Miezul nopții

Simți și tu liniștea din noaptea asta?

Pe pământ parcă se tace altfel

Și pentru prima dată își schimbă perspectiva și privește în sus,

Nu mai așteaptă priviri înspre el.

Cerul e aglomerat mai ceva ca într-o zi de luni dimineața în cartier,

Luna și soarele… doi romantici,

Au întâlnire “secretă” pe cer.

Aș fi spus că își dau întâlnirea așa de rar pentru că sunt timizi,

dar ar fi culmea,

Când ei se sărută și se privesc

de față cu toată lumea.

Și pe lângă asta, în această noapte

întâlnirea lor se sfârșește cu ploaie de stele,

Stele uriașe, diforme sau mici,

cu cozi de pisici.

Mi-am pus doar o dorință,

Am luat în calcul că și-au mai pus și alte ființe…

Să-ți rămână ție mai multe dorințe.

(Deci nu uita să-ți pui în seara asta, multe, multe, multe dorințe).

(Și nu uita să cauți: Nasa, picture of the day)

Și doar ca să știi, dacă eu aș fi luna și tu soarele,

pământul n-ar duce lipsă

în nicio zi de eclipsă,

Că prea mi s-ar face dor de tine

Și prea mi s-ar adânci craterele de tristețe profundă,

Până când din lună frumoasă, rotundă aș ajunge

o gaură neagră urâtă,

Așa de urâtă încât părinții nu și-ar mai amenința copii cu bau-bau cum au făcut din totdeauna,

Ci le-ar spune că dacă nu sunt cuminți,

se coboară luna.

Oricum, sunt geloasă pe eclipsa lor,

Ei s-au văzut, dar eu nu te-am mai văzut pe tine de nu știu…

un infinit de zile

Și alte câteva mai sunt…

În inima mea se formează în fiecare zi noi cratere,

Când dispari de peste tot atât de mult🥺

Dragul meu fulg de nea,

Coboară-mi din gând,

Pe-un colind sau pe-o stea,

Să te prind în mâini.

Să te port în palmele mele,

Să-ți cânt colinde cu dor,

Fulg de nea, visător.

Fulg de flori.

Să-ți urez Crăciun senin,

Dulce alb, luminos,

Îmi lipsești atât de mult,

Fulg de gând frumos.

Să stăm împreună un ceas,

Printre colindători,

Să-ți mângâi obrajii roșii de la ger,

Fulgul meu zâmbitor.

Să stăm numai noi,

Printre oameni de zăpadă,

Să ne strângem în brațe tremurând de frig,

Fulg de nea, să nu te topești niciodată.

Dulce alb pe pământ,

Fulg de nea, fulg de gând.

Fulg de nea, fulg de dor,

Fulg de nea, fulg de gând, fulg de flori.

Sunt aici, rătăcită de-o vreme bună,

Într-o lume abstractă, care nu-mi place deloc.

Dacă ntr-o zi o să-mi găsesc sfârșitul,

Sunt destul de sigură că va fi vina

Vreunei științe exacte, prea reci pentru sufletul meu.

Urăsc să lucrez cu numere,

Ele se vor perfecte, iar eu nu sunt.

Eu sunt o eroare care visează.

Și am motive să cred că numerele mele-s defecte,

Că ceva din ele nu se aliniază.

Imaginează-ți că am refăcut de zece ori același calcul

Cu aceleași numere și nu…

Nu exagerez când spun că

De 9 ori răspunsul ai fost… tu.

Așa că, dacă tot continui să-mi ocupi gândurile,

Să-mi încurci cifrele în neștire

O să încep, în cele din urmă, să cred

Că matematica nu e chiar atât de rea,

Dacă toate soluțiile duc la tine.

O să încerc să supraviețuiesc în lumea asta rece,

Poate încep într-un final să-i dau de cap,

Pentru că recunosc, de cele mai multe ori,

Greșesc intenționat.

M-ai atins blând, ca vântul serii,

Ca un fior cules din tei,

Și-n clipa aceea, printre tăceri,

Eram doar noi… cerul și ei.

Un colț de cer, un pas spre zori,

Un vis ce-n lume se desprinde,

O clipă fără trecători,

În care totul se aprinde.

Sub ochii tăi, oglinda mării

Printre comori uitate-n vreme,

Ca doi străini purtați de valuri,

Zburam pe nori, în valsul lebedei.

Nu mi-ai vorbit, dar te-am simțit,

Când mâna ta s-a prins de mine,

Și-n pielea arsă de-al tău timp,

Mi-ai dăruit puțin din tine.

Uitându-mă la noaptea de afară,

La tavanul care știe tot ce ți-am scris,

La stelele care-mi șoptesc de tine seară de seară,

Mă întreb câte cuvinte au fost prea mici și nu te-au cuprins.

Mă întreb câte încă nu am apucat să-ți spun,

Câte poezii nescrise despre tine încă sunt pline.

Nu mă întreba de ce, doar vreau să știi…

Mă gândesc la tine.

Aș fi vrut să existe cuvinte mai mari,

Să pot descrie in versuri lumina din care ai apărut,

Să prind scânteia ce arde în ochii tăi,

Și tot ceea ce însemni tu.

Poate că nu am reușit să-ți spun tot ce simt,

Dar sper că am reușit să exprim bine,

Că, dintr-un cer plin de stele,

Tot mi-ar fi dor de tine… și

Mă tot gândesc că atunci când o să te văd

O să simt bucurie, dar…

O să și… mor de rușine.

Era cândva un rinocer,

(unul mic, foarte mic)

care se încăpățâna

și lăsa totul pe timp.

Acest rinocer uită adesea că

timpul nu stă, se grăbește

și că în aceeași pădure un alt rinocer

(eu)

nu știe cum să-i spună că îl iubește.

Mai multe indicii despre rinocer…

poartă ochelari de vedere,

dar nu prea vede

și crede că dacă îmi zâmbește

nu mă prind că o face ca să nu mă întristeze.

Uneori (foarte des),

mă supără că și acum după atâta timp, atâtea ore, zile sute

pare că se teme să mă lase să-l văd cu adevărat și…

se ascunde.

Știu că situația lui e mai complicată

și nu-i cer decât din timpul lui prețios să-mi dăruiască,

un prilej să vorbim…

o secundă albastră.

Emoția profund mă copleșește,

Când viața prin vers mi-o povestesc,

Nu mă feresc să exprim sentimente,

Pentru ființa dragă pe care o iubesc

Cum să nu scriu mereu despre iubire,

Și să ascund un adevăr ce îl trăiesc,

La ce mi-ar folosi comori în lume,

Dacă, n-aș avea la cine să zâmbesc

Nu știu să definesc ce-i fericirea,

În astă lume mică, plină de păcat,

Dar pot să spun că-mi este bine,

Lângă femeia cu care-s cununat

Voi scrie și voi spune tot prin vers,

Despre iubire, dragoste și fericire,

Pe Domnul Îl voi ruga să mă ajute,

Să pot iubi, ierta, păși spre mântuire!

Eu te-am iubit și n-ai știut

Cât pot să sufăr pentru tine,

Aș fi vrut să nu mă fi mințit

Când îmi spuneai că ții la mine

Veneam la întâlniri cu tine

Cu inima pulsând nebună,

Chiar dacă-n jur era senin

În trupul meu era furtună

Buchetul îl alegeam cu grijă

Să-ți placă florile aduse,

Poate de mine ți-or aminti

Când în vază vor fi puse

Iar săptămâna părea o lună

Și greu se scurgea timpul,

Până să mă-ntâlnesc cu tine

Să te ating și să-ți văd chipul

Credeam că și tu simți la fel

Și ești nerăbdătoare să mă vezi,

Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel

Iar tu zâmbind iubirea o mimezi

Mult timp a trebuit să treacă,

Să înțeleg că inima ți-e dată,

Către colegul meu din liceu

Cu care te vedeai și măritată

Acum este târziu pentru regrete

Și poate nici n-a fost multă iubire,

Astăzi lângă soție sunt omul fericit

Și viața-mi este o mare împlinire!

Și într-o lume plină de falși

Aș vrea să-mi fi tu scapare ,

Adânc în suflet să ma lași 

Să mă înec mai tare.

Și într-o lume de oameni plictisitori

Aș vrea să-mi fii tu alinarea ,

Cel ce viata mi-onfiori 

Și-mi alini scăparea.

Și într-o lume de oameni răi

Aș vrea să-mi fii tu bunătatea,

Mergând amândoi pe cărări

Căutând dreptatea.

Ești pâinea mea ,ești vinul,

Ești ploaia ,ești seninul,

Ești apa ce-mi dă viată!

Ești cerul,dimineață!

Miros de primăvară

Și-un dor…ce mă-nfioară!

Ești visul ce-mi veghează

Iubirea,când sunt trează!

Te simt în tot și-n toate,

Aproape și departe!

Ești somnul,esti trezirea!

Ești clipa, nemurirea!

Esti fericirea,chinul!

Dulceața si veninul!

Ești raiul ,după iad!

Ești piatra mea...de jad!

Te uiti la mine

Cu ochi de indragostit

Te prefaci vrajit

Orbit de ceea ce crezi tu

Ca inseamna iubire

Vorbesti fara sentimente

Remuscari, regrete

Ce inseamna iubirea

Daca nu te lasi condus

De hormoni?

Te uiti la mine

De parca ti ar pasa,

Te prefaci implicat

Te scoti din orice situatie

Egoistule

Si te prefaci ca iti pasa

Ca ai habar de ce inseamna iubire.

Nu iubesti cand te impartasesti mai multor fete

Nu iubesti cand vrei corp

Nu iubesti cand nu esti devotat

Nu iubesti cand vrei ca ceilalti sa vada

Ca stii sa iubesti

In secolul 21

Intelesul iubirii s a pierdut

Si odata, si nevoia de a ne contopi

Dar eu incerc

Cu multiple sanse, cu multiple exemple

Sa te indrum spre drumul cel bun

Chiar daca nici eu nu stiu

Ce inseamna dragostea

Ce inseamna ca buzele mele sa formeze

“Te iubesc”

Te ghidez cu propriul orgoliu

Dar nu e despre mine

Iar manipulezi situatia

Iar esti victima

De ce nu poti fi si victima lui Cupidon

Astăzi te-am văzut din nou,
Îmbrăcată într-un sacou.
Tu la mine te uitai,
Și tăcută tu erai.

De câte ori am așteptat
Să mi te adresezi
De o șoaptă mi-ai fi transmis,
Mi s-ar fi părut ca un vis.

O clipă de atenție să-mi fi dat,
Eu de ea aș fi profitat.
Încă mă urăști?mă întreb,
Vrând să te strâng la piept.

Chiar și focul de m-ar arde,
Nu ar durea,la fel de tare,
Cum o făceau vorbele tale
Spuse la supărare.