Iluzii

Sunt prizonierul umbrelor
născute din trecut
aștept să răsară soarele
deasupra amintirilor
iar când umbrele vor muri
voi evada
spre un vis așternut
pe oglinda
orbită de alb
dar s-a ivitt iar ziua
în urletul deșteptătorului
apa rece îmi dezmorţeşte simțurile
doar o urmă de moleșeală
mai dansează  odată cu trupul
atașat de gropile din asfalt
în indiferența șoferului
care pare să nu fi scăpat nici el
din închisoarea umbrelor.

De propria lume nu mi-aș fi croit,
În lumea altora aș fi asfințit.
De fără-ndoieli nu-mi cream propriul vis,
În visul altora-aveam sufletu-nchis.
Și nu-mi creșteau aripi, să zbor, să mă-nalț,
Urmând tot mereu hărțile celorlalți.

Simt că mor de iubire, disperare, ură,

De tot ce lumea asta îmi poate oferi,

Mă dispersez în propria-mi făptură,

Mă îneacă sentinţa: a nu mai putea trăi.

Orice trăire e peste a mea rezistenţă,

Depăşesc graniţa fiinţei mele,

Sunt prins într-un vârtej de violenţă,

Ce mă târăşte prin chinuri rebele.

Trosneşte în mine prea multă intensitate,

Dar şi mult dezechilibru în acelaşi timp,

Sunt consumat până la absurditate,

Roiesc în mine forţe ce mă înving.

Flăcări mă ard, dar căldura nu poate ieşi,

Nici măcar o mică primejdie nu simt,

Nu mai am ce salva, nu mai am ce oferi,

Nu mai cunosc noţiunea de timp.

Sunt la marginea vieţii mele murdare,

Fiecare trăire este un salt în necunoscut,

Am consumat tot cu supremă ardoare,

Nu mai am ce trăi, nu mai am nimic de făcut.

Nu știm să prețuim momente fericite,

Trăim prin fantezia romanelor citite,

Eroi cu drame multe și întâmplări fictive,

Ne fascinează mintea și drumul spre suire.

            Chiar și-n adolescență trăim prin drama lor,

            Și nu găsim soluții, nu cerem ajutor,

            Trăim într-o tăcere cu gânduri răvășite,

            Și nu ne găsim succesul niciunei reușite.

Nu știm s-avem prieteni și după ani și ani,

Motive sunt multiple: invidie și bani,

De avem o datorie sau ei ne sunt datori,

Findul e haotic, in circ și tărăboi.

              Nu știm s-avem nici frați sau alte rude,

             Și-n termeni ipotetici ne conservăm în scuze,

             Nu ne atacă viruși sau bombe nucleare,

             Covidul fantomatic devine nepăsare.

Nu știm să ne iubim părinții îndeajuns,

Și plângem la morminte când ei de mult s-au dus,

Dar lacrimile noastre, regretul ce îl trăim,

Că n-am știut în viață, să spunem că-i iubim.

Suflet drag, 

O zi în viața 

În dar am mai primit 

O nouă zi ,

O rază de soare,

Un zâmbet pe buze. 

Cerul îl privesc 

Când pe iarba zăbovesc 

Gândire semantică 

Abstractă - lucidă 

Inspir adiere de viață 

Expir gânduri uitate 

Gânduri despre iubire 

Despre nemurire de neam 

Întrebări puse 

Dar neraspunse 

... si un apus privesc 

Alene ma ridic 

Ma îndrept spre stele 

Iar asa a trecut 

Printre doua lacrimi 

Și un zâmbet 

Alte zi din a mea viață.  

Erai un fluture în insectar
Așa au vrut să-ți frângă aripa
Trist, o zi doar cu aripile-n zbor
Cereai, zbuciumându-te într-un ac.
Cândva timpul, destinul tău  amar
Cercetând a pus pe tine lupa
Și  au rămas doar umbre  în decor
Povestea ta și zborul peste veac.
Voi cu aripi în parfum de nectar
Cu viața în univers cât clipa
Aș vrea să știți ce mult, eu, vă ador
Când sărutați  floarea din copac.

Ca un dar
Dulce-amar,
Mi-au picat
Dintr-o dat,
Dulci cuvinte
În minte.

Și, încet,
Cât te-aștept,
Le adun
Și le pun
Într-o șoaptă
Fierbinte,

Ce te-atinge ușor
Și îți spune: te-ador
Talisman norocos
Și-al meu înger duios
Și cuminte...

Ce s-a făcut, e bun făcut,
Nimic nu schimbi din ce-a trecut.
Orice durere sau regret,
Doar roade sufletul, încet.

Învață deci din tot ce-a fost,
Vei da trecutului un rost.
Lucrează pentru ce-o să fie
Și vei găsi doar bucurie.

Ce dulce e ispita
Buzelor tale,
Ca două petale
De trandafir,
Ca un elixir
Al vieții,
Ca un strop
Din roua dimineții.

Ce dulce îmbiere
Gustul de miere
Al buzelor tale,
Fierbinte chemare
În adânca tăcere
A unui sărut
Ce îl visez demult.

Ce dulce e ispita
Glasului tău blând,
Tremurând,
Ce sună lin,
Ca un suspin,
Ca o șoaptă de catifea,
În urechea mea.

Ce dulce e ispita
Pieptului tău frmătând,
Ca un gând,
Un gând fugar,
Ce mă cheamă iar și iar,
Să m-apropii, să-l ascult
Să-l ating, să-l sărut,
Cu patimă să-l frământ.

Ce dulce ispită
Mai presus de fire,
Trupul tău subțire.
Îl visez, îl admir,
Îl sorb din priviri.
Un vis, o minune
Ce parcă-mi spune
brațele să-ntind,
Să-l cuprind.

Ce dulce chemare,
Atingerea care
Mă face să uit
Ceea ce sunt.
Ce dulce uitare,
Privirea ta care
Îmi înlănțuie firea
Și îmi cere iubirea,
Ca o adiere,
Mă cheamă în tăcere.
Ca o șoaptă mă cheamă,
Să te iubesc mă-ndeamnă.

Și cât îmi doresc să-ți spun,
Că te iubesc ca un nebun.
Și, mai doresc în secret,
În suflet să-ți picur încet,
Strop cu strop,
Al dragostei mele potop,
De foc și dor.
Să-l picur ușor.
Până când, într-o zi
Și tu mă vei iubi.

Ne spun poveștile, că-n lume,
Sunt patru vorbe mari, anume:
"Îmi pare rău", "îți mulțumesc"
Și "iartă-mă" și "te iubesc".

Aceste vorbe au putere
Să vindece orice durere,
S-aducă liniștea-ntre noi,
Să cheme dragostea-nnapoi,

Să ștearg-o lacrimă zglobie,
S-aducă-n locu-i, bucurie
Și, orice rană s-o aline,
Iar răul, să-l transforme-n bine.

..................................

Aș vrea, să nu mai am din nou
Motiv să spun: "îmi pare rău".
Să nu mai fie necesar
Un "iartă-mă" să rostesc iar.

Aș vrea, mereu să tot găsesc
Motive, doar să-ți mulțumesc,
Că-n orice clipă care vine
Tu, ești alăturea de mine.

Și pentru vremea ce trecu
Să-ți mulțumesc, pentru că tu,
Minune a lui Dumnezeu,
Faci parte din destinul meu.

Și, nu vreau sa te plictisesc
Spunând mereu cât te iubesc
Dar, tot o spun căci, vreau s-o ști.
Am s-o repet în orice zi,

Ca-n orice clipă ce-o să vie,
Să ai în suflet bucurie
Știind că inima cuiva,
Mereu, i-alaturi de a ta.

Că tot s-a-ntors lumea cu susul în jos,
Sucim și proverbul, să pară frumos,
Deși ar fi bine să nici n-o gândim,
E epoca noastră pe care-o trăim:
Cel care altuia o groapă îi sapă,
Ajunge departe, ajunge chiar papă.
Acel ce devreme, în zori s-ar scula,
Să meargă la muncă, în ea va pica.

Lasă-ți sufletul iubito, de-al meu suflet să se lege!
Astfel, toate, taine sfinte, amândoi le-am înțelege.
Lasă-ți capul tău iubito, pe-al meu umăr să se culce
Astfel, orișice durere s-ar spăla-n lacrima dulce.

Lasă-ți creștetul, iubito, cu săruturi să-l hrănesc,
Fericire și speranță, lasă-n minte să-ți sădesc!
Lasă-ți inima, iubito, cu a mea să se unească,
Iar iubirea cea divină, las-o-n ele să vorbească!

Să ne-nvețe dăruirea, să ne-nvețe și iertarea,
Apoi, mai presus de toate, pasiunea și, uitarea...
Aș uita poftele toate, chiar și veșnica țigare,
De vei stinge-aceste pofte cât mai des c-o sărutare.

Aș uita, tot ce e-n lume, foame nu aș mai avea
De-ai lăsa să mă hrănească tot mereu dragostea ta.
Sete n-aș avea, chiar vinul, l-aș uita de tot, ști bine,
Dacă m-ai lăsa iubito, zilnic să mă-mbăt cu tine.

Goi am fi, n-am vrea veșminte ș-am vrea goi să fim mereu,
Dacă m-ai lăsa iubito, să mă-mbrac cu trupul tău.
Să trăim ca-ntr-o văpaie, nici ce-i frigul nu ai ști,
De-i veni la mine-n brațe ș-al meu trup te va-nveli.

Lasă-ți lumea, vino-n lumea cea de vis ce-ți dăruiesc!
Tu-nflorește lângă mine, eu, prin tine să-nfloresc.
Uită-ți grija, bucuria las-o-n mintea ta să vină,
Eu să fiu plin de iubire, tu, de-a mea iubire plină.