
Hai vino și-n brațe mă strânge,
Căci noaptea mi-e tristă, e goală și plânge,
Din negri-i ochi pică reci lacrimi de sânge
Și-i nemângâiată de lună.
Hai, vino iubire și doru-mi alină,
Că-mi e-al nopții cer fără stele.
Pe inima mea tu ai pus lanțuri grele,
Mă strâng și mă dor legăturile tele
Și sufletu-n șoaptă-mi suspină.
Hai, vino iubire să-mi dărui iertare,
Chiar dacă n-o merit din plin.
Ridică-mi iar ochii spre cerul senin
Iubește-mă mult, când eu merit puțin,
C-atunci am nevoie mai mare...
Vis în zori
Trăiam astă dimineață clipe magice, divine
Când, privind în pat, alături, erai dragă, lângă mine:
Minunată, uimitoare, cum ști tu să fi mereu,
Ca o floare de gingașă tu, dormeai pe pieptul meu.
Îmi păreai un înger care, dup-un lung zbor, obosit,
Ca o binecuvântare, un răgaz și-a dăruit
Și, în dulcea așteptare-a unei zile noi, senine,
A dorit să poposească astă noapte lângă mine.
Eu, privindu-te cu teamă, îmi doream atât de mult
Îndelung să-ți mângâi chipul, ochi-nchiși să ți-i sărut
Dar, vrăjit de al tău farmec, nu-ndrăzneam să te ating,
Nu vruiam ca din greșeală, somnul, c-un sărut să-ți stric.
Dar, precum în întuneric, falnic fulger se-nfiripă
Și frumoasa-i strălucire se și pierde într-o clipă,
Astfel și-a mea bucurie ce-mi pică din paradis,
A pierit deodată. Totul, a fost doar un simplu vis.
.............................................................................
Trecu visul dar, aievea, ca să vezi minuni cerești,
Bate-n ușă, deschid, tu ești, tu, în mâini cu două cești.
Parc-a fost o prevestire ce-ai trimis din mintea ta,
Ai venit să-mplinești visul: mă trezești cu o cafea...
Odă femeii
Ne-arată sfântul Eminescu, în cea de-a cincea lui scrisoare,
Puterea ce-o are femeia, să te ridice sau, coboare.
Ne-arată sfântul Eminescu, și-n nestematul lui luceafăr,
Cum te distruge chiar femeia, sau din orice, te scoate teafăr.
Da, doamna cea de lângă tine, e singura care alege
De-ți va fi rău sau vei fi bine, de vei fi sclav sau vei fi rege.
Vezi lumea ce ne înconjoară, cum e zidită de femei!
Ea-i singura ce dă putere, celui ce-i dă iubirea ei.
Cum nențeleapta Cătălina, avînd răbdare prea puțin,
A dat puterea de luceafăr la servitor, lui Cătălin,
Ce nici măcar n-a folosit-o, ne-nțelegând cât e de mare,
În schimb, luceafărul cel veșnic, căzut-a-n veacuri de uitare,
La fel e când îți dai puterea, prea timpuriu unei femei,
Ne-nțelegând ce se ascunde cu-adevărat în mintea ei.
De vrei s-o faci a ta zeiță, sperând că zeu vei deveni,
Așteaptă dar să vezi ce-alege-nainte de-a te dărui.
De vrea să vadă diamantul ce-l porți în inimă și-n gând,
Sau va alege-o scânteiere, a unui ciob frumos, de rând.
Vrei sufletu-ți să-i pui pe masă? Așteaptă și, vedea-vei poate,
De merită a ta iubire, de merită mai mult de-o noapte.
Ho'oponopono
Ne spun poveștile, că-n lume,
Sunt patru vorbe mari, anume:
"Îmi pare rău", "îți mulțumesc"
Și "iartă-mă" și "te iubesc".
Aceste vorbe au putere
Să vindece orice durere,
S-aducă liniștea-ntre noi,
Să cheme dragostea-nnapoi,
Să ștearg-o lacrimă zglobie,
S-aducă-n locu-i, bucurie
Și, orice rană s-o aline,
Iar răul, să-l transforme-n bine.
..................................
Aș vrea, să nu mai am din nou
Motiv să spun: "îmi pare rău".
Să nu mai fie necesar
Un "iartă-mă" să rostesc iar.
Aș vrea, mereu să tot găsesc
Motive, doar să-ți mulțumesc,
Că-n orice clipă care vine
Tu, ești alăturea de mine.
Și pentru vremea ce trecu
Să-ți mulțumesc, pentru că tu,
Minune a lui Dumnezeu,
Faci parte din destinul meu.
Și, nu vreau sa te plictisesc
Spunând mereu cât te iubesc
Dar, tot o spun căci, vreau s-o ști.
Am s-o repet în orice zi,
Ca-n orice clipă ce-o să vie,
Să ai în suflet bucurie
Știind că inima cuiva,
Mereu, i-alaturi de a ta.
Găndul
Când cu drag privesc seninul cerului cel infinit
Și incerc sa-mi caut gandul, imi dau seama c-a fugit
Și se-ndreaptă către tine, cum se-ndreaptă-ntotdeauna
Chiar din zorii dimineții, până când rasare luna.
Doar spre tine mereu fuge, făr’ să pot sa îl opresc
Să te caute el vine, sa-ți spună cât te iubesc.
Să-ți șoptească la ureche, să te-nvăluie ușor,
Blând în ochi sa te privească și să-ți spună cât mi-e dor.
Să îți spună cum în brațe, strâns aș vrea să te cuprind,
Să te am mereu alături, sa trăiesc mereu iubind,
Să simt trupul tau fierbinte cum s-aprinde de dorință,
Să îți dăruiesc iubirea, din întreaga mea ființă.
Tu, gustând a mea iubire, să adormi la pieptul meu,
Să ramâi pân’ dimineața ș-apoi sa rămâi mereu.
Să trăim iubind, o viață, să pășim spre veșnicie.
Chiar de-i doar un gând acesta, acest gând ți-l trimit ție.