Din Citor de la Elevator

Câte am pierdut

Am pierdut multe în viaţa aceasta,

Şi nu mai sunt eu bucuroasă,

Cum am fost parcă vreodată.

Am înnotat în sângele morţii,

Fâcând un pas,nebun

Şi straniu.

Dar nu regret,că l-am făcut 

Aşa a fost dat de la DUMNEZEU.

Mi-a fost dat multe ori să greşesc,

Să plătesc şi foarte scump.

Dar chiar şi astăzi nu sunt 

Ceia care am fost .

M-am schimbat ,dar stau şi mă ìntreb 

E bine oare ceia,ce fac? 

Nici un avort să nu mai fie

Peste întreaga Românie!

Gata minuni rătăcitoare

Căci nu au Numele cel Tare

Puii de mâță și de câine

Trăiască: ieri și azi și mâine!

Și mielul oii care paște

Fie lăsat pentru-a se naște!

Să nu mai tremure vreun pește

Că cineva îl dezosește;

Fără fluturi prinși în insectar,

Fără porc pârlit cu un focar.

Să nu mai fiarbă "n"minute

Cărnița puilor din curte.

Nici vreo țestoasă descărnată

Să n mai fie niciodată!

"Feriți-vă de dobitoace

Asfixiate"!Nu se face...

"Milă voiesc,nu sacrificiu"

Și să dispară orice viciu.

Sfârșiți cu duminicarismul

Și luați în brațe adventismul!

Și Biblia să se răspândească

Și toată țara să trăiască!

Am învățat să cresc din crăpături

așa cum lumina intră printr-un perete vechi

fără să ceară explicații.

Nu m-a învățat nimeni cum se face.

Viața m-a spart încet,

ca pe un vas prea plin de cer,

și am crezut o vreme

că fisurile sunt sfârșitul.

Dar prin ele

a început să respire Dumnezeu în mine.

Am simțit cum durerea nu distruge —

ci deschide.

Cum ceea ce doare

lărgește spațiul pentru iubire.

În locul unde m-am frânt

a crescut o blândețe nouă.

În locul unde am plâns

a răsărit liniștea —

nu liniștea aceea goală,

ci liniștea care știe

că totul are un sens tăcut.

Am învățat să nu-mi mai ascund rănile.

Ele sunt ferestrele mele.

Prin ele intră oamenii,

prin ele iese lumina,

prin ele se vede cât de mult

am iubit.

Nu m-am ridicat prin forță,

ci prin acceptare.

Nu m-am vindecat prin uitare,

ci prin îmbrățișare.

Am îmbrățișat tot:

și ce m-a frânt,

și ce m-a salvat,

și ce m-a lăsat singură

ca să învăț

să fiu întreagă fără sprijin.

Și astăzi cresc.

Nu perfect.

Nu fără teamă.

Dar cu o pace așezată în oase,

ca o apă liniștită

care știe că adâncul ei

nu poate fi tulburat de suprafață.

Am învățat să cresc din crăpături

pentru că iubirea nu locuiește în ziduri intacte —

ci în locurile unde inima

a avut curajul

să rămână deschisă.

Iar acum știu:

ceea ce părea rupt

era doar începutul

înfloririi mele.

Când Fericirea Atinge Cerul 🌌✨

Într-o seară țesută din stele,

Cu cerul plin de sclipici,

Fericirea a venit ușor,

Ca un basm spus pe furiș.

Pașii ei aveau lumină caldă,

Ochi ce străluceau de dor și culoare,

Atingea inimile noastre,

Ca raze ce cad din soare.

Visele se făceau aripi albe

Și dansau printre nori de catifea,

Emoțiile, mii de scântei,

Aprindeau cerul în inima mea.

Totul era magie pură,

Un univers mic și aprins —

Unde iubirea nu doare,

Ci face sufletul să atingă cerul.

Sunt zile negre,întunecate,

În care aștept și tot nu vii,

Eu stau în parc,la masa noastră,

Te-a aștept să vii,te-a aștept să vii..

Doar gândurile mă alină,

Căci sufletul îmi este trist,

Să mă înțeleagă n-are cine,

Doar tu puteai să mă alini.

Sunt zile grele,fără somn,

În care aștept și tot nu vii

Singurătatea îmi bate în ușă,

O las să intre,căci tu nu vii…

In lumea dulce a dragostei pline,

Iubirea-nfloreste sub ceruri senine

In al inimii grădinar,

Iubirea înfloreste ca un dar.

Pe cărări de vis, doi pasi legati,

Doi oameni ce intr-o zi vor fi uitati

Doua maini ce se cauta in mulțime,

Doua suflete ce se simt in profunzime.

Inima mea bate ca un cântec nerostit,

In rime de tandrețe si pasiune

Melodia noastra, fara de sfarsit

Te cant pana si in rugăciune.

Sub cerul înstelat, jurământul meu răsuna

Te vad lucid chiar si in clar de luna,

Scriu povestea vesniciei intr o scurta clipa

De niciun strop de amor nu fac risipa.

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

Moș Crăciun avea un nume banal,

Atunci când trăia ca un simplu om.

Acest Nicolae era real.

Ca un creștin trăia, fiind bonom.

Părinții i-au murit când era mic.

Era grec și trăia într-un sătuc.

Precum arca din timpul noetic

Și-a făcut sania, din lemn de nuc.

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

Sub Dioclețian a devenit

Faimos episcop în misiune.

A fost întemnițat și chinuit,

Dar a rezistat prin rugăciune.

Faptele lui Nicolae cel Sfânt,

Au devenit arhicunoscute.

El a lucrat cu-al Domnului cuvânt

Pe cei nevoiași ca să-i ajute.

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

El a devenit chiar Dutch Sinter Klass~

un nume dat de copii în ajun.

Haina-i bisericească a rămas

Pentru ei costumul lui Moș Crăciun.

De-atunci, ei îl așteaptă să vină

Cu sania lui plină de daruri;

Un brad de Crăciun stă în lumină~

Reni ce vin dinspre polare ghețuri.

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

Pe hornul casei pline de copii,

El se cațără și alunecă

Din sania cu reni, fără aripi ~

Lasă cadoul și apoi pleacă.

Din barbă~ praf de stele-n noapte

El gonește și cântă-n Lumină.

Aude-a rugăciunilor șoapte.

Un ultim horn când noaptea se termină.

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

Sunt zile când e liniște în jur, parcă îmi este mai bine.

Nu mă mai preocupă multe teme, cum ar fi: iubirea, moda, călătoriile, averea.

    Dar inima mi-a rămas caldă, prietenoasă, umană și iubesc adevărul ori cum 

ar fi. Însă toate acestea generează mii și mii de gănduri.Deci nu sunt singură nici odată.

cu adevărat.

    Ce se petrece în lume e grav...și încă nu știm toate manevrele ce se fac la nivel înalt.

Trebuie să recunoaștem că toți suntem tensionați. Pentru mulți se va declanșa un adevărat iad

Cum să nu mă gândesc? Mă bucuram că venise pentru toți , încă o primăvară.

     Se destrămau zorii în adiera unei pale de vănt calm. Aerul puțin rece se lăsa respirat, 

aducându-mi miresme amestecate de la toți pomii grădinii. Plămânii s-au înviorat, trezindu-mi

dragostea de viață și mă sfătuiește: bucură-te, poate fi ultima primăvară....nu știm ce urmează....

                  va urma.

Sub cer de iarnă, stele plâng

Lumini din depărtări se strâng,

Colindă îngerii-n zbor lin,

Vestind că-n lume vine-un Fiu divin.

Din sat în sat, din prag în prag,

Cu suflet cald, cu glas de drag,

Mergem să spunem vestea iar,

Că s-a născut un Prunc, un dar.

Prin neaua albă, blând, coboară

Un cântec vechi, din seara clară,

E Crăciunul, sfințit cu har,

În fiecare colț de țară-n dar.

Bucură-te, o lume-ntreagă,

Că Ceru-n palme ne dezleagă,

Și pacea sfântă se așterne lin,

Colind de Crăciun, veșnic divin.

În noaptea sfântă de Crăciun,

Luminițele strălucesc în drum.

Îngerii cântă cu voce blândă,

Vestind nașterea lui Isus în lumea bună 

Clopotele sună în depărtare,

Oamenii se-adună laolaltă-n caleașcare.

Cu suflete pline de bucurie și speranțe noi,

Sărbătorim împreună miracolul divin al Nașterii lui Hristos. 

Prin casele noastre se-arată lumina,

Dragostea și bunătatea ne unesc într-o singură linie fina.

Ne împodobim bradul cu straluciri colorate,

Și ne umplem inimile cu fericire și pace nesfârș În această zi specială, să fim uniți și darnici,

Spre cei în nevoi să fim mereu apropiși și blânzi.

Colindăm cu bucurie și zâmbet pe fețe,

Aducând speranță și iubire în inimi de toate felurile și vârste.

În jurul focului, în căldura casei noastre,

Ne adunăm cu cei dragi, împărțind povestiri și povești albe ca zăpada.

Cu fulgi de nea dansând în vântul rece de iarnă,

Simțim magia Crăciunului, o emoție ce nu se lasă uitată.

Sărbătorim nașterea Domnului cu cântece pline de har,

Rugându-ne pentru pace pe pământ și armonie-n dar.

Craciunul e timpul să dăruim și să primim cu inima deschisă,

Iubirea să fie darul nostru cel mai prețios, Continuând:

În fiecare an, sărbătorim cu bucurie,

Nașterea lui Isus, lumina noastră cea vie.

Să ne adunăm în jurul bradului împodobit,

Și să fim recunoscători pentru tot ce-am primit.

Astă seară  am plecat 

La urat și semânat

Fraților, stați pe lângă geam

Să vă urez de noul an. 

Urătura-i din străbuni 

Când oamenii erau mai buni

Și datenile s-au pătrat 

Cu tras de brazde și cu semânat.

Omului de la oraș, altă urătură-i fac

Să aveți căldură-n casă, ce pune pe masă,

Să aveți bani mai mulți în pungă

Și să vă găsească anul, într-un loc de muncă.

Dă Doamne să nu fii concediat 

Că atunci ești un om terminat.

De nu poți plăti facturile 

Nu te mai ajută lacrimle.

Celor, care sunt bogați, ce să le urez?

Oameni fără milă, fără nici un crez,

Pentru ei nu-s legi, nici datini

Ce știu ei ce-s alea lacrimi?

Eu, urez : pensionarul, angajatul, zilierul,

Și pe cei cu punga mică.

De ce le aduce anul nou, au frică,

Au bugete mici, sunt mereu datori 

Sărăcia, îi doare mult de sărbători.

Dragilor, vă urez, să aveți răbdare,

Nu se știe, când va fi și soare,

Nu uitați, să rămâneți oameni buni,

Așa, cum a fost ROMÂNUL din străbuni! 

, 

Iarna e frumoasă