Cu zorii

Te iubesc așa cum ești,

câmp de flori,

dictator 🐥,

contesă, prințesă,

cu bune, cu rele,

când dormi, când ești trează,

când plângi, când zâmbești,

când nu ești, când ești,

atunci și acum,

te iubesc

pentru cine ești tu.

Te iubesc când strălucești

ca un soare,

când ești elegantă ca o lună,

când ești alintată,

când puțin nebună.

Te iubesc când ești serioasă,

când dansezi,

când îți pui ochelarii,

când îi scoți,

te iubesc cât pentru toți.

Te iubesc când te simt

în pieptul meu cum te zbați,

și bați, și bați,

ca un puls,

și te încăpățânezi,

și ești culmea,

bați, bați atât de tare,

de mă tem uneori,

că o să te vadă lumea

și-o să mă acuze

că am furat de pe cer

o stea…

inimioara mea,

petrecăreață mică,

cu piciorușele probabil obosite,

de la atâta umblat,

înainte și înapoi,

mai ales că pentru un pas,

tu trebuie să faci doi...

te las să dormi,

și înainte ca privirea să ți se descompună,

îți trimit o avalanșă de pupici

de noapte bună!

Lumea e mare,

Tu ești mică, mică,

Cam cât o furnică,

Și încep să-mi fac griji

Că eu fiind mai mare decât tine,

Tu încapi în inimă la mine,

Dar eu, îmi fac gânduri serioase,

Și am nevoie cineva să-mi zică,

Sau dă-mi o explicație științifică…

Cum este posibil să încap în inima ta mică.

Mi se pare adorabil că ești așa de mică,

Dar dacă te superi când îți spun că ești mică cât un strop,

O să spun altfel, că ți-a rămas lumea mare,

Și nici măcar nu-ți scriu poezia asta sub lentile de microscop,

Și nici măcar nu ești așa de mică,

(Ești puțin mai mare decât un atom)

O combinație între ocean și om.

Acum că am stabilit că nu ești mică

ca o furnică,

O să-ți spun că te iubesc și că ești cea mai scumpă,

Și că mâine este posibil să nu-ți pot scrie

Pentru că trebuie să-mi pierd timpul prețios la o nuntă…

(multe puncte de suspensie)

O să fie așa multe persoane frumoase…

O să stau pe lângă ele și o să danseeeeez,

Poate o să ni se atingă și mâinile din greșeală, cine știe…

Glumeeesc 🥺

Știi că hobby-ul meu preferat este să te tachinez 😈

Ce păcat că am stabilit că ești mare,

Dacă acceptai că ești mică cât o furnică,

Te luam în buzunar ca pe un fluturaș plăpând…

Dar, da, ce păcat, am stabilit că ești mare

Și o să pot să te iau cu mine numai în gând.

Te cunosc dinainte să te știu,

Te-am mai zărit pe pământ într-o viață uitată,

Erai sculptată din timp călător,

Ascunsă undeva prin epoca de gheață.

Erai și cometă, și stea căzătoare,

Te prăbușeai în inima mea dintr-un foc,

Și seară de seară alte planete

Încearcă să te smulgă, să te așeze la loc.

Dar uneori le las să te poarte departe,

Lumea are nevoie de tine…

O grămadă de oameni triști,

Să te vadă blândă, cum răsfrângi lumină,

Cum răspândești bunătate doar prin simplul fapt că… exiști.

Și chiar când ești stea printre necunoscuți,

Eu știu că ești acasă în fiecare bătaie a inimii mele,

Căci tu nu aparții doar lumii,

Ci și timpului, și cerului, și spațiului

Unde lumina se naște din tăcere.

Astăzi însă, întreaga lume se oprește,

În seara asta alte stele și cu mine,

Ne așezăm în univers pentru că,

Ziua aceasta-i despre… tine.

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

Fără tine sunt pierdut, nu sunt eu,

nu voi mai fi niciodată la fel

fără tine.

Nu pot să mă mai prefac, nu știu să lupt,

tot ce am nevoie ești tu- nu vreau

fără tine.

Nu pot renunța acum, e greșit și e trist,

să rămână o lume plină de tine,

fără tine.

Nu pot să plec, nu pot să te uit,

când în fiecare gând numele tău e purtat

fără tine.

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

Nu pot să privesc apusul în pace,

când tot ce-i frumos îmi pare străin

fără tine.

Nu pot să mai fiu ce eram odată,

căci inima mea nu mai bate la fel

fără tine.

Nu pot să găsesc liniștea-n mine,

nici stelele nu-mi mai vorbesc

fără tine.

Nu pot să visez, să cred și să sper,

când fiecare zi mă-ntreabă

de tine.

Nu pot să accept că s-a sfârșit,

că ar putea exista un drum

fără tine.

Dar dacă tot ce-am fost se pierde

și rămâne doar umbra amintirii,

ți-aș mai șopti, cu-n ultim oftat:

– Nu pot, nu vreau, nu sunt

fără tine.

Tu știi că ești în sufletul meu

Chiar dacă 🐝 nu îți scriu mereu

Și chiar în acest moment…

Mi-am închis ochii și ți-am lăsat în treacăt un pupic obraznic în păr

Care face 🐝 cum face și fără 🐝 scăpare,

Ajunge pe buzele tale.

Sau hai să facem altceva mai bine,

Uită-te 🐝 acum pe fereastră anume,

Și dacă nu plouă…

Înseamnă 🐝 că ești cea mai iubită din lume.

Privește atent la ce forme au norii,

Dacă ninge, 🐝 dacă cerul a fost așa mereu,

Stai fără grijă, 🐝 nu am complotat cu vântul să te atingă,

Și să-ți fure un pupic pe care🐝 să îl port apoi 🐝 toată ziua în părul meu.

(ba da 😈)

Apropo, dacă pe parcursul poeziei

Ai văzut în loc  de lămâi, albine

Înseamnă clar că și ție

îți este dor de mine 😈

M-am tot gândit în ultimul timp…

Nu te sperie și pe tine uneori

cât de repede trece timpul?

Cum nopțile abia încep

și dimineața imediat le stinge,

de parcă viața trăiește mereu

cu degetul apăsat pe înainte?

Totul se petrece prea rapid,

Visele noastre adorm seara

și dispar înainte să apucăm să le povestim cuiva,

deși eu ți le mai spun pe ale mele uneori,

iar eu…

eu vreau doar să nu regret că nu ți-am spus că te iubesc

și să ajung să te mai văd doar când dorm.

Nu vreau să regret că nu am văzut niciodată

cum luna trece prin părul tău dintr-un unghi care formează perfect o eclipsă,

sau cum arată ochii tăi văzuți de aproape

când ești fericită sau tristă.

Sau să nu știu care este culoarea ta preferată,

(deși mereu am crezut că este violet)

sau numărul tău norocos,

(al meu este nouă)

sau să nu știu la ce te gândești

atunci când plouă.

Timpul oricum ne fură destule.

Ne ia anii,

ne schimbă chipurile,

ne obosește inimile puțin câte puțin.

De ce îl lăsăm să ne fure și clipele

în care am fi putut să ne iubim…

Nu știu ce o să fie după ziua de mâine,

îmi doresc să nu pleci, nu așa…

fără să știi că te iubesc

și că ai cel mai frumos loc din inima mea.

Impresionant tablou nemărginit

Nulitate pentru infinit

Steluțe veșnice amintiri

Tu câte pământul-le admiri

Întregul separat de timp

Sentimente contratimp

Lacrimi pline de venin

Iubire , când pot să vin?

Nu întreabă de răspuns

Nu clipește la apus

Nu oferă pe cât ceri

Risipește doar plăceri

Trecătoare și uitate

Zâmbește încătușate

Gust amar de revedere

Temporar timp de ședere

Ca un ghimpe otrăvit

Bate ceasul nedormit

Și vesteste-ncet momentul

Azi se termină prezentul!

Viitoare clipă arată

Doar o singurică pată

Ape , uscat și omenire

Toate seamănă iubire.

Partea mea s-a deghizat

In roșcatul ei palat

Chip cioplit din zeități

Migălit el pe bucăți

Ochi domoli , buze divine

Stări parșive și provine

Dintr-un munte de suspine

Care te învață bine.

“Mă iubești , îți sunt un dar “

“Tu un simplu exemplar “

Gust in vorbe , de nectar

Dragoste ; involuntar

Vinovat ești timp avar

Simt eu oare că dispar ?

Cunoscută paralela

Cu speranță-nchid capela.

Tărâm unic , doar abis

Construit doar intr-un vis

Părăsesc umil umanul

Continuând sirect romanul

Strălucești iubito in lume

Ai un sens , îmi dai un nume

Univers, repar ruptura

Îmi admir senin , Scriptura.

Ai auzit de Pitagora, vezi că-i grav
Nu știu care dintre noi e mai bolnav
Suni la Patriarhie, ești nervos
Da, fraiere, păcatul tău e că ești prost

Patriarhia mai nou o vezi centru de reclamații
Ce am scris aici, pot să-ți transmită alții
Dacă tot te fute grija cum am trecut
Și te arde găozul că încă n-am dispărut

Dacă chiar ești preot, o faci ca pe meserie
Arăți ca o butelie, capul tău plin de chelie
Nu țin minte geometrie, nici eu n-am nimic cu tine
Crezi că tu le știi pe toate, asta da ipocrizie

Ca să poți să-ți mai dai filme, puteam să te-ntreb pe tine
Ce rol are și ce face un Gross Beat pe melodie
Că-s sigur că prostul știe sau mă întreba pe mine
Și, în caz că nu știam, îi creștea stima de sine

Că-s sigur că prostul știe și să scrie poezie
Dar, să se simtă deștept, m-ar fi întrebat pe mine
Că mai sunt mai slabi ca mine, care sunt în preoție
În concluzie, ai dreptate, preoți mai deștepți ca tine

Zici in mod de ironie că avem nevoie de preoți ca mine,
Dar nu știu câți sunt ca mine
Însă aleșii erau oameni nepregătiți chiar și în vechime
Ai auzit despre mine,
Sunt important pentru tine,
Și poate chiar nu e bine să fiu sincer cu
proști ca tine

Dar, în loc de un canon, îți compun o poezie
Și, în loc de teoremă, poți să mori de gelozie
Fără vreun strop de evlavie ți-ai luat dissu’ ca pe Biblie
Deci, data viitoare, mare grijă
Să nu dai de proști ca mine

Nu pot sa scriu un poem de iubire, fara sa ridic din umeri: qui prodest?

Cui folosesc noptile atarnate pe garduri, ca foile de tutun aromat?

Cui foloseste aroma de cuisoare, din vinul turnat pe brocart?

Am fost o greseala, scapata pe foaia curata,pe care scriai vieti absurde!

Va descânt:Vasilisc otravit, inorog sontorog si aspide-încruntate si surde!

Si ce zi e azi? E toamnă...

Frunze cad în cercuri, mii

Inima,  o mare doamnă

Te asteaptă să mai vii

Și ce zi e azi? E toamnă....

Anii trec, dar te păstrez

O iubire ce mă-ndeamnă

Să te caut în orice crez.

Și ce zi e azi? E toamnă...

Plouă rar si plouă lent

Nicio umbră nu condamnă

Un refugiu permanent.

Si ce zi e azi? E toamnă...

Te respir în aer rar

Gândul mândru te recheamă

Să-ti aduc iubirea dar.

2 тысячи ночей я вижу один сон

2 тысячи ночей забыть его пытаюсь

2 тысячи ночей в ушах один и тот же звон

2 тысячи ночей здоровым притворяюсь

2 тысячи ночей целую твои руки

2 тысячи ночей в глаза твои смотрю

2 тысячи ночей я слышу сердца стуки

2 тысячи ночей любовь тебе дарю

2 тысячи ночей здоровым притворяюсь

2 тысячи ночей в ушах один и тот же звон

2 тысячи ночей забыть его пытаюсь

2 тысячи ночей в глазах один и тот-же сон

O lume, ești ca un diamant

valoroasă, luminată și tot ce iți dorești,

Mi-am găsit iubirea sufletească

deodată când am ajuns și eu pe pământ.

Mă uit la mine însumi ca și soarele spre pământ,

îmi e drag si nu mă mai pot opri

De a-mi vedea caracteristicile mele frumoase,

cu care am fost dat în carne si oase.

Viața poate fi brutală

dar așa mă înfrumusețesc eu pe mine,

Prin războaiele pe care le duc cu mine însumi

care îmi dezvoltă gândirea universala.

Sunt unic si valoros

și nimeni nu mă poate contrazice,

Altfel m-aș fi dat bătut de mult datorită greutății vieții

dar, frumusețea mea inferioară, o învinge.