Parul meu buclat

Pustiul, pribeaga geamăna a morții îmi dădu și mie odată sărutarea lui

Și era atât de dulce-amară încât mi se prelingea-n lacrimă portretul fericirii uitate

O amintire tot repetată, în visul cel de demult 

O lină spânzurare a trecutului căci îmi amintesc cum în visele mele, amintirea a rămas doar visul de neîndeplinit 

Oh, și cât iubeam de odinioară să detin amintirile drept praf de stele

Dar numai că acel praf s-a depus pe plămânii mei grei și obosiți de viața ce tare m-a îmbătrânit

Și trăgând aer în piept, simțind de fapt doar praful ce era așezat prin sertarele plânse de vechimea anilor

Căci am crescut asa de mult încât respirațiile lor au inspirat-n mine doar secetă și plâns, iar în grădina mea 

Bă au crescut mii de flori din pământul sădit cu lacrimi, ba s-au stins uscate de seceta putreziciunii ascunse-n inima mea

Pentru că sunt atât de goală de amintirea care va rămâne-n eter decât doar un vis

Deoarece în întregul univers am realizat că eu nu-mi am un rol, însă rostul ce-mi aparține e să rămân doar visată-n somnul mortiilor adânci 

Taina sufletului meu e întruchipată în agonie, în decepție și amărăciune

Iar abisul trecutelor mele amintiri mi-a secat toată strălucirea lăsându-ma să pier 

Acum privesc cerul doar cu nostalgie, amintindu-mi cum în ultima noapte ochii tăi plini de stele mi-au cântat-n suflet alinarea, o ultimă simfonie

Cuvinte, sentimente am....

..dar îmi e greu să te mai scriu

..poezii cu și despre tine

Când în suflet mi-i pustiu

Când știu c-ai uitat de mine.

Gândul îmi e chinuit

Îndeamnă mâna să scrie,

Așez litere cu iz de graffit

Despre tine. o amintire.

Mă-ntreb..

...ce rost mai are oare?.

Să scriu poeme pentru tine

Când rima atât de tare doare

De dorul care zace-n mine..

Mai torn încă un pahar de vin 

Să scap de-al tău venin ,

Să uit prin tot ce-am trecut 

Să nu regret că te-am pierdut.

Mă doare pentru că mi-ai făcut rău 

De la început eu n-am fost pe gustul tău,

Pentru că gustul tău a fost amar 

Visul tău pentru mine a fost un coșmar.

Nu ne potriveam indiferent ce făceam 

Noi nu căutam fericirea, doar rătăceam 

Din cele mai banale lucruri mereu ne certam 

N-aveam dialog pentru că eu mereu tăceam 

Dacă îți spunem de la început tot 

Poate azi n-aș mai avea sufletul mort

Printe vremuri trecătoare

Printre cețuri de oameni

O lumină m-a pătruns

M-a vrăjit și m-a răpus

O,dulce iluzie ,tu ai fost

M-ai privit o clipă întregă

Și-ai clădit într-o secundă

Un univers de șagă

O ,dulce iluzie, n-am știut

Cât de mult mă va consta

O așa clipă frumoasă

Îmbrăcată-n flori de nea

O ,dulce iluzie ,știi atunci

Când priveam cu drag la stele

Și credeam, că dintre ele

Una va fi a mea?

O, dulce iluzie , crudă ești

Că m-ai ridicat în zbor

Și m-ai părăsit atunci

Când trebuia să cobor

O, dulce iluzie, dar, te rog

Mai ridică-mă o dată 

Să privesc lumea de sus

Și să cad ca altădată.

De ce mi-e inima de dor iar plină

Și al meu suflet este ca de mort

Mereu mie dor de-acea lumină

Pe care ochii ei o port

Și-n nopții privirea ei s-arată

Iar vocea ei mă mai chemă

Și dorul iară mă îmbată

Lasă-mă

De ce atunci în nopți târzii

Tu te gândești la mine

Și capu-mi plin de fantezii

Visează doar la tine

N-am mirosit niciodata iasomie,dar poate la anul,

Caci auzind despre frumosul ei parfum,

Gandindu-ma la un liliac de vara,

Am luat un puiet in ajunul Craciunului,

O creanga vestejita,infipta intr-un ghiveci ce era,dar,

Puteam sa simt deja,ascuns in spatele cojilor de portocala,

In aburii vinului fiert,fantoma florilor albe.

Ma uitam la acel arbust,cum o mama se uita la copilul ei,

Cu o lumina ce se varsa asupra sa,pana ce creste,

Pentru ca mai departe flacara lui sa o incalzeasca.

Si pe masura ce zilele treceau,se rupeau file din calendar,

Puietul a crescut si cum primavara a spart zidul de gheata al iernii,

Am scos ghiveciul in fata casei sa asculte:

Cantecul pasarilor ce soseau de dupa hotarele de nicaieri,

Ploaia mocnind cum cade pe asfaltul uscat,

Adierea vantului atunci cand albastrul cerului se innegreste,

Zgomotul masinilor nervoase ce se intorceau acasa...viata.

Intre timp cate un mugur incepea sa creasca,apoi mai multi,

Pana cand intr-o seara de aprilie,cand luna a rasarit din praf de stele,

Si arunca spre pamant cu unde aurii de satelit,

In acea lumina,se vedea cum iese singura,timida si verde,o frunza,

Apoi mai multe,pana cand n-am putut sa le mai numar.

Insa ceva in mine se schimbase,asa cum intr-o zi insorita vine furtuna,

Si totusi,cumva micul arbust isi pierduse insemnatatea.

Prea ocupat ducand o viata de om,treceam pe langa ghiveciul din fata casei,

Precum raul de pietre ce isi vede de cursul lui.

Aparusera si primele flori odata cu sarutul cald al verii,

Albe,ovale,le priveam de la fereastra in timp ce scriam aceste randuri,

Vedeam cum oamenii se opreau sa le miroasa,cum se aplecau,

Sa rupa cate o floare sa-i poarte parfumul acasa,

Dar ceva in mine se opunea;ma impacam cu gandul ca mai tarziu,

Voi iesi si am sa simt mireasma florilor,dar nu s-a intamplat niciodata.

Era deja mijlocul lui august,

Acum frunzele nu se mai vad de flori,

Puteam sa simt in aer prospetimea lor de cum deschideam fereastra;

Era ca o chemare,a unei voci angelice venita din inima muntilor,adanc in padure,

Ce te indeamna sa te detasezi de tine,sa plutesti in urma ei,

Ca sa ajungi pe malurile unui lac de safir,in mijlocul unei paduri de brazi.

E locul unde te-ai nascut,pajistea viselor tale intrerupte,

Simti cum ultimele particele din tine se duc departe in zborul fluturilor,

Te simti atras de adancurile apei si te afunzi tot mai adanc,

Si pe masura ce cazi vocea se aude din ce in ce mai infundata,

Pana cand nu o mai auzi deloc si te trezesti din vis.

Eu nu am raspuns chemarii,nu pot spune ca am refuzat-o,dar am amanat-o,

Si o amanam de fiecare data.

Un fior rece am simtit la venirea lui octombrie,

De parca auzeam tipetele unei fiare cum se stinge,

Natura sangereaza si isi varsa ultimele lacrimi inainte de a deveni rece.

Niciodata nu stii cand vine sfarsitul,

Cand auzi pentru ultima data vocea unui om mort.

Azi mi-am amintit de acea voce angelica si cat de mult insemna,

Cum poate o iubire simpla,dar pura sa ajunga doar franturi,

Ce vor muri odata cu ultimele flori de iasomie...si doar o floare a mai ramas,

O ultima chemare slaba;de aceasta data am raspuns,

Mi-am umblat picioarele goale prin bruma ierbii,pana in fata casei,

Unde un ghiveci pe jumatate spart,tinea loc unei plante uscate,

Asemenea unei buruieni pe care urma sa o smulg.

Acolo am simtit ultima suflare a naturii,

Cand floarea uscata din palma s-a sfaramat si s-a lasat dusa in bataia vantului,

Lasand in urma firmiturile unei dorinte...si vocea a murit de tot.

N-am mirosit niciodata iasomie,dar poate la anul.

Te-am iubit

Dar poate nu a fost destul

Chiar credeam ca îți sunt menit

Dar m-ai făcut sa cred ca nu te merit

Ti-am dat tot ce am avut

Si am făcut tot ce am putut

Dar “te iubesc” au fost doar doua cuvinte pentru tine

Nu ai cum sa iubești fără dragoste de sine

Mi-ai arătat ca pot iubi

Ca ma pot deschide fără dubii

Dar cu ce folos ai făcut-o

Daca dragostea tot tu ai omorât-o

Vindecarea nu exista

Exista doar o viața trista

Fără sens,fără rost,fără iubire,fără tine

Cred ca lumea asta ar fi mai buna fără mine

Poate in alta viata ne vom putea iubi

Acum pot doar inceta din a trai

Oh, noapte frumoasa

Stii ca inima ma apasa

Dorul de ea nu ma mai lasa

Nici nu m-as mai duce acasa

Oh, noapte frumoasa

Stelele iti stralucesc

Pasii mei lenti, nu te mai chinuiesc

Privirea o am abatuta, amarul asta ma usuca

Oh, noapte frumoasa,

Tovarasa mi-ai devenit

As sta cu tine la discutii,

Dar s-a crapat de zi.

Oh, noapte frumoasa,

Ce repede tu pleci,

Precum iubita mea cand a plecat

Si m-a lasat cu ochii reci.

Oh, noapte frumoasa,

Te astept din nou

Diseara, la locul nostru,

Langa foisor!

Se prelinge lumina pe față

Și tresar mușchii fragezi sub fard ,

Oferind prospețime și viață

Senzualelor buze ce ard .

Umbre fine, contrastul crează,

În oglindă , al doilea profil ,

Când de-afară pătrunde o rază

Peste chipul tău drag de copil .

Printre gene pătrunde lumina ,

Limpezind ochii mari ce-i ador ,

Dilatând sub cornée , retina

Și pupilele-n mijlocul lor .

Îți ador frumusețea-n tăcere 

Și în taină , iubito te-ador ,

Sub tributul ce viața mi-l cere ,

Când te simt , când te vreau , când mi-e dor .

Te ador când apari în grădina

Înfloritului parc cu alei ,

Printre care te-arăți Bellamina ,

Să te vadă în veci , ochii mei .

Ștefan Kaurek

Câte am pierdut

Am pierdut multe în viaţa aceasta,

Şi nu mai sunt eu bucuroasă,

Cum am fost parcă vreodată.

Am înnotat în sângele morţii,

Fâcând un pas,nebun

Şi straniu.

Dar nu regret,că l-am făcut 

Aşa a fost dat de la DUMNEZEU.

Mi-a fost dat multe ori să greşesc,

Să plătesc şi foarte scump.

Dar chiar şi astăzi nu sunt 

Ceia care am fost .

M-am schimbat ,dar stau şi mă ìntreb 

E bine oare ceia,ce fac? 

Când urci pe muntele succesului

Înaintezi greu, vântului i-te opui

Te-mpiedici dar nu te dai bătut

te ridici perseverent,

o să calci mai atent

Ai atins ținta mult visată

Frica de esec a fost învinsă

Demonstrat ai ca nu sunt limite

Decât cele multe din minte.