Vise de crăciun
Sub cer de iarnă, stele plâng
Lumini din depărtări se strâng,
Colindă îngerii-n zbor lin,
Vestind că-n lume vine-un Fiu divin.
Din sat în sat, din prag în prag,
Cu suflet cald, cu glas de drag,
Mergem să spunem vestea iar,
Că s-a născut un Prunc, un dar.
Prin neaua albă, blând, coboară
Un cântec vechi, din seara clară,
E Crăciunul, sfințit cu har,
În fiecare colț de țară-n dar.
Bucură-te, o lume-ntreagă,
Că Ceru-n palme ne dezleagă,
Și pacea sfântă se așterne lin,
Colind de Crăciun, veșnic divin.
Categoria: Colinde
Toate poeziile autorului: Denis Filimon Pușcașu
Data postării: 7 octombrie 2024
Comentarii: 1
Vizualizări: 320
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Colindul Luminii și Bucuriei"
1.Prin zăpadă albă și pură
În noaptea sfântă de Crăciun
Colindăm cu inimă plină de căldură
Spre casele luminate de lumină divină
2: Îngerii cântă în coruri cerești
Vestind nașterea Mântuitorului iubit
Cu bucurie și speranță în sufletele noastre nestemate
Purtăm vestea cea mare prin fiecare colind rostit
3: La uși batem cu blândețe și respect
Cerând voie să intrăm în căminul vostru frumos
Cu colindele noastre vesele și perfecte
Aducem bucurie și pace, ca un dar prețios
4: Lumânările ardeau cu foc aprins
În bradul împodobit cu dragoste și grijă
Ne rugăm ca în sufletele voastre să pătrundă lumină și senin
Și să vă umple viața de bucurie și fericirea cea mai înaltă
5: În colindul nostru aducem binecuvântare
Pentru fiecare casă, pentru fiecare familie
Sărbătorim nașterea Domnului cu mare cinstire
Și ne dorim ca pacea să domnească în întreaga lume, în vecie
Frunză verde din poieni
Frunză lată din poieni,
Sunt flăcău de la Deleni,
Unde-i ceru' plin de stele
Ca ochii muierii mele,
Frunza verde ca măslia,
Sunt flăcău din Bucovina,
Și-am venit în astă seară,
Tocmai ici la dumneavoastră,
Să vă spun, iubită gazdă,
O pățanie de-a noastră.
Am plecat de-un an de-acasă
Să îmi fac și eu nevastă
Dintr-un sat, dintr-o comună,
Să cunosc o mândră bună.
La distanță de vreo lună,
Mi-am găsit o fată bună,
Frumușică mai era,
Dar de muncă nu știa.
Ea știa să se aranjeze,
Machieze și penseze,
Și pe-acasă nu dădea,
Nici de tac-su o bătea.
Și de rău nu-i șade bine,
Când se duce, parcă vine.
De mâncare n-am ce zice,
Face cate-o mămăligă,
De nici câinii n-o mănâncă.
Nici motanul de pe stradă
N-o mănâncă, nici s-o vadă.
Și de crudă ce era,
Nici la porci nu le plăcea.
De sarmale ce pot zice?
Îi place să le mănânce,
De ziceam să-mi facă ea,
Mă ducea la mumă-sa.
Zurgălăi și clopoței,
Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!
Eu mi-am luat una mai mică,
Ard-o focu de geloasă,
Niciodată nu-mi dă pace,
Și doar nervii știe să-i toace.
Cred că face și blesteme,
Cum vede-n telenovele,
Că de când eu sunt cu ea,
Dau din necaz în belea.
Să vedeți și dumneavoastră,
De credeți că n-am dreptate,
Ce se întâmplă într-o seară,
Când plecam spre aparate.
Ușurel mergeam pe stradă,
Și-am văzut doi ochi de fată,
Ochi căprui și buni de joc,
De-am rămas oprit în loc.
Gându' iară îmi zbura,
Limba mi se-ncâlcea,
Graiul mi se bâlbâia,
Iar inima mi se oprea.
Și-auleu, ce-aș fi vrut
Ochii feti să-i sărut!
Mă uitai ceva mai bine,
Aoleu și vai de mine!
Nu-i nici fată, nici nevastă,
Era mă-sa la fereastră.
Stătea dânsa și privea,
Cum mă-ndrăgosteam de ea.
Și multe, multe am mai spune,
Că noi știm destule glume.
Și dac-am scăpa a spune,
Multe zile am rămâne.
Iar acuma pe sfârșite,
Am făcut o socoteală.
Și-am să iau vreo trei parale
Chiar din casa dumneavoastră.
Și de coniac o sticlă plină,
Să-mi șterg gâtul de rugină.
De-ați avea și sarmale,
Să scăpăm noi și de foame.
Am mai veni și la anul care vine,
Să vă găsim din nou cu bine.
Clopoței și zurgălăi,
Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!
Frunză verde ciocălăi,
Și-nc-odată mai, flăcăi! Hăi, hăi!
Din Citor de la Elevator
Buna seara goapodari ce lucrati la elevator
Se aude ca multa rasarita dati prin separator.
Ce sa savârşit ulei de caliate bunã.
Pentru fiecare magazin din comunã.
Am venit sa va uram o tona de sanatate
Şi sã lucrari mai mult de o norma si jumatate.
Fiindca munca sirguincioasa fiecaruia din voi
Orice gospodar gatesti mamaliga din popsoi.
Sa dea Domnul ca lenta repede sa lucreze.
Şi trasnportioru de la primu etaj sa nu frineze.
Ca 30 de masine stau in asteptare pe teritoriu
Şi de alergat cu totii repijor e obliugatoriu
Si in zi de sarbatoare mare sfinta
Pe toti lucratorii in credinta ii avinta.
Cã griul din silusuri asteapta racit
Ca aşa regula din gost o poruncit
Si la firsititul de uratura hazlie
Vã doresc in portofel numai bancnote de o mie.
Despre iarna
Iarna cad fulgii ușor,
Care ne-a dus un puișor,
Copiii vestesc în jos și sus,
Că azi s-a născut Isus...
Se așterne-o mantie,
Ce pare un așternut,
Se apropie o sanie,
Cu cadouri ce-am cerut.
Moș Crăciun într-o caleașcă zburătoare,
Așteaptă să adormim să ne pună cadoul mare,
Iar cerbul oprit din mers,
Dansează cu laba invers,
Și cântând un cântec străvechi,
Dorind să vadă din nou castelul vechi.
E o colindă ce trebuia să fie pe data de 1 ianuarie 😊
Autor: Nicoleta Postovan
Nu-i vina ta
Nu-i vina ta copile
Că geamul sufletului tău
În seara sfântă de Ajun
Mereu privește în neștire,
Privește depărtarea ca pe-un hău.
Nu-i vina ta copile
Părinții la muncă au plecat
Tu ai rămas plângând în prag
De mână cu bunica
lacrimile ea ți-a alinat.
Pe-un drum greu, bolovănos, uscat
Părinții pașii își târau,
Trecând înlăcrimați pârâul
Din gând în gând privindu-vă cu drag.
……………………………………………
Din prea multă liniște în casă
Evlavios colinde cântă harpa
Tu, copile,la fereastră într-un oftat
Aștepți pe mama, aștepți pe tata…
Să - ți dea promisă mângâiere.
Fulgi albi colindă pe o ghirlandă
Neîmpodobit , într-un ungher uitat,
Brăduțului crengile i s-au uscat.
Nu-i vina ta copile…
………………………………………………………
Cu mâinile împreunate,
În genunchi stând la icoană
Spune Crezul bătrânica
Cu glas domol se roagă
Pentru nepot să i-s-aducă
În visul ce-i alintă somnul,
Un brăduț frumos împodobit.
…………………………………………………
Din picuri de singurătate
Noian de gânduri trimite
Bunicuța, spre depărtate zări
Apoi, de noapte bună,
Copilul primește-o caldă sărutare
În seara sfântă de Crăciun.
Nașterea lui Hristos
Ce frumos pictat e cerul
La nașterea lui Hristos,
În noaptea din Bethlehem-ul
Cu drum lung, dar prețios.
După ce s-ar fi aflat
Profeția-n Nazaret,
Cei trei magi au și plecat
La-nchinarea Non-Regret.
S-a născut un Prea-Înalt,
Divin Suflet Minunat,
În ieslea de de-demult
Devotat fiind luminat.
Steaua Sfânt-a răsărit
La secunda cea dintâi,
Cu credință a-ncălzit
Pruncul dulce-l mângâi.
Steaua de la Bethlehem,
Pașii clar ții tot ghida,
Îți șopti ce-i mai suprem-
Liber gându-ți lucida.
S-a născut un Prea-Înalt,
Divin Suflet Minunat,
În ieslea de de-demult
Devotat fiind luminat.
Divin Suflet Minunat,
Devotat fiind luminat.
Devotat și Minunat
Divin Suflet Luminat.
Colindul Luminii și Bucuriei"
1.Prin zăpadă albă și pură
În noaptea sfântă de Crăciun
Colindăm cu inimă plină de căldură
Spre casele luminate de lumină divină
2: Îngerii cântă în coruri cerești
Vestind nașterea Mântuitorului iubit
Cu bucurie și speranță în sufletele noastre nestemate
Purtăm vestea cea mare prin fiecare colind rostit
3: La uși batem cu blândețe și respect
Cerând voie să intrăm în căminul vostru frumos
Cu colindele noastre vesele și perfecte
Aducem bucurie și pace, ca un dar prețios
4: Lumânările ardeau cu foc aprins
În bradul împodobit cu dragoste și grijă
Ne rugăm ca în sufletele voastre să pătrundă lumină și senin
Și să vă umple viața de bucurie și fericirea cea mai înaltă
5: În colindul nostru aducem binecuvântare
Pentru fiecare casă, pentru fiecare familie
Sărbătorim nașterea Domnului cu mare cinstire
Și ne dorim ca pacea să domnească în întreaga lume, în vecie
Frunză verde din poieni
Frunză lată din poieni,
Sunt flăcău de la Deleni,
Unde-i ceru' plin de stele
Ca ochii muierii mele,
Frunza verde ca măslia,
Sunt flăcău din Bucovina,
Și-am venit în astă seară,
Tocmai ici la dumneavoastră,
Să vă spun, iubită gazdă,
O pățanie de-a noastră.
Am plecat de-un an de-acasă
Să îmi fac și eu nevastă
Dintr-un sat, dintr-o comună,
Să cunosc o mândră bună.
La distanță de vreo lună,
Mi-am găsit o fată bună,
Frumușică mai era,
Dar de muncă nu știa.
Ea știa să se aranjeze,
Machieze și penseze,
Și pe-acasă nu dădea,
Nici de tac-su o bătea.
Și de rău nu-i șade bine,
Când se duce, parcă vine.
De mâncare n-am ce zice,
Face cate-o mămăligă,
De nici câinii n-o mănâncă.
Nici motanul de pe stradă
N-o mănâncă, nici s-o vadă.
Și de crudă ce era,
Nici la porci nu le plăcea.
De sarmale ce pot zice?
Îi place să le mănânce,
De ziceam să-mi facă ea,
Mă ducea la mumă-sa.
Zurgălăi și clopoței,
Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!
Eu mi-am luat una mai mică,
Ard-o focu de geloasă,
Niciodată nu-mi dă pace,
Și doar nervii știe să-i toace.
Cred că face și blesteme,
Cum vede-n telenovele,
Că de când eu sunt cu ea,
Dau din necaz în belea.
Să vedeți și dumneavoastră,
De credeți că n-am dreptate,
Ce se întâmplă într-o seară,
Când plecam spre aparate.
Ușurel mergeam pe stradă,
Și-am văzut doi ochi de fată,
Ochi căprui și buni de joc,
De-am rămas oprit în loc.
Gându' iară îmi zbura,
Limba mi se-ncâlcea,
Graiul mi se bâlbâia,
Iar inima mi se oprea.
Și-auleu, ce-aș fi vrut
Ochii feti să-i sărut!
Mă uitai ceva mai bine,
Aoleu și vai de mine!
Nu-i nici fată, nici nevastă,
Era mă-sa la fereastră.
Stătea dânsa și privea,
Cum mă-ndrăgosteam de ea.
Și multe, multe am mai spune,
Că noi știm destule glume.
Și dac-am scăpa a spune,
Multe zile am rămâne.
Iar acuma pe sfârșite,
Am făcut o socoteală.
Și-am să iau vreo trei parale
Chiar din casa dumneavoastră.
Și de coniac o sticlă plină,
Să-mi șterg gâtul de rugină.
De-ați avea și sarmale,
Să scăpăm noi și de foame.
Am mai veni și la anul care vine,
Să vă găsim din nou cu bine.
Clopoței și zurgălăi,
Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!
Frunză verde ciocălăi,
Și-nc-odată mai, flăcăi! Hăi, hăi!
Din Citor de la Elevator
Buna seara goapodari ce lucrati la elevator
Se aude ca multa rasarita dati prin separator.
Ce sa savârşit ulei de caliate bunã.
Pentru fiecare magazin din comunã.
Am venit sa va uram o tona de sanatate
Şi sã lucrari mai mult de o norma si jumatate.
Fiindca munca sirguincioasa fiecaruia din voi
Orice gospodar gatesti mamaliga din popsoi.
Sa dea Domnul ca lenta repede sa lucreze.
Şi trasnportioru de la primu etaj sa nu frineze.
Ca 30 de masine stau in asteptare pe teritoriu
Şi de alergat cu totii repijor e obliugatoriu
Si in zi de sarbatoare mare sfinta
Pe toti lucratorii in credinta ii avinta.
Cã griul din silusuri asteapta racit
Ca aşa regula din gost o poruncit
Si la firsititul de uratura hazlie
Vã doresc in portofel numai bancnote de o mie.
Despre iarna
Iarna cad fulgii ușor,
Care ne-a dus un puișor,
Copiii vestesc în jos și sus,
Că azi s-a născut Isus...
Se așterne-o mantie,
Ce pare un așternut,
Se apropie o sanie,
Cu cadouri ce-am cerut.
Moș Crăciun într-o caleașcă zburătoare,
Așteaptă să adormim să ne pună cadoul mare,
Iar cerbul oprit din mers,
Dansează cu laba invers,
Și cântând un cântec străvechi,
Dorind să vadă din nou castelul vechi.
E o colindă ce trebuia să fie pe data de 1 ianuarie 😊
Autor: Nicoleta Postovan
Nu-i vina ta
Nu-i vina ta copile
Că geamul sufletului tău
În seara sfântă de Ajun
Mereu privește în neștire,
Privește depărtarea ca pe-un hău.
Nu-i vina ta copile
Părinții la muncă au plecat
Tu ai rămas plângând în prag
De mână cu bunica
lacrimile ea ți-a alinat.
Pe-un drum greu, bolovănos, uscat
Părinții pașii își târau,
Trecând înlăcrimați pârâul
Din gând în gând privindu-vă cu drag.
……………………………………………
Din prea multă liniște în casă
Evlavios colinde cântă harpa
Tu, copile,la fereastră într-un oftat
Aștepți pe mama, aștepți pe tata…
Să - ți dea promisă mângâiere.
Fulgi albi colindă pe o ghirlandă
Neîmpodobit , într-un ungher uitat,
Brăduțului crengile i s-au uscat.
Nu-i vina ta copile…
………………………………………………………
Cu mâinile împreunate,
În genunchi stând la icoană
Spune Crezul bătrânica
Cu glas domol se roagă
Pentru nepot să i-s-aducă
În visul ce-i alintă somnul,
Un brăduț frumos împodobit.
…………………………………………………
Din picuri de singurătate
Noian de gânduri trimite
Bunicuța, spre depărtate zări
Apoi, de noapte bună,
Copilul primește-o caldă sărutare
În seara sfântă de Crăciun.
Nașterea lui Hristos
Ce frumos pictat e cerul
La nașterea lui Hristos,
În noaptea din Bethlehem-ul
Cu drum lung, dar prețios.
După ce s-ar fi aflat
Profeția-n Nazaret,
Cei trei magi au și plecat
La-nchinarea Non-Regret.
S-a născut un Prea-Înalt,
Divin Suflet Minunat,
În ieslea de de-demult
Devotat fiind luminat.
Steaua Sfânt-a răsărit
La secunda cea dintâi,
Cu credință a-ncălzit
Pruncul dulce-l mângâi.
Steaua de la Bethlehem,
Pașii clar ții tot ghida,
Îți șopti ce-i mai suprem-
Liber gându-ți lucida.
S-a născut un Prea-Înalt,
Divin Suflet Minunat,
În ieslea de de-demult
Devotat fiind luminat.
Divin Suflet Minunat,
Devotat fiind luminat.
Devotat și Minunat
Divin Suflet Luminat.
Alte poezii ale autorului
Melodia mării
Melodia mării, cântecul sălbatic,
În valuri se pierde și-n vânt se ridică.
O simfonie nesfârșită, ce-ți atinge inima,
Cu sunete blânde și putere divină.
Pe plaja pustie, nisipul strălucește,
Valurile dansează și soarele răsare.
Melodia mării ne cheamă să visăm,
Să simțim libertatea și să ne eliberăm.
În adierea vântului, se aude un suspin,
Pescărușii zboară într-un dans ușor.
Melodia mării ne umple de bucurie,
Ne aduce liniștea și o nouă energie.
Valurile se sparg cu putere pe stânci,
Un cor de scoici cântă în armonii divine.
Melodia mării ne îmbracă în albastru,
Ne învăluie cu mister și cu dor.
Pe malul nisipos, picioarele se scufundă,
În valurile calde, ca o îmbrățișare tandră.
Melodia mării ne cheamă să călătorim,
Spre orizonturi noi, într-un vis nemuritor.
Când soarele apune și cerul se aprinde,
Melodia mării rămâne mereu în suflet.
O amintire vie, ce ne aduce bucurie,
Și ne face să simțim că suntem parte din eternitate.
O poveste de iubire de Denis Pușcașu
Într-un univers de vis,
Iubirea ne-a adus fericire.
Îmbrățișări calde, săruturi dulci,
Noi suntem eternitatea vie.
În ochii tăi strălucește lumina,
Ard flăcări de pasiune aprinsă.
Împreună în dansul iubirii,
Simțim cum timpul se oprește.
Cuvinte tandre, promisiuni sincere,
Ne leagă sufletele într-un cântec.
Fiecare atingere e o melodie,
Ce vibrează în inimi cu dorințe.
În lumea noastră de iubire pură,
Zidim un castel al fericirii.
Cu fiecare zi ce trece, creștem,
Ca doi îndrăgostiți în armonie.
Așa că sărbătorim dragostea noastră,
Prin versuri pline de emoție.
Un cuplu unit și împlinit,
Povestea noastră, o bucurie.
Cântecul pădurii
În pădurea adâncă, cântecul răsună,
Printre copaci înalți și frunze ce suspină.
Eul liric se pierde în taina întunericului,
Și versurile sale prind viață în misterul ascunsului.
Figuri de stil dansează pe aripa vântului,
Metaforele îmbracă natura într-un farmec abundent.
Măsura versurilor se topește ca roua dimineții,
Creând un ritm melodic, plin de bucurii.
Rimele se leagă cu gingășie și grație,
Ca o poveste fermecată, plină de poezie.
În inima pădurii, cântecul se împletește,
Cu sunete blânde și ecouri ce duc departe.
Povestea cântecului pădurii ne aduce alinare,
Ne trezește simțurile și ne umple de iubire.
În fiecare vers În pădurea adâncă, cântecul răsună,
Prin frunzele verzi și lumina de lună.
Eul liric se pierde în taina naturii,
Și versurile sale prind aripi și curg pururi.
Copacii înalți ca stâlpii unui templu,
Șoptesc cu voci blânde un cântec simplu.
Frunzele dansează pe notele vântului,
Creând o simfonie ce-ți umple sufletul.
Povestea pădurii se desfășoară-n versuri,
Cu metafore delicate și imagini diverse.
Rimele se împletesc într-un dans subtil,
Ca o melodie dulce, ce te face să zbori.
Cântecul pădurii ne cheamă la aventură,
Să descoperim tainele ei cu fiecare măsură.
În ecoul frunzelor și ciripitul păsărilor,
Simțim că sun În ecoul frunzelor și ciripitul păsărilor,
Simțim că suntem parte dintr-un univers de basm.
Pădurea ne îmbrățișează cu brațele-i verzi,
Ne invită să explorăm tainele ei ascunse.
Pe poteci înguste, sub umbră de copaci,
Descoperim magia ce învăluie fiecare pas.
Frunzele cad ca petale în dansul lor ușor,
Și cântecul pădurii ne duce pe aripi de dor.
Aici timpul se oprește, iar sufletul se odihnește,
În liniștea adâncă și în armonia ce crește.
Cântecul pădurii ne aduce pace și alinare,
Ne conectează la natura vie, plină de splendare.
Tic
Tic, o clipă care fuge,
În tăcerea ce se duce,
Își dansează-n ritm ușor
Pașii unui visitor.
Tic, o șoaptă-n noaptea grea,
Fără sunet, fără stea,
Caută să prindă-n zbor
Timpul care-i trecător.
Tic, și-i iarăși dimineață,
Orele își poartă ceața,
Dintr-un ceas pierdut în veac
Răsare dorul și-l desfac.
Tic, rămâne ca un semn,
Sufletul în taină-i demn.
Tic... un gând se pierde-n vis,
Și tot ce-a fost, acum s-a scris.
Lumea dorului
Visul înălțător,
Lumea dorului strălucește.
Rimele dansează ușor,
Sensul se dezvăluie discret.
Epitetele măiestre îmbracă,
Versurile cu tandrețe și har.
În lumea dorului, sufletul se trezește,
Cuvinte pline de iubire și dar.
Culorile se contopesc grațios,
Pe pânza poeziei ce prinde viață.
Lumea dorului e o melodie dulce,
Cu note ce ne aduc fericirea.
În fiecare vers, un univers întreg,
Se deschide către eternitate.
Lumea dorului ne poartă pe aripi de vis,
În căutarea noastră de libertate.
Acolo unde rimele se împletesc sublim,
Sensul se ascunde printre cuvinte.
Lumea dorului e o comoară prețioasă,
Ce luminează inimile noastre sfinte.
Melancolia unui brad înalt
În vârful muntelui, un brad înalt și trist,
Cu crengile-i lungi, ca niște brațe întinse,
Își plânge singurătatea și amintirile pierdute,
Într-o lume rece, unde nimeni nu-l ascultă.
Pe cerul senin, stelele strălucesc,
Dar bradul rămâne singur și neînțeles,
Își dorește să fie parte dintr-un colind vesel,
Dar nimeni nu se oprește să-l audă cântând.
În nopțile lungi, el suspină adânc,
Dorindu-și companie și o rază de speranță,
Dar toți trec pe lângă el fără să-l vadă,
Ca și cum ar fi invizibil în această lume grea.
Dar bradul înalt și trist nu se lasă doborât,
Continuă să crească cu demnitatea-i nemuritoare,
Își păstrează frunzele verzi și speranța vie,
Că într-o zi va găsi bucuria și iubirea.
Așadar, să nu uităm de bradul înalt și trist,
Să-i oferim căldură și prietenie sinceră,
Pentru că fiecare suflet are nevoie de alinare,
Și împreună putem aduce lumina în întunericul său.
Melodia mării
Melodia mării, cântecul sălbatic,
În valuri se pierde și-n vânt se ridică.
O simfonie nesfârșită, ce-ți atinge inima,
Cu sunete blânde și putere divină.
Pe plaja pustie, nisipul strălucește,
Valurile dansează și soarele răsare.
Melodia mării ne cheamă să visăm,
Să simțim libertatea și să ne eliberăm.
În adierea vântului, se aude un suspin,
Pescărușii zboară într-un dans ușor.
Melodia mării ne umple de bucurie,
Ne aduce liniștea și o nouă energie.
Valurile se sparg cu putere pe stânci,
Un cor de scoici cântă în armonii divine.
Melodia mării ne îmbracă în albastru,
Ne învăluie cu mister și cu dor.
Pe malul nisipos, picioarele se scufundă,
În valurile calde, ca o îmbrățișare tandră.
Melodia mării ne cheamă să călătorim,
Spre orizonturi noi, într-un vis nemuritor.
Când soarele apune și cerul se aprinde,
Melodia mării rămâne mereu în suflet.
O amintire vie, ce ne aduce bucurie,
Și ne face să simțim că suntem parte din eternitate.
O poveste de iubire de Denis Pușcașu
Într-un univers de vis,
Iubirea ne-a adus fericire.
Îmbrățișări calde, săruturi dulci,
Noi suntem eternitatea vie.
În ochii tăi strălucește lumina,
Ard flăcări de pasiune aprinsă.
Împreună în dansul iubirii,
Simțim cum timpul se oprește.
Cuvinte tandre, promisiuni sincere,
Ne leagă sufletele într-un cântec.
Fiecare atingere e o melodie,
Ce vibrează în inimi cu dorințe.
În lumea noastră de iubire pură,
Zidim un castel al fericirii.
Cu fiecare zi ce trece, creștem,
Ca doi îndrăgostiți în armonie.
Așa că sărbătorim dragostea noastră,
Prin versuri pline de emoție.
Un cuplu unit și împlinit,
Povestea noastră, o bucurie.
Cântecul pădurii
În pădurea adâncă, cântecul răsună,
Printre copaci înalți și frunze ce suspină.
Eul liric se pierde în taina întunericului,
Și versurile sale prind viață în misterul ascunsului.
Figuri de stil dansează pe aripa vântului,
Metaforele îmbracă natura într-un farmec abundent.
Măsura versurilor se topește ca roua dimineții,
Creând un ritm melodic, plin de bucurii.
Rimele se leagă cu gingășie și grație,
Ca o poveste fermecată, plină de poezie.
În inima pădurii, cântecul se împletește,
Cu sunete blânde și ecouri ce duc departe.
Povestea cântecului pădurii ne aduce alinare,
Ne trezește simțurile și ne umple de iubire.
În fiecare vers În pădurea adâncă, cântecul răsună,
Prin frunzele verzi și lumina de lună.
Eul liric se pierde în taina naturii,
Și versurile sale prind aripi și curg pururi.
Copacii înalți ca stâlpii unui templu,
Șoptesc cu voci blânde un cântec simplu.
Frunzele dansează pe notele vântului,
Creând o simfonie ce-ți umple sufletul.
Povestea pădurii se desfășoară-n versuri,
Cu metafore delicate și imagini diverse.
Rimele se împletesc într-un dans subtil,
Ca o melodie dulce, ce te face să zbori.
Cântecul pădurii ne cheamă la aventură,
Să descoperim tainele ei cu fiecare măsură.
În ecoul frunzelor și ciripitul păsărilor,
Simțim că sun În ecoul frunzelor și ciripitul păsărilor,
Simțim că suntem parte dintr-un univers de basm.
Pădurea ne îmbrățișează cu brațele-i verzi,
Ne invită să explorăm tainele ei ascunse.
Pe poteci înguste, sub umbră de copaci,
Descoperim magia ce învăluie fiecare pas.
Frunzele cad ca petale în dansul lor ușor,
Și cântecul pădurii ne duce pe aripi de dor.
Aici timpul se oprește, iar sufletul se odihnește,
În liniștea adâncă și în armonia ce crește.
Cântecul pădurii ne aduce pace și alinare,
Ne conectează la natura vie, plină de splendare.
Tic
Tic, o clipă care fuge,
În tăcerea ce se duce,
Își dansează-n ritm ușor
Pașii unui visitor.
Tic, o șoaptă-n noaptea grea,
Fără sunet, fără stea,
Caută să prindă-n zbor
Timpul care-i trecător.
Tic, și-i iarăși dimineață,
Orele își poartă ceața,
Dintr-un ceas pierdut în veac
Răsare dorul și-l desfac.
Tic, rămâne ca un semn,
Sufletul în taină-i demn.
Tic... un gând se pierde-n vis,
Și tot ce-a fost, acum s-a scris.
Lumea dorului
Visul înălțător,
Lumea dorului strălucește.
Rimele dansează ușor,
Sensul se dezvăluie discret.
Epitetele măiestre îmbracă,
Versurile cu tandrețe și har.
În lumea dorului, sufletul se trezește,
Cuvinte pline de iubire și dar.
Culorile se contopesc grațios,
Pe pânza poeziei ce prinde viață.
Lumea dorului e o melodie dulce,
Cu note ce ne aduc fericirea.
În fiecare vers, un univers întreg,
Se deschide către eternitate.
Lumea dorului ne poartă pe aripi de vis,
În căutarea noastră de libertate.
Acolo unde rimele se împletesc sublim,
Sensul se ascunde printre cuvinte.
Lumea dorului e o comoară prețioasă,
Ce luminează inimile noastre sfinte.
Melancolia unui brad înalt
În vârful muntelui, un brad înalt și trist,
Cu crengile-i lungi, ca niște brațe întinse,
Își plânge singurătatea și amintirile pierdute,
Într-o lume rece, unde nimeni nu-l ascultă.
Pe cerul senin, stelele strălucesc,
Dar bradul rămâne singur și neînțeles,
Își dorește să fie parte dintr-un colind vesel,
Dar nimeni nu se oprește să-l audă cântând.
În nopțile lungi, el suspină adânc,
Dorindu-și companie și o rază de speranță,
Dar toți trec pe lângă el fără să-l vadă,
Ca și cum ar fi invizibil în această lume grea.
Dar bradul înalt și trist nu se lasă doborât,
Continuă să crească cu demnitatea-i nemuritoare,
Își păstrează frunzele verzi și speranța vie,
Că într-o zi va găsi bucuria și iubirea.
Așadar, să nu uităm de bradul înalt și trist,
Să-i oferim căldură și prietenie sinceră,
Pentru că fiecare suflet are nevoie de alinare,
Și împreună putem aduce lumina în întunericul său.
ivi